Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

...Toți oamenii președintelui

Amalia POPEANGĂ

Traian Băsescu a debutat în funcția de președinte cu un uriaș capital de încredere. Un capital de încredere aproape la fel de mare ca Ion Iliescu în 1990 sau Emil Constantinescu în 1996. Cu o diferență sensibilă însă: și-a câștigat încrederea electoratului la 15 ani de la revoluție, într-un moment în care cetățenii erau mai puțin dispuși decât oricând să investească emoțional într-un personaj politic, pe fondul acumulării dezamăgirilor și neîncrederii în clasa politică.



Un președinte jucător

 

Dacă Ion Iliescu o reușit să-și conserve, după 15 ani de politică, o parte din capitalul inițial de încredere, celălalt predecesor al lui Traian Băsescu a avut o ieșire din scenă lamentabilă pentru orice om politic.

Emil Constantinescu "datorează" o bună parte din eșecul său guvernării unei coaliții pe care nu a putut să o controleze niciodată. Însă a fost, în aceeași măsură, responsabil pentru propriul eșec, prin alegerea colaboratorilor de la Palatul Cotroceni. Spre deosebire de Ion Iliescu, domnul Constantinescu a preferat să se înconjoare de erudiți, universitari sau liber-cugetători, cu expertiză proprie în anumite domenii, expertiză care nu s-a dovedit însă utilă în funcțiile pe care le-au ocupat. Ei au transformat, în dese ocazii, administrația prezidențială în subiect de presă din pricina intrigilor de palat și a suspiciunilor de corupție care au planat asupra unora dintre ei.

Din păcate - sau din fericire - pentru Traian Băsescu, președinții de până acum ai României au fost judecați și în funcție de guvernele pe ai căror premieri i-au numit în funcții. Ion Iliescu a plătit pentru "performanțele" guvernării Văcăroiu, la fel cum Emil Constantinescu își poate regăsi o parte a insuccesului propriu în nesfârșitele conflicte din coaliția de guvernare - coaliție pe care nu a putut niciodată să o medieze, cu atât mai puțin să o controleze.

Traian Băsescu este mai puțin succeptibil de a fi făcut responsabil pentru rezultatele guvernării coaliției formate din A.D.A, UDMR și PUR. Și asta nu pentru că electoratul și-ar fi schimbat fundamental structura sau tipul de reacție, ci pentru că, așa cum a reușit să se desolidarizeze de coaliția din perioada 1997-2000, în condițiile în care era membru al acelui guvern, cu atât mai ușor o va face acum din postura de "arbitru" al vieții politice.

Pentru premierul Tăriceanu - în cazul în care avea vreun dubiu în acest sens -, cel mai bun semn că va fi, alături de PNL, singurul plătitor al "facturii guvernamentale" a fost recenta urecheală aplicată de președintele Băsescu pentru întârzierile acumulate în redactarea propunerilor legislative pentru criminalitatea economică. Și pentru că, cel puțin la acest moment, are un număr redus de pârghii pentru a controla executivul, spre deosebire de Ion Iliescu în perioada 1990-1996, Traian Băsescu își va juca cu foarte multă atenție cartea prezidențială, încercând fie să se desolidarizeze direct de guvern, fie să construiască o agendă proprie, suficient de activă și interesantă pentru a deturna atenția opiniei publice de la grijile zilnice la lupta politică. Specialitatea casei însă este "provocarea crizelor", prin intermediul unor interviuri incendiare, acordate cu predilecție unor medii ostile, precum ziarul Adevărul sau posturile de televiziune ProTV și Antena 1, crescând astfel impactul mesajelor.

Însă, pentru ca această mutare să-i reușească, Traian Băsescu trebuie să joace fără greșeală. Indiferent cât de tenace și riguros a fost actualul președinte în urmărirea propriilor scopuri politice, de această dată joacă o carte ce s-ar putea dovedi mult prea grea, chiar și pentru el. Iar câștigul în această situație depinde, în mai mare măsură decât intuiește chiar Traian Băsescu, de oamenii cu care s-a înconjurat. De persoanele care au acces direct la el, care-l reprezintă și care, nu în ultimul rând, filtrează informația cu care este obligat să lucreze.

 

Oamenii președintelui

 

Am accesat site-ul www.presidency.ro pentru a încerca o scurtă trecere în revistă a celor alături de care Traian Băsescu a ales "să joace" ca președinte următorii ani. Concluziile au fost... unele interesante, altele de-a dreptul intrigante.

Și o să încep cu cele intrigante: la aproape trei luni de la învestitură, președintele nu a reușit să găsească un consilier prezidențial pentru Departamentul Securității Naționale. Probabil că Traian Băsescu poate suplini încă această funcție. Totuși poate că un consilier pe probleme de securitate l-ar fi putut informa, înainte de vizita la Moscova, că pe teritoriul României vor fi instalate baze militare americane, și nu... NATO, așa cum greșit l-a informat jucătorul nostru președinte pe domnul Putin.

Traian Băsescu caută în continuare un om de încredere pentru a manageria uriașul volum de informații venit dinspre armată, servicii secrete și alte domenii de interes strategic. Oare să nu existe, în anturajul președintelui, nici un personaj, în afara lui Vasile Blaga, care să îndeplinească criteriile impuse de "fișa postului" în variantă Băsescu? Sau postul rămâne vacant până la prima remaniere guvernamentală, pentru a evita complicațiile?

Însă, pentru că am menționat încrederea - care pare să fie principalul criteriu în selecția colaboratorilor de la Cotroceni -, au fost păstrați nu mai puțin de șase consilieri de stat din "era Ion Iliescu". Și dacă nu este greu de înțeles păstrarea în funcție a consilierilor de stat de la departamente tehnice precum Compartimentul Personal sau Departamentul Logistică, este cel puțin stranie menținerea în funcție a fostului director de la ROCAR ajuns, în regimul Iliescu, un mic Mesia al Cotrocenilor. M-am referit aici la Dan Vuerich care, conform propriului CV, a condus (spre faliment) în perioada 1985-1997 Autobuzul București, devenită apoi ROCAR, vorbitor a trei limbi străine, pentru care-și acordă, singur, calificativul "slab".

Dacă pentru ocuparea acestor funcții înainte de noiembrie 2004 era suficientă prietenia cu Ion Iliescu sau emanația revoluționară comună, mă întreb de ce continuă acesta să fie un criteriu suficient și în administrația Băsescu.

Însă să revenim la oamenii cu care Traian Băsescu a venit la Cotroceni și care ar putea fi împărțiți în două categorii: tehnicienii și oamenii de încredere ai președintelui.

 

Tehnicienii

 

În prima categorie intră o serie de persoane (din păcate nu multe la număr) al căror trecut profesional le recomandă pentru funcțiile ocupate. Din punctul meu de vedere, în această categorie ar putea fi încadrați, fără teamă de a greși, consilierii prezidențiali Renate Weber și Theodor Stolojan și consilierii de stat Ștefan Deaconu și Bogdan Chirițoiu. Primii doi sunt persoane publice, care au făcut dovada stăpânirii domeniilor de care se ocupă la Cotroceni, constituțional-legislativ respectiv analiză și strategii economice și sociale, nu doar în România, ci și pe plan internațional, au avut burse și locuri de muncă la institute de cercetare și instituții reputate din Europa și Statele Unite. Cei doi tineri consilieri de stat menționați nu au prestigiul consilierilor prezidențiali, însă experiența profesională și lucrările publicate, conform propriilor CV-uri, îi recomandă ca buni specialiști, cu un atu suplimentar: tinerețea. Din păcate, nu pot spune la fel de multe despre alți doi consilieri de stat, Anca Ileana Ilinoiu, respectiv Sorin Cătălin Dumitru, care fie nu și-au publicat CV-urile, fie au fost extrem de eliptici în explicații.

Am omis cu bună-știință din categoria tehnicienilor numele domnului Andrei Pleșu. Unul din cele mai apreciate nume ale culturii românești, cu un CV despre care un coleg al meu spunea, mai în glumă, mai în serios, că seamănă cu o carte, Andrei Pleșu nu poate fi caracterizat ca fiind tehnician. În afara funcției de ministru de Externe deținute în perioada 1997-1999, nu-l recomandă nimic din trecutul personal sau cultural pentru ocuparea acestei funcții. Putem spune că Andrei Pleșu este un fel de marotă a Partidului Democrat, care a preferat, în două rânduri, prestigiul fostului ministru al Culturii în fața unei persoane cu expertiză reală în domeniul relațiilor internaționale. Desigur, domnul Pleșu poate aborda cu aplomb și rafinament orice discuție sau întâlnire cu caracter diplomatic. Însă diplomația contemporană are foarte puține în comun cu conversațiile de salon rasate, ea se face, mai degrabă, de tehnicieni, în parametrii stricți ai cunoașterii fiecărui detaliu și ai negocierilor "la sânge". Deși sper să mă înșel, nu pot spune că domnul Pleșu va învăța, la vârsta și poziția domniei sale, să se adapteze la cerințele relațiilor internaționale actuale.

Generalul Degeratu, consilierul de stat pe probleme de securitate, este, fără îndoială, unul din cei mai buni specialiști români în domeniul militar. Motivul pentru care am ezitat să-l încadrez în categoria tehnicienilor ține de o abordare mult prea partizană a propriei poziții. Dincolo de reacțiile publice din urmă cu ceva ani ale domnului general Degeratu, felul în care și-a completat prezentarea de pe site-ul Președinției dovedește faptul că nu reușește, după aproape 10 ani, să depășească anumite frustrări politice (face două mențiuni în CV prin care-și leagă întreaga carieră profesională de evenimentele politice ale României). Probabil că Traian Băsescu a făcut o alegere foarte bună o dată cu numirea generalului Degeratu, însă pentru o citire corectă a materialelor primite de la dânsul, probabil că Traian Băsescu va trebui să învețe să citească printre rânduri, evitând posibilele reacții revanșarde.

 

Oamenii de încredere (de casă?)

 

În această categorie intră persoanele care au stat alături de Traian Băsescu în ultimii ani, care l-au ajutat în ascensiunea politică și față de care pare să-și plătească, la acest moment, anumite datorii.

În categoria consilierilor "de încredere" îi putem încadra pe cei doi soți Săftoiu, Claudiu și Adriana care, recunoscându-le abilitățile profesionale, au marele merit de a-l fi sprijinit pe Traian Băsescu în conturarea imaginii de politician "care face". Claudiu Săftoiu a fost, din întâmplare sau nu, cel care a realizat interviul cu Traian Băsescu, interviu care a aruncat în aer guvernul Ciorbea și a însemnat lansarea în politica mare a lui Traian Băsescu.

Soția sa a manageriat comunicarea Partidului Democrat vreme de trei ani, răstimp în care a avut o oarecare contribuție la ascensiunea lui Traian Băsescu, reușind să transforme "partidul de primărie" din 2001-2002 în partid de guvernare.

Până aici, Traian Băsescu pare să aibă o echipă bună, deși perfectibilă, cu șanse de succes în a duce la capăt un proiect ambițios, cel al unei președinții reușite de 5 sau - de ce nu? - de10 ani.

Însă, din păcate, lucrurile nu se opresc aici. Spre indignarea multora din jurnaliștii care l-au susținut în campania electorală, Traian Băsescu a numit, în aceeași zi, două consiliere de stat al căror profil și trecut nu pot să nu te trimită cu gândul la faptul că președintele în funcție vede actuala administrație ca fiind cecul prin care-și achită datoriile acumulate în campania electorală și în ultimii ani de politică. Ceea ce face să planeze o umbră de îndoială și asupra motivului numirii unor persoane ca Stolojan, Weber sau Pleșu - poate și la aceștia s-au plătit datorii, nu s-a recunoscut expertiza. De altfel, nu e greu de amintit ce datorează Traian Băsescu fiecăruia dintre aceștia.

Este greu de explicat de ce a ales domnul Băsescu să amestece în aceeași oală (fie ea și prezidențială), nume cu notorietate și încredere cu două personaje despre care președintele spune că "au reușit prin propriile forțe". Impresionant feminismul domnului Băsescu (pornire, cred eu, sinceră) dacă presa nu ar fi subliniat relațiile de afaceri pe care actualul președinte le-a avut cu soții doamnelor Elena Udrea și Steluța Anghelescu. La celelalte relații dezvăluite de presă nu vreau să mă refer, pentru că, cel puțin în general și până la acest moment, Traian Băsescu a dat dovadă de inteligență politică.

Aceștia sunt o parte din "oamenii președintelui". Alegerea i-a aparținut în exclusivitate, iar cea mai mare mirare este că ea a fost făcută ca și când ar reprezenta un sfârșit, și nu doar o etapă din cariera politică. Traian Băsescu riscă să-și plătească mult prea devreme unele datorii, cu riscul de a greși sau chiar gafa impardonabil.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 23

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: