Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Irak - coșmarul continuă

Dragoº TÃBÃRAN

Deși irakienii au reușit să-și aleagă un parlament și un guvern, ce-i drept fără participarea sunniților, violența continuă să facă numeroase victime, atât în rândul militarilor, dar mai ales în rândul civililor. Majoritatea atacurilor au loc în triunghiul sunnit, o dovadă în plus că la originea celor mai multe atentate se află rebelii care fac parte din așa-numita mișcare de insurgență. De ce planează semne de întrebare asupra insurgenței antiamericane din Irak? În primul rând pentru că nimeni nu știe exact cine face parte din această mișcare sau dacă putem vorbi despre o mișcare organizată de rezistență armată.



Teroare fără frontiere

 

Unele indicii arată că mulți rebeli sunt sunniți, foști membri ai armatei sau ai forțelor de securitate irakiene din perioada regimului Baath. Este firesc, concediați imediat după război de precipitatul Paul Bremmer, acești militari s-au regăsit imediat în mișcarea de rezistență antiamericană. Pe de altă parte, sunniții, favorizați în perioada regimului Baath, deși reprezintă o minoritate în Irak, au pierdut puterea și se văd dominați acum de șiiți și kurzi, adică exact de cei pe care i-au oprimat multă vreme. Au pierdut și influența economică: marile rezerve de petrol se găsesc în regiunile unde populația majoritară o reprezintă șiiții și kurzii. În triunghiul sunnit - Ramadi, Mossul, Bagdad- - nu există decât deșert.

Dar insurgența antiamericană nu este o mișcare limitată la irakieni. Mii de arabi și nu numai, musulmani din toată lumea, au venit în Irak pentru a lupta împotriva americanilor. A fost o reacție biologică, dar și una politică: ei au răspuns chemării unor lideri radicali de tipul lui Osama bin Laden, Abu Musab al Zarqawi sau a unor lideri religioși radical antiamericani. Nimeni nu știe câți luptători au venit în Irak, câți au murit și mai ales câți mai sunt acum. Noile autorități irakiene și Statele Unite au arătat cu degetul spre Siria și Iran, țări care ar fi lăsat liber fluxul de teroriști către Irak. Dovezi în sprijinul acestor acuzații nu există, cel puțin oficial, dar este indiscutabil că frontiera siriano-irakiană, cel puțin, a fost extrem de permeabilă. Devine inevitabilă întrebarea: dacă sirienii nu au securizat frontiera, de ce nu au făcut-o trupele coaliției? Ofensiva americană din ultimele zile ale lunii mai, în apropierea frontierei siriene, demonstrează că, în sfârșit, Statele Unite au înțeles că trebuie să facă ceva acolo.

Tot frontierele permeabile sunt un răspuns și pentru întrebarea "De unde au rebelii armament?". Dar nu singurul. Chiar înainte de războiul din 2003, guvernul condus de Saddam Hussein a distribuit cantități importante de armament de infanterie populației, în special membrilor partidului Baath și ai diverselor organizații de front. Acest armament a rămas prin pivnițele irakienilor și poate fi achiziționat din sukh la prețuri modice.

Semne de întrebare sunt legate și de scopul real al teroriștilor. Indiscutabil, mulți rebeli sunt naționaliști sau islamiști prfund antioccidentali. Atunci de ce majoritatea țintelor sunt civili irakieni? Un bilanț recent arată că, de la sfârșitul oficial al războiului, au murit 1638 de militari americani, 83 britanici și 87 din alte state ale coaliției multinaționale. Victimele civile irakiene sunt cu mult mai numeroase, iar atentatele din ultimele săptămâni au vizat mai ales zonele de aglomerație urbană: intersecții circulate, piețe, restaurante. Care este atunci obiectivul insurgenței: instaurarea unei terori generalizate sau alungarea "ocupantului", contestarea noilor autorități sau anarhia? Mai mult, spre deosebire de cazuri similare din istorie, mișcarea de insurgență irakiană nu a formulat nici o platformă politică, nu a oferit nici o alternativă la modelul de democrație occidentală promovat de Statele Unite.

Și atunci cui folosește escaladarea violenței din Irak?

 

Există o problemă siriană?

 

Dacă ținem cont de acuzațiile din ce în ce mai puternice pe care Statele Unite le aduc Damascului, răspunsul este "da". Indiscutabil, în ultimii trei ani Washingtonul a exercitat presiuni din ce în ce mai mari asupra Siriei pentru a o sili să adopte o altă politică externă. Recent, Damascul a anunțat că rupe orice cooperare militară și la nivel informativ cu Statele Unite din cauza acuzațiilor "nedrepte" ce i se aduc. Ambasadorul Siriei la Washington, Imad Mustafa, a declarat că țara sa a furnizat Statelor Unite informații importante despre rețeaua Al Qaeda, informații care au contribuit la evitarea a două atacuri importante împotriva intereselor americane.

Pe de altă parte, Pentagonul și Departamentul de Stat au anunțat că nu a fost vorba până acum de o cooperare consistentă, ba chiar dimpotrivă. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Richard Boucher, a precizat că Siria nu și-a atins obiectivul de a bloca sprijinul pentru insurgenții din Irak sau pentru grupările care se opun procesului de pace în Orientul Mijlociu. Statele Unite mai reproșează Siriei că nu și-a retras agenții de informații și rețelele din Liban, iar un oficial de rang înalt de la Departamentul de Stat a declarat că Statele Unite nu mai consideră suficientă retragerea militară din Liban deoarece Siria nu a cooperat în alte domenii.

Schimbul de replici nu face altceva decât să confirme că, în contextul regional, Siria este o problemă pentru Statele Unite. Tot anul acesta, Siria a comandat în Rusia sisteme moderne de armament. O analiză minimă a notei de comandă demonstrează că Damascul ia în calcul o posibilă confruntare cu Statele Unite. Retragerea siriană din Liban, după decenii de ocupație militară, este un alt semnal, de această dată diplomatic, că Siria a înțeles indicațiile Washingtonului și că se conformează, cel puțin parțial.

Va deveni Siria o nouă zonă fierbinte pe harta geopolitică a Orientului Mijlociu? Cred că întrebarea nu este "dacă", ci mai degrabă "când". Așa cum este cazul Iranului, dornic să ducă la bun sfârșit un program nuclear în ciuda opoziției comunității internaționale. Nu este însă obligatoriu să asistăm la un nou scenariu de tip Irak, dar nici nu sunt credibile posibile scenarii "portocalii" la Damasc sau Teheran. Evenimentele din Irak sunt importante și din această perspectivă. Un eșec american în Irak îndepărtează problemele pentru Siria și Iran. Un succes american ar schimba radical raportul de forțe în zonă, iar dosarele sirian și iranian, deja pe mesele analiștilor de la Pentagon, ar ajunge și la Consiliul de Securitate al ONU. După acest moment ar mai ramâne o singură întrebare: unde sunt desfășurate portavioanele americane?

Publicat în : Politica externa  de la numărul 26

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: