Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Constituția Europeană - speranțe și incertitudini

Roxana MAZILU

Anul 2005 este cu siguranță pentru Uniunea Europeană unul istoric deoarece stă sub semnul Tratatului Constituțional. Acest act va fi până în 2006 subiectul voturilor parlamentare în unele state membre și, mult mai important, subiect de referendum în altele. Și, dacă este adevărat că Europa a început să fie construită de sus în jos, dinspre elite spre cetățeni, este la fel de adevărat că în prezent rolul popoarelor europene a crescut întâi prin Parlamentul European, iar consacrarea puterii populare se poate face chiar acum, o dată cu votarea Constituției. În lunile viitoare va deveni clar dacă acest document, atât de important și de necesar pentru viitorul Uniunii, va avea o șansă sau riscă să fie încă o experiență ratată.



Această Constituție Europeană nu va înlocui constituțiile naționale, ci Tratatele comunitare de la Tratatul de la Paris până la cel de la Nisa, simplificând și unificând dreptul comunitar primar. Scopul ei este și unul de substanță, lărgind dimensiunea politică a UE și adăugându-i componenta de securitate, îi va conferi și personalitate juridică, deci o voce unitară pe plan internațional, de asemenea are prevederi care întăresc drepturile și rolul cetățenilor europeni și, nu în ultimul rând, prin reforma sistemului de vot și a instituțiilor o pregătește să funcționeze în viitor. Principala consecință ar fi lărgirea dimensiunii politice a Uniunii și "ungerea" mecanismului decizional așa încât să funcționeze cu 25 de membri. S-a afirmat că aceste transformări ar face din Uniunea Europeană un adevărat superstat. Dar pentru ca acestea să devină realitate toate cele 25 de țări membre trebuie săvoteze pozitiv.

 

Starea de spirit

 

În ceea ce privește atitudinile cetățenilor europeni, cuvântul de ordine este diversitatea, pornind de la indiferență la nehotărâre și de la entuziasm la scepticism. Aceste atitudini vor face cu adevărat jocurile și dau deja emoții politicienilor din cele 10 state care au optat pentru votul popular. Referendumurile au mai creat probleme și în trecut, când irlandezii și danezii au spus "Nu" unor tratate-cheie - în 2001 Irlanda a votat negativ la primul scrutin organizat asupra tratatului de la Nisa -, dar la reluarea scrutinului au spus "Da".

Referendumurile au început optimist în februarie 2005 când Spania a aprobat Constituția Europeană cu o majoritate de 77% de voturi, ceea ce nu a fost o surpriză pentru nimeni. Spaniolii se numără printre euro-entuziaști, pentru ei UE a constituit încă de la început soluția, nu problema. Dacă Portugalia se arată mai mult indiferentă decât ostilă, iar Luxemburgul și Irlanda își păstrează atitudinea pozitivă, nu la fel se poate spune despre scepticele de serviciu ale Europei comunitare, Marea Britanie, Olanda și Danemarca, dar surpriza reală o oferă Franța și două nou-venite: Cehia și Polonia.

În Olanda, unde se organizează pentru prima dată referendum, se fac simțite nemulțumirea caracteristică contributorilor importanți la bugetul comunitar și problema imigranților turci asociată cu posibilitatea aderării Turciei, dar politicienii susțin puternic documentul. Marea Britanie era cea mai previzibilă pentru a primi negativ Constituția, aceasta și datorită unei prese tradițional negative în ceea ce privește Bruxellesul. Pentru a contracara temerile britanicilor cu privire la știrbirea suveranității în plan extern, guvernul laburist, dar și partidul liberal susțin proiectul european, în timp ce conservatorii fac campanie împotriva lui. Polonia a intrat în grupul scepticilor estici, alături de Cehia, curentul de opinie fiind susținut de opoziția de dreapta și de puternica Biserică Catolică, dar acest scepticism poate să se mai îndulcească până la votul din toamnă și datorită lobby-ului guvernamental și subvențiilor agricole al căror efect benefic fermierii polonezi îl simt deja. Franța este deja cel mai discutat caz de "pierdere a entuziasmului pentru Europa" cu atât mai mult cu cât a participat activ la conceperea proiectului constituțional, Valéry Giscard d'Estaing fiind chiar președintele Convenției pentru Viitorul Europei. Mai mult, aceasta creează neliniște în celelalte țări de teama efectului de domino pe care-l poate avea un referendum ratat.

Majoritatea statelor în care votul popular va decide soarta Tratatului Constituțional au în comun numărul mare de cetățeni nehotărâți. Și, dacă se așteaptă ca Marea Britanie să fie cel mai greu de adus pe orbita susținătorilor, pentru celelalte state soarta votului pare se atârne de capacitatea politicienilor de convingere, iar sondajele indică șanse reale să fie rezultate pozitive, dar cu un scor strâns.

În cele 15 state care au optat pentru votul parlamentar situația pare mai simplă. Cinci dintre ele deja au ratificat Constituția, Italia chiar cu o majoritate zdrobitoare, Grecia și trei state nou-venite - Lituania, Letonia și Ungaria. Germania se detașează de data asta de curentul francez abordând o opinie favorabilă ca și Belgia, Austria și celelalte state care au aderat în 2004. Dar nici ratificarea exclusiv prin parlamentele naționale nu garantează o votare fără emoții, din moment ce în Suedia și Estonia se manifestă un curent ostil.

Se poate desprinde în linii mari modelul clasic în care nordul Europei, care duce greul fiscal și economic și care este înclinat mai mult spre scepticism, și al sudului, care a beneficiat din plin de binefacerile europene și-și arată acum recunoștința față de Europa comunitară. Dar și în noile state membre din Est, ca și în cele două insule Malta și Cipru, susținerea față de Constituția europeană este un curent predominant în rândul maselor, al presei și al politicienilor.

 

Problema franceză

 

Franța este, așa cum am mai spus, surpriza negativă, capricioasă și nemulțumită de evoluția propriei creații.

Euroscepticii de extremă dreapta - Frontul Popular - acuză că ar fi un act insuficient de democratic, o amenințare la adresa suveranității Franței, în timp ce susținătorii stângii și organizațiile comerciale cred că aceasta consacră modelul economic neo-liberal anglo-saxon, amenințând modelul social al economiei europene. Afirmațiile acestora l-au făcut pe fostul președinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, să afirme ironic că cei care se alarmează de accentul pus pe concurență în Constituție, unde cuvântul apare de 27 de ori, au uitat să numere și cele 89 de menționări ale termenului "social".

Mulți socialiști văd în acest referendum și o ocazie de a-l pedepsi pe președintele Chirac pentru probleme interne cum ar fi șomajul sau ritmul slab al creșterii economice. Dar campania pentru Constituție pare să fi unificat dreapta (J. Chirac, J. Delors) și stânga (L. Jospin, D. Strauss-Kahn) din moment ce importante figuri politice din ambele tabere militează în procesul de susținere, alături de majoritatea ziarelor importante ca "Le Figaro", "Le Monde" sau "Libération" și a organizațiilor societății civile. Cel mai energic susținător este chiar președintele Jacques Chirac care a apărut în fața televiziunilor și a tinut în multe alte ocazii discursuri în care încerca să risipească dezinformarea și temerile francezilor.

Un "Nu" ar însemna că Franța neagă Europa pe care a lansat-o în 1951 și ar putea să se plaseze pentru prima dată, după al doilea război mondial, alături de Marea Britanie și opusă Germaniei, care cel mai probabil va ratifica Tratatul Constituțional. Desigur alăturarea statelor nu se pune în termenii din prima jumătate a secolului XX, dar ca opțiune politică Franța va trece, prin votul popular, alături de tabăra neo-liberalismului de care îi este frică, iar geopolitic această reorientare ar putea duce la situații inedite în condițiile în care Germania s-ar putea reapropia de noile state membre din est care până ieri erau sub influența sa.

Cu toate speculațiile care se pot face pe această temă, ultimele sondaje de la începutul lunii mai 2005 au arătat pentru prima dată o detașare cu 4 procente a taberei susținătoare, dar indecișii rămân încă la 27%, iar votul va putea fi câștigat numai prin convingerea acestora. Este cel mai previzibil că în ambele cazuri, în care documentul ar fi votat sau respins, aceasta să se facă printr-un scor strâns, cum a fost și cazul Tratatului de la Maastricht.

În cazul în care Constituția ar fi respinsă într-un stat, drumul înainte este neclar de urmat, probabil se vor căuta soluții conjuncturale, dar deficitul de imagine al Uniunii Europene ar fi evident, iar, în cazul în care acest stat s-ar numi Franța, deficitul ar fi enorm. După negocieri între statele membre, s-ar putea reorganiza un nou scrutin sau statele pot opta să aplice separat și treptat prevederile Constituției după modelul "Europei cu mai multe viteze", iar instituțional Tratatul de la Nisa poate rezolva temporar problema, deși în condițiile a 25 de state riscurile blocajelor la vot sunt mult mai mari. Sau pur și simplu proiectul lui Giscard d'Estaing va fi abandonat în forma actuală. Toate acestea sunt soluții temporare deoarece Tratatul Constituțional este o necesitate vitală dacă Uniunea Europeană dorește să aibă un viitor, și nu unul oarecare.

Așa cum afirma raportorul pentru România, socialistul Pierre Moscovici, eșecul Constituției înseamnă eșecul integrării politice și fără acest act UE nu va putea să facă față provocărilor viitorului și să-și urmărească obiectivele geostrategice, în interior va exista în permanență riscul blocajelor instituționale, iar în ceea ce privește creșterea economică susținută și îndeplinirea strategiei de la Lisabona, acestea vor fi imposibil de atins.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 26

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: