Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

În SUA, Sindicatele sunt "asasinate"

Cătălin BARBU

continuare din numărul precedent

Discursul sindicalist actual este extrem de pesimist. Nu se întrevede nici o posibilitate, lipsește orice entuziasm care să ia noua economie ca bază, ca punct de plecare pentru o eră mai bună, a prosperității și democrației. În perioada de glorie a sindicatelor, acestea erau văzute ca un simbol al schimbării, al speranței și al progresului. Acum, sindicatele nu mai încearcă decât să recupereze ceea ce s-a pierdut între timp. Într-un fel, ele au uitat că UAW s-a înființat în anii 1930 tocmai pentru a se folosi de momentul apariției proletariatului industrial, și nu pentru a închide fabricile noi și a se reîntoarce la zilele senine în care toată lumea ducea o viață idilică la ferma familiei.

De la "societatea proprietății" la "libertate" pentru Irak, convingerea că "o lume mai bună este posibilă " a fost lăsată pe seama familiei Bush.

Este o dezamăgire. Dar nu este deloc surprinzător. Trista realitate este că obiectivele celor care luptă împotriva sindicatelor au fost în mare, cel puțin deocamdată, îndeplinite. În ciuda eforturilor câtorva dintre oamenii cei mai dedicați, mai corecți și mai preocupați de problemele societății, aproape toate sindicatele consideră astăzi că nu mai au altceva de făcut în afara protejării drepturilor salariale ale membrilor care le-au mai rămas.

Dar chiar și asta, în cele mai multe cazuri, are drept efect afundarea sindicatelor și mai adânc în mocirlă. Lupta defensivă a sindicatelor ține prima pagină a ziarelor cu știri despre greve și negocieri eșuate. Percepția generală potrivit căreia sindicatele sunt grupuri de interese restrânse, preocupate doar de proprii membri și nu de bunăstarea tuturor muncitorilor, este și mai mult accentuată. Ceea ce se întâmplă acum cu angajații din domeniul aviației este un exemplu grăitor în acest sens. La fel și greva eroică, dar lipsită de rezultate, a lucrătorilor din magazinele din sudul Californiei.

Nu este nici corect, dar este de înțeles ca un angajat care nu este membru de sindicat să se întrebe ce nevoie are să plătească o cotizație sau să își sacrifice salariul pe câteva săptămâni participând la greve, din moment ce nu obține decât un salariu mai mic, pensia redusă și asigurări medicale mai puțin favorabile. Toate astea se pot obține și de unul singur - și încă pe gratis, nu-i așa?

 

Răscruce de drumuri sau fundul sacului?

 

Așadar, ținând seama de cele de mai sus, despre ce discută totuși sindicatele? În lucrările conferinței "Sindicatele la răscruce" au fost prezentate programe inovative și promițătoare, cum sunt cele ale sindicatului Los Angeles County Labor Federation. Dar în majoritatea cazurilor, toată atenția s-a concentrat asupra câtorva propuneri de "reformă".

În afară de asta, politică și iar politică. Deși nu au reușit, după atâtea încercări, să impune candidați care să susțină cauza sindicatelor (Democrații, la urma urmei, sunt și ei destul de "învechiți" în prezent) sau să obțină rezultate semnificative atunci când au reușit să-și impună candidatul, discuțiile politice sunt probabil un domeniu în care liderii sindicali cad de acord cel mai des.

S-ar crede că, dată fiind aploarea eșecurilor politice ale sindicatelor, răspunsul ar putea fi o schimbare de strategie. Dar de fapt se întâmplă chiar opusul. Liderii de sindicate sunt de acord, până la ultimul, că trebuie pus și mai mare accent pe activitatea electorală. Disputele dintre sindicate nu se referă la "dacă" trebuie cheltuit mai mult, ci la "cât de mult". Această perspectivă este alimentată de o mașinărie de negație extraordinară, care identifică și scoate în evidență partea bună din fiecare eșec ca justificare pentru investirea unor fonduri și unor eforturi încă și mai mari. (Se pare că sindicatele au cheltuit cel puțin 140 milioane dolari, în cash, în alegerile prezidențiale din 2004, fără a socoti timpul angajaților și celelalte resurse.) Acest tip de gândire este prezentat, cu surle și trâmbițe, ca pe un aspect revoluționar și de o importanță capitală asupra cărora sunt chemate să decidă sindicatele și membrii lor.

O altă idee genială de reformă reflectă ideea că ceea ce contează sunt resursele. Această reformă ar viza unirea forțată a sindicatelor și restructurarea jurisdicțiilor acestora, pentru a se câșiga astfel mai multă putere pe scena politică. Sunt necesare câteva explicații la acest capitol. Ideea de mai sus implică doi factori importanți. Primul din ei este densitatea sindicatelor. Al doilea este mărimea lor.

Teoria densității este simplă: cu cât este mai mare procentajul membrilor de sindicat într-un anumit sector, cu atât mai mare va fi puterea lor de negociere a salariilor, a beneficiilor și a condițiilor de muncă. Se folosește adesea sintagma "a scoate salariile din scenă" prin aceea că toți angajatorii din industria respectivă vor avea de acoperit costuri similare cu forța de muncă. Odată atinsă o densitate suficientă, angajatorii sunt împiedicați să își mărească profiturile prin strategia scăderii costurilor de personal.

Din punct de vedere istoric, această teorie pare a fi susținută de ceea ce s-a întâmplat în "epoca de aur" a sindicatelor din anii '50, '60 și începutul anilor '70, când productivitatea și prosperitatea "clasei de mijloc au crescut exponențial". Dar iată cum încă o idee falsă prinde rădăcini în mintea sindicaliștilor. Teoria "în densitate stă destinul nostru" nu reușește să explice următorul fapt, extrem de important: sindicatele care înregistrează cel mai mare declin ca număr de membri și putere de negociere sunt tocmai cele ca UAW, sindicatul lucrătorilor în siderurgie sau Teamsters, care aveau odată o reprezentare de aproape sută la sută în industriile respective.

În orice caz, pe măsură ce a scăzut numărul de membri, sindicatele s-au aflat mai des în situația de a se lupta pentru același grup de angajați ne-sindicalizați. Probabil cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă sistemul medical. Potrivit datelor proprii, 30 de sindicate reprezintă în prezent interesele lucrătorilor din sistemul medical. Această fragmentare, susțin liderii sindicali, subminează orice potențial de obținer a unei densități adecvate. În plus, mai spune teoria, o singură organizație sindicală ar reuși probabil să organizeze mai bine un domeniu cum este cel al sănătății. (ca o observație cu caracter istori, AFL-CIO a emis reglementări care să rezolve disputele de jurisdicție dintre sindicate de foarte mult timp.)

Se presupune că organizațiile mai mici, cu resurse mai multe, vor putea să lupte mai bine împotriva angajatorilor mari, a corporațiilor multi-naționale. Dar realitatea nu este așa simplă. Mare parte din creșterea SEIU a fost generată de unificări și afilieri. Această strategie pare să fi dat rezultate bune în acest caz. Dar multe alte sindicate industriale s-au unificat și ele, s-au afiliat și s-au consolidat. Și totuși numărul lor total de membri - mai ales între angajații din producție - continuă să scadă.

Pe lângă unificări, propunerile făcute de Andy Stern de la SEIU vizează un anumit grad de "redirecționare" a fondurilor Federației, astfel încât fiecare sindicat în parte să aibă mai mulți bani la dispoziție pentru chestiuni de organizare. Din nou însă avem de-a face cu o ipoteză greșită. Cu câteva excepții importante, în organizare ca și în politică resursele sporite nu conduc la rezultate organizatorice mai bune.

În concluzie, părerea generală este aceea că problemele organizațiilor sindicale se referă în cea mai mare parte la modul de structurare a sidicatelor existente și la modul de alocare a resurselor lor.

Astfel încât punctul central al discuțiilor se referă la modul de reorganizare a AFL-CIO. Nu se pune problema dacă nu cumva angajații au nevoie de alte sindicate sau de alte tipuri de sindicate pentru a face față unui alt tip de economie. Nu se pornește de la premisa că economia s-a schimbat în sens calitativ - ci doar că firmele sunt mai mari și au devenit globale. Pe scurt, nu se pune problema căutării unui model cu totul nou.

Deși nu se recunoaște deschis acest lucru, dincolo de aparențe reformele propuse sunt probabil generate și de teama și dezamăgirea aduse de eșecul ultimei "revoluții" în House of Labor - și anume trimful lui John Sweeney în fața candidatului din "vechea gardă" Tom Donahue în 1995.

Alternativa cea mai clar articulată pentru planul SEIU a fost propusă de Larry Cohen, vicepreședinte executiv al sindicatului din sectorul comunicațiilor (Communication Workers of America - CWA). "Nu contează felul în care ne organizăm, ci felul în care ne mobilizăm," și-a apărat Cohen programul în 10 puncte prezentat în cadrul conferinței "Sindicatele la răscruce". Planul lui Cohen pune accent pe o democrație sporită în interiorul sindicatelor, o mobilizare mai bună a sindicaliștilor activiști și o amendare a legislației muncii, ca fiind elementele cheie pentru contracararea declinului în numărul de membri.

Dar aproape nimeni nu crede că reformarea legislației muncii în vederea facilitării organizării sindicatelor poate fi realizată în viitorul apropiat. Dimpotrivă, acțiunile anti-sindicaliste ale guvernatorilor Matt Blunt din Missouri și Mitch Daniels din Indiana sunt doar vârful aisbergului, anunțând campanii anti-sindicale în alte câteva state. Campaniile vor avea forme diferite în fiecare stat. Dar toate vor avea în comun scopul de a limita și mai mult capacitatea sindicatelor de a negocia contracte colective, de a organiza noii membri și de a se implica activ în activități politice.

În sfârșit, un alt punct de vedere deseori exprimat este acela că sindicatele au nevoie de un "marketing" mai bun, într-o formă sau alta. Se vehiculează tot mai des idei ca bugete mai mari pentru publicitate, sau o rețea de televiziune apropiată sindicatelor. Cu riscul de a amesteca metaforele, credeți că, dacă Smith-Corona ar fi cheltuit un miliard de dolari pe marketing, credeți că încă am mai utiliza mașinile de scris?

 

La economie nouă, sindicate noi

 

Drepturile angajaților din SUA sunt mai numeroase ca niciodată. Ceea ce nu ar trebui să ne surprindă la o republică întemeiată pe fundația juridică și economică a sclavilor pe proprietăți. Moștenirea acestui AND nu este ușor de înlăturat. Într-adevăr, drepturile sindicale actuale, așa cum sunt ele, reprezintă răspunsul dat acțiunilor sindicale din perioada 1930, în contextul creat de statele socialiste aparent viabile la acea dată, îndeosebi Uniunea Sovietică. Dar condițiile de atunci nu mai sunt aplicabile astăzi.

Așa încât va fi cu siguranță nevoie de ceva mai mult decât restructurarea AFL-CIO sau o punere în aplicare cu strictețe a legii Wagner din1935 (deși ar fi o idee bună, fără îndoială) pentru a crea o nouă paradigmă a democrației forței de muncă într-un nou tip de economie globală.

Cum poate fi realizat acest potențial? Pornind de la recunoașterea forțelor economice, politice și sociale care definesc realitatea clasei muncitoare a secolului al XXI-lea, nu doar în Statele Unite, ci în întreaga lume. De acolo începe să se contureze o viziune cu adevărat entuziasmantă a unei lumi mai bune.

Publicat în : Economie  de la numărul 24

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: