Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Potențiale amenințări la adresa economiei americane în 2005

Marshall Auerback

În romanul său din 1849, Les Guepes, Alphonse Karr făcea afirmația rămasă clasică: "Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât ele rămân mai mult neschimbate." În cazul Statelor Unite ale Americii, în anul 2005 însă, contrariul ar putea fi adevărat: cu cât rămân lucrurile mai mult neschimbate, cu atât mai multe șanse au să se schimbe... în rău. Din acest punct de vedere, întocmirea unei liste cu potențialele amenințări la adresa SUA anul acesta provoacă o senzație ciudată de déjà-vu. În fond, o astfel de listă nu e nimic mai mult decât o lungă enumerare de politici economice care au luat-o razna. În esență, aceeași listă putea fi întocmită și în 2004, sau 2003, sau în anii trecuți.



Amenințările de care vorbim includ: apelul constant și în urcare la o creștere economică finanțată prin datorii și în același timp un dezechilibru tot mai mare al deficitului comercial, care conduc SUA tot mai departe spre dependență financiară și lăsându-le îndatorate până la un nivel periculos față de națiunile rivale, care ar putea (cel puțin în teorie) să oprească robinetul în orice moment. Ceea ce la rândul său apare pe fondul unui război în Irak din ce în ce mai problematic, din ce în ce mai asemănător celui din Vietnam, dar și pe fondul unei continue crize a prețurilor la energie, care generează o competiție pentru asigurarea surselor de energie din ce în ce mai frenetică ce va intensifica, ea însăși, rivalitățile globale și regionale deja existente.

Așa cum un balot de paie îmbibat în cherosen poate părea inofensiv până în clipa în care cineva aprinde un băț de chibrit, tot astfel, deși problemele economice de durată ale SUA nu au condus încă la dezlănțuirea Armaghedonului financiar, aceasta nu minimizează amenințarea pe care o reprezintă în fond. Pentru observatorii economici, în 2005 cheia este desigur identificarea acelui eveniment (sau a acelei combinații de evenimente) ce ar putea reprezenta bățul de chibrit ce ar putea aprinde acest balot de paie - dacă într-adevăr există un astfel de "eveniment" care poate precipita izbucnirea unei crize a capacității de îndatorare fără precedent în istorie.

Ceea ce este ciudat în legătură cu astfel de crize este că ele au o modalitate sigură de a fi dezamorsate. Nu există nimic special legat de dinamica acestui fenomen ce ar putea să traseze o traiectorie prin care să poată fi stopată și nici nu există un nivel anume de surplus financiar care în mod indubitabil ar pune capăt crizei. Începutul acestui sfârșit poate fi practic declanșat în orice moment, la orice nivel. Cu toate acestea, există o sumă de scenarii despre care putem crede că, în cele unsprezece luni care au rămas din anul 2005, ar putea atrage după sine fie o revenire, fie ceva foarte asemănător colapsului financiar.

 

Datoriile: politica steroizilor

 

Călcâiul lui Ahile pentru economia americană este cu siguranță datoria. În general, se presupune că o creștere a creditelor stimulează consumul și cererea din partea consumatorilor. Pe termen scurt, ideea este corectă, dar pe termen lung discuția se poartă în cu totul alți termeni. Când nivelul datoriei ajunge la cotele la care a ajuns SUA astăzi, o creștere suplimentară a datoriei, generată de extinderea creditului, poate acționa ca o povară asupra cererii. Și semnele acestei perspective deja plutesc în aer, reprezentate în principal prin nivelul modest (în comparație cu standardele istorice) al creșterii economice americane în timpul primului mandat al lui George W. Bush.

Să ne imaginăm actualul munte de datorii naționale în termenii unei politici echivalente cu acțiunea steroizilor. Până acum a reușit să creeze o imagine destul de flatantă de prosperitate economică, așa cum steroizii folosiți în base-ball au îmbunătățit performanțele unor sportivi în ultimii zece ani. Dar, spre deosebire de meciurile de base-ball din liga superioară, forțate să treacă la acțiune de scandalul iscat și de amenințările Senatului, autoritățile monetare și financiare ale statului refuză în continuare să implementeze politici menite să atenueze creșterea poverii de datorii. Dacă s-a reușit ceva, aceasta este instalarea unei dependențe, iar politica adoptată pare a fi menită să încurajeze folosirea unor doze din ce în ce mai mari de îndatorare. Fiecare măsură de ajutor sau promisiune a unei plase de siguranță guvernamentale a făcut doar să împingă lucrurile în aceeași direcție: criza Penn Central; ajutoarele guvernamentale la Chrysler și Lockhead; salvarea unei părți substanțiale din economiile și creditele din sistemul bancar la începutul anilor '90; și reticența încăpățânată a oficialităților SUA de a reglementa sistemul financiar din ce în ce mai speculativ, care nu a dus decât la eșecuri gen Enron sunt tot atâtea cazuri relevante pentru pericolele puse de datoriile excesive, corupție în practicile financiare, contabilitatea extrem de dubioasă și un nesfârșit conflict de interese.

Rezultatul acestei reticențe de a privi în ochi consecințele exceselor americane în materie de credite - un nivel al datoriei guvernamentale de 7,5 trilioane dolari. Din acestea, un trilion reprezintă datoria istorică, iar celelalte 6,5 trilioane s-au adunat în ultimii treizeci de ani, ultimele două trilioane în ultimii opt ani, iar ultimul trilion doar în ultimii doi ani. Potrivit economistului Andre Gunder Frank, "toată datoria Unchiului Sam, incluzând aici creditele private de consum, creditele ipotecare etc., în valoare de aproape 10 trilioane dolari, plus creditele contractate de companii, inclusiv prin instrumente financiare - opțiuni, instrumente derivate și altele - plus datoria guvernamentală națională și locală se ridică la un inimaginabil, imposibil de vizualizat 37 trilioane dolari, adică aproape de patru ori mai mult decât PIB-ul Unchiului Sam". Acest nivel crescut și crescând de îndatorare va exercita o presiune deflaționistă uriașă asupra activității economice, dacă creșterea datoriei se încetinește substanțial - cu alte cuvinte, echivalentul economic al unui cerc vicios din care nu există ieșire.

 

Economia "Blanche Dubois"

 

Situația economiei americane devine încă și mai precară dacă ne gândim că cei mai importanți creditori sunt străini. În prezent, economia SUA este ținută pe linia de plutire de o cantitate enormă de împrumuturi externe, care permit consumatorilor americani să continue să importe, ceea ce la rândul său mărește deficitul comercial deja ridicat. În esență, situația ar putea fi definită, cu referire la piesa "Un tramvai numit dorință", ca o economie de tip "Blanche Dubois", adică dependentă în mare măsură de "bunătatea străinilor" pentru a-și susține prosperitatea. Este de asemenea un aranjament extrem de dezechilibrat care, foarte probabil, se va încheia brusc dacă respectivii creditori externi - parteneri comerciali tradiționali ca Japonia, China, și Europa - pur și simplu se hotărăsc, din cine știe ce motiv, să reducă împrumuturile către Statele Unite.

China, Japonia și alți creditori străini importanți sunt considerați dispuși să susțină status quo-ul pentru că propria producție industrială și rata șomajului sunt considerate a fi mai importante pentru ei decât riscul imploziei celei mai importante piețe de vânzări pe care o au, dar această presupunere se bazează pe un grad de raționalitate care este posibil să lipsească, într-un moment de criză, unuia sau altuia dintre sistemele respective. Tot ce trebuie să facem este să ne imaginăm primele semne că economia scapă de sub control, și atunci este destul de ușor să ne imaginăm și că Japonia sau China, confruntate cu propriile provocări economice interne, ar putea acorda prioritate acestora din urmă, în defavoarea sprijinirii consumatorului american. Dacă, spre exemplu, ar apărea o criză bancară în China (care are propriile semnale de alarmă), Beijingul ar putea foarte bine să fie pus în situația de a trebui să-și vândă o parte din obligațiunile de stat pe care le deține în SUA pentru a utiliza capitalul respectiv acasă, pentru stabilizarea propriului sistem financiar sau pentru a calma agitația politică a maselor de șomeri. Ce urmează este foarte ușor de prevăzut, căci avem de-a face cu un castel din cărți de joc la nivel global.

China deja dă semne asupra intențiilor sale pe termen lung în această privință. Aproximativ 50% din rezervele valutare ale Chinei din 2001 încoace au fost constituite în dolari. Anul trecut însă, în vreme ce rezervele naționale au crescut cu 112 miliarde echivalent dolari, rezervele constituite în dolari au fost limitate la 25%, adică 25 miliarde, potrivit foarte bine informatei firme de consultanță financiară din Montreal - Bank Credit Analyst.

Beijingul a indicat deja foarte clar că-și va diversifica rezervele și că va pune mai puțin accept pe dolari. Întrucât este cel mai mare creditor al SUA, China are evident avantajul în prezent, ca orice bancher care poate în orice moment să oprească un contract de credit dacă-și vede clientul într-o situație insolvabilă. Dacă însă acest capital străin se mută într-o măsură tot mai mare spre alte zone decât dolarul și consumatorii se văd lipsiți de posibilitatea de a obține ușor credite, ratele dobânzilor ar putea crește semnificativ în SUA. În consecință, mulți americani vor resimți o scădere a nivelului de trai - un proces lent de măcinare care ar putea continua ani de zile, așa cum s-a întâmplat în Japonia după ce la începutul anilor '90 a trecut printr-o prăbușire a sistemului de credit.

Chiar dacă China, Japonia și alte țări din estul Asiei continuă să protejeze corupția financiară americană, o "ajustare" economică importantă ar putea fi generată pur și simplu prin epuizarea financiară a consumatorilor supratensionați. Pentru că până la urmă țara deja are un nivel al deficitului fiscal specific perioadelor de recesiune și un nivel zero al economiilor individuale. Este o combinație care nu s-a mai întâlnit până acum. La începutul anilor '80, când deficitul federal era cam la același nivel, rata de economisire a consumatorilor individuali era de 9%. Acest fundament al economiilor a permis guvernului să finanțeze deficitul uriaș printr-o scădere abruptă și de scurtă durată a economiilor nete, operațiune de o amploare fără precedent în istorie și deloc repetabilă în prezent în SUA, lipsite de economii.

 

La graniță: supraextinderea imperială

 

Încercarea de a restabili nivelul de economii este în sine incompatibilă cu aceea de a prelungi creșterea economică, în condițiile în care toți ceilalți factori ar fi identici. Iar Statele Unite nu-și pot permite să încetinească creșterea economică, dată fiind amploarea angajamentelor militare în plină dezvoltare - dar și foarte costisitoare - în afara țării, și în mod deosebit în Irak.

Președintelui Bush îi place să compare propria combinație de strategii economice, militare și diplomatice cu amestecul de reduceri de impozite, inițiative militare și împrumuturi masive, promovată de președintele Reagan în anii 1980. Consilierii lui economici, în mod deosebit vicepreședintele Dick Cheney (supranumit "Deficitele nu contează"), par să creadă că enormele deficite comerciale și fiscale din prezent nu se vor dovedi mai periculoase în următorii zece ani decât au fost în perioada lui Reagan.

Dar, dacă revenim la paralela cu Vietnamul, observăm un precedent istoric mai puțin încurajator: deciziile luate întâi de președintele Johnson și apoi de președintele Nixon de a finanța conflictul nedorit de cetățeni prin împrumuturi și inflație, și nu prin creșteri de impozite. Rezultatul final al deciziilor lor legate de Vietnam a fost nu doar umilința din punct de vedere militar, ci și o serie de crize economice care au început spre sfârșitul anilor 1960 și au continuat până în 1982.

Într-un anumit sens, deprecierea continuă a dolarului anul trecut (în special față de euro), în ciuda intervențiilor semnificative ale băncilor pe piețele valutare internaționale, demonstrează o lipsă de respect corespunzătoare față depolitica SUA - și mai ales față de legătura directă dintre dolar și Pentagon prin seria nesfârșită de aventuri externe. În plus, o economie națională care nu poate produce ea însăși lucrurile de care are nevoie, dar investește în "securitate" militară, va ajunge în situația în care trebuie să-și folosească în permanență forța militară pentru a lua sau a amenința că va lua de la alții ceea ce nu poate produce singură, amintindu-ne de ceea ce istoricul Paul Kennedy, de la Universitatea Yale, definea ca "supraextinderea imperială":

Ceea ce înseamnă că liderii de la Washington trebuie să accepte ideea neplăcută, dar care rezistă în timp, că suma tuturor intereselor și obligațiilor globale ale SUA este în prezent cu mult mai ridicată decât capacitatea țării de a le proteja simultan.

Această evoluție către supraextinderea imperială explică de ce la începutul anilor 1940 o Americă mult mai slabă în termeni absoluți, luptând cu adversari mai echilibrați ca valoare, a reușit totuși să-și învingă mai repede inamicii decât un stat cu un Produs Intern Brut de 11 trilioane dolari și un buget pentru apărare de 500 miliarde dolari (chiar fără să adăugăm suplimentarea bugetară de 80 miliarde dolari pentru Irak și Afganistan pe care administrația Bush se pare că o pregătește pentru anul fiscal curent), luptând împotriva a 10.000-20.000 de insurgenți slab înarmați dintr-un stat cu un Produs Intern Brut înainte de război care reprezintă mai puțin decât cifra de afaceri a unei corporații mari. Statele Unite sunt azi o națiune cu o bază industrială într-o situație foarte critică și o incapacitate crescândă de a finanța aventurile militare riscante promovate chiar de cei responsabili pentru respectiva situație critică.

 

Petrolul: linia de separație în Noul Război Rece

 

Mai este problema țițeiului, care, în ciuda predicțiilor unui număr de analiști financiari din ce în ce mai optimiști, a reînceput să se apropie de prețul de 50 dolari pe baril. Singurul lucru pe care președintele Bush nu l-a menționat niciodată în privința politicii sale militare în Irak este subiectul petrolului, dar în 2001 fostul secretar de stat James Baker scria un eseu profetic într-un studiu realizat de Consiliul pentru Relații Externe asupra problemelor globale în sectorul energetic, în care spunea că este imposibil ca petrolul să fie vreodată prea departe de considerațiile principale americane.

Creșterea economică puternică în întreaga lume și creșterea în cererea globală de energie au adus sfârșitul excesului susținut al capacității de producție a combustibililor pe bază de hidrocarburi, limitând din ce în ce mai mult această capacitate. De fapt, lumea este în prezent periculos de aproape de epuizarea tuturor capacităților de producție a petrolului pe care le are la nivel global, crescând posibilitatea unei crize a ofertei de petrol cu efecte mai substanțiale decât s-au văzut în ultimele trei decenii. Aceste alegeri vor influența alte obiective ale Statelor Unite: politica față de Orientul Mijlociu, politica față de fosta Uniune Sovietică și China, și lupta împotriva terorismului internațional.

Raportul menționat clarifica de asemenea un alt aspect: "Creșterile prețului petrolului din anii '40 încoace au fost întotdeauna urmate de recesiune." Dată fiind situația în care se află SUA în prezent, înglodate în datorii, creșteri suplimentare ale prețului petrolului de aici înainte ar putea aduce ceva mult mai serios decât un simplu trend descrescător al economiei naționale, mai ales în cazul în care câteva dintre cele mai importante state producătoare de petrol, cum ar fi Rusia, se alătură tendinței recente de a-și denomina exporturile de petrol în euro în loc de dolar, ceea ce ar crește substanțial factura de energie a Americii, ținând cont de deprecierea consistentă a dolarului.

Cel mai recent astfel de vârf de preț nu a fost o simplă reflectare a incertitudinii politice din ce în ce mai mari și a conflictului din Orientul Mijlociu. Există și alte motive să ne așteptăm la prețuri ridicate la energie în următoarele două-trei decenii, cel mai important dintre ele fiind cererea substanțială venită din partea economiilor emergente, în special China și India.

Și tentativele paralele de asigurare a securității energetice a SUA și a Chinei conțin sămânța unui posibil viitor conflict. Yukon Huang, consilier-șef al Băncii Mondiale, nota recent că puternica dependență a Chinei de importurile de petrol (ca și probleme ca degradarea mediului, incluzând crize semnificative de apă) amenință serios dezvoltarea economică a țării, chiar și pe termen scurt, în următorii trei până la cinci ani.

Răspunsul deja viguros al Chinei la această provocare este posibil să o pună în opoziție cu Statele Unite. Președintele venezuelean Hugo Chavez, spre exemplu, s-a întors dintr-o excursie făcută în China de Crăciun, când se pare că a vândut surse de petrol tradițional menite Americii către chinezi, împreună cu drepturile de prospectare pe viitor. Chiar și Canada (cu cuvintele președintelui Bush, "cel mai important vecin al nostru la nord") negociază cu China vânzarea a până la o treime din rezervele sale de petrol. CNOOC, al treilea mare grup de petrol și gaze naturale din China, analizează posibilitatea de a oferi peste 13 miliarde dolari pentru rivalul său american, Unocal. Adevărata semnificație a tranzacției (care, dată fiind mărimea, nu putea fi plănuită fără sprijinul statului chinez) este că ilustrează începutul unei competiții între China și SUA pentru influență - și resurse - globale.

Goana după resurse se petrece într-o lume în care alianțele între cei mai importanți producători și țările consumatoare se schimbă. Un tip de alianță globală post-Războiul Rece împotriva a ceea ce este perceput drept hegemonia americană pare a începe să se formeze și să includă, posibil, Brazilia, China, India, Iran, Rusia și Venezuela. Riposta dată de președintele Rusiei, Putin, strategiei americane de a-și întări prezența militară în unele dintre statele ex-sovietice a constat în alierea industriilor petroliere din Rusia și Iran, organizarea de simulări de operațiuni militare comune cu armatele chineze și abordarea proiectului legat de deschiderea celui mai scurt, mai ieftin și foarte posibil mai profitabil coridor de transport al petrolului de la zona Mării Caspice spre sud, în Iran. Între timp, Uniunea Europeană negociază posibilitatea de a ridica embargoul asupra transporturilor de arme spre China (spre regretul, exprimat public, al Pentagonului). Rusia a oferit de asemenea Chinei un pachet de acțiuni în recent naționalizata Yukos (o mare companie petrolieră pro-occidentală pe care statul rus a forțat-o să falimenteze).

Într-o lume cu o singură superputere, statele menționate ar putea fi privite ca impertinente, dar este doar un simptom al percepției din ce în ce mai răspândite a SUA ca un gigant în declin, care s-a întins prea mult, chiar dacă este capabil să lovească mortal atunci când e atacat. Dominația militară și economică americană poate continua să fie elementul centralîn tranzacțiile globale, dar limitările acestei dominații sunt din ce în ce mai evidente - reflectate în căderea abruptă a dolarului pe piețele valutare internaționale. Totul se îmbină pentru a crea un mediu extrem de dificil pentru restul anului 2005. Să fim foarte atenți. Poate că va fi într-adevăr anul în care problemele vechi ale SUA vor da în sfârșit în clocot, dar să nu ne așteptăm ca Washingtonul să accepte cu ușurință dispersarea puterii sale economice.

Publicat în : Economie  de la numărul 22

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: