Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Spre care Europă?

Cristian BANU

OK, România a primit undă verde pentru integrarea în Uniunea Europeană. Plin de entuziasm pentru onoarea care ni s-a făcut - pe care oricum, considerăm că NU o merităm, dar, nu-i așa, bine că ne-au primit și ne descurcăm noi -, uităm amănuntul că nu s-a efectuat nici o dezbatere serioasă pe această temă.



În general, românii așteaptă de la Bruxelles, de la Strasbourg, de la Washington ca "ei" să fie cu ochii pe politicienii noștri și să ne ferească de excesele lor. Ce înseamnă exact integrarea în Uniunea Europeană, care sunt costurile pe care le vom plăti reprezintă o nebuloasă inclusiv pentru mass-media, cea care ar fi trebuit să pregătească populația. În afara unor știri de coloratură, conform cărora "Europa nu ne mai lasă să tăiem porcul" sau să facem țuică de prune și că se pare că nici brânzei nu mai avem voie să-i spunem brânză, deși folosim acest cuvânt chiar de pe vremea dacilor, în România se știe foarte puțin despre Europa, despre politica europeană, despre economia europeană. Desigur, vreo două milioane de români s-au integrat deja muncind mai mult sau mai puțin legal în Europa. Alte trei milioane au ieșit cel puțin o dată într-o țară din Uniunea Europeană, fie ca turiști, fie la muncă, fie la școală... E mult? E puțin?

 

O economie cu probleme

 

Lăsând la o parte folclorul și falsele probleme, cred că ar trebui să aruncăm o privire mai atentă asupra economiei europene. Recentele evenimente anunță serioase probleme pentru zona euro și vor afecta în modul cel mai serios și economia românească.

Să le analizăm pe rând. Mai întâi, la presiunea Franței și Germaniei s-a revizuit Pactul de Stabilitate, consfințindu-se astfel o practică existentă oricum încă de la bun început. Ambele țări au avut probleme în a se plia cerințelor pactului - în special problema deficitului a dat mari dureri de cap, de fiecare dată cele două obținând dispense. Recent și Italia lui Berlusconi va intra în acest club select, deficitul așteptat în acest an fiind de 3,6%, iar pentru anul viitor chiar de 4,6%!

Apoi, cancelarul german Schröder și președintele francez Chirac și-au exprimat recent la unison opoziția față de o liberalizare totală a pieței serviciilor în cadrul Uniunii Europene, factor considerat de o importanță substanțială în competitivizarea performanțelor europene în fața celor americane și asiatice.

În plus, Germania, Anglia și Italia au anul acesta alegeri sau, în cazul Franței, referendum pentru Constituția Europeană și, se știe, înainte de alegeri se lansează politici cu iz electoral. Astfel, peste tot se propun reduceri de taxe și impozite. Numai că ceea ce i-a ieșit lui Bush, unde reducerile de aproape 2 triloane de dolari au impulsionat consumul și creșterea economică, ducând la reducerea șomajului, nu prea are șanse să se materializeze și în Europa. În primul rând datorită neîncrederii europenilor în economiile lor și a unui șomaj ridicat (8,9% la nivel UE). Astfel, banii rămași suplimentar în buzunare se vor duce mai degrabă în economii, "bani albi pentru zile negre", decât în consum.

Este clar că politica europeană este una de tip protecționist. Economiile din "vechea Europă" se văd acum puse nu doar în competiție cu țările asiatice, ci și cu cele din est, aflate la doi pași. În plus, se văd inundate de forță de muncă mai ieftină, gata să accepte orice job pe care "răsfățații" muncitori autohtoni nu-l doresc. Vechea Europă a construit în timp un sistem foarte bun de protecție socială, ale cărui costuri devin însă din ce în ce mai mari pe măsură ce speranța de viață crește. Nota de plată este plătită de muncitorii activi, dar și de către companii, care se văd obligate să taie din costuri. Spre deosebire de SUA, țară tradițională de emigrație, unde emigranții nu sunt priviți cu răutate deoarece americanii știu că hispanicii sau chinezii nu le vor lua lor locurile de muncă, ponderea specialiștilor în totalul emigrației fiind redusă, în Europa naționalismul este mult mai puternic, de aceea "străinii" nu sunt priviți cu mare simpatie, deși puțini spanioli ar putea fi convinși să culeagă căpșuni în locul românilor, de exemplu. Filonul naționalist este încurajat și de unii politicieni, astfel explicându-se efervescența sporită a mișcărilor radicale de dreapta în Europa.

Țările occidentale se confruntă în prezent cu două fluxuri: pe de-o parte, fluxurile de emigranți din țările mai sărace, care acceptă orice muncă, de cele mai multe ori la negru. Pe de altă parte, companiile vestice își mută fabricile în est, unde beneficiază de costuri mai mici. Dacă la francezi nu este încă o mare problemă, excedate de nivelul exorbitant al impozitării și contribuțiilor sociale, firmele germane își abandonează masiv locațiile din țară în favoarea unor noi amplasări din estul Europei. Delocalizarea a luat o asemenea amploare încât 2004 s-a încheiat prost pentru Germania, dar foarte bine pentru multinaționalele germane. Pentru a încerca oprirea delocalizării, impozitul pe profit a fost coborât de la 25% la o "rată est-europeană" de 19%.

 

Restul lumii vs. Europa

 

Economia europeană devine din ce în ce mai necompetitivă. Principalele economii se confruntă cu rate impresionante ale șomajului, de peste 10% - în vreme ce în SUA este de 5,2% - în scădere cu 0,2% față de februarie. În vreme ce în SUA apar circa 200.000 de noi locuri de muncă lunar, în Europa ele dispar.

La această situație a contribuit și liberalizarea comerțului prin faptul că s-a permis ca bunuri și servicii produse pe plan intern să fie înlocuite cu bunuri și servicii din export, multe dintre ele mai ieftine, care beneficiau de avantajele comparative ale economiilor din care proveneau - forță de muncă mai ieftină, costuri mai scăzute ale utilităților etc. Exemplul cel mai elocvent în acest sens este afluxul de produse textile dinspre China spre piața americană și UE, ce pune foarte serios în pericol viitorul industriei de profil din cele două mari piețe. De altfel, invazia asiatică se simte și în România, firmele românești care lucrau în lohn resimțind din plin concurența.

Cu o rată a șomajului de 10,1% în Franța, cu un consum intern în scădere și pericolul transferării producției spre Europa de Est sau Asia, previziunile pentru creșterea economică sunt pesimiste. În timp ce previziunile pentru 2005 sunt revizuite în scădere la 1,6 pe an pentru zona euro, pentru economia Germaniei se așteaptă o creștere de 0,8%, iar pentru Franța - 1,7%. Aceasta în condițiile în care economia mondială se așteaptă să înregistreze o încetinire a creșterii de la 3,8% în 2004 la 3,1% în 2005.

Cu toate că Banca Centrală Europeană a păstrat, pe 7 aprilie, dobânda de referință la 2% pentru stimularea consumului intern, economiile Germaniei și Franței nu reușesc să creeze noi locuri de muncă, iar menținerea pe o perioadă mai mare de timp a unui euro apreciat și a unui preț ridicat al petrolului va duce la extinderea situației locurilor de muncă și în celelalte state din zona euro.

Pe 18 aprilie, Comisia Europeană a anunțat că trebuie să revizuiască în sens negativ prognozele, deoarece economia europeană încetinește într-un ritm mult mai rapid datorită faptului că un euro puternic erodează semnificativ exporturile, în vreme ce prețul-record la petrol diminuează investițiile și consumul. Astfel, este posibil ca economia europeană să nu atingă nici măcar ținta propusă de 1,6% (față de o creștere anul trecut de 2,1%, comparată cu o rată de creștere de peste 4% în SUA).

În aceste condiții, situația generală a economiei UE este una destul de problematică deoarece, din cauza stagnării și a mizelor electorale, fiecare țară va încerca acum să-și tragă spuza pe propria turtă. Deja, așa cum a anunțat recent ministrul de finanțe bulgar, România și Bulgaria au pierdut aproape jumătate din finanțarea promisă inițial!

 

Unde se încadrează România în acest tablou?

 

Pentru România, situația proastă a economiilor din zona euro conține atât aspecte pozitive, cât și aspecte negative. Cele pozitive vin datorită atractivității României pentru companiile occidentale în căutare de locații mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Deja o parte din companiile mari sunt prezente aici, unele mai puternic, altele mai timid. Prin costul scăzut al forței de muncă, un nivel al fiscalității mai redus decât în țările de origine, România este în momentul de față o destinație atractivă, dar mai puțin atractivă din alte puncte de vedere. Deja Ungaria, Cehia și Polonia sunt în UE și au mai pierdut din avantaje.

Din păcate însă, țara noastră este trasă în jos de o infrastructură deficitară, un mediu de afaceri oarecum nebulos din cauza instabilității legislative, o birocrație sufocantă și o corupție generalizată care cangrenează toate instituțiile statului.

În ceea ce privește dezavantajele, ele nu sunt deloc puține. În primul rând se accentuează opreliștile în calea liberei circulații a mărfurilor și serviciilor. Definitoriu pentru confuzia care domnește la noi, sindicatele românești au manifestat la Bruxelles alături de omologii lor împotriva așa-numitei directive "Bolkenstein" (după numele comisarului de resort). Adică împotriva dreptului membrilor de sindicat din România de a munci oriunde în Europa. Ceea ce înseamnă că liderii de sindicat din România fie nu înțeleg ce se întâmplă, fie nu dau doi bani pe membrii de sindicat, având propriile interese de apărat. Judecând și prin prisma evenimentelor legate de Codul Muncii, cred că a doua variantă este mai probabilă.

Datorită problemelor cu care se confruntă pe plan intern, o parte din țările europene s-ar putea să devină nemulțumite de sprijinul financiar de care beneficiază noii membri. Deja atât Germania, cât și Franța au făcut comentarii negative la adresa țărilor din Est.

Astfel de declarații nu trebuie luate deloc cu ușurință și România trebuie să aibă pregătite strategii coerente și pragmatice. Este foarte bine că suntem primiți în acest club, numai că trebuie să avem grijă să ne păstrăm acele puține atu-uri pe care le avem și să încercăm să ni le punem în valoare cât mai bine. Deja pentru România nu se mai pune problema dacă, ci cum va intra în Uniunea Europeană. Deși acquis-ul oferă repere ale unui "pilot automat", mult se joacă pe terenul de acasă; trebuie să avem priceperea de a valorifica o șansă istorică de modernizare politică, socială și economică a țării.

Disputa între țările donatoare și cele care beneficiază de ajutoare regionale (structurale și de coeziune) privește nu numai un aspect foarte pragmatic, legat de bani, în condițiile creșterii deficitelor bugetare în numeroase țări ale UE. Dacă nu vom utiliza bine (eficient) banii primiți de la Uniune, vom da apă la moară celor care susțin că nu avem capacitate de absorbție; totodată, s-ar putea ca la viitoarele repartizări ale bugetului, partea ce ni se acordă să fie sub așteptările și, mai ales, sub nevoile noastre. Nu trebuie uitat că doar o mică parte din fonduri vor reveni direct României. Grosul acestora se vor acorda pe proiecte și, luând în considerație experiența noastră în materie, nu prea avem motive să fim optimiști.

România trebuie să fie conștientă că Europa are suficiente probleme, țara noastră fiind doar cea mai mică dintre ele și pe care, oricum, nu ea ar trebui să o rezolve.

 

Cât ne costă integrarea

 

Despre costurile reale ale integrării s-a vorbit până acum destul de puțin și s-au creat o serie de mituri care nu rezistă unei analize serioase. Este cert că anumite sectoare își vor pierde atractivitatea, altele vor dispărea complet - cum este cazul lohnului.

Ministrul Integrării, Ene Dinga, spunea: "Cu cât costurile monetare - care reprezintă respectarea angajamentelor asumate - sunt mai mari, cu atât costurile nemonetare vor fi mai mici. Altfel spus, cu cât România va fi mai pregătită la momentul integrării, cu atât șocul va fi mai mic". Tehnic vorbind, se pare că România va trebui să cheltuiască circa 30 de miliarde euro pentru protecția mediului, 7-8 miliarde pentru infrastructura rutieră, circa 4 miliarde pentru respectarea directivelor de politică socială și circa un miliard pentru securizarea frontierelor. Desigur, acestea sunt cheltuielile "mari". Este greu de făcut o estimare a costurilor pe care le vor suporta companiile private, de exemplu, sau chiar costurile sociale. Politica monetară independentă a BNR este menită să ne mai "cumpere" ceva timp pentru a se face reformele obligatorii. Din păcate, reciproca nu mai este valabilă: cu cât reformele vor întârzia, cu atât mai greu va fi să ducem o politică independentă și aderarea la euro va fi amânată. Economistul-șef al Băncii Naționale, dl Valentin Lazea, spunea că există două procese distincte: aderarea la UE (2007) și aderarea la Uniunea Economică Monetară (probabil 2012-2013), precedată timp de 2 ani de participarea la Mecanismul Ratelor de Schimb.

Problema României este că are cea mai mare inflație din rândul țărilor admise și chiar și pe termen mediu inflația în România va fi cu 1-2 procente mai mare decât în zona euro. În perioada imediat următoare, cursul va putea flota într-o bandă mai largă, de aproximativ 15% plus sau minus, urmând ca din 2009 să aibă loc o îngustare drastică, la 2,25%. Nivelurile prognozate ale inflației sunt de 7% în 2005, 4-5% în 2006 și 3% în 2007, niveluri foarte ambițioase care nu pot fi atinse fără o apreciere în termeni reali a leului față de moneda europeană, apreciere care este condiționată de progresele înregistrate de economie.

Din punct de vedere financiar, cel mai greu an va fi 2007, când România va trebui să plătească partea sa de contribuții la bugetul european, în vreme ce fondurile intrate nu vor fi bugetare, ci pe proiecte. Doar 280 milioane de euro vor intra direct la buget.

Aderarea va aduce un plus de cheltuieli de circa 3-4% din PIB - contribuții la bugetul european, cofinanțări de proiecte - și, dacă nu se va îmbunătăți semnificativ gradul de colectare a veniturilor la buget, s-ar putea ajunge la un deficit de circa 4% din PIB și un deficit de cont curent de 10%.

În ceea ce privește scumpirile, ele nu vor constitui atât o mare problemă, deoarece majoritatea prețurilor din România sunt apropiate de cele din UE, ba chiar în unele privințe sunt mai mari. Singurele ajustări semnificative vor fi prețurile la energie care sunt mai mari în Uniune și nu se admit subvenții.

Sunt puțin probabile situații de tipul celor prezentate de toate telejurnalele noastre imediat după aderarea Ungariei, cu cetățenii maghiari veniți în România să cumpere zahăr. Aceea a fost o situație conjuncturală, datorată faptului că înainte de aderare Ungaria avea zahărul scutit de TVA!

În ceea ce privește competitivitatea produselor românești, deja 70% din comerțul exterior se desfășoară cu Uniunea Europeană, deci nu vor fi mari probleme legate de competitivitatea companiilor românești.

Probleme semnificative vor fi în agricultură, acolo putem vorbi chiar de "moartea țăranului român". Locul lui va fi luat de fermele mari, în care se va face agricultură de performanță, nu de subzistență.

De asemenea, piața muncii va fi serios bulversată. O parte din profesioniști își vor găsi locuri de muncă mai ușor în altă parte, alte meserii vor dispărea. România înregistrează excedent de forță de muncă în agricultură și industria prelucrătoare și un deficit în servicii. Este de așteptat, așadar, o reconversie - de cele mai multe ori dureroasă - spre activități cu productivitate ridicată, ceea ce va duce la schimbarea situației actuale de pe piața de muncă în care anumite categorii sunt utilizate sub nivelul de pregătire și încetul cu încetul va dispărea imaginea de forță de muncă ieftină, necalificată corespunzător și cu performanțe slabe.

Datorită acestor transformări, în câțiva ani România va deveni din țară de emigrație țară de imigrație, urmând un pattern descris înainte de Italia, Grecia, Portugalia sau Spania.

Este foarte important să nu se exagereze șocul integrării. România are nevoie de reforme, are nevoie să se modernizeze, fie că se integrează în UE, fie că nu, iar cheltuielile făcute sunt în primul rând în interesul României și al cetățenilor ei, nu al Uniunii Europene.

Publicat în : Economie  de la numărul 25

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: