Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Scrisorile persane, de la Montesquieu la Kenneth Pollack

George ANGLIȚOIU

Montesquieu introducea la începutul faimoaselor sale Scrisori persane istoria neamului troglodiților, un popor mitic care renunțase de la un moment dat la lege, ca reper comprehensiv și obligatoriu al vieții cotidiene. Urmarea? O anarhie generalizată, un război sângeros al tuturor contra tuturor; finalul fericit va readuce totuși norma în mintea și viața troglodiților înțelepțiți. Sistemul internațional actual poate fi asemănat lumii anarhice a troglodiților, în care factorul hegemon SUA, promotor principal al globalizării á l'américaine, și-a propus, conform declarațiilor oficiale, o schimbare de regim în Iran, prin orice mijloace. Legea unuia contra legii altuia ar putea cauza însă o situație la fel de troglodită și sângeroasă ca lumea lui Montesquieu.



Iranul se află din nou în centrul atenției, la 26 de ani de la producerea Revoluției islamice care l-a înlăturat pe șah, a rupt relațiile cu Statele Unite și a adus la conducere nomenclatura religioasă șiită în frunte cu ayatollahul Khomeini. Antiamericanismul feroce al revoluționarilor șiiți, care a culminat cu asediul prelungit al ambasadei SUA din Teheran, a șocat o Americă a cetățenilor obișnuiți, abia ieșiți din drama provocată de un alt loc "uitat de lume", anume Vietnam. Președintele democrat Jimmy Carter va pierde în consecință alegerile din 1980 în favoarea viitorului idol al neoconservatorilor de azi, Ronald Reagan, nu puține fiind speculațiile care au legat prelungirea crizei ostaticilor de manevrele taberei republicane de tergiversare a soluționării acesteia până după alegeri. Un scandal real însă, așa-numita afacere Iran-Contras (subsidii secrete alocate de Washington gherilelor anticomuniste din Nicaragua și provenite din vânzarea de arme către adversarul principal din Orientul Mijlociu - Teheranul), reprezintă una din găurile negre ale administrației Reagan și o pată mare pe statutul de onorabilitate al Americii.

Controversatul articol al lui Seymour Hersh (prezentat și comentat de altfel în numărul precedent al revistei) coroborat cu ultimele evoluții diplomatice pe eșicherul SUA-UE-Rusia-Siria-Irak-statele islamice (în genere) au readus amenințarea fundamentalistă, și mai nou nucleară, iraniană pe agenda interesului public.

Intenția autorului nu este de a diseca nuanțele factologice ale conflictului rece americano-iranian, ci de a oferi cititorului câteva scenarii de viitor, care ar putea avea un impact major asupra securității euro-atlantice.

 

Scenariile pentru viitor

 

Pentru justificarea opțiunii sale de schimbare a regimului politic de la Teheran, Washingtonul invocă amenințarea pe care o generează programul nuclear, dar și sprijinul constant acordat de Iran terorismului încă din anii '80, la care se adaugă informațiile privind implicarea masivă în recentele alegeri din Irak, de partea coreligionarilor șiiți.

Analistul american Kenneth Pollack, director de studii pe problematica Orientului Mijlociu la Brookings Institute, susține în ultima sa carte, The Persian Puzzle, ideea existenței a trei scenarii posibile pentru gestionarea crizei cu Iranul ("Triple-Track"). Astfel, în primul scenariu, SUA ar putea cere Iranului să abandoneze programul său nuclear, pe care să-l supună unui regim de inspecții și monitorizare similar celui încercat în Irak, să renunțe la sprijinirea organizațiilor teroriste (de genul Hezbollah) și să nu se mai opună procesului de pace din Orientul Mijlociu. În schimb, Washingtonul va stopa sancțiunile și blocada comercială la adresa Teheranului, va accepta să reglementeze toate litigiile datând din epoca șahului, va facilita accesul Iranului în Organizația Mondială a Comerțului, oferindu-i în același timp garanții de securitate. Aspectul critic al acestui scenariu constă în faptul că această ofertă nu este una nouă, ci a fost făcută în mod constant în ultimele două decenii, dar în zadar... Cel de-al doilea scenariu se bazează pe conceptul strategic american al "morcovului și bâtei" (carrot-and-stick policy), dar care este condiționat de atingerea consensului cu Uniunea Europeană și Japonia pe linia impunerii și respectării unui set de sancțiuni generale și foarte aspre care să lovească decisiv vulnerabila economie iraniană. UE a dat semne în ultima vreme că nu mai tolerează eforturile nucleare iraniene, existând astfel premisele depășirii disensiunilor de strategie din trecut, atunci când Washingtonul folosea doar bâta, iar Bruxellesul doar morcovii economici pentru "domesticirea" Teheranului. În plus, acest scenariu oferă avantajul euroatlantic al unui front de lucru comun, atât de necesar pentru depășirea efectelor negative ale crizei irakiene. Kenneth Pollack însă este pesimist în privința capacității UE de a-și concerta viziunea și eforturile diplomatice cu SUA. Al treilea scenariu se bazează, prin urmare, pe conceptul "îndiguirii" (containment) Iranului a cărui validitate a fost probată în timpul Războiului Rece în fața unui adversar mult mai problematic și agresiv, ca URSS. În viziunea analistului american, acest scenariu are cele mai mari șanse de reușită, fiindcă trasarea de limite clare pentru ceea ce iranienii pot, dar mai ales nu pot face, coroborată cu blocarea fluxului de tehnologie nucleară spre Teheran, va carantiniza vecinătatea persană, izolând astfel acest stat-problemă.

 

Riscurile atacării Iranului

 

Triumful republicanilor la alegerile generale din 2004, majoritatea clară de care se bucură, prin urmare, președintele Bush și tabăra sa în ambele camere ale Congresului american par să confere suficiente atuuri pentru varianta soluționării pericolului nuclear iranian prin forță, având în vedere ineficiența presiunilor diplomatice.

Frenezia războiului de care vorbeam într-un articol anterior dă însă semne de oboseală chiar și în sânul șoimilor neoconservatori siliți să accepte realitatea de zi cu zi a unui Irak încă nepacificat, în care soldatul american "eliberator" este privit cu maximă ostilitate. Perioada postconflict a dovedit clar cât de incorect au anticipat atât serviciile secrete, cât și planificatorii politici și militari de la Washington evoluția Irakului sub impactul mesajului democratizant american... Schimbarea de regim în Iran prin forță ridică, în consecință, extrem de multe semne de întrebare privind reușita unei operațiuni militare de anvergură într-o țară cu o întindere geografică de trei ori mai mare ca a Irakului și cu o populație recunoscută pentru furia sa naționalistă.

Opțiunea limitării uzului forței la lovituri chirurgicale, prin care să fie aneantizate capabilitățile nucleare iraniene, prezintă, de asemenea, riscuri majore atâta vreme cât sursele de informații secrete se pot dovedi la fel de precare ca în cazul invadării Irakului. În plus, episoadele precedente gen Belgrad (1999) dovedesc mai degrabă că astfel de atacuri pot fi mai degrabă catalizatori de uniune națională în fața "agresorului" decât ocazia potrivită pentru o schimbare de regim din interior de către acea jumătate de populație tânără, mai puțin pătrunsă de spiritul Revoluției islamice a părinților. Un pericol subsecvent îl va constitui, desigur, arma terorismului antiamerican, iranienii fiind extrem de versați în acest domeniu, în care "s-au calificat la locuri de muncă" precum Liban, Arabia Saudită, Palestina și mai recent Irak, unde pot destabiliza decisiv situația, ținând cel puțin cont de majoritatea șiită.

 

Arta de a conviețui cu un Iran nuclear

 

Pot coabita Statele Unite, și lumea occidentală, în genere, cu un Iran nuclear? Din punctul de vedere al lui Kenneth Pollack, da, însă dintr-un punct personal de vedere, nu. Să analizăm însă fațetele acestei probleme...

Estimările analistului american dau un interval de timp de 8-10 ani până la momentul în care Teheranul va poseda arme nucleare, perioada maximă pentru soluționarea diplomatică a acestei amenințări fiind de maximum doi ani. Tratatul de neproliferare nucleară și-a arătat din păcate limitele sale clare în contextul absenței unui mecanism clar de sancțiuni dure la adresa statelor-problemă, cazurile Indiei, Pakistanului și mai recent al Coreei de Nord fiind posibile din această cauză.

Două pot fi pericolele majore ale faptului că Iran va poseda arme nucleare. Primo, facilitarea accesului organizațiilor teroriste sponsorizate de Teheran la astfel de high-tech de distrugere în masă a "infidelilor", secundo, amenințarea regională pe care Iranul o va reprezenta mai ales în relația cu statele sunnite bogate din Golful Persic.

Argumentul lui Kenneth Pollack este că Teheranul posedă arme biologice și chimice de distrugere în masă de cel puțin 15 ani, fără ca acest fapt să fi însemnat accesul concret și folosirea acestora de către teroriștii proiranieni. Nu consider însă că acest element "garantează" viitorul și, de asemenea, nu ne putem asuma riscul de a paria pe raționalitatea actorului Iran supus atât jocurilor politice interne (în care tabăra moderaților a suferit anul trecut o înfrângere cvasidecisivă), cât și obiectivelor externe antiamericane și de realizare a califatului șiit.

 

Dilema prizonierului neoconservator

 

În ceea ce privește stabilitatea regională, modelul jocului de poker nuclear practicat de India și Pakistan în zona Kargil în anul 2000 nu poate genera optimism internațional. SUA vor fi prinse în dilema clasică a prizonierului, statele arabe sunnite putând fi influențate decisiv de comportamentul Washingtonului în chestiunea armelor nucleare iraniene. Astfel, dacă hegemonul american va accepta finalmente situația de facto, pe modelul recent al statelor autoproclamate nucleare, statele din Consiliul Golfului vor putea fi determinate negativ, în sensul dezvoltării fie a unei replici nucleare proprii, fie a unei apropieri subite de Iran, ambele variante fiind în dezavantajul Statelor Unite. Poziția dură, de îndiguire, ar putea în schimb să confere încredere, dar diplomația americană, sub conducerea noului secretar de stat Condoleezza Rice, va fi obligată, într-un astfel de scenariu, să fie mult mai performantă și mai apropiată de cea europeană, iar Pentagonul lui Donald Rumsfeld ținut sub control politic strict. Neoconservatorii vor fi constrânși, în concluzie, la moderație militară și eficiență diplomatică multilaterală, dacă vor să evite troglodismul...

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 23

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: