Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Prețul corect al petrolului - 100$ barilul?

Cristian BANU

În ciuda creșterii din ce în ce mai mari a cererii, majoritatea analiștilor consideră că prețul actual al petrolului nu este deloc legat de aceasta. Există chiar unele comparații cu boom-ul dotcom-urilor din anii '90. Lee Raymond, președintele Exxon Mobil, cea mai mare companie petrolieră, este tranșant: "Petrolul este materie primă și istoria ne arată că niciodată materiile prime nu au putut păstra un preț ridicat."



Jocurile OPEC

 

Cei care guvernau regulile jocului au fost cei 11 membri ai OPEC (The Organisation of the Petroleum Exporting Countries). În teorie, membrii acestui cartel pot influența prețul petrolului, fie în jos, prin mărirea capacității de producție, fie în sus, prin limitarea ei. Numai că aceste influențe sunt și greu de pus în practică, deoarece ei dispun de foarte puține rezerve, de aceea cantitățile pompate nu pot crește peste noapte (oricum, nu pot crește fără niște costuri impresionante).

Membrii OPEC susțin că temerile privind epuizarea zăcămintelor sunt "nejustificate". Evident că producătorii de petrol vor găsi întotdeauna resurse, atunci când "prețul este corect". Arabia Saudită a făcut eforturi mari pentru a pune în producție câmpuri noi și a le închide cât mai târziu pe cele vechi. La fel Kuweitul. Așa încât, la finele lui 2004 s-a ajuns la un echilibru pe piață și prețurile au scăzut drastic, OPEC chiar considerând necesar să reducă producția cu 1 milion de barili pe zi.

Desigur, organizația nu este interesată să lase prea mult lucrurile așa. A priceput destul de repede că un preț peste 50 de dolari, deși dureros, nu este descurajant pentru consum, afirmând că această creștere a prețului petrolului este un semn al creșterii economice, și nu o slăbiciune economică. În plus, stocurile americane de petrol se află la niveluri liniștitoare, iar moneda sa este în scădere, ceea ce oricum reduce marjele de profit ale țărilor exportatoare de petrol.

Țările OPEC consideră că pompează suficient petrol. Ceea ce probabil că este și adevărat. Dar are suficiente puțuri? Aceasta este întrebarea care se va pune dramatic în viitorul apropiat, deoarece există analiști care susțin că OPEC utilizează în acest moment întreaga sa capacitate, cu excepția unei cantități de 1,5 milioane de barili pe zi. Ceea ce este destul de îngrijorător, de vreme ce ar fi nevoie de cel puțin dublul acestei cantități pentru a fi siguri că evenimente precum cele petrecute anul trecut în octombrie sau anul acesta în martie nu se vor mai repeta. Se pare că la următoarea reuniune - din aprilie - FMI va solicita OPEC creșterea marjei până la 5 milioane de barili pe zi.

În prezent, cota OPEC este de 27 milioane de barili pe zi, dar există voci care afirmă că această cotă este depășită și că o decizie referitoare la creșterea ei va avea mai degrabă rolul de a legitima acele depășiri și a liniști piața.

Întâlniți la Isfahan, Iran, pe 16 martie, reprezentații OPEC au decis să crească producția cu 500.000 de barili pe zi, fiind pregătiți să suplimenteze cu încă 500.000 în cazul în care prețurile rămân la fel de ridicate. Din păcate însă, această decizie a rămas fără prea multe urmări, punându-se acum la modul serios întrebarea cât anume și dacă OPEC mai controlează prețul petrolului.

 

Criză fără precedent?

 

Față de 2001, prețul petrolului este mai mult decât dublu, exprimat în dolari. Însă, în termeni relativi, petrolul era mai scump în anii '70 și '80. La prețuri actualizate, azi un baril de petrol ar fi costat în jur de 80 de dolari. De exemplu, între august 1973 și ianuarie 1974, prețul petrolului a crescut cu 274% (față de o creștere în prezent de 136%). Față de criza petrolului din ani '70, actuala criză nu este chiar atât de importantă. Atunci, ea a fost alimentată din plin și de criza politică de la Washington, care se afla în plin scandal Watergate, ca atare administrația avea prea puține mijloace pentru a face față crizei.

Și atunci, ca și acum, avem de-a face cu o ripostă a lumii arabe împotriva SUA - la vremea respectivă ca urmare a implicării în conflictul arabo-israelian, acum, ca urmare a conflictului din Irak, dar nu numai. În anii '60, țările arabe au format un cartel pentru a se apăra împotriva companiilor petroliere care țineau prețurile în frâu, limitând astfel profiturile țărilor exportatoare. Zece ani mai târziu, ele erau cât pe-aci să doboare civilizația occidentală.

Există voci în prezent care susțin că acum criza este opera Al Qaeda, care folosește această armă pentru a lovi în dușmanul său de moarte, SUA. De aceea, poate nu întâmplător în Irak sunt atacate cu predilecție țintele petroliere.

Analizând la rece situația din anii '70, se poate spune că principala cauză a crizei a fost totuși incapacitatea administrației americane de a gestiona resursele de petrol și supraconsumul și mai puțin embargoul statelor arabe. De-abia în timpul administrației Carter au ajuns americanii să fie conștienți de problema energiei și să adopte o serie de măsuri ce au dus la o soluționare a problemelor din trecut.

În trecut, OPEC reușea să controleze foarte bine prețul petrolului prin reglarea producției.

 

Cu mâinile legate?

 

Pozițiile oficiale susțin că țările OPEC au făcut tot ce le stă în putință pentru a reduce prețul și că au rămas fără opțiuni. Creșterea fără precedent a consumat aproape tot surplusul disponibil. Majoritatea analiștilor spun că acum consumul s-a apropiat la peste 95% din capacitățile de producție. Singura țară care mai are surplus este Arabia Saudită, dar și ea este la 90% din capacitate, conform departamentului de stat al Energiei. Ministrul algerian al petrolului, Chkib Khelil, a declarat la Isfahan că "nu prea avem ce să mai facem". La fel a declarat Abdullah al-Attiyah, ministrul petrolului din Qatar - "OPEC a făcut tot ce i-a stat în putință".

Există voci care acuză OPEC că deliberat procedează în acest mod și că oricum este greu de verificat în practică dacă aceste afirmații au sau nu acoperire. Însă, chiar dacă nu există un consens asupra dimensiunii reale a rezervelor OPEC, toată lumea este de acord că la o creștere estimată anul acesta la circa 2 milioane de barili pe zi în 2006 nu vor mai rămâne capacități în exces.

În plus, creșterea prețului petrolului la producător a dus la creșteri pe care OPEC nu le poate controla, dar care se adaugă la prețul plătit de consumatori. Astfel, prețul transportatorilor a crescut de la 3,5 la 10 dolari pe baril, astfel că, la un preț de 45 de dolari pe baril, în conturile producătorului ajung doar 25.

Așa încât, în momentul de față, OPEC nu are într-adevăr prea multe alternative, decât să mențină status-quo-ul.

 

Creșterea economică mondială și prețul petrolului

 

Nici miniștrii OPEC, nici analiștii economici nu consideră că prețul actual al petrolului va avea un impact asupra dezvoltării economice globale, nici măcar dacă el va ajunge la 60 de dolari. Se consideră că acum economia americană este mai puțin dependentă de petrol decât a fost în urmă cu 30 de ani, în timpul crizei din anii '70, atunci când prețurile ajunseseră la 80 de dolari pentru un baril (în prețurile actuale). Astfel, există analiști care consideră că nici măcar la 100 de dolari pentru un baril nu vor apărea influențe semnificative asupra dezvoltării economice mondiale. Rodrigo Rato, șeful Fondului Monetar, spunea că "într-adevăr, prețul petrolului reprezintă un risc, dar nu există motive de îngrijorare asupra estimării unei creșteri globale de 4% a economiei în 2005".

Ritmul de dezvoltare al Chinei, Indiei și Braziliei nu pare momentan intimidat de creșterea prețului petrolului. Dezvoltarea acestor țări este energo-intensivă și deja IEA - International Energy Agency - a început să revizuiască estimările inițiale, cu circa 100.000 de barili pe zi numai în cazul Chinei.

De asemenea, nici economia americană nu a dat semne de îngrijorare, în ciuda unui sezon rece care a crescut cererea de combustibil. În momentul de față, SUA se află în "intersezon", adică la terminarea sezonului rece și înainte de a începe sezonul călătoriilor care conduce la creșterea cererii de combustibili auto.

În aceste condiții este greu de vorbit acum de o criză a petrolului. Dar nici nu suntem foarte departe de asta atunci când cererea va depăși capacitatea de producție.(C. B.)

 

 

Publicat în : Economie  de la numărul 24

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: