Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Statuile comuniste, fantomele de bronz ale trecutului

Simina RADU-BUCURENCI

Există și moșteniri nedorite. Moșteniri de care nu știi cum să scapi fără să te arăți lipsit de orice considerație față de trecut. Statuile lui Marx, Engels și Lenin, monumentele eliberatorilor sovietici, mausoleele eroilor comuniști naționali împânzeau în 1989 statele Europei Centrale și de Est. Ce e de făcut? ne-am întrebat cu toții atunci, ca și părintele revoluției sovietice cu șaptezeci de ani mai devreme. Soluțiile găsite au fost diverse, nu de puține ori ingenioase sau de-a dreptul comerciale, în unele cazuri.



Țările Europei Centrale și de Est s-au confruntat cu numeroase probleme după marile schimbări din 1989. Pe lângă reformele instituționale și politice, noile regimuri au avut de rezolvat și o problemă urbanistică: orașele est-europene erau impregnate de ideologia socialistă: monumente, statui, clădiri, plăci comemorative aminteau la tot pasul de o ideologie ale cărei urme trebuiau șterse cât mai rapid. Fiecare stat a găsit propriile metode de a distruge, a masca, a muta sau a revalorifica aceste "vestigii" ale socialismului real. Nu de puține ori, deciziile de a distruge sau de a păstra o statuie, un mausoleu au fost controversate, dând multă bătaie de cap administrațiilor locale și naționale.

 

La Budapesta, un Parc al Statuilor

 

Unul din exemplele de succes ale acestui amplu proces de reciclare a monumentelor este cel maghiar. Undeva către marginile Budapestei, un Parc al Statuilor, reunind cele mai importante statui socialiste colectate din capitală, a devenit un important punct de atracție pentru turiștii străini (mai ales vest-europeni, e adevărat). În 2002, parcul avusese deja 250.000 de vizitatori. Ideea nu este nouă și a circulat, ca proiect, în mai toate țările foste socialiste. Dar Ungaria a fost cea care a deschis prima un astfel de parc, încă din 1993.

Prima propunere pentru realizarea parcului a apărut sub forma unui articol în 5 iulie 1989. Ideea istoricului literar László Szörényi era de a face un Lenin Parc în care toate statuile lui Lenin ar fi fost adunate. Inițiativa a fost apoi preluată de Asociația foștilor deținuți politici care a emis o proclamație în care cerea tuturor orașelor și satelor ungare să-și doneze statuile către Asociație care, la rândul ei, le va plasa la Recsk, un fost lagăr de muncă forțată. Ar fi fost vorba, susțineau ei, de un ansamblu muzeal care ar fi reunit ideea comunistă, personificată de statui, cu practica comunistă, reprezentată de lagărul de muncă forțată.

Soluția care a avut câștig de cauză, într-un final, Parcul Statuilor, a fost mult mai puțin agresivă și nu atât de impregnată ideologic. Arhitectul care a câștigat proiectul Parcului, Ákos Eleőd, a și declarat, de altfel: "Dacă aș fi transformat aceste statui de propagandă într-un parc al propagandei contrare, atunci nu aș fi făcut altceva decât să urmez prescripțiile și mentalitatea moștenite din vremea dictaturii." Dispunerea statuilor nu a urmărit obținerea unui efect comic, ele fiind așezate mai degrabă ca într-un muzeu arheologic sau un muzeu de artă.

 

Desacralizarea post-comunistă a monumentelor

 

Soarta acestor statui în post-comunism a stat, consideră Nikolai Voukov, un analist bulgar al fenomenului, sub semnul desacralizării. De proporții monumentale, statuile fuseseră învestite în timpul regimului comunist cu o importanță aproape religioasă, devenind adevărate locuri de pelerinaj și de învestire. Evenimentele, comemorările și sărbătorile partidului aveau întotdeauna loc în preajma unui astfel de mausoleu, monument sau statuie care conferea importanță și sacralitate momentului. Ca și mumiile egiptene sau statuile totemice din Africa aflate în marile muzee ale lumii, monumentele comuniste și-au pierdut, prin simplul act al dislocării lor, orice urmă de sacralitate. Tocmai dimensiunile monumentale care le consacraseră s-au întors împotriva lor în momentul în care au fost date jos de pe soclu. Au devenit, peste noapte, simple exponate turistice la fel de exotice pentru turistul occidental ca mumiile egiptene.

 

Monumente reciclate

 

Nu toate monumentele au avut însă aceeași soartă. O parte din ele au fost revalorificate, printr-un proces subtil de deturnare a semnificației lor inițiale. În această categorie intră multe din monumentele dedicate Armatei Sovietice Eliberatoare. Cel din Sofia, de exemplu, se află încă la locul lui. Deși s-au organizat proteste atât contra monumentului, dar și lanțuri vii pentru a-l proteja (asemănătoare protestelor de anul trecut din jurul Mausoleului Eroilor Comuniști din Parcul Carol), deși a fost acoperit de graffiti de nenumărate ori, dar și curățat de tot atâtea ori, monumentul există, impunător, în centrul Sofiei. Explicația se găsește în semnificația ambiguă a monumentului, ambiguitate care a reușit să-l salveze. Din cauza faptului că nici un soldat sovietic nu a murit pe teritoriul Bulgariei în ultimele luni ale celui de-al doilea război mondial, în lunile "eliberării" adică, monumentul ajunsese să fie considerat ca fiind dedicat tuturor soldaților care muriseră în timpul războiului. Au fost chiar și voci care au susținut că poate fi interpretat și ca un monument dedicat victimelor comunismului.

Un exemplu asemănător se află și la Budapesta. Pe cel mai înalt deal din oraș, Gellért, a fost dezvelită în 1947 Statuia Libertății, reprezentată alegoric de o femeie cu laurii eliberării în mână. Garantul libertății, soldatul sovietic, se află la picioarele ei, ținând strâns mitraliera și steagul. Înălțimea impresionantă a monumentului, patruzeci și șapte de metri, a făcut ca el să devină un adevărat simbol al orașului, fiind vizibil din aproape orice punct al capitalei. Această nouă semnificație, dobândită în decursul a cincizeci de ani, a făcut imposibilă dărâmarea lui. După ce soldatul sovietic a fost înlăturat și dus în Parcul Statuilor (el fusese realmente distrus în timpul revoluției din 1956, dar înlocuit imediat după înăbușirea revoluției), după ce numele soldaților sovietici și inscripțiile cu litere chirilice au fost înlăturate, iar noua inscripție dedica monumentul tuturor celor care și-au dat viața pentru independența, libertatea și fericirea Ungariei, complexul statuar și-a reluat funcția simbolică printre emblemele Ungariei. Transferul de semnificație a fost ușurat și de un proiect artistic care a îmbrăcat statuia într-un imens cearșaf alb, transformând monumentul într-o stafie ce a fluturat timp de câteva zile, în 1992, deasupra Budapestei. Era, se pare, stafia comunismului care își lua astfel adio.

 

Nu există revoluție fără dărâmarea unei statui

 

Unul din simbolurile media cele mai puternice ale unei revoluții este dărâmarea unei statui. Pentru întreaga omenire consumatoare de televiziune, dărâmarea statuii lui Saddam la Bagdad a însemnat victoria democrației în Irak. Chiar dacă evenimentele ulterioare au dovedit că democrația se impune ceva mai greu decât prin dărâmarea unei monument, se pare că nu există revoluție fără momentul magic în care statuia dictatorului cade în uralele frenetice ale mulțimii. Dărâmarea Zidului Berlinului a fost învestită cu aceeași încărcătură simbolică: nu era vorba de dărâmarea unui zid, ci de dărâmarea întregului sistem comunist.

Este paradoxal totuși că această frumoasă "tradiție" este tot de sorginte comunistă. Celebrul film al lui Eisenstein, Octombrie, se deschide cu dezmembrarea, bucată cu bucată, a statuii țarului. Filmul, comandat de puterea sovietică ca un film de propagandă, prezintă revoluția sovietică din 1917 într-o manieră atât de realistă încât, chiar și astăzi, scene din film sunt folosite ca imagini documentare ale revoluției ruse. Faptul că Eisenstein a recreat, în mod real, scenele revoluției din octombrie, pentru a le putea filma, nu înseamnă totuși că ocuparea Palatului de Iarnă, una din cele mai celebre și citate scene din film, poate fi folosită ca sursă documentară. Iată însă că dărâmarea unei statui, prezentată de Eisenstein ca simbol al căderii unui întreg regim, a supraviețuitregimului comunist și a ajuns să întruchipeze, pentru noi toți, ideea de revoluție.(S.R.B.)

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 25

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: