Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Răpirea ziariștilor și jocurile serviciilor secrete

Andrei ŢĂRANU

Analiza la rece a răpirii jurnaliștilor în Irak arată că, deși a existat o anumită preocupare a societății (în special civile) față de acest eveniment, societatea românească nu a fost lăsată să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat. Astfel,prin manipulari și dezinformări de românii au fost complet buimăciți de jocurile serviciilor secrete "nefiind lăsați" să se solidarizeze pentru a sprijini moral ostaticii români din Irak.



Criza a debutat ca orice criză prin anunțul șocant că trei ziariști români, împreună cu ghidul lor de origine arabă, Mohamed Munaf, au fost răpiți la Bagdad de o grupare teroristă necunoscută. Anunțul a fost șocant din mai multe motive. O dată că este pentru prima dată când românii iau contact cu fața dură a războiului din Irak și-și reamintesc că de fapt România este implicată cu trupe și cu logistică pe acest teatru de politică externă extrem de delicat și că ei nu știu prea multe despre ce se întâmplă acolo. Și, în al doilea rând, cei patru au fost luați ostatici în aceeași zi când președintele României, Traian Băsescu, tocmai făcuse o vizită soldaților români din Bagdad, îmbrăcat în ținută militară și dăruind bricege. Șocul a fost extrem de mare pentru că românii au început probabil să înțeleagă că Irakul este genul de politică care nu se supune democrației și că ei nu prea au acces, în afară de ce este prezentat în media, la acest nivel de politică și, cum vom vedea mai departe, nici nu sunt lăsați să înțeleagă mare lucru din această poveste încurcată care este Irakul.

Ca din pământ, nici la câteva ore de la declanșarea crizei apare un alt personaj, Omar Hayssam - cunoscut publicului românesc din topul revistei Capital, ca posesorul unei averi estimate la peste 300 de milioane de dolari. Și, consider eu, din acest moment apare nebunia manipulatorie și dezinformarea crasă la care a fost supus publicul din țară. Acest Hayssam, care foarte probabil se agita de pomană, pentru că trebuia să-l liniștească pe prietenul său Vasile Ion - fost prefect de Buzău, loc în care Hayssam are multe afaceri nu tocmai curate - a cărui fiică fusese răpită alături de ceilalți trei. Brusc, dintr-un personaj destul de dubios, care de pe patul de spital, într-un trening destul de comun (ca să nu spun mizerabil) se agita complet absurd, Hayssam devine suspectul numărul 1.

Atât presa, cât și diverși analiști militari încep să "miroasă" că de fapt răpirea nu e răpire, că de fapt Hayssam este în spatele întregii povești și vrea să spele niște bani printr-o poveste politico-polițistă. Nimeni nu și-a maipus, nici măcar o clipă, problema că a spăla patru milioane de dolari printr-o manevră atât de încâlcită este cam absurd. Doar trăim în țara lui Eugen Ionescu și a lui Caragiale, unde absurdul e mai normal decât normalul. Astfel, printr-un proces cvasilogic, care suna cam așa - ziariștii români însoțiți de un personaj dubios (Mohamed Munaf) pleacă la Bagdad să ia un interviu noului prim-ministru irakian, dar de fapt sunt conduși de Marie Jeanne Ion, fiica lui Vasile Ion, PSD-ist, deci corupt, deci dubios, ca să facă și o coțcărie cu banii lui Hayssam. Care e de la sine înțeles că e dubios, că de unde să aibă atâția bani, bașca arab, securist și probabil în foarte scurt timp singurul terorist de la revoluție descoperit. Astfel, din victime, cei trei jurnaliști români devin dintr-o dată suspecți și răpirea nu prea mai e răpire, iar, probabil descoperiți de vigilenta presă română, or să vină rapid acasă, cu coada între picioare. Despre Munaf se încetează orice discuție, bineînțeles, că doar a fost demonstrat (cum? habar n-am) că e prea dubios și deci își merită pe deplin soarta, plus că e și între arabi de-ai lui, n-are decât să se descurce. End of story. Presa românească iar a demonstrat ce capabilă este.

În psihologia socială un asemenea proces se numește simplu reflex condiționat. Presa românească este extrem de sensibilă la ideea de corupție - mai ales cu iz politic PSD - și sare imediat la un os de ros pe tema asta, chiar dacă e o pistă falsă. Nici o clipă nu s-a acordat prezumția de nevinovăție celor trei ziariști, lui Mohamed Mounaf sau lui Omar Hayssam. Dacă se pune o asemenea etichetă - omul corupt din PSD - ești a priori vinovat. O poză alături de Iliescu, Constantinescu, Năstase etc., membru în filiala lui Dan Ioan Popescu sunt suficiente în ochii presei ca să te linșeze politic.

De fapt, serviciile secrete românești au jucat extrem de bine această carte, intoxicând metodic presa cu astfel de informații ciudate și distrăgându-i atenția de la subiectul central - răpirea unor jurnaliști români, care a coborât tot mai în arriére-plan. Readucându-i pe vechiul lor făgaș național serviciile secrete i-au făcut pe jurnaliștii români să uite să se mai informeze în detaliu despre Irak, despre ce caută trupele românești acolo și alături de ele diverse servicii de informații private sau de stat, ce caută români, ucraineni, moldoveni și alți pârliți de estici cu contract la diverse firme de pază și protecție, folosiți pe post de carne de tun de trupele americane, și de ce se cramponează președintele României pe axa București-Londra-Washington, în timp ce România ar dori să intre în UE (care nu e prea empatică cu ce se întâmplă în Irak de unde aproape toate statele membre - cu excepția Marii Britanii - mai noi sau mai vechi ca Polonia, Italia Spania etc. și-au retras trupele). Și să-și pună întrebări pe tema asta - nu cumva ideea de revoluție portocalie nu e chiar o prostie prea des repetată și domnul Băsescu a fost ajutat de respectiva axă să ajungă la putere și să-și facă un guvern așa cum a vrut? Sau întrebări legate de ce se întâmplă în mod real în interiorul celulei de criză, din care lipsește, surprinzător, ministrul de Externe, în timp ce negociatori români, adică servicii secrete vechi și noi rearanjează sistemul de putere din țară via foștii lor prieteni arabi. Pentru că prea se spune că relațiile României cu țările Orientului Mijlociu au fost excelente în perioada lui Ceaușescu, țara noastră fiind unul din cei mai mari exportatori de arme în această zonă. Iar aceste exporturi erau controlate de serviciile secrete, care ar mai face-o și astăzi, deși nu e prea cușer.

Presa a căzut extrem de ușor în capcana întinsă de serviciile secrete și a transformat răpirea într-o afacere extrem de urât mirositoare, ridiculizând niște oameni sechestrați, generând o desolidarizare socială față de această problemă și generând gustul amar pentru românii din România că iar se fac de cacao în fața lumii întregi. Mile Cărpenișan titra, din Irak, la un moment dat în Jurnalul Național că americanii sunt dezgustați de această afacere și că lui îi este rușine că este român - teză prea des auzită în mediul intelectual și nu numai din țară. Ca cireașă pe tort, purtătorul de cuvânt al Președinției României îi cheamă pe jurnaliști să facă o declarație privind arestarea omului de faceri Omar Hayssam, ceea ce este complet neconstituțional și ilegal, dar leagă numele lui Hayssam de răpirea celor trei și deci de siguranța națională, ca să dea o notă de legitimitate. O asemenea declarație ar fi fost normal să fi făcut Ministerul de Justiție sau PNA pentru că acuzațiile aduse lui Hayssam sunt toate de factură economică și nu sunt legate de atentate la siguranța națională.

Pe sistemul self-fullfiling prophecies (profeții care se autoîmplinesc), după arestarea lui Hayssam presa se autoiluzionează că a rezolvat criza și românii pot să stea iar liniștiți la locurile lor. Adică ziariștii au fost eliberați (dacă au fost vreodată ostatici, că teza carpetelor care nu erau ca la străini, indica altceva, ignorând nevoit/voit prezența mitralierelor îndreptate spre cei răpiți) și vor veni acasă. Mile Cărpenișan dădea ca sigură aflarea jurnaliștilor români în mâinile autorităților americane, care-i anchetau și apoi în ore sau zile vor fi acasă. Numai că ziariștii nu mai veneau...

Până la urmă, Traian Băsescu a fost nevoit să declare că răpirea chiar este răpire, că celula de criză lucrează, că de fapt se știe ceva, dar nu există informații complete, că se caută sprijin la autoritățile irakiene și la diverse grupuri. Pentru a demonstra asta, serviciile secrete au pus la dispoziția presei câteva imagini cu ambasadorul român în Irak și un consilier de la ambasadă care se întâlnea cu niște arabi, ca și cum în Irak să te întâlnești cu arabi e o chestie extrem de dificilă - pentru că, se știe, arabii nu trăiesc în Irak, ci la pol.

Apariția pe 22 aprilie a unei noi înregistrări cu jurnaliștii români prizonieriîn Irak, de data asta arătând destul de rău, în condiții asemănătoare cu cele ale altor cetățeni străini sechestrați, încătușați, cu ochii în lacrimi și implorând retragerea trupelor din Irak pentru a fi lăsați în viață a condus la o cotitură esențială în această afacere. Degeaba a încercat purtătorul de cuvânt să o dea la întors, că adică e o casetă de siguranță, că românii sunt încontinuu în contact cu răpitorii etc, presa n-a mai înghițit gălușca și în mod normal l-a tras la răspundere pe președintele statului. De fapt, aceasta trebuia să se întâmple de la bun început și, știind că răspunderea îi revine complet, fie pentru a trage de timp, fie în speranța că lucrurile se vor calma de la sine - politica struțului -, Traian Băsescu a manipulat, prin intermediul serviciilor secrete, presa, și prin aceasta întreaga societate românească. Abia în acest moment românii încep să se dezmeticească și să-și pună întrebări în legătură cu politica românească în Irak, cu relațiile externe ale țării și să înțeleagă că președintele statului, ca și tătuc, are responsabilități de viață și de moarte asupra cetățenilor români, și că orice s-ar întâmpla, bine sau rău, vina de a fi tăcut atât de multă vreme îi aparține în întregime.

Publicat în : Cover story  de la numărul 25

Comentarii

Comentariul nr.1 - claudia a spus în 07.07.2008 08:24:00:
interesant...

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: