Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Să dea Domnul să dureze!

Laurențiu CONSTANTINIU

În ziarul oficial al guvernului rus "Rossiiskaia gazeta", din 15 februarie 2005, în pagina a doua scrie: "Ieri a sosit la Moscova într-o vizită de lucru de două zile fostul căpitan de cursă lungă, fostul primar al Bucureștiului, rebelul vieții politice românești și actualul președinte al României, Traian Băsescu. Președintele Putin a așteptat cu mult interes întâlnirea de aseară (14 februarie, n.n.). Declarațiile făcute de Băsescu în ajunul sosirii sale în capitala rusă au fost foarte promițătoare".



Imaginea președintelui Băsescu - în raport cu cea a predecesorilor săi - este, în opinia noastră, capitalul cel mai de preț pe care acesta îl are în relația cu Rusia. Primul președinte al României, Ion Iliescu, avea un "trecut moscovit", care s-a dovedit a fi nu numai greu de șters, dar care l-a și timorat în relația cu Rusia pe toată perioada cât acesta s-a aflat la Cotroceni. Abia spre sfârșitul celui din urmă mandat său, relația cu Rusia a fost încălzită, însă nu îndeajuns pentru a putea fi decongelată. Scandalurile "Iliescu-KGB" și "Firul roșu", perceperea sa în exterior ca un apartcik pro-moscovit, precum și "păcatul originar" al carierei sale în materie de politică externă - avem în vedere semnarea tratatului cu Uniunea Sovietică în 1991 - au reprezentat pentru Ion Iliescu tot atâtea obstacole, în eforturile sale de a normaliza relațiile cu Rusia în perioada post-comunistă.

Succesorul său la Cotroceni, Emil Constantinescu, candidatul susținut de Convenția Democrată, își stabilise cu totul alte obiective pe planul politicii externe (ne aducem cu toții aminte de campania PRO NATO, promovată la PRO TV, cu speranța că România va putea prinde trenul, care pleca de la Madrid, în pofida semnalelor contrare, date de o parte din membrii Alianței), punând relația cu Rusia din nou la frigider.

Semnarea Tratatului de bază româno-rus, din vara anului 2003, nu s-a constituit, câtuși de puțin, în acel impuls atât de necesar pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări. Așa cum remarca, după acest eveniment, un amic rus, fin cunoscător al realităților românești: "Gata! Tratatul acesta a fost semnat, iar de acum încolo ambii parteneri își pot întoarce spatele". Și, într-adevăr, așa a și fost pentru că, după acest moment, cei doi foști frați întru socialism iarăși și-au întors spatele, ignorându-se reciproc.

Traian Băsescu, cel de-al treilea președinte, vine cu prospețimea celui lipsit de complexe față de fostul vecin al României de la Răsărit, iar acest aspect, dacă va ști să-l folosească inteligent, ar putea aduce mult-doritul dezgheț în relația României cu Rusia.

Trebuie să le fi fost destul de greu celor doi președinți să găsească un limbaj comun. Pe de o parte, e vorba de prima lor întâlnire. Pe de altă parte, reținutului Vladimir Putin, care foarte rar, dacă nu chiar niciodată, își arată sentimentele în public, cred că i-a fost, oarecum, dificil să dialogheze cu un om cu un temperament atât de vulcanic. Sperăm că problemele, inerente unei prime luări de contact, au fost depășite, iar cei doi au reușit să găsească acel limbaj comun.

Cu ce obiective a plecat președintele Băsescu la Moscova? "Scopul de bază al vizitei mele este de a restabili încrederea între cele două țări. Aș dori ca pe perioada mandatului meu România să reușească să devină unul dintre cei mai importanți prieteni europeni ai dumneavoastră, care poate să vă sune la orice oră", a declarat președintele Băsescu ajuns la Moscova. Ținând cont doar de aspectul economic al relației româno-ruse, atunci președintele Băsescu va trebui să-l sune destul de des pe Vladimir Putin deoarece balanța comercială dintre cele două țări este net favorabilă Rusiei, noi importând mărfuri în valoare de 1 miliard de dolari. Din acest punct de vedere, României îi va fi destul de dificil să pătrundă pe o piață rusă, unde locul se îngustează pe zi ce trece, iar concurența este din ce în ce mai mare. Atât de des amintitele mărfuri tradiționale românești (vinul, pielăria, produsele alimentare și cele textile, mobila) - atât de apreciate odată de către consumatorul rus și care ne aduceau venituri considerabile, echilibrând o balanță comercială dezechilibrată - vor pătrunde destul de greu pe piață care devine pe zi ce trece mai pretențioasă și mai conectată la Europa Occidentală.

Pentru a putea pune în mișcare și dezvolta aceste relații, trebuie învinse o serie de bariere, unele din ele foarte dificil de trecut, depășirea lor necesitând o voință politică uriașă din partea celor care vor acționa în această direcție.

O primă barieră este cea lingvistică. Limba rusă a ajuns astăzi să fie vorbită în România de un număr din ce în ce mai mic de oameni, fiind pe punctul să se așeze alături de latină și de greaca veche. Scoaterea opiniei publice de sub influența unor clișee negative, de tipul "Te iubesc ca pe limba rusă!", vor cere eforturi tenace și de durată.

O a doua barieră este de ordin istoric. Și, din acest punct de vedere, istoricii ar trebuie să reechilibreze prezentarea relațiilor româno-ruse, renunțând la prezentarea exclusivă a episoadelor întunecate din relațiile dintre cele două țări. Sunt atâtea momente pozitive, total ignorate de marele public. E suficient să amintim doar faptul că prezența armatei ruse în secolul al XVIII-lea în spațiul românesc a fost unul din canalele de pătrundere a influenței franceze în societatea moldo-munteană, corpul ofițeresc rus, de sorginte nobiliară, fiind pe de-a-ntregul câștigat culturii franceze.

O a treia barieră este sentimentul de teamă încercat de români în raport cu Rusia, indiferent de regimul existent în acea țară: totalitar sau democratic. Astăzi, această teamă este total nemotivată: 1) mai întâi, Rusia nu mai este vecină cu România; 2) în al doilea rând, membră a Alianței Nord-Atlantice, România beneficiază de garanțiile de securitate, oferite de calitatea de membru. Acest scut de securitate ar trebui să constituie un impuls în dezvoltarea dezinhibată a relației cu Rusia.

Toți acești factori sunt componente ale sentimentului rusofob existent în societatea românească, sentiment care reprezintă o frână în elaborarea unei strategii durabile și bazate pe încredere în relația bilaterală româno-rusă.

Diplomația română și președintele Băsescu însă vor avea de rezolvat două probleme care, totuși, grevează asupra relației dintre România și Rusia. Este vorba de soluționarea problemei tezaurului și a conflictului nistrean.

În prima problemă, România, promovând o politică suaviter in modo, fortiter in re (delicată în formă, fermă în conținut), ar trebui să determine partea rusă să adopte o soluție, care să fie echitabilă pentru ambele părți. Este vorba, în primul rând, de tezaurul Băncii Naționale, alcătuit din 93 de tone de aur, din care 91 de tone sunt lingouri, iar 2 tone de monede. Dacă acest aur nu mai există - și, în ceea ce ne privește, credem că el nu mai există -, Rusia ar trebui să plătească României compensații.

Cât privește conflictul nistrean, Rusia, dacă vrea realmente să adopte o poziție constructivă în această problemă, ar trebui să-și retragă trupele din Transnistria. Odată dispărută prezența militară rusă din zonă, este puțin probabil ca separatiștii lui Igor Smirnov să se mai poată menține la putere la Tiraspol.

Dat fiind că astăzi economicul primează, cooperarea comercială ar trebui să aibă întâietate. O bună relație economică însă necesită din partea ambilor o încredere cât mai mare. Această încredere ar putea fi obținută, în opinia noastră, dezvoltând schimburile culturale, care ar ajuta cel mai bine la cunoașterea reciprocă a celor două țări. Schimburile de studenți, traducerea autorilor ruși (din toate domeniile), simpozioane comune, prezentarea de cât mai multe informații din Rusia, crearea la nivelul comunității științifice românești a unor adevărați specialiști în probleme rusești, toate aceste demersuri ar putea - în timp, cu răbdare și convingere - să estompeze clișee de genul "România, aliata Germaniei fasciste", "Rușii barbari", "Barbaria/teroarea roșie". Însă un astfel de efort cere, așa cum am mai afirmat, o voință politică uriașă din partea oricărui partid politic care se află la conducere.

Dacă în prima parte a articolului am amintit remarca amicului meu rus, judecând după afirmațiile făcute de președintele Traian Băsescu înainte, în timpul și după vizita întreprinsă la Moscova, credem noi, sunt șanse ca el să fie contrazis, iar cele două țări să-și întoarcă, în sfârșit, fața una spre cealaltă, punând astfel capăt unei ignorări reciproce, contraproductivă pentru ambele părți.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 23

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: