Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Sfârșitul dominației PSD

Arthur SUCIU

Contrar speculațiilor președintelui PSD, Adrian Năstase, privind existența a două Românii, alegerile prezidențiale au adus o schimbare mai clară a paradigmei de interpretare politică. Deși raportul dintre cetățenii activi și cei pasivi este sensibil egal, primii au învins la vot și acest lucru este esențial. România "activă" și democrată este în prezent la putere și impune în mod indiscutabil interpretarea politică. De înțelegerea acestei noi realități depinde în cea mai mare măsură succesul reformării Partidului Social-Democrat.



Ratarea consensului, succesul majorității

    

Victoria lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale simbolizează o schimbare profundă a societății românești, momentul în care procesul de trecere la o societate democratică de tip occidental a devenit ireversibil. Înlăturarea de la putere a PSD modifică, a doua oară (prima oară a fost în 1996), și pentru totdeauna, sensul pe care Ion Iliescu dorea să-l atribuie Revoluției române din 1989. Teoria consensualistă a fostului președinte, de esență nedemocratică, a fost învinsă de activismul, bazat pe opinia majorității, al lui Traian Băsescu. Ratarea consensului s-a făcut vizibilă în forma sa grotescă la momentul anulării deciziei de revocare a grațierii lui Miron Cozma. "Grația" a fost învinsă de presiunile societății civile, care au cerut doar respectarea legii. Aceste alegeri reprezintă, altfel spus, apusul cvasidominației FSN-PDSR-PSD pe scena politică și a doctrinei feseniste. Din acest moment, se poate afirma că societatea românească este întemeiată democratic.

 

"Clasa muncitoare", public al burgheziei comuniste

 

O înțelegere a PSD ca partid politic, în perspectiva modernizării sale, trebuie să țină seama de doctrina fesenistă, cea care i-a marcat destinul încă de la început. Fesenismul (de la Frontul Salvării Naționale) a fost, potrivit unei definiții largi, teoria de sorginte socialistă, dominantă în epoca de tranziție, promovată de Ion Iliescu la începutul anilor '90 și a cărei teză principală este necesitatea apărării drepturilor și bunurilor "clasei muncitoare". Reformator în raport cu ceaușismul și conservator față de sistemul democratic, scopul fesenismului a fost apărarea intereselor fostei "burghezii comuniste", amânarea consolidării democrației până la consolidarea politico-economică a acestei clase. Exemple-cheie ale aplicării teoriei feseniste sunt: retorica reformelor graduale (care a oferit timp și instrumente de îmbogățire celor bine plasați), politica de protecție socială văzută ca pomană guvernamentală, ascunderea arhivelor fostei Securități și adoptarea unei largi imunități parlamentare (pentru a oferi protecție clienților politici), amânarea clarificării statutului proprietății etc.

Fesenismul a cunoscut două manifestări distincte, în funcție de atitudinea în chestiuni de politică externă. Prima (1990-1996) a fost caracterizată de discursul antioccidental, mai ales în probleme economice ("Nu ne vindem țara!"). Cea de-a doua a avut specific prooccidentalismul, cu accent pe marile corporații (cele care au primit contracte guvernamentale fără licitație, în schimbul presupus al unor comisioane consistente). În politica internă însă, fesenismul a rămas aproape neschimbat, o teorie a apărării drepturilor "păturilor largi" și a "consensului național".

 

Apusul ideologiei feseniste

 

Ultimii ani au arătat că fesenismul se află la apusul carierei sale. Pe de o parte, modificările în structura ocupațională au condus treptat la dispariția "clasei muncitoare"; pe de altă parte, fosta burghezie comunistă s-a transformat în actuala burghezie capitalistă. Dacă la începutul anilor '90, cele două "clase" păreau unite în proiecte, simbolizate de persoana lui Ion Iliescu, acum ele par a fi ajuns la un grad mare de eterogenitate și sunt departe de a mai corespunde grilei simpliste a fesenismului. În măsura în care cetățenii devin independenți financiar față de stat, ajutoarele acestuia, căzute ca din cer, sunt tot mai puțin apreciate, iar cei care au profitat de afacerile cu același stat sunt văzuți ca aflându-se în opoziție cu interesele largi ale contribuabililor. Dimpotrivă, ceea ce interesează în prezent este asigurarea supremației legii și reducerea drastică a corupției. Ca un efect al acestor schimbări, fesenismul începe să fie văzut tot mai mult în esența sa, și anume ca ideologie prin care au fost manipulate ani în șir mase largi de oameni.

 

Condițiile schimbării PSD

 

Fără îndoială că liderii PSD vor fi obligați să reacționeze la aceste transformări. În măsura în care vor înțelege schimbarea care s-a produs o dată cu trecerea lui Traian Băsescu la Cotroceni, reformele din acest partid ar putea reprezenta un succes sau nu. De asemenea, succesul acestor reforme depinde de succesul noii guvernări, care s-a angajat să introducă reguli mai democratice de guvernare și să reducă drastic corupția. Deocamdată, dați jos de pe fotoliile administrației, liderii PSD se calcă pe picioare pentru a pune mâna pe funcțiile de partid. Din partidul-stat a rămas numai partidul și nici atât. Cu excepția unui grup nu foarte influent, nu există deocamdată voci care să proclame urgența redefinirii PSD pe baze clar democratice.

PSD a fost un proiect politic al lui Ion Iliescu, gestionat de Adrian Năstase. Eșecul acestui proiect îi invalidează pe amândoi. Incapacitatea lui Adrian Năstase de a-și exprima în mod tranșant punctul de vedere privind politica partidului îl așază în permanență sub tăietura de destin făcută de Ion Iliescu. Actualul președinte nu a depășit fesenismul inițial. Nici în ceasul al 12-lea Adrian Năstase nu dă semne că ar intenționa să realizeze o ruptură de "președintele fondator". Se încearcă în continuare o sinteză "dialectică" între Iliescu și Năstase, dar soluția reformării PSD nu constă în salvgardarea obiectivului de a împăca diverse tabere din partid, ci în schimbarea de lideri, de doctrină și în adecvarea la noile publicuri-țintă. În această direcție, este în interesul PSD să devină un partid mai mic, dar mai clar conturat. Epoca partidului-front a apus. Linia fesenistă a lui Ion Iliescu este departe de social-democrația contemporană. Adrian Năstase este mult mai adecvat doctrinar, dar complicitățile sale cu "vechea gardă" i-au compromis statura de reformator. În mod necesar, se simte nevoia unui "om nou" la conducerea PSD.

 

Reforma inevitabilă

 

Indiferent dacă Iliescu și Năstase vor dori sau nu, reforma PSD va avea loc până la urmă. (În acest sens, simptomatică este încercarea Alianței de a-i înlocui de la conducerea celor două Camere ale Parlamentului pe Nicolae Văcăroiu și Adrian Năstase. Această decizie a actualei Puteri oferă conducerii PSD o premisă puternică pentru a susține că înlăturarea lui Iliescu - reprezentat de Văcăroiu - și Năstase reprezintă un scenariu al Alianței.) Înlăturarea liderului fondator, după modelul Petre Roman la PD, este doar o chestiune de timp. Într-o primă fază, încercarea de a realiza o fuziune de interese între cei doi lideri ar putea corespunde unei guvernări nu prea coerente a Alianței D.A. Această mișcare prudentă, menită să salveze unitatea partidului, ar deveni însă insuficientă dacă Traian Băsescu și Alianța vor împinge guvernarea către obiectivele fixate, iar PNL și PD vor întemeia un singur partid. Având în vedere apropierea datei de aderare la Uniunea Europeană, este previzibil că acest lucru chiar se va întâmpla. O bună guvernare a Alianței va face ca, în 2007, Ion Iliescu și Adrian Năstase să nu mai fie liderii PSD.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 22

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: