Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

România-FMI - etapa de "încordare a mușchilor"

Cristian BANU

În ceea ce privește relațiile României cu instituțiile internaționale, fie că este vorba de cele pe latură economică, FMI, Banca Mondială, fie că este vorba de cele de natură politică, Uniunea Europeană, Consiliul Europei, sau militară - NATO, mass-media din România are o poziție intransigentă: fie este de partea guvernului României, fie este de partea "ălora". Lucrurile sunt însă, ca de obicei, mai nuanțate.



În cazul recentei dispute cu FMI, lucrurile sunt ceva mai complicate. Desigur, încordarea mușchilor și amenințările cu ruperea sau "înghețarea acordurilor" sunt contraproductive și trădează un anumit amatorism. Nu este prima dată când premierul Tăriceanu contrează FMI - cu care însă s-a și socializat pe pârtia de la Predeal - și nici prima dată când un premier sau alt oficial român face acest lucru. Mult mai calm și cunoscând probabil ceva mai multe lucruri despre colaborările cu FMI, ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Popescu, a precizat că acordul cu FMI nu a fost întrerupt, însă necesită o perioadă de reevaluare de 1-3 luni, în care România să convingă reprezentanții instituției că estimările privind încasările bugetare sunt realiste.

"Vom merge după rectificarea bugetară pe un deficit fiscal de 0,5-0,7% din PIB. Nu există un termen delimitat pentru perioada de reevaluare, sperăm însă că experții FMI vor considera că, dupa 3,5-4 luni, tendințele sunt convingătoare. O treime dintr-un an dă o viziune despre ceea ce se întâmplă într-o economie", a afirmat Popescu.

 

Principalele dispute

 

Principalele puncte în dispută sunt deficitul bugetar și rata de creștere, FMI considerând estimările guvernului României prea optimiste și insistând pe o temperare a previziunilor.

Din punct de vedere istoric, actualul acord cu FMI, negociat de guvernul Adrian Năstase, nu era obligatoriu pentru România. El a reprezentat mai mult o "lovitură de imagine" a unui guvern care a dus până la capăt un acord cu FMI - lucru care nu se mai întâmplase de multă vreme. Pe lângă lovitura de imagine, chiar Uniunea Europeană recomandase României încheierea unui acord pentru a se asigura că nu vor mai exista derapaje majore.

Ce se întâmplă acumț După ce actualul guvern a schimbat radical datele problemei prin introducerea cotei unice de impozitare, paradigma s-a modificat, ca atare erau necesare unele corecții ale înțelegerii cu Fondul Monetar Internațional. Majoritatea problemelor au fost clarificate, rămânând în dispută doar situația deficitului bugetar și cea a ratei de creștere.

Deficitul bugetar nu este o problemă în sine. În România, deficitul de cont curent crește nu din cauza statului, ci din cauza sectorului privat. Ponderea sectorului de stat în acest deficit este acum de sub 15%, ceea ce face ca o reducere de 3-5 sutimi a deficitului bugetar să nu influențeze absolut deloc deficitul contului curent, care oricum va crește pe seama sectorului privat.

Așadar, dialogul cu FMI privește o situație inedită: deși deficitele externe cresc, se manifestă o presiune constantă de apreciere a leului. De aici încăpățânarea FMI de a diminua deficitul bugetului consolidat.

Că un deficit bugetar diminuat ajută dezinflația și limitarea deficitelor externe este de necontestat. Pe de altă parte, a miza excesiv pe buget în atingerea mai multor obiective nu este înțelept. În 2004 circa 85% din deficitul de cont curent s-a realizat în sectorul neguvernamental; a folosi deci bugetul public în vederea scăderii deficitului de cont curent are eficacitate limitată.

Comprimarea excesivă a cheltuielilor publice afectează atât producția de bunuri publice, cât și pe cea a sectorului privat. Nu mai vorbim de nevoia de a cofinanța fondurile de preaderare, de a aplica angajamente izvorâte din acquis-ul comunitar etc.

În România, am înregistrat de ceva vreme o creștere a deficitelor bugetare, dar există o serie de tendințe îmbucurătoare:

- avem o apreciere constantă a monedei naționale datorată unor capitaluri atrase de dobânzile ridicate și prețurile încă scăzute ale unor active. De asemenea, cresc veniturile aduse de muncitorii români din străinătate și scad veniturile repatriate de companiile străine care operează în România, care preferă astfel să reinvestească profiturile;

- în ultimii ani, finanțele publice s-au consolidat, în pofida faptului că avem încă deficite cvasifiscale importante;

- execuțiile bugetare au deficite din ce în ce mai mici;

- datoria publică și cea public garantată nu sunt mari, iar stocul de îndatorare privată, deși crește, nu o face exploziv.

 

De la o extremă la alta?

 

Acestea fiind premisele, nu este recomandabil de a utiliza în exces bugetul în încercarea de a ne limita deficitele externe deoarece riscăm să trecem de la o politică monetaristă strictă la una bugetaristă strictă, ambele având darul de a încorseta serios dezvoltarea economică.

Desigur, avem nevoie de un deficit bugetar mai mic decât cel de anul trecut și este bine să rămânem în continuare precauți față de deficitele externe.

Dar este îndoielnic că putem lupta eficace contra deficitelor externe prin aducerea țintei de deficit bugetar spre zero. Deficitele externe vor crește oricum dacă guvernul nu va găsi soluții pentru limitarea expansiunii creditului sectorului neguvernamental. Din această cauză este bine ca guvernul să insiste asupra propriei ținte de deficit bugetar, dar pe baza argumentelor economice, și nu prin recurgerea la umflări inutile ale mușchilor.

Argumentele scoase la înaintare de reprezentanții guvernului și de președinte, conform cărora România are nevoie de banii rezultați din diferența de deficite pentru a finanța partea de cofinanțare în proiectele europene este unul pueril și riscă să submineze la modul cel mai serios credibilitatea guvernului. În ceea ce-l privește pe președinte, el nu se pricepe - și a și declarat public lucrul acesta -, este jenant că asemenea afirmații sunt făcute de "specialiștii" guvernului. În definitiv, este vorba de circa 300 de milioane de euro, bani pe care guvernul îi poate obține prin reducerea cheltuielilor guvernamentale.

 

Un exercițiu ratat

 

În acest sens, ministrul de Finanțe a operat un exercițiu, solicitând colegilor săi de cabinet să găsească soluții pentru disponibilizarea a circa 4 procente din aparatul ministerelor. Cererea a provocat panică în rândul funcționarilor publici care au trăit vreme de o săptămână în incertitudine. Oricum, nici unul dintre miniștri nu s-a conformat, așa că îngrijorările lor au fost inutile, mai ales că la final chiar și Ionuț Popescu a lăsat-o baltă. Oricum, epopeea circularelor (în total au fost vreo patru) reprezintă prima bâlbă majoră a ministrului de Finanțe.

Reducerea aparatului bugetar cu 4% ar fi adus la buget economii de circa 1384 miliarde lei și ar fi afectat peste 11.000 de funcționari publici și aproape 10.000 de angajați în întreprinderile cu pierderi. Sigur că, până la urmă, aceste persoane vor trebui disponibilizate, dar nu din cauza FMI, ci pur și simplu că România nu-și poate permite să le mai întrețină. Deocamdată, exercițiul rămâne la stadiul de bâlbă.

Exact aceste bâlbe fac ca deocamdată, guvernele României să aibă mare nevoie de girul instituțiilor financiare mondiale, singurele - din păcate - capabile să exercite presiuni asupra acestora în vederea adoptării unor politici economice coerente și, desigur, prudente.

 

Epilog (temporar) fericit

 

În cele din urmă, se pare că FMI a acceptat varianta guvernului, care, de data aceasta, are dreptate. Este însă de văzut dacă decizia aceasta este luată pe baza încrederii FMI în performanțele guvernului sau este doar o decizie politică în urma unor intervenții binevoitoare de la Casa Albă.

O echipă a Ministerului de Finanțe a fost invitată la Washington în a doua jumătate a lunii aprilie, cu ocazia reuniunilor de primavară organizate de FMI și Banca Mondială, pentru a continua discuțiile privind cea de-a doua și a treia analiză în cadrul Acordului stand-by cu FMI. Se speră ca aceste discuții să se finalizeze până la mijlocul anului 2005, când impactul reformelor fiscale introduse recent și planurile de liberalizare a contului de capital vor putea fi evaluate într-un mod adecvat.

Amânarea semnării acordului cu FMI nu va avea nici un efect asupra semnării Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, însă trebuie ca semnarea acordului să se facă neapărat în a doua jumătate a anului, pentru ca oficialii europeni să nu recurgă la aplicarea clauzei de salvgardare, care ar aduce și amânarea, cu un an, a aderării.

Publicat în : Economie  de la numărul 24

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: