Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Liberalismul creștin-democrat

George ANGLIȚOIU

În discursul de învestitură, noul premier liberal a proclamat sfârșitul tranziției în România. Afirmație falsă pentru că tranziția nu poate lua sfârșit atunci când decidentul politic o anunță ca atare, ci în momentul în care realitatea de zi cu zi o confirmă de la sine.



Integrarea tranziției românești în Uniunea Europeană

 

Din punct de vedere politic, România se află în plină criză politică ale cărei principale elemente le constituie instabilitatea și inconsistența. Practic, atât Alianța D.A., cât și PSD au câștigat, respectiv pierdut alegerile, pericolul imediat fiind cel al unei struțo-cămile guvernamentale efemere în care două partidulețe aflate la limita pragului electoral (UDMR, dar mai ales PUR) basculează orizontul electoral. Dacă în privința PSD, aflat în plin război intern, marea inconsistență se traduce în prăpastia dintre pretențiile social-democrate moderne, international-socialiste europene, și realitatea atitudinii neobolșevico-securiste a șefilor, actuala coaliție guvernamentală este caracterizată de compromis și incongruență doctrinară.

Ambele partide ce compun Alianța D.A. duc lipsă atât de lideri, cât și de experți, prestația ridicolă a candidatei la poziția de ministru al Integrării Europene în fața comisiilor parlamentare de profil fiind un argument teribil pe linia amatorismului și spiritului ad-hoc al echipei guvernamentale. Până când România nu va avea un cabinet în umbră efectiv și cu un program de guvernare real, iar nu unul fabricat de o manieră hăis-cea și dat publicității în foiletoane în stilul unui Balzac hărțuit de creditori, anunțul sfârșitului tranziției nu reprezintă decât propaganda politică a unor condeieri mercenari.

 

Stilul cool al președintelui Băsescu

 

Atât PD, cât și PNL se află sub semnul noului președinte al țării, singurul lider de fapt al fostei opoziții antipesediste. În legătură cu domnul Stolojan, cu tot respectul pentru problemele de sănătate ale domniei sale, politica nu poate fi un capriciu afectat de fragilități conjuncturale. Fiindcă ori te retragi definitiv din politică (și aceasta nicicând în timpul unei campanii electorale decisive pentru care mii de tineri liberali munceau cea mai mare a timpului pe gratis și cu entuziasmul specific vârstei), ori îți duci crucea politică până la capăt. Altfel, căpătăm încă o inconsistență de personalitate - Stolojan cel sobru și corect, șef liberal de pripas abandonând lupta din cauza unui șantaj politic misterios, dar revenind în plin-plan în poziția de mână dreaptă a președintelui Băsescu (pe probleme economico-financiare).

Un element suplimentar agravant îl constituie faptul că România nu dă semne că reușește să iasă din zodia lui Vodă atoateștiutor, omnipotent și milostiv. Să fim bine înțeleși: nu am nimic împotriva unui lider carismatic reformator (de sorginte orientală stil Atatürk ori occidentală gen Adenauer ori De Gaulle), însă România din punct de vedere constituțional nu mai este o republică prezidențială. Având în vedere tradiția noastră cu buni (marii domnitori) și răi (linia fanariotă sau cea comunistă), formula eficientă de conducere ar trebui să fie - paradoxal - cea americană cu un ales ce cumulează pentru patru ani prerogativele de președinte și șef al executivului, de o manieră eficientă și consistentă.

Moravurile dâmbovițene de tranziție au impus însă pe agenda prezidențială beneficiile subtile ale patronajului de la Cotroceni, cârma guvernării efectuând un permanent du-te-vino în funcție de interesele locatarului Vodă.

 

Sfârșitul tranziției poate fi anunțat doar de la Bruxelles

 

Din punct de vedere economico-social, tranziția nu a luat, de asemenea, sfârșit, realitatea cotidiană fiind dureroasă. De exemplu, avem opiață a muncii (mai mult sau mai puțin la negru) înfloritoare pentru patroni, dar cumplită pentru majoritatea angajaților (din care excludem categoria pensionarilor care reușesc astfel să-și mai rotunjească veniturile), siliți la salarii în bătaie de joc din perspectiva aderării la UE, dar, mai grav decât atât, constrânși la condiții de lucru inacceptabile (lipsa cărții de muncă, a concediului și a zilelor libere legale, numărul de ore de lucru atingând și 14-16/zi). Fenomenul asociat, evaziunea, reprezintă doar într-o cuantificare sumară multiplul de n al economiei reale, iar corupția mai are puțin și devine legală câtă vreme lipsa voinței politice atât la stânga, cât și la dreapta spectrului politic are puternice înrădăcinări de profil. Cum altfel să-și asigure însă bietul politician siguranța zilei de mâine și mărunțișul nedeclarat de milioane de euro din campania electorală, când toată ziua este ocupat să țină pe umerii săi salvatori România, precum miticul Atlas?

În concluzie, România nu va ieși din tranziție decât atunci când va intra efectiv în UE, forul de la Bruxelles putând amâna pe termen nedefinit integrarea (prin clauze de salvgardare succesive) câtă vreme corupția are ca piloni justiția politizată și/sau privatizată, administrația locală eficientă doar spre propriul buzunar, presa fragilizată de datoriile la stat și ținută în viață artificial, economia de stat a marilor operatori neperformanți etc.

Având în vedere cele de mai sus, președintele PNL - și totodată prim-ministru în funcție - nu-și poate asuma riscul de a deveni groparul liberalismului în România de tranziție.

Umbra lui Brătianu și epigonismul de tranziție

Este momentul să ne focalizăm atenția asupra figurilor liberale care promovează ideea fuziunii PNL-PD urmată de transformarea noului partid într-unul popular, afiliat la Partidul Popular European (PPE). Acestea sunt Valeriu Stoica, Dinu Patriciu și Călin Popescu Tăriceanu, având în comun ambiția de șefie, relaxarea financiară și trecerea prin mai multe partidulețe liberale dizidente și orgolioase. Generată exclusiv de luptele pentru putere de care nu sunt străini nici unul dintre triumviri, fărâmițarea liberală în PNL, PNL-AT, PNL-CD, PNL-93, PNL-Brătianu, PNL-Câmpeanu, PL, PAC etc constituie una din cauzele majore ale supremației FSN-FDSN-PDSR-PSD (în fapt același partid, cel al lui Ion Iliescu și al prietenilor săi politici). Unuia singur dintre aceștia, anume lui Valeriu Stoica, i se cuvin însă laurii consecvenței întru atingerea obiectivului unificării liberale depline. Paradoxal însă, tot dinspre domnia sa au început să vină mesajele necesității transformării PNL, prin fuziune cu PD, în partid popular. Fuziunea PNL-PD respinsă inițial în campania electorală de viitorul președinte Băsescu va fi preluată de acesta din urmă în contextul dezbaterii asupra necesității alegerilor anticipate.

 

Program de guvernare liberal, viitor stil CDR

 

Dincolo de competiția confuză pentru supremație ideologică din cadrul actualei coaliții guvernamentale, rămâne consemnată afirmația noului premier cu ocazia aceluiași discurs de învestitură conform căreia programul politic de guvernare va fi unul liberal, pentru prima oară în istoria postdecembristă a României. Ce să mai înțelegem atunci din întreg procesul electoral din 2004? Că și această Alianță D.A. este tot un fel de PUR, lipsit de moralitate politică în termenii președintelui Băsescu. Cum altfel poți să interpretezi mesajele politice la cel mai înalt nivel venite atât dinspre PNL, cât și dinspre PD, decât curvăsăreală pe banii publici, atâta timp cât la alegerile locale și la cele generale, Alianța a câștigat președinția României, posturi de parlamentari, primari și consilieri locali cu un mesaj liberal-democrat, iar nicidecum creștin-democrat sau popular, apanaj al altor competitori politici falimentari (judecând după opțiunea electoratului) ca PNȚCD, Acțiunea Populară sau URR?

Pentru autor contează însă mai puțin, în cadrul acestui articol, opțiunea liderilor democrați - de la șeful din umbră de la Cotroceni (artizan al câtorva din cele mai crunte dispute din cadrul alianței impotente și corupte CDR-PD), la Emil Boc și încheind cu Cozmin Gușă (confident al lui Adrian Năstase, fost secretar general al PSD în care calitate îl înfiera amarnic pe primarul iresponsabil al Bucureștilor, dizident autodemis din PSD, confident al lui Traian Băsescu) - pentru metamorfozarea lor în populari. Trebuie remarcată totuși voința corectă de unificare cu partenerul liberal de alianță în contextul necesității unei guvernări de durată.

Ne interesează mai ales de ce triumviri liberalii mai sus-menționați au decis subit că este momentul îngropării PNL, singurul partid istoric din România promotor în mod constant al modernizării țării și al conectării sale de la 1848 încoace la marile valori politice, economice și societale occidentale? O cronică a unei morți anunțate exact în momentul în care după aproape 70 de ani de dictatură regală, legionară, antonesciană și comunistă, PNL reușește în sfârșit să redevină vioara politică numărul unu pe scena internă. De ce?

Excluzând teoriile conspiraționist-securiste alimentate din plin de cazuri gen Stolojan, am putea spune că din păcate acest partid s-a născut și a apus o dată cu marea familie a Brătienilor, pentru că în perioada de tranziție nu a avut și nu are perspective de președinție viabilă. Să vedem însă și de ce...

 

Impostura convertirii în creștin-democrați

 

Unul din argumentele favorite ale liberalilor creștin-democrați este cel conform căruia PNL oricum trebuie să dispară pentru că, prin aderarea României la UE, actuala alianță liberal-democrată ar trebui să caute afilierea la cel mai important partid european, cel popular, de unde ar trebui să vină râuri de lapte și munți de mămăligă în stilul Țiganiadei lui Budai-Deleanu; cât privește actuala apartenență la Internaționala Liberală formalizată pe plan comunitar în ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților Europeni pentru Europa, fostul ELDR), aceasta trebuie să ia sfârșit având în vedere avantajele ridicole ale situării alături de cea de-a treia forță în Parlamentul European și care la nivel național nu a mai câștigat alegerile din vremuri imemoriale. Eronat din toate punctele de vedere...

1. Fuziunea dintre PNL și PD s-ar încadra firesc în dinamicul curent nu doar european, ci și global, liberal-democrat cu relevanță atât la Bruxelles (vă mai amintiți de baroana Nicholson sau de europarlamentarul Ostlander, cel atât de ridiculizat inițial de PSD pentru ca apoi să-i fie implorată îndurarea politică), cât și în Estul Europei (ALDE a crescut cu o treime de la ultimele alegeri pentru Parlamentul European mai ales datorită contribuției liberal-democraților din noile țări membre), ca să nu mai vorbim de state insignifiante ca Japonia sau Canada, unde PLD reprezintă forța guvernantă de decenii.

2. Lipsa expertizei în integrare europeană își spune încă o dată cuvântul, întrucât Parlamentul European are prerogative bugetare importante, dar acestea sunt partajate cu Comisia Europeană (for pe deplin comunitarizat, inițiator al proiectului de buget) și Consiliul de Miniștri (unde România ar putea bloca, urmând modelul recent al Spaniei și Poloniei, inițiativele defavorabile).

2bis. Știați oare că, deși PPE deține majoritatea parlamentară, grupul socialist împreună cu cel liberal-democrat pot avea oricând o majoritate de blocaj?

3. Ce garanții au liberalii dâmbovițeni că vor fi atât de lesne acceptați în PPE atât ei, cât și aliații lor politici democrați, actualmente membri ai Internaționalei Socialiste?

4. Ce se va întâmpla în cazul în care socialiștii europeni vor câștiga alegerile europene din 2008? Vor decide de circumstanță să se reorienteze spre stânga?

Un al doilea argument-forte al liberalismului creștin-democrat este că PD nu va accepta fuziunea prin absorbție și că oricum PNL și-a atins limita istorică.

Îmi pare rău, dar asta înseamnă că acei liberali de ținută, aceiași care au ținut la loc de cinste neîntinarea valorilor liberale chiar și cu riscul fărâmițării PNL, și-au atins limita politică atât din punct de vedere al abilităților de negociere, cât și din perspectiva gândirii doctrinare propriu-zise, de vreme de liberalismul, creștin-democrația și socialismul sunt - la o adică și dacă funcția o cere - același lucru...

 

Care ar fi alternativa?

 

Cel puțin două alternative viabile se pot profila în perspectiva fuziunii. Prima privește absorbția PD, partid oricum sortit anonimatului în condițiile concurenței PSD, în cadrul PNL, cu proclamarea solemnă a unui nou program politic întemeiat pe principii liberal-democrate; a doua, extremă, se referă la formarea unui nou partid liberal-democrat, promotor al statului de drept, al economiei de piață, dar și al accesului decent la securitate socială. Dar despre toate acestea, în numărul viitor...

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 22

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: