Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Blestemul roșu al ziarului Scânteia

Miron MANEGA

 

Clamarea cu prea multă gesticulație a adevărului poate avea efecte catastrofale asupra celui care se erijează în purtător al său. Căci adevărul se slujește cu umilință, nu cu emfază. Există însă adevăruri și adevăruri: unele absolute, altele relative, iar altele meschine pur și simplu. Adevărul din spatele ziarului Adevărul face parte din categoria celor din urmă. El iese la iveală acum, implacabil, ca un verdict, readucând lucrurile de la dimensiunea lor fictivă la cea reală



"Organul"

 

Asistăm stupefiați la spulberarea unei citadele ale cărei fortificații păreau inexpugnabile. Și nu ne putem reprima un frison de spaimă. De nedumerire aproape metafizică. Cum a fost posibil? Din ce era făcută această cetate, dacă, iată, s-a fisurat la primul "accident"? Cine a greșit și unde? Contaminați de boala scenariilor, căutăm explicații aiurea, în substraturi oculte, într-un univers de culise. Cu atât mai mult cu cât prăbușirea Adevărului se anunță atât de iminentă și de totală, încât pare premeditată de o conjurație dușmănoasă. În realitate, nu e vorba de nici o conjurație, de nici un complot, ci de prăbușirea unei imagini, a unui decor virtual. Căci Adevărul n-a fost o ctitorie propriu-zisă, ci o nefastă preluare de patrimoniu. Nefastă, pentru că acest patrimoniu otrăvit a aparținut ziarului Scânteia. Otrăvit, pentru că ziarul Scânteia a fost organul de presă al Partidului Comunist Român, iar în ultimii ani ai regimului "de tristă amintire", ziarul personal al lui Nicolae Ceaușescu...

 

Scânteia și Casa Scânteii

 

Partidul Comunist Român a luat ființă în mai 1921, prin rebotezarea Partidului Socialist din România și afilierea lui la Internaționala a III-a comunistă. "Crearea Partidului Comunist Român, pe baza ideilor marxism-leninismului", scriau documentele "Epocii de Aur", "ca detașament de anvangardă al clasei muncitoare, a constituit un eveniment epocal în istoria mișcării muncitorești din România, un moment de mare importanță în istoria poporului român". După 10 ani de la acest "eveniment epocal", pe 15 august 1931, apărea la București primul număr al ziarului Scânteia, "organ central de presă al CC al PCR". Acesta a constituit un moment deosebit de important pentru întărirea rolului presei comuniste de propagandist, agitator și organizator colectiv al maselor în lupta revoluționară. În acest ziar, de-a lungul timpului, au fost puși la stâlpul infamiei dușmanii poporului (a se citi intelectuali, artiști, oameni de știință, patrioți nealiniați doctrinei oficiale). Prin acest ziar era ghilotinată valoarea și preamărită impostura. El a funcționat în două perioade: din 1931 până în 1940 și din septembrie 1944 până în decembrie 1989, când s-a transformat în Adevărul. Importanța pe care PCR o acorda ziarului Scânteia era atât de mare încât, între 1950 și 1955, s-a construit un mare palat al presei, a cărui denumire i-a fost dedicată: "Casa Scânteii"... Acesta a fost și asta a însemnat ziarul Scânteia.În 1961, data de 15 august, a fost decretată "Ziua Presei Române".

 

"Ciolanul"

 

În primele zile ale "aplicației" din decembrie, oficiosul Partidului Comunist s-a transformat în Scânteia Poporului, iar pe 25 decembrie și-a schimbat definitiv numele în Adevărul. După mai puțin de doi ani, în primăvara anului 1991, prin hotărâre guvernamentală, a avut loc privatizarea ziarului, sub forma SC Adevărul SA. În urma împărțirii acțiunilor între angajați, după sistemul MEBO, societatea era deținută, în proporție de 60%, de membrii redacției, restul de 40% revenind personalului extraredacțional. Din 2001, Dumitru Tinu, fostul director al ziarului, a început să cumpere acțiuni de la ceilalți angajați, ajungând să dețină, până la moartea sa intempestivă din 1 ianuarie 2003, 70% din societate. Ulterior, Anna Maria Tinu, fiica defunctului și, până una-alta, moștenitoarea de drept, a mai colectat niște procente, ajungând la 83%. Celelalte acțiuni sunt deținute de Ion Lazăr (10%) și de alți câțiva acționari nesemnificativi (3%).

Preluând patrimoniul organului de presă al CC al PCR, Adevărul i-a preluat și stigmatul, transformat, parcă peste noapte, într-un blestem implacabil: blestemul roșu al ziarului Scânteia.

 

"Nimeni nu e mai presus de lege"

 

Ar fi însă nedrept să identificăm la propriu Adevărul cu Scânteia. Numai că, neatenți la substratul metafizic al lucrurilor, coordonatorii de până mai ieri ai ziarului, în frunte cu Cristian Tudor Popescu, s-au erijat în profeți ai adevărului absolut, fără să aibă smerenia și legitimitatea impuse de o asemenea misiune dar, mai ales, ignorând locul pe care se află. E ca și cum ar fi transformat un cămin cultural într-o biserică, fără să modifice arhitectura. Căci trăinicia unui templu nu constă în grosimea zidurilor, ci în intenția construcției.

Atitudinea iacobină a ziarului Adevărul, înverșunarea cu care incrimina tot ceea ce era imperfect sau discutabil, uneori cu o înspăimântătoare cruzime (vezi cazul gimnastelor), au avut un trist precedent în istorie. Maximilien de Robespierre, simbolul Revoluției Franceze de la 1789, justițiarul care a iubit mai mult ghilotina decât viața, a sfârșit el însuși sub ghilotină, după ce i-a decapitat de-a valma pe toți cei care i se păreau dușmani ai poporului. Nu îndrăznim să ducem analogia mai departe... Greșeala capitală a lui Robespierre, păcatul lui de moarte, a fost cel de ignorare trufașă a avertismentului biblic: "Cine ridică sabia de sabie va pieri."

Pe frontispiciul ziarului Adevărul tronează, amenințător parcă, articolul 16 din Constituția României: "Nimeni nu e mai presus de lege". Într-adevăr, nimeni. Nici măcar ziarul Adevărul. Legile sunt cele care l-au spulberat.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 24

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: