Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Les liaisons dangereuses: Naționalism, comunism și alte sentimente

Simina RADU-BUCURENCI

Naționalismul și-a pus amprenta asupra ultimelor două secole, dar și celelalte -isme ale lumii moderne au influențat ideea și sentimentul național. Naționalismul secolului al XXI-lea rămâne un nod gordian al cercetărilor sociale tocmai din cauza multiplelor întrepătrunderi cu alte ideologii, punând sub îndoială posibilitatea găsirii unei definiții cu aplicabilitate generală sau, și mai problematic, a unei teorii exhaustive a fenomenului



Există o întreagă industrie în jurul fenomenului național, ajungându-se ca, în științele sociale, să existe o ramură relativ separată ce se ocupă de subiect. Și nu fără îndreptățire: oricât de trâmbițată ar fi intrarea într-o epocă transnațională, considerentele naționale joacă încă un rol important de la nivel politic până la nivel individual. Există, așadar, o comunitate destul de solidă de cercetători care-și concentrează eforturile către acreditarea unui adevărat domeniu al studiilor dedicate naționalismului.

 

Imposibila definiție

 

Dezbaterile în cadrul domeniului încep de la definirea conceptelor de bază, ajungând până la inventarea unor noi termeni care ar trebui să ajute la elucidarea fenomenului: pe lângă națiune și naționalism, vorbim deja de identitate națională, sentiment național etc. Din nefericire, domeniul nu se apropie nici pe departe de un consens în privința semnificației acestor termeni care, deși inventați în laboratoarele academice, încep să prindă viață și dau naștere unor dezbateri, de cele mai multe ori sterile, în privința liniei fine ce desparte sentimentul național de naționalism, națiunea de etnie, identitatea națională de identitatea etnică etc.

Pentru că am început prin a afirma că subiectul nu este totuși lipsit de interes academic, voi încerca să sugerez, în continuare, că potențialul său cognitiv stă în studiile aplicate, bazate pe o cercetare empirică profundă, și mai puțin în interminabilele discuții ce tind spre stabilirea unor definiții cu caracter general. Nu încerc să neg importanța definirii conceptelor, dimpotrivă cred că este deosebit de importantă definirea riguroasă a termenilor înainte de a demara orice analiză. Ca și în rezolvarea unor probleme de matematică, există acele axiome fără de care demonstrația nu se poate derula. Dar, spre deosebire de matematică, științele sociale se bucură de o flexibilitate practic nelimitată a acestor ,,axiome". Fiecare cercetător este încurajat să-și adopte propriile axiome, sau, chiar mai bine, să și le inventeze.

 

Revirimentul postcomunist al naționalismului

 

Unul din motivele pentru care studiile despre naționalism au revenit la modă în cercurile academice este revirimentul pe care acest fenomen l-a înregistrat în țările ex-comuniste, după schimbarea regimului. Prima, și cea mai facilă explicație, a fost cea a redescoperirii unor sentimente pe care regimul comunist le-ar fi suprimat prin propaganda sa internaționalistă sau, mai bine zis, le-ar fi suspendat într-o zonă interzisă de unde, ca de sub efectul unei criogenii, ar fi renăscut după 1989. Această explicație corespunde și unui alt mit despre perioada comunistă, metaforă des întâlnită la intelectualii est-europeni ai ,,parantezei istorice" pe care ar fi reprezentat-o ultimii aproape cincizeci de ani. O variantă extremă a acestei teorii încearcă să deplaseze țările ex-comuniste din anul 1990 la momentul 1945, încercând să reia istoria de unde ea a fost ,,întreruptă". Pare deplasat, dar ce altceva este plasarea naționalismului postcomunist în continuarea celui interbelic, fără o nuanțare adecvată a ceea ce a însemnat comunismul în modelarea sentimentului național?

Este ceea ce încearcă să facă cercetătoarea americană Katherine Verdery, foarte bună cunoscătoare a spațiului românesc, unde a făcut cercetări antropologice încă din anii '70. Ea pornește de la o definiție foarte largă a națiunii, pe care o vede în termeni de relație, și nu ca o entitate, un grup de oameni cu o existență cât se poate de concretă. Națiunea, spune ea, este un nume pentru relația care leagă statul (actual sau potențial) de indivizii săi. Corespunzător acestei definiții, naționalismul devine ,,invocarea unei pretinse identități lingvistice sau culturale pentru scopuri politice și sentimentul care răspunde unei astfel de invocări". Naționalismul poate fi, așadar, atât impuls politic venit de sus, de la nivel de stat sau de la nivel de grupare politică, cât și răspunsul individual, sentimentul pe care o astfel de retorică îl stârnește, i.e. sentimentul național.

Există voci, mai ales în această parte a lumii, care încearcă să acrediteze ideea că a te întreba ce a fost mai întâi, naționalismul ca ideologie statală sau sentimentul național, este ca și cum te-ai întreba ce a fost mai întâi - oul sau găina? Părerea mea, și nu doar a mea, este foarte tranșantă în această privință. Fără o propagandă statală eficientă, naționalismul n-ar fi trecut niciodată de la politică de stat la sentiment personal, la acel fior, emoție individuală pe care o încearcă (aproape) toți în fața unor simboluri abil construite. Ceea ce înseamnă că sentimentul național nu este nicidecum ceva imuabil, ci se află într-o continuă șlefuire în funcție (și) de impulsurile venite pe linie politică.

Economie secundară, identitate scindată și sentiment național

Verdery identifică în studiul citat cel puțin două modalități prin care statul socialist a influențat naționalismul românesc și, fără a fi o generalizare forțată, pe cel est-european, astfel încât ceea ce a părut să reizbucnească după căderea regimului nu era nicidecum același fenomen specific secolului al XIX-lea și perioadei interbelice. Este vorba, o dată, de penuria economică specifică societății socialiste, penurie care a consolidat importanța economiei secundare, a relațiilor informale, relații ce pot avea la bază, cum s-a și întâmplat, aceeași apartenență etnică. Al doilea fenomen, analizat de Verdery la granița dintre antropologie și psihologie, este scindarea între identitatea publică și cea privată, specifică cetățeanului unui stat socialist, și moralitatea tranșantă de tip alb-negru, bine-rău asociată acestei identități divizate. Dușmanul comun, statul socialist, și toate fenomenele asociate lui - penuria, ipocrizia publică, represiunea - dispar brusc la sfârșitul lui 1989. Cercetătoarea americană consideră că necesitatea (psihologică) a unui nou dușman a ales un alt celălalt, diferențierea operând nu pe criterii ideologice, ci, de această dată, etnice. Cazul românesc este cel mai evident din acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cât acest transfer de antipatie, pentru a folosi un termen soft, a fost puternic încurajat în ultima decadă a regimului - conceptul de național-comunism folosit pentru a desemna această ultimă perioadă a comunismului românesc nu mai este o surpriză pentru nimeni.

 

Nuanțări, contestări și alte nedumeriri

 

Chiar și o astfel de analiză solid argumentată poate avea nuanțele ei, amendamentele venind exact din zona de analiză empirică, aplicată pe care am invocat-o la început. Mă voi referi, foarte pe scurt, la un interesant studiu de istorie orală realizat de Victoria Isabela Corduneanu printre membrii comunității maghiare din Transilvania. Cercetătoarea ajunge la concluzia că discursul naționalist al epocii Ceaușescu era perceput corect de minoritățile etnice din România ca fiind doar o modalitate de distragere a atenției de la adevăratele probleme, cum erau cele economice. Interviurile realizate cu oameni obișnuiți au revelat faptul că problemele etnice nu apăreau la nivel individ-individ, ci la nivel individ-stat. Corduneanu aduce astfel argumentele unei posibile contestări a rolului statului în impunerea sentimentului național.

Din nefericire, chestiunea naționalismului devine din ce în ce mai greu de tranșat pe măsură ce acesta începe să aibă o istorie proprie. Dacă pentru secolul al XIX-lea, rolul statului este foarte vizibil în impunerea ideologiei naționale și poate fi considerat elementul sine qua non al acestei construcții ideologice, începutul secolului al XXI-lea ne înfățișează o problemă mult mai complexă. Abia acum chestiunea oului și a găinii devine relevantă. Mai este statul cel care manevrează aceste sentimente sau, dimpotrivă, naționalismul eficient interiorizat este cel care provoacă acum statul să reacționeze?

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 23

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: