Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

La Galați se dă ora exactă a oțelului românesc

Pompiliu COMȘA

 

ISPAT-SIDEX acoperă o bună parte din totalul exporturilor românești, utilizează aproape jumătate din consumul de gaze al metalurgiei românești, reprezentând 2,6% din totalul consumului național de energie, în același timp producând o cantitate de energie care poate asigura consumul orașului Galați pentru o perioadă de cinci ani. De asemenea, deține 90 la sută din piața internă de produse plate. În numai 22 de luni de la privatizare, ISPAT-SIDEX a înregistrat un profit de circa 100 milioane dolari, deși se vorbea de o pierdere de un milion de dolari zilnic. Anul trecut firma anglo-indiană a fost cea mai mare companie privată din țară, cu o cifră de afaceri de 1,08 miliarde de dolari, iar nivelul producției a crescut de la 3,7 milioane tone oțel în 2001 la 4,6 milioane tone. Pentru acest an producția se estimează a ajunge la cinci milioane de tone, 66% din marfă fiind destinată exportului. Între 2000 și 2003 în combinatul din Dealul Smârdanului s-a realizat cel mai important proiect de protecție a mediului din România și Europa de Est, în valoare de aproximativ 12 milioane de dolari. În acest an la ISPAT-SIDEX se derulează investiții totale de 100 milioane dolari, din care 88 milioane pe proiecte tehnologice și 12 milioane dolari pe protecția mediului. În opinia liderilor sindicali, programul de pregătire profesională pentru anul acesta este cel mai vast care se desfășoară în combinat după revoluție. Un număr de 6000 de angajați iau parte la programul de pregătire profesională.



SIDEX, de la mărire la decădere și din nou la mărire

 

În negocierile cu Uniunea Europeană, ISPAT-SIDEX va avea o limită de producție de oțel de 6 milioane tone pe an. Din păcate, disponibilizările vor continua în fiecare an. Pentru disponibilizați, ajunși subiect electoral, s-au dat bani buni și, un an sau doi, în funcție de modul plecării de pe platformă, au stat acasă și au încasat banii. Unii au ieșit însă la pensie. Unii au plecat la țară. Alții la muncă afară. Așa orașul a reușit să piardă vreo 60.000 locuitori în 15 ani. Ciuhandu a acuzat că facilitățile financiare oferite SIDEX Galați sunt menite a consolida ''bazinul electoral PSD''. S-a spus că se găsise o modalitate inedită de a cumpăra cel puțin 7000 de voturi, prin acordarea unor ajutoare financiare de peste 220 miliarde lei. Combinatul a trecut de la mărire la decădere (vă amintiți de gaura neagră?).

La ISPAT-SIDEX, după încheierea conflictului de muncă, salarii mai mari

O adevărată lovitură de teatru s-a petrecut în penultima zi a anului trecut pe platforma ISPAT SIDEX. Sindicatele și administrația firmei anglo-indiene au semnat contractul de muncă pentru 2005, astfel încetând mult prea mediatizatul conflict de muncă. Mittal Steel Galați, noua denumire aISPAT-SIDEX, este cea mai mare societate comercială românească, unde lucrează peste 19.500 de salariați.

 

Noi prevederi ale Contractului Colectiv de Muncă

 

Noile prevederi ale Contractului Colectiv de Muncă, consfințite în Actul adițional nr. 4, au necesitat tratative îndelungate care au culminat chiar cu declanșarea la începutul lunii decembrie a conflictului de muncă de către Federația Sindicală a Siderurgiștilor, UTSL și Forum. Sindicaliștii, nemulțumiți de faptul că administrația a oferit o creștere salarială doar de 10%, în timp ce ei au solicitat o majorare de 20%, prin liderii lor anunțaseră că vor recurge la toate etapele prevăzute de Legea 168 din 1999 privind conflictele de muncă, respectiv mediere și arbitraj, pentru a obține câștig de cauză în fața patronatului. Acum s-a stabilit ca salariile să nu mai fie calculate în funcție de cursul leu/dolar, sistem care influența stabilirea salariului de bază. Se acordă 5 prime conform CCM, valoarea impozabilă a acestora fiind de un milion de lei. Reprezentanții celor două părți au căzut la o înțelegere și în privința cuantumului categoriilor de sporuri pe care le primesc angajații Mittal Steel Galați. Salariații care muncesc peste programul normal de lucru vor primi un spor pentru orele lucrate suplimentar de 100%, care era acordat până acum numai personalului care lucra prin grafic de tură. De asemenea, sporul de lucru în zilele de sărbători legale prevăzute în CCM este de 100% pentru tot personalul, care era valabil pentru cei care lucrau prin grafic de tură, iar în ceea ce privește sporul pentru orele lucrate suplimentar sâmbăta și duminica, acesta a rămas neschimbat. În privința sporului pentru exercitarea unei funcții suplimentare, cuantumul acestuia a crescut de la 30 la 50%, iar sporul de risc la unitatea nucleară pentru responsabilii cu gestiunea surselor a fost stabilit la 10%. Salariații care lucrează 15 zile consecutiv sau cei al căror repaus săptămânal e suprimat ca urmare a unor lucrări urgente necesare pentru salvarea persoanelor sau bunurilor din societate vor primi un spor de 200%. Alte noutăți sunt legate de faptul că salariații pot fi chemați să presteze ore suplimentare numai cu acordul lor scris și că s-a introdus sporul de șef de echipă, cuprins între 3 și 5%.

 

8500 de siderurgiști, în prag de concediere

 

 

O dată cu negocierea cu Uniunea Europeană a capitolului concurenței, dar și a siderurgiei în sine, s-a pus și în România problema concedierilor la nivel național. Numărul de angajați pe care UE îl cere și pe care-l vom prezenta și noi în continuare este cel maxim admis, iar pentru un loc de muncă în siderurgie în avalul acesteia se creează alte zece locuri de muncă. ISPAT-SIDEX (Mittal Steel Galați) avea în 1993 37.800 de salariați, pentru ca anul trecut numărul să scadă la 18.500. Pentru acest an s-a negociat cifra de 18.000 de angajați, în 2006 - 17.500, 2007 - 17.000, iar în 2008 - 16.500. Cu alte cuvinte, ar fi vorba de câte 500 de angajați care ar trebui să plece anual din ISPAT-SIDEX. Liderul de sindicat de la FSS, inginerul Mircea Scîntei, susține că ținta ar fi aproximativ 11.000 de salariați în 2012, dar noi știm că acum UE permite cifra maximă de 16.500 de siderurgiști gălățeni. Dincolo de această cifră, încep speculațiile patronale și sindicale. Spre comparație, iată și câteva exemple din țară. Siderurgica Hunedoara avea în 1993 aproape 17.000 de salariați. În 2004 ajunsese la 2280, iar în acest an va ajunge la 2250 de salariați, cifră care e gândită și pentru 2008. Este extrem de interesant acest număr, mai ales că și acolo este același patron ca la Galați, anglo-indianul Lakshmi Mittal. La IS Câmpia Turzii lucrau 9000 de salariați în 1993, luat an de referință. Anul trecut mai avea 5300 de oameni. Între 2005 și 2007 urmează să ajungă la 4800, iar în 2008 la 4700 de salariați. CS Reșița dispunea de 5200 de salariați în 1993. Numărul a scăzut la 1520 în 2004. În 2007 urmează să ajungă la 1450, iar în 2008 la 1350. Gavazzi Steel Oțelu Roșu avea în 1993 4100 de angajați. Anul trecut numărul lor a scăzut incredibil la 350. Între 2005- 2008 se speră că se va ajunge la 1350 de salariați. Donasid Călărași a avut o cădere la fel de abruptă. De la 4900 de salariați în 1993, a ajuns la 388 în 2004, cu un număr de 402 în 2008. Recapitulând, în 1993, siderurgia națională avea 144.000 de angajați, după un deceniu ajunsese la 52.000, în 2005 urmează să aibă 51.000, în 2006 - 48.000, în 2007 - 45.000, iar în 2008 - 43.500. Vor pleca, cu alte cuvinte, 8500 de siderurgiști, asta în condițiile în care patronatul nu va face exces de zel și va fi mai dur decât Uniunea Europeană. Este un adevărat război al oțelului. Oricum, ce va fi vom vedea și consemna.

Publicat în : Politici regionale  de la numărul 23

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: