Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Paradoxurile societății ruse

Laurențiu CONSTANTINIU

Nu puțini au fost acei specialiști, care, după destrămarea Uniunii Sovietice, s-au arătat încrezători în capacitatea Rusiei privind adoptarea modelului democratic occidental. Adepți ai modelului propus de Francis Fukuyama, ei erau atunci convinși că, într-adevăr, "istoria se sfârșise" pentru Uniunea Sovietică, și, o dată cu destrămarea sa, liberalismul avea să găsească în Rusia un teren fertil în care să prindă rădăcini trainice.



La peste 10 ani de la evenimentele din august 1991, realitatea rusă ne arată că liberalismul în Rusia a prins într-o măsură destul de firavă. Ea nu-i confirmă întru totul pe cei care au crezut cu tărie în capacitățile reformatoare ale Rusiei, dar oferă speranțe care să ne îndreptățească să afirmăm că societatea rusă se îndreaptă - potrivit unei formule a liderului bolșevic Nikolai Buharin - "în ritm de broască țestoasă" spre modelul liberal. În același timp, sondajele de opinie și analizele sociologice privind societatea rusă oferă o imagine interesantă, evidențiind totodată o serie de paradoxuri, care, în opinia noastră, sunt specifice ei.

 

Iluzia sondajelor de opinie

 

Înainte de a purcede la expunerea punctului nostru de vedere, am dori să aducem la cunoștința cititorilor o anecdotă franțuzească referitoare la sondajele de opinie. Potrivit acestei anecdote, asemănarea dintre sondajele de opinie și o minijupă ar fi că ambele ascund esențialul. Cu alte cuvinte, departe de a nega importanța lor și a analizelor realizate pe baza acestora, dorim să subliniem că, în momentul în care se analizează un fenomen, folosindu-se informații provenite din sondajele de opinie, acestea trebuie folosite ținându-se cont de realitățile specifice istorice ale acelei țări. Altfel, cu aceleași date pot fi susținute puncte de vedere diferite.

Unul dintre cei care susțin că societatea rusă nu este încă pregătită pentru adoptarea valorilor democratice și că țara este condamnată la autoritarism este cunoscutul istoric american Richard Pipes, specialist în istoria Rusiei. Acesta, într-un articol publicat în revista americană "Foreign Affairs", din mai-iunie 2004, și intitulat "Flight From Freedom", a încercat să dovedească faptul că Rusia nu este gata pentru viața într-o democrație de tip liberal. Ca argumente, Pipes aduce date ale unor sondaje sociologice, potrivit cărora rușii nu iubesc poprietatea privată, au o atitudine suspicioasă față de Occident și încearcă să-și construiască o nouă identitate, bazată pe un amestec de țarism, comunism și stalinism.

Este Pipes un pesimist care are dreptate? După părerea noastră, nu. Realitatea privind starea de spirit a societății ruse este, de departe, mult mai complexă, iar multe dintre aceste sondaje sociologice nu reușesc să surprindă dinamica societății rusești în totalitatea ei. Totul depinde de felul în care sunt puse întrebările. Când rușii sunt întrebați "Doriți ca Rusia să devină o mare putere?", marea lor majoritate răspund "Da" pentru că ei nu sunt obișnuiți să trăiască într-o țară mică, a cărei influență este redusă.

Dar, dacă vor fi întrebați "Sunteți dispuși să plătiți prețul pentru ca Rusia să devină o mare putere?", vom primi un cu totul alt răspuns: numai 22-25% din respondenți se arată gata să facă un astfel de sacrificiu, evident cu prețul scăderii nivelului lor de trai. La fel se întâmplă când rușii sunt întrebați dacă amintirile despre URSS le trezesc nostalgii, fie și numai pentru că o bună parte din rușii de astăzi au trăit o bună perioadă în vremea URSS; ei bine, sunt foarte puțini care și-ar dori o "reîntoarcere" în timp.

Potrivit unor sondaje efectuate de doi sociologi ruși - Igor Kliamkin și Tatiana Kutkoveț -, doar 7% din ruși continuă să creadă în principiile de bază ale "sistemului rus" (dominația statului asupra persoanei, paternalism și ermetizarea țării), în timp ce 22% susțin cel puțin două dintre caracteristicile sistemului sus-amintit. Este vorba, în special, despre oamenii în vârstă și de cei cu un nivel de educație scăzut. Printre altele, adepții alternativei modernizatoare, care pun accent pe personalitate, pe independența oamenilor și pe deschiderea țării spre lumea exterioară, reprezintă 33% din populație, iar 37% sunt dispuși să susțină un proiect modernist. Aceasta înseamnă, după părerea noastră, că "breșa modernistă" este destul de importantă, ea reprezentând 70% din ruși! Evident că, în pofida acestei realități, nu trebuie să idealizăm societatea rusă. Mai ales dacă luăm în considerare că ea este o societate care nu a evoluat niciodată în condiții de adevărată democrație, nefiind obișnuită cu autoorganizarea și autocontrolul. Este încă o societate oscilantă care poate fi ușor deviată de la cursul adoptat. Aceasta este, de altfel, și ceea ce se întâmplă în prezent.

 

Atitudini contradictorii

 

Pentru un popor care nu are tradiții în domeniul libertăților politice și al instituțiilor independente, rușii au început destul de repede să asimileze aceste idealuri cu totul noi pentru ei. Astfel, ei au legitimat în conștiința lor principiul proprietății private și, deși, se raportează destul de suspicios la privatizare (având în vedere felul în care aceasta a fost făcută în Rusia, în perioada Elțin), marea lor majoritate se declară împotriva renaționalizării forțate. Potrivit unor sondaje realizate în 2004, în cadrul unui proiect sociologic ruso-german, 45,5% din ruși au, în același timp, o atitudine pozitivă față de întreprinzători și proprietatea privată și negativă față de "oligarhi". În consecință, negarea oligarhilor în Rusia nu presupune o atitudine negativă și față de ideea de întreprinzător.

Marea majoritate a rușilor apreciază pozitiv rolul jucat de diversele grupuri elitiste în dezvoltarea Rusiei. Astfel, oligarhii sunt considerați de 35% din ruși a fi răul cel mai mic, în comparație cu 62% din populație care vede în birocrația rusă principala frână în calea dezvoltării.

În pofida numeroaselor declarații, poporul rus nu este gata să sprijine cu orice preț statutul de mare putere al Rusiei. Acordând încredere președintelui Putin, nu înseamnă că ei au încredere în putere/autorități, care, pentru ei, și-au pierdut sensul sacral avut în perioada țaristă și comunistă.

Da, rușii încă nu știu cum să trăiască în condițiile unei societăți liberale. Însă astăzi în conștiința populației ruse nu există mărturii care să ateste dorința de schimbare a actualului curs. Pentru că doar poporul, după atâția ani de experimente, poate fi gata să accepte noi reguli ale jocului, deoarece numai el, acest popor, a putut să ofere sprijin, în octombrie 1993 lui Elțin, și reformelor inițiate de Putin, după criza financiară din 1998, care a distrus viața multor oameni. Numai poporul, care așteaptă decizii raționale, poate să-și păstreze răbdarea, văzând incapacitatea puterii de a-i garanta necesitățile sale elementare. Un popor tradiționalist, dacă și-ar fi desemnat un președinte de talia lui Jirinovski, Lebed sau, în cel mai rău caz, Ziuganov, ar fi început să dărâme palatele oligarhilor și ale funcționarilor. Însă Rusia, cu prilejul tuturor tururilor de scrutin care s-au desfășurat din 1991 încoace, nu a ales pe nici unul dintre acești extremiști, naționaliști, generali cu apucături dictatoriale sau comuniști. În ceea ce privește ultimele alegeri, poporul a votat în favoarea lui Putin și a potențialului său modernizator.

Evident că stârnesc îngrijorare manifestările extremiste și xenofobe din Rusia, prezente mai ales în rândul tinerilor. Dacă însă luăm în considerare condițiile grele în care a evoluat societatea rusă și dificultatea pe care a presupus-o transformarea unei supraputeri (a unui imperiu), vom fi mirați să observăm că extremismul reprezintă o manifestare marginală în Rusia.

 

Evoluții paralele

 

În decembrie 2004, potrivit sondajelor Centrului Levada (unul din institutele de cercetare sociologică cele mai respectabile din Rusia), 75% din cei intervievați au considerat mai importantă ordinea, chiar dacă instaurarea ei presupunea încălcarea unor principii democratice, în timp ce numai 13% au pus pe primul loc democrația. Prin urmare, cei care-și vor elabora argumentația pe baza acestor rezultate vor greși. De ce? Pentru că în același timp, 42% din ruși consideră că bunăstarea țării depinde de consolidarea libertăților democratice și numai 31% cred că această misiune poate fi rezolvată prin consolidarea "verticalei" puterii, inițiată de Vladimir Putin, în ultima parte a anului trecut. Printre altele, raportul în favoarea celor care se pronunță în favoarea libertăților democratice, la nivelul tineretului și al oamenilor de vârstă mijlocie, este în favoarea primilor: 51:46. Iar potrivit altui sondaj de opinie realizat de același centru, doar 12% din ruși consideră că interesele statului sunt mai importante decât drepturile omului; 15% cred că pot fi de acord cu restrângerea acestor drepturi în numele intereselor statului; 44% afirmă că oamenii au dreptul să se lupte pentru drepturile lor, chiar dacă ele intră în contradicție cu interesele statului; 21% cred că drepturile unui singur om sunt mai presus decât cele ale statului și doar pentru 6% a fost dificil să răspundă. Toate acestea ne îndreaptă spre o singură concluzie: oamenii și statul au început să evolueze în direcții diferite.

Majoritatea sondajelor confirmă că principala problemă a Rusiei nu o reprezintă nici pe departe societatea, ci elita conducătoare rusă. Aici avem de-a face cu o realitate specifică istoriei ruse și care constă în faptul că elita conducătoare din această țară este mult mai arhaică decât societatea, iar această realitate ne obligă să aducem cunoscutei axiome, potrivit căreia fiecare societate își are guvernul pe care-l merită, unele amendamente. În lumina celor afirmate mai sus, Rusia, credem noi, reprezintă o excepție de la regulă. Înainte de 1917, clasă politică rusă era, fără îndoială, mult mai progresivă decât societatea, care s-a dovedit a fi mai conservatoare și mai întârziată în dezvoltare. Ulterior, în perioada comunistă, prin politica de rotație a cadrelor a apărut o elită politică servilă, prizonieră a dorinței sale de autoconservare (dorința de a-și menține privilegiile, ca urmare a apartenenței la nomenclatură). În același timp, de-a lungul perioadei sovietice, în Rusia s-a format o societate, care, chiar în acea perioadă, s-a dovedit a fi mult mai deschisă la schimbări decât elita politică. Cu alte cuvinte, în Rusia elita politică și societatea, după 1991, au început să evolueze în direcții diferite. De aceea, dacă Rusia va derapa în direcția autoritarismului, va fi nu atât din cauză că majoritatea societății dorește acest lucru, ci pentru că poporului nu i s-a propus o alternativă viabilă de dezvoltare liberal-democratică.

Prin urmare, cel mai important aspect, după părerea noastră, este faptul că astăzi, în Rusia, nu există cineva care, dacă ar spune "După mine!", societatea l-ar urma fără nici un fel de ezitare. Elita politică nu este încă aptă să înțeleagă că, dacă actuala stare de fapt va continua, există pericolul ca "cei de sus" să cadă.

În tradiția istorică rusă, întotdeauna incapacitatea elitei de a înțelege că este imposibil să conduci cu metode vechi a constituit un impuls pentru schimbarea sistemului. Or, pentru a preveni o astfel de schimbare, elita politică rusă trebuie să-și adapteze metodele de conducere realităților societății ruse. Iar aceasta ar trebui să se producă într-un timp foarte scurt, până când societatea nu va începe ea singură să caute o soluție, nemaiașteptând inițiativa clasei politice.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 24

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: