Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Dilema croată

George ANGLIȚOIU

Generalul Ante Gotovina a intrat zilele trecute în manualele de teorie ale integrării europene ca fiind prima persoană care prin simpla sa existență în libertate blochează paradoxal intrarea țării sale, recte Croația, în Uniunea Europeană. Cum a fost însă posibil?



Istoricul candidaturii Croației

 

Zagrebul continuă să fie un actor paradoxal pe scena politică europeană, guvernele de diferite coloraturi care s-au perindat de la desprinderea din fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia împărtășind viziunea politică a unei Croații mari, cu aspirații național-naționaliste și de superioritate în arealul Balcanilor de vest, cel puțin în relația cu Serbia. Beneficiind de susținerea cvasinecondiționată a Germaniei (stat care de o manieră unilaterală, forțând limitele politice ale relației cu partenerii comunitari, recunoscuse independența Croației și a Sloveniei în decembrie 1991), liderii croați vor formula în perioada 1999-2001 obiectivul aderării țării lor la Uniunea Europeană conform, dar și sub presiunea modelului sloven. Astfel, alegerile din ianuarie 2000, marcate de înfrângerea partidului ultranaționalist al președintelui Franjo Tudjman, vor crea perspectiva unei apropieri reale de UE, Bruxelles-ul răspunzând rapid prin crearea misiunii Delegației Comisiei Europene la Zagreb (martie), prin scutirea de taxe vamale pe piața unică a exporturilor croate (septembrie) și prin începerea negocierilor pentru elaborarea Acordului de stabilitate și asociere (noiembrie), documentul care, potrivit deciziilor Consiliului European de la Feira, urma să fundamenteze candidatura oricărui stat din Balcanii de vest. Cererea de aderare la UE va fi formulată de Zagreb în februarie 2003, iar Consiliul pentru afaceri generale și relații externe al UE (este vorba despre Consiliul UE la nivel de miniștri de externe) va răspunde printr-un nou semnal favorabil, decizând să solicite Comisiei o opinie asupra dosarului croat; peste un an, Comisia va da publicității avizul său favorabil, în temeiul căruia Consiliul European din iunie 2004 va recunoaște Croației calitatea de stat candidat, pentru ca summit-ul șefilor de stat și de guvern europeni din decembrie 2004 să lanseze ca dată de începere a negocierilor ziua de 17 martie 2005 cu condiția cooperării depline cu Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie.

După această scurtă factologie, să revenim însă la explicarea etichetei introduse la începutul articolului, anume aceea de "actor paradoxal".

Croația, țară balcanică cu o populație preponderent catolică, dar și cu o minoritate sârbă ortodoxă semnificativă locuind în Slavonia orientală (unul din merele discordiei în relația cu Serbia), se va comporta paradoxal încă de la începuturile istoriei sale moderne, atunci când în contextul disoluției Imperiului Austro-Ungar din cauza înfrângerii suferite în primul război mondial, Zagrebul decide la finele anului 1918 să se alăture Regatului sârbilor și muntenegrenilor cu capitala la Belgrad. Nu va trece multă vreme, însă, și animozitățile seculare sârbo-croate vor avea ca reacții asasinarea, de exemplu, la Marsilia de către un naționalist croat a regelui iugoslav Alexandru I și a gazdei sale sale, ministrul de externe Louis Barthou, cu ocazia vizitei oficiale din anul 1934. Apoi în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, invadarea și înfrângerea Iugoslaviei de Reich-ul german va genera oportunitatea restabilirii independenței croate, marcate însă de sângeroase confruntări între ustașii croați și cetnicii sârbi. Dar încă o dată, paradoxal, liderul mișcării comuniste de partizani, croatul Iosip Broz Tito, va acționa la finele războiului pentru reunificarea Iugoslaviei, entitate statală și geostrategică destul de stabilă până la moartea sa survenită în anul 1980. Va urma o perioadă de instabilitate politică culminând cu cea de-a doua secesiune extrem de sângeroasă din anii 1991-1992-1995.

Din punct de vedere geopolitic, mișcarea de secesiune croată a avut un succes spectaculos prin faptul că cea mai mare parte a superbului litoral iugoslav de la Marea Adriatică a revenit Zagrebului, fără ca acest fapt să aibă o neapărată legitimitate istorică. În schimb, succesoarea la tratate, Iugoslavia (actuala Serbie-Muntenegru) a trebuit sub presiune internațională să accepte o fâșie foarte mică de litoral, având drept singur port orașul Bar.

 

Zagrebul văzut de la București

 

Dosarul candidaturii croate are mult mai puține aspecte critice decât cel românesc nu doar datorită întinderii geografice și populației, ci mai ales din valorizarea diplomatică activă atât a filierei catolice, cât și a celei turistice și asta deoarece, comparativ cu litoralul dalmat, cel pontico-mioritic arată ca o bombă împuțită, insalubră, deci deloc atrăgătoare pentru turistul occidental-cetățean european.

Segmentul de loisir croat are o diversitate relativ redusă față de cel românesc, dar este excelent promovat și administrat, un exemplu în acest sens fiind popularul spot publicitar de pe CNN (Croatia - The Mediterranean as it once was). În schimb, conducerile înțelept jefuitoare post-revoluționare din eterna și fascinata Românie nu doar au handicapat potențialul turistic tradițional carpatino-pontic, dar au și distrus mare parte din ecosistemele naturale gen fonduri forestiere (seculare), parcuri de vânătoare ori Delta Dunării.

Practic, doar chestiunea relației cu Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie împiedică Croația în a deveni membră a UE în 2007 sau cel mai târziu în 2009, nici o clauză de salvgardare de tip românesc nefigurând pe agenda comunitară.

 

Mândria de a fi croat

 

Și totuși Zagrebul ezită în a-l captura și a-l preda pe generalul Ante Gotovina, erou al războiului de independență pentru majoritatea croaților, dar criminal de război vinovat de atrocități la adresa sârbilor din Slavonia orientală în ochii comunității internaționale. Jocul diplomatic dublu practicat de Zagreb are în primul rând o miză internă uriașă, chestiunea identității naționale și a suveranității croate fiind o rațiune politică greu surmontabile de către autorități. Cum să explici finalmente croatului obișnuit (dar votant) că aceia care luptă pentru țară pot fi brusc preschimbați din eroi în criminali de război, făptuitori de genocid, sub presiunea unei Uniuni Europene în care finalmente pitoreasca Croație nici nu prea are mare nevoie a se integra de vreme ce mândria național-istorică este prețul.

Rațiunea externă a jocului dublu contează, de asemenea, într-o măsură considerabilă. Astfel, precedentul recunoașterii unilaterale germane a independenței croate a încurajat guvernul de la Zagreb în sensul unei diplomații "a faptului împlinit", în contextul în care pilonul doi comunitar, Politica externă și de securitate comună a UE, este perceput, la 13 ani de la Tratatul de la Maastricht, mai degrabă ca un obiectiv ambițios decât ca o entitate consensuală eficientă. Încercând să speculeze disensiunile din blocul decident comunitar, Croația a mizat pe varianta de blocaj în chestiunea prinderii și extrădării generalului Gotovina, argumentul retoric forte al premierului Ivo Sanader fiind că, deși a luat toate măsurile necesare (inclusiv blocarea conturilor și a averii, însă abia în săptămâna votului), nu s-a reușit încă prinderea acuzatului. S-a ales, în schimb, cu o blocare clară și pe termen nedeterminat a candidaturii, Consiliul pentru afaceri generale și relații externe al UE decizând cu 8 voturi "pentru", 10 "împotrivă" și 7 "abțineri" amânarea începerii negocierilor până la momentul unei cooperări depline a Zagrebului cu Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 24

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: