Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Armata Română, între NATO și acuzații de corupție

Claudiu PĂDUREAN

Integrarea României în Alianța Nord-Atlantică duce la schimbarea structurilor militare moștenite din era sovietică. Marile unități din Transilvania nu vor avea cum să evite măsurile de reformă, care vor presupune desființarea ori reorganizarea unor unități, proces în urma căruia o serie de militari de carieră vor trebui să se reorienteze. Reforma se desfășoară pe fundalul unor scandaluri care au implicat nume sonore ale Armatei Române.



O serie de mari unități militare din Transilvania vor fi desființate în cadrul strategiei Ministerului Apărării Naționale. Ministrul Teodor Atanasiu a declarat că unele unități vor fi operaționalizate, adică vor fi capabile să reacționeze într-un timp extrem de scurt, altele vor fi desființate iar o parte din structuri vor fi transformate. În Transilvania, unitățile de elită ale Armatei Române vor fi în primul rând cele ale Brigăzii Mecanizate 81. Batalionul de Infanterie 811 din Bistrița ar urma să fie operaționalizat până la finalul anului 2005. Împreună cu el, va fi operaționalizată și compania de decontaminare NBC (nucleară, bacteriologică și chimică). Practic, militarii din cele două unități au fost cei care au luat parte la misiuni în afara granițelor țării. De pildă, unitatea NBC a luat parte la campania militară din Irak. Militarii bistrițeni au fost cantonați în Kuweit. Soldații din Batalionul 811 au luat parte atât la misiunile din Afganistan, cât și la cele din Irak. Detașamentele plecate de pe aeroportul Cluj sunt cunoscute sub numele de "Șoimii Carpaților". De fapt, unitățile militare din Bistrița au devenit un soi de vitrină a Armatei Române. În timp ce militarii din multe unități din Transilvania se antrenează curățând cartofi ori fasole pentru bucătăria cazonă, militarii din Bistrița au avut avantajul unor misiuni în străinătate în zone de conflict. Iar aceste misiuni au adus militarilor atât experiență și faimă, cât și salarii consistente în raport cu soldele celor rămași în țară. Unitățile din Brigada 81 ar urma să fie operaționalizate în perioada 2005-2007. În schimb, vor fi desființate alte unități, cum ar fi brigada de infanterie din Oradea ori brigada de tancuri din Târgu-Mureș. Alte unități militare vor fi transformate. Este vorba de brigăzile de vânători de munte, de infanterie ușoară și de tancuri din subordinea Corpului IV de Armată din Cluj. De pildă, batalionul de tancuri din Bistrița va fi transferat la Târgu-Mureș în locul brigăzii care va fi desființată. De asemenea, Teodor Atanasiu a anunțat calendarul după care Armata va renunța la încorporările obligatorii. El a afirmat că anul acesta a fost făcută ultima încorporare pentru forțele navale. În etapa următoare, adică din 2006, forțele aeriene vor fi transformate în forțe de voluntari profesioniști, iar de la finalul anului 2007 va veni și rândul forțelor terestre să fie formate exclusiv din militari de carieră. Teodor Atanasiu spune că acest proces va presupune reducerea efectivelor de militari. Dacă în anul 1990, Armata Română avea 360.000 de militari, în prezent ea are circa 107.000. În anul 2007, armata va mai avea peste 90.000 de militari plus 15.000 de angajați civili. În paralel, o serie de ofițeri care fac parte din compartimentele administrative ale Ministerului Apărării Naționale vor fi trimiși în structurile operative, adică în unități. Teodor Atanasiu a spus că sub 2% din totalul cadrelor militare vor lucra în structurile centrale ale ministerului. Dacă în acest moment există la nivelul ministerului circa 2.000 de posturi, în anul 2007 vor mai rămâne doar circa 1.600. Ministerul Apărării va încerca să-i reorienteze pe militarii care vor fi disponibilizați. Astfel, o parte din cei care vor rămâne fără servicii în urma reorganizării unităților militare vor fi angajați de Ministerul de Interne, care trebuie să suplimenteze numărul de jandarmi. Alți militari de carieră ar putea fi angajați în Poliție, în condițiile în care după aderarea României la Uniunea Europeană, numărul polițiștilor de frontieră va trebui să crească cu circa 4.500 de oameni, care vor asigura o mai bună securizare a granițelor. De asemenea, unitățile militare vor fi dotate cu echipamente compatibile cu cele ale NATO. Ministrul Atanasiu declară că o mare parte a bugetului pentru înzestrări va fi cheltuită pentru modernizarea fregatelor cumpărate din Marea Britanie. Ministrul Apărării spune că este mai ieftin să cumpere fregate la mâna a doua care apoi vor fi dotate cu echipamente modernedecât să cumpere fregate noi, care în total ar fi de două ori mai scumpe decât fregatele recondiționate și modernizate. În paralel, militarii români vor renunța la echipamente de inspirație sovietică. Așa ar fi armele tip Kalașnikov. Teodor Atanasiu a spus că o parte din aceste echipamente aflate în stocul autorităților române vor fi donate noilor forțe de securitate din Irak. Este vorba de pistoale-mitralieră, de puști-mitralieră și de lansatoare de grenade. Alte asemenea echipamente vor fi cumpărate de irakieni, iar ofițerii români vor participa la instruirea militarilor din Irak. Teodor Atanasiu declară că militarii români de peste granițe sunt apreciați de aliații din NATO. El a menționat că oficialii britanici din Ministerul Apărării de la Londra i-au spus de pildă că ofițerii de informații români din Afganistan sunt tot atât de buni ca și cei englezi.

 

Scandalurile au însoțit restructurarea

 

Schimbările din ultimii ani au fost acompaniate însă de o serie de scandaluri în care au fost implicate nume sonore ale unor ofițeri din Ardeal. Cel mai cunoscut este scandalul Revoluției de la Cluj. Imediat după Revoluție, clujenii alcătuiseră o listă cu cei considerați vinovați, dacă nu penal, cel puțin moral, pentru răniții și morții de la Revoluție. Pe listă se afla generalul Iulian Topliceanu, comandantul de atunci al Armatei a IV-a. Iulian Topliceanu a scăpat cu fața curată în cele din urmă, după ce magistrații au ajuns la concluzia că el nu ar fi dat ordin să se tragă în protestatari. Alte nume care au apărut în dosarul Revoluției de la Cluj sunt cele ale unor ofițeri din Someșeni și Florești, despre care clujenii știau că ar fi luat parte la represiune. Colonelul Vasile Burtea, care conducea unitatea militară din Florești, a fost scos nevinovat, deși el a trimis o serie de militari să formeze în Cluj dispozitive menite să mențină ordinea publică. La fel s-a întâmplat cu locotenent-colonelul Ioan Cocan, fost comandant de divizion la unitatea din Florești. Practic, acuzațiile inițiale, printre care se numără cea de genocid, pentru care nu există nici un fel de termen de prescripție, au fost schimbate în încadrări juridice mai ușoare, cum ar fi de pildă instigare la omor deosebit de grav, tentativă de omor deosebit de grav, ucidere din culpă ori omor deosebit de grav. Cercetările au fost tergiversate, iar în cele din urmă ofițerii au fost scoși din dosar pe motiv că faptele s-ar fi prescris, iar continuarea judecății nu ar mai fi avut sens. Tot prin această metodă a scăpat și Florian Caba. Acesta era locotenent-colonel în cadrul unității din Someșeni. Potrivit unor martori, Florian Caba ar fi instalat dispozitivul de soldați din zona fostului Hotel Astoria. El i-ar fi zis comandantului dispozitivului, căpitanul de atunci Ilie Dicu, că, dacă trece de el vreun revoluționar, va fi acuzat de trădare de țară. Apoi, în seara zilei de 21 decembrie, Caba i-ar fi premiat cu bani pe Dicu și pe cei care au împușcat oamenii în zona Hotelului Astoria. După Revoluție, Florian Caba a avut o ascensiune de invidiat. Pentru că în Cluj era o figură mult prea controversată, a fost numit la comanda corpului de armată din Dej, apoi a revenit pefuncții de comandă în Cluj, iar, în cele din urmă, comunistul cu față umană Ion Iliescu l-a avansat în funcția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre. În urma protestelor energice, Caba a fost pensionat cu gradul de general. El nu a pățit nimic, iar procurorii și judecătorii nu l-au deranjat nici măcar cu o floare. În schimb, magistrații l-au găsit vinovat pe căpitanul Ilie Dicu, avansat la gradul de maior de regimul Iliescu. Însă Dicu a făcut recurs, iar acum procesul se târâie pe culoarele Înaltei Curți de Casație și Justiție în așteptarea prescrierii faptelor. În dosar a mai fost acuzat un soldat în termen, Marian Bolboș, care însă a fost achitat. Procesul Revoluției de la Cluj se află în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Alte nume importante pomenite în scandalul Revoluției sunt cele ale șefului Statului Major, generalul Eugen Bădălan, din Arad, și cel al consilierului prezidențial pentru securitate națională, generalul Constantin Degeratu, din Cluj. Până acum, magistrații nu au descoperit fapte care să-i incrimineze în mod direct. Mai mult, în cazul lui Constantin Degeratu, principalul acuzator poate fi bănuit de subiectivism politic. În timp ce generalul Degeratu este un apropiat al actualei Puteri, cel care-l acuză, revoluționarul Gheorghe Pastor, președintele Asociației pentru Adevărul Revoluției, este membru PPRM. Revoluționari cunoscuți din Cluj, cum ar fi Doina Cornea, Augustin Zeriu ori Răzvan Rotta, susțin că generalul Degeratu nu ar fi fost implicat în reprimarea Revoluției.(C.P.)

Publicat în : Politici regionale  de la numărul 24

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: