Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Un nou funcționar public - prefectul

Dragoș DINCĂ

Hans Kelsen, jurist francez, considera teritoriul un spațiu al puterii asimilate în societățile moderne cu statul. Teritoriul și autoritățile sale sunt supuse unei permanente constrângeri « relativ centralizate », principiu relevat și de postulatul de « centralizare statală » a lui Jacques Chevallier. Indiferent de forma de organizare, centralizare-descentralizare, statul își asigură pârghii de constrângere și control prin desemnarea directă a administratorilor teritoriali sau, în virtutea dependenței colectivităților locale față de stat, autoritățile centrale își rezervă dreptul de a supraveghea activitatea colectivităților locale, exercitând asupra acestora un anumit tip de control numit de tutelă administrativă.



Așa cum remarca Cristophe Chabrot, domeniul acestei tutele consacră proiecția locală a centrului prin descentralizare, frecvent fiind întâlnite două situații: tutela directă exercitată prin intermediul unui ministru sau a unui prefect și tutela indirectărealizată cu ajutorul judecătorului administrativ.

Franța este un exemplu de aplicare a tutelei directe prin intermediul prefectului. Acesta este reprezentantul statului la nivel de departament sau regiune, fiind delegat al primului ministru și al fiecărui ministru în parte. Așadar, prefectul reprezintă autoritatea Guvernului în ceea ce privește aplicarea legilor, dar este și conducător al serviciilor statale de la nivel teritorial.

În Italia, prefectul și-a pierdut din funcția de reprezentant al statului și mediator în relația cu colectivitățile locale, specializându-se în domeniul securității publice și al intervențiilor în situații de urgență.

România se apropie de modelul francez și, după cum se precizează în Constituție la art. 123, Guvernul numește un prefect în fiecare județ și în municipiul București, acesta fiind reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Așadar, la nivelul județului în calitate de circumscripție administrativă, se intersectează componente ale subsistemului administrației publice statale -prefectul, cu cele ale subsistemului administrației publice locale - consiliul județean și consiliile locale. Astfel, făcând parte din subsisteme diferite ale administrației publice, între prefecți, pe de o parte, consiliile locale și primari, precum și consiliile județene și președinții acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

Prefectul este numit în funcție printr-un act de autoritate, și nu ales. Singura autoritate publică abilitată să numească prefectul este Guvernul, astfel că, potrivit principiului simetriei, și eliberarea din funcție a prefectului se efectuează tot prin hotărâre de Guvern, acesta putând aprecia asupra condițiilor cerute de lege și oportunității numirii sau eliberării din funcție.

Prefectul este subordonat politic Guvernului care l-a desemnat, fiind însărcinat cu punerea în aplicare a orientărilor politice ale Guvernului în funcție, având și un rol de informare a puterii asupra stării județului. Prefectul exercită și importante atribuțiiadministrative: reprezentarea statului, menținerea ordinii publice, controlul colectivităților locale. El are atribuții în ceea ce privește asigurarea ordinii publice în spațiul care excede teritoriul unui oraș sau comune, iar, acolo unde primarii nu-și îndeplinesc atribuțiile legale pentru asigurarea ordinii publice, compromițând funcționarea serviciilor publice și aplicarea legilor, prefectul trebuie să se poată substitui acestora. Prefectul conduce, sub autoritatea fiecărui ministru, serviciile statului deconcentrate în județ. El are autoritate directă asupra șefilor serviciilor ministeriale indiferent de natura funcției pe care aceștia o exercită.

Prin intermediul prefectului se dorește și realizarea unui echilibru între unitatea statului și descentralizarea administrației publice, astfel că acesta este singurul interlocutor capabil să angajeze statul și să vorbească în numele acestuia în relațiile cu autoritățile locale.

Așadar, prefectul este reprezentant al statului la nivel de județ, fiind numit de Guvern. Din această perspectivă, teoretic, statul este interesat ca afacerile sale teritoriale să fie gestionate cât mai eficient posibil, iar controlul asupra colectivităților locale să fie cât mai eficace și de aici decurge interesul de a a avea prefecți cât mai specializați și performanți.

Condițiile de acces la funcția de prefect stabilite de legislația din ultimii 15 ani au fost însă foarte generoase, lăsând la latitudinea Guvernului să aprecieze calitățile persoanelor desemnate prefecți. Astfel, potrivit Legii 69/'91 a administrației publice locale, o persoană, pentru a fi numită în funcția de prefect, trebuie să îndeplinească două condiții, și anume: să aibă studii superioare și să aibă vârsta de cel puțin 30 de ani. Prin Legea 215/2001 prin care se abrogă Legea 69/'91 se elimină condiția cu privire la vârstă. Pornind de la aceste reglementări minimale, sistemul de selecție internă al partidelor a fost cel care "a cernut" candidații pentru funcțiile de prefect, astfel că profesionalismul a contat mult mai puțin decât apartenența politică.

Totuși, practica a demonstrat că funcția de prefect necesită o înaltă specializare administrativă astfel că s-a încercat profesionalizarea acesteia, adoptându-se în acest sens Legea nr. 340 din 12 iulie 2004 privind instituția prefectului.

Potrivit acestei legi, prefectul și subprefectul fac parte din categoria înalților funcționari publici, eliminându-se calitatea acestora de "funcționari politici". De asemenea, s-au stabilit noi condiții pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a dobândi calitatea de prefect:

a) are vârsta de cel putin 30 de ani pentru prefect, respectiv 27 de ani pentru subprefect;

b) îndeplinește condițiile specifice prevăzute de lege pentru ocuparea funcției publice;

c) are studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă și o vechime în specialitatea absolvită de 5 ani pentru prefect, respectiv 3 ani pentru subprefect;

d) a absolvit programe de formare și perfecționare în administrația publică, organizate, după caz, de Institutul Național de Administrație sau de alte instituții specializate, din țară sau din străinătate, ori a dobândit titlul științific de doctor în științe juridice sau administrative ori a exercitat cel puțin un mandat complet de parlamentar.

Este de remarcat că aceste condiții sunt destul de permisive. Funcția de prefect presupune în primul rând o specializare juridică sau administrativă. Dacă parcurgerea unor programe postuniversitare de specializare managerială este o condiție pertinentă, interesantă este ultima mențiune: "un mandat complet de parlamentar". Calitatea de parlamentar și atribuțiile specifice sunt destul de îndepărtate de ceea ce ar trebui să facă un prefect. Mai degrabă calitatea de președinte de consiliu județean sau primar ar fi mai potrivite drept condiție pentru a accede la funcția de prefect. Trebuie să remarcăm însă că aceste reglementări schimbă radical procedura de desemnare a prefectului: acesta este numit după promovarea unui concurs.

Prefecții în funcție constituie Corpul prefecților, iar subprefecții în funcție constituie Corpul subprefecților, intrarea în aceste corpuri făcându-se la numirea în funcția de prefect sau de subprefect, în urma concursului organizat.

La încetarea exercitării funcțiilor deținute, prefecții și subprefecții fac parte din Corpul de rezervă al prefecților, respectiv al subprefecților, de unde pot fi numiți fără concurs.

Cu toate că există noi condiții de acces în funcția de prefect, probabil că în acest "Corp al prefecților" vom regăsi reprezentanți ai tuturor partidelor politice și, în funcție de "echipa câștigătoare", se vor desemna "titularii" și "rezervele".

Pentru moment, dezideratul profesionalizării prefecților a fost uitat, singura acțiune realizată fiind organizarea concursului de admitere de Institutul Național de Administrație pentru înalții funcționari publici. Rămâne de văzut cum vor continua lucrurile mai ales că o mare parte din cei admiși la programul de perfecționare și-au pierdut calitatea de înalți funcționari publici, categorie care nu este agreată de toate forțele politice.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 23

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: