Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Moștenirea papei Ioan Paul al II-lea

Amalia POPEANGĂ

Ioan Paul al II-lea, un papă care a coborât din sfera intangibilității în lume și care, beneficiind de sprijinul mass-media, a făcut din papalitate o instituție omniprezentă în plan politic și social, la nivel mondial.



Religie și politică

 

Întrerupând un șir ce părea nesfârșit de papi italieni, polonezul Wojtyla a avut o contribuție esențială în istoria politică recentă. În perioada în care era cardinal de Cracovia a fost recunoscut pentru pozițiile deschis și virulent anticomuniste. Prin sprijinul acordat sindicatului Solidaritatea și societății civile în formare în Polonia comunistă, după ce a devenit Suveran Pontif, Ioan Paul al II-lea a fost unul din artizanii căderii comunismului, ideologie pe care a plasat-o în aceeași categorie cu fascismul la ale cărui orori a fost martor în tinerețe.

În vizitele sale în cele 120 de țări (unele aflate sub dictatură), Papa Ioan Paul al II-lea a fost în egală măsură preocupat de predicarea Evangheliilor și a drepturilor omului. În Polonia și în Europa de Est, Africa, Filipine și Haiti, pledoariile papale pentru drepturile omului și libertate individuală au fost surse de inspirație și încurajare pentru cei implicați în luptele pentru schimbarea politică. În enciclica din 1987 "Sollicitudo Rei Socialis" - "Despre grijile sociale", Papa Ioan Paul II spunea: "Atunci când indivizilor și comunităților nu le sunt respectate cu rigurozitate cererile morale, culturale și spirituale, bazate pe demnitatea persoanei și identitatea adecvată fiecărei comunități, începând de la familie și până la comunitățile religioase, atunci toate celelalte - bunuri, abundență a mijloacelor tehnice pentru viața zilnică și chiar un anumit standard material - se vor dovedi nesatisfacătoare și, în final, demne de dispreț."

Un alt gest unic în istoria Bisericii al Papei Ioan Paul al II-lea a fost faptul că, în 1998, Vaticanul și-a cerut scuze pentru catolicii care nu au reușit să ajute la salvarea evreilor de persecuțiile naziste și pentru secolele în care Biserica Romano-Catolică a predicat disprețul față de evrei. În martie 2000 Papa a cerut iertare pentru multe dintre păcatele din trecut ale Bisericii, inclusiv tratamentul aplicat evreilor, ereticilor, femeilor și băștinașilor evanghelizați în decursul istoriei, uneori prin forță.

În 1998 Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Cuba, unde, într-un discurs memorabil, avându-l ca auditor pe Fidel Castro, a criticat regimul de la Havana pentru lipsa libertății religioase, determinând reintroducerea în calendarul oficial a sărbătorilor de Paște și Crăciun.

În același timp însă, Papa a criticat sancțiunile impuse Cubei de Statele Unite. Și aceasta nu a fost singura ocazie în care Papa a criticat Vestul cu o virulență asemănătoare celei cu care a înfierat comunismul.

Fără a fi un pacifist prin excelență (considera că, în ultimă instanță, se poate recurge la război), s-a opus atât primului război din Golf, cât și, mai ales, invaziei din 2003 a Irakului, pentru care a condamnat autoritățile americane și britanice cu aceeași virulență cu care a înfierat terorismul și pe autorii atentatelor teroriste.

Papa Ioan Paul al II-lea a criticat puterile occidentale pentru politicile adoptate față de lumea a treia, în special față de Orient și care, considera Suveranul Pontif, au dus la sărăcie și resentimente în rândul musulmanilor din Orientul Mijlociu. Deși a fost primul papă care a făcut o vizită în Israel, Ioan Paul al II-lea nu s-a sfiit să critice politicile israeliene față de palestinieni.

În mai 1999, pentru prima oară de la marea schismă din 1054, conducătorul spiritual al credincioșilor catolici din lumea întreagă a făcut o vizită într-o țară ortodoxă. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România și vizita de răspuns a Patriarhului Teoctist la Vatican au constituit premisele reluării dialogului teologic între cele două Biserici creștine, un dialog cu șanse de a fi continuat și sub pontificatul lui Benedict al XVI-lea. În același plan, un eșec al Papei Ioan Paul al II-lea și, de ce nu, al creștinătății l-a constituit refuzul constant al Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei de a-l primi în vizită la Moscova și chiar de a se întâlni pe teren neutru.

 

Dogmă și moravuri

 

Deși, după Conciliul Vatican II, rolul Bisericii în societate a devenit mult mai important, iar pontificatul lui Ioan Paul al II-lea a demonstrat acest lucru în plan politic, în ceea ce privește relația dintre dogmă și moravurile contemporaneității a preferat conservatorismul și centralizarea.

Biserica Catolică a revenit la forma eminamente ierarhică, dreptul la exprimare al conducătorilor locali ai catolicismului fiind limitat de constrângerile ierarhiei eclesiastice. De altfel, în cele mai înalte poziții ale acestei ierarhii au fost promovați acei clerici care au împărtășit punctele de vedere conservatoare în ceea ce privește dogma și moralitatea creștină. În acest fel, alegerea Cardinalului de Viena, Josef Ratzinger, ca următor Suveran Pontif era previzibilă pentru cercetătorii în domeniu, cu atât mai mult cu cât acesta era cel mai puternic dintre conservatorii de la Vatican, iar cei mai mulți dintre cardinalii din Colegiu au fost numiți pe acest criteriu.

În timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, principalele critici au venit din partea mediilor liberale pentru virulența cu care a condamnat politicile de control al populației, avortul, homosexualitatea sau euthanasia. Acceptarea acestora în culturile occidentale, considera Papa Ioan Paul al II-lea, făceau parte dintr-o "cultură a morții" care avea să ducă la slăbirea fibrei morale a societății. Opoziția sa fermă în aceste chestiuni, în special în ceea ce privește folosirea mijloacelor contraceptive, i-a atras numeroase acuze, chiar din sânul Bisericii Catolice.

Deși s-a pronunțat constant împotriva discriminării femeilor în plan social și politic, viziunea sa asupra vocației femeii - de a se dedica celorlalți - și refuzul de a accepta femeile în ierarhia Bisericii i-au atras numeroase critici din partea mediilor feministe occidentale. De altfel, din partea acestor grupuri au venit și mesajele de dezamăgire o dată cu anunțarea noului Papă, cunoscut pentru conservatorismul său în acest domeniu.

Cu toate aceste critici, venite nu atât la adresa persoanei sale cât, mai degrabă, la adresa dogmei creștine, Papa Ioan Paul al II-lea a fost figura care a marcat, cu charismă, înțelepciune și har, sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 25

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: