Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Alianță sau partid?

Cezar DOBRE

După alegeri, PD este autorul celor mai mari gafe, fie că este vorba de numirea unor persoane nepotrivite (blonda de la Integrare, Silvian Ionescu, Gheorghe Dobre), fie că este vorba de lansarea unor teme de discuție insuficient gândite (cazul Videanu și ideea lui de a pune pe toată lumea să-și declare averile, dar cauționând modul în care au fost adunate acestea până în 2005). Ultima mare prostie ar fi nominalizarea unui candidat la Primăria Capitalei, în condițiile în care liberalii și-au anunțat deja candidatul.

De partea cealaltă, PNL pare a fi pe cai mari. Nu a avut până acum probleme serioase cu nominalizările făcute, iar în sânul său domnește consensul - chiar suspect - asupra unificării.



O greșeală tactică

 

Încăpățânarea de care dau dovadă cei din Partidul Democrat de a avea un candidat la Primăria Capitalei este demnă de o cauză mai bună. Ideea în sine este o mare greșeală de tactică, deoarece:

- Deja democrații dețin Prefectura Capitalei, unde au nominalizat inițial o persoană controversată, retrasă la insistențele președintelui. Noul prefect este una din doamnele lui Traian Băsescu. Să sperăm că distinsa doamnă nu va repeta eșecurile celorlalte, dintre care cel mai răsunător este Anca Boagiu. În cazul în care PD nu cedează liberalilor primăria, avem deja un prim dezechilibru în Alianță, care se poate agrava în viitor.

- Numele care se vehiculează, Adriean Videanu, demonstrează sărăcia în materie de resurse umane. Partidul Democrat este incapabil să producă un candidat mai de Doamne-ajută și atunci îl scoate de la guvern pe vicepremierul Videanu, care, până acum, s-a afirmat ca mâna dreaptă a prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu. Ar fi umilitor pentru al doilea om din guvern să participe la o "întrecere" cu unul dintre liderii de eșalon secund al liberalilor. În acest mod, democrații se pun singuri într-o postură umilitoare. Suntem curioși ce autoritate va mai avea domnul Videanu în guvern - dar nu numai - după o înfrângere (destul de probabilă) în fața domnului Ludovic Orban.

Pe de-o parte, este de înțeles dorința democraților de a avea continuitate la Primărie. Pe de altă parte, și Prefectura, și Primăria înseamnă cam mult și este posibil ca liberalii să devină nemulțumiți. Ar fi o mare greșeală din partea democraților să exagereze cu pretențiile în ideea că actualul guvern este opera lui Traian Băsescu, exclusiv! Inclusiv victoria lui Băsescu se datorează și liberalilor și, cel puțin până acum, aceștia par a avea o prestație mult mai bună. În plus, generarea unor tensiuni inutile se poate repercuta împotriva democraților. Deja, în contul acestora s-au adunat numeroase bile negre.

 

O greșeală de strategie

 

Un al doilea rateu important, care s-ar putea să-i coste serios, îl reprezintă temporizarea unificării. După ce Traian Băsescu a readus subiectul în discuție, liberalii s-au mișcat destul de repede. De unde era de așteptat să existe o grupare puternică împotriva acestei idei, din contră liderii liberali și-au dat mâna și au adoptat (poate suspect de repede) ideea fuziunii. Se pare că la viitorul congres va fi o simplă formalitate, Călin Popescu Tăriceanu urmând a fi ales președinte și delegat să negocieze unificarea cu democrații. Inclusiv ideea renunțării la doctrina liberală a fost acceptată (suspect de) ușor.

De partea cealaltă, răspunsurile au fost ceva mai evazive, iar în ultima vreme chiar absente. Proiectul unificării pare să fi înghețat. Or, asta va însemna o nouă bilă neagră, deoarece este clar că electoratul așteaptă o astfel de unificare a dreptei într-un partid puternic.

Din păcate pentru el, Partidul Democrat nu prea mai are alt viitor politic decât unificarea cu Partidul Liberal. Scorul neașteptat de bun obținut la alegerile locale și simpatia de care se bucura în sondaje s-au datorat unei conjuncturi, care este greu de repetat la alegerile din 2008:

- PNL a avut inițial o atitudine ambiguă față de PSD, care a fost taxată la vremea respectivă de electorat. PD, din contră, chiar a fost victimizat când Adrian Năstase a pus tunurile pe el cerând nici mai mult nici mai puțin decât desființarea acestui partid.

- Cu Băsescu la Primăria Capitalei, PD a reușit să spargă blocada informațională impusă de fostul partid de guvernământ și să-și creeze o imagine pozitivă în mass-media.

- A fost un partener loial în campania electorală, atât la alegerile locale, cât și la alegerile generale. Ce se întâmplă acum?

- Nu mai există nici un dușman. PSD este mult prea slab și va slăbi pe zi ce trece. Astfel, PD trebuie să treacă de la un discurs defensiv și o atitudine de apărare la un la un alt tip de discurs și atitudine. Nu mai este nevoie să demoleze, acum trebuie să construiască.

- Pe de altă parte, reformat sau nu, tot PSD sau un partid rezultat din acesta va fi reprezentantul stângii românești. Iluziile pe care și le fac unii din PD că prin păstrarea doctrinei social-democrate vor reuși să coaguleze stânga într-un partid european sunt deșarte deoarece PD este mai degrabă o struțo-cămilă. Intitulat social-democrat, el nu este privit de nimeni ca partid de stânga, dar nici nu este acceptat ca partid de dreapta... Mai plastic spus, cei de dreapta îl consideră de stânga și cei de stânga îl consideră de dreapta.

- Orice "accident" sau neînțelegere între parteneri va fi contabilizată exclusiv în sarcina sa. Liberalii sunt deja specialiști în așa ceva, în vreme ce democrații au antecedente de partid "demolator".

- În opoziție, PD s-a definit întotdeauna ca fiind împotriva PSD. În afară de opoziția față de PSD, democrații nu prea au alte idei și puncte de reper. Un lider spune că 80% din membri sunt social-democrați, altul că sunt mai aproape de ideile populare...

- Nu îl vor mai avea pe Băsescu. În ciuda intențiilor sale lăudabile de a-și înnoi partidul și de a scoate la iveală lideri noi, noua conducere a democraților nu este de talia precedentei. Emil Boc nu va ajunge niciodată la popularitatea și charisma lui Băsescu. Or, la următoarele alegeri, acesta nu se va putea implica în campania electorală. În caz că va încerca s-o facă, asupra lui se vor năpusti tunurile tuturor celorlalte partide.

- Liberalii și-ar putea găsi un alt partener de dialog la următoarele alegeri, în măsura - destul de puțin probabilă, totuși, a articulării unui partid coerent de dreapta creștin-democrat.

În aceste condiții, PD s-ar putea găsi în 2008 în situația PNȚCD din 2000. România are nevoie de partide puternice, de o scenă politică simplificată. Nu prea mai este loc de experimente, de două partide cu aceeași doctrină... Stânga va fi ocupată de PSD sau de partidul rezultat din acesta, dreapta va fi ocupată fie de Partidul Liberal, iar centrul de un partid creștin-democrat.

Pentru PD, ar mai putea exista o a treia cale. Unificarea cu proaspătul Partid Creștin Democrat și trecerea sub umbrela populară. Este de văzut însă dacă electoratul taliban al PNȚCD va accepta un partid pe care- acuză de eșecul guvernării CDR...

 

Dincolo, PNL crește

 

PNL a avut un comportament excelent după alegeri. A reușit să impună în general numai oameni capabili și cu reputație solidă. Chiar și nominalizările-surpriză (Ionuț Popescu la Finanțe și Mona Muscă la Cultură) se dovedesc benefice, în special prima. Să sperăm că după gafele inițiale - cauzate de o oarecare pripeală de a face bine care o caracterizează și care a mai făcut-o în trecut să gafeze -, doamna Mona Muscă își va reveni, având un capital de simpatie publică deosebit.

Odată adoptat proiectul unificării, liberalii par să fi realizat și consensul asupra acestuia. Surprinzător, domnul Patriciu se dovedește a fi un partizan al acestei idei, deși toată lumea s-ar fi așteptat la altceva.

Încetul cu încetul, PNL pare a se desprinde de imaginea de remorcă a lui Băsescu în care părea să se cantoneze înainte, în timpul și imediat după alegeri. Din păcate însă, ne îndoim că PNL va reuși singur să depășească o pondere medie de 20-25%. Partidul nu are suficiente resurse pentru a crește mai mult. Ca atare, unificarea ar trebui să fie o prioritate.

 

Unificarea, o prioritate

 

Desigur, există numeroase voci care susțin că nu ar trebui ca PNL să-și schimbe doctrina și să renunțe la pozițiile din Internaționala Liberală. Unii pun chiar în discuție moralitatea unei astfel de decizii.

Aici însă credem că discuția ar trebui puțin nuanțată. În primul rând, este clar că semnalul dat de electorat a fost pentru construirea unui partid de dreapta puternic, alcătuit - în principal - din PNL și PD. În al doilea rând, cele două partide sunt de forță egală încât nici unul nu-l poate "înghiți" pe celălalt. Ca atare, este nevoie de găsirea unui loc comun, o bază pe care să se poată construi fundația noului partid. Aici nu este vorba de descoperirea unei vocații, de o iluminare, ci de calcul și negociere politică. Doctrina populară este acest loc comun. Evident, faptul că Partidul Popular European este cel mai puternic reprezintă o atracție suplimentară. Pe de altă parte, PNL nu mai este de mult partidul Brătienilor. El are în sânul său mai multe curente, de la o dreaptă radicală - fostul UFD, PNL AT, până la o grupare de stânga - cea a lui Theodor Meleșcanu. Dincolo, social-democrația nu mai reprezintă altceva decât un simplu pretext, PD neafirmându-se niciodată ca un partid autentic de stânga, mai ales câtă vreme el se definea nu din punct de vedere ideologic, cât din punctul de vedere al opoziției față de PSD. În aceste condiții, adoptarea doctrinei populare - care la rândul ei acomodează curente diferite, de la creștin-democrație la social-democrație - nu este neapărat o dovadă de oportunism politic.

Mult mai importantă decât așezarea într-o zonă doctrinară sau alta ni se pare - pentru ambele partide - derularea unei serioase politici de resurse umane în rândurile lor. Venirea la guvernare ne arată sărăcia lucie care domnește în materie de profesioniști.

Modul de promovare în rândul partidelor politice a îndepărtat profesioniștii adevărați. De asemenea, politicile duse atât de actuala putere, cât și de actuala opoziție au îndepărtat pe oricine era tentat să participe la administrarea țării. Atâta vreme cât la orice schimbare de putere are loc o schimbare la toate eșaloanele, de la secretari de stat la directori de grădinițe, este clar că profesioniștii nu au ce căuta în administrație. Nu ar face decât să se compromită.

Înainte de a alege o doctrină sau alta, cele două partide trebuie să pună la punct o structură ierarhică, niște criterii clare și transparente de promovare și o politică serioasă de atragere a profesioniștilor din orice domeniu, dar și de pregătire a celor existenți.

Evident că o astfel de "curățenie" va nemulțumi o bună parte din membrii ambelor partide. De aceea, este imperativ să se găsească și modalități de liniștire și compensare a nemulțumiților.

Noua structură politică trebuie administrată ca o mare corporație - asta fiindcă tot sunt majoritatea liderilor conducători ai unor societăți private de vârf -, iar liderii judecați după criterii clare și transparente.

În cazul în care noul partid nu va avea un alt mod de a aborda politica, va eșua ca și cele două partide. Altfel, electoratul va alege altceva. O altă țară, de pildă...

 

Dar dacă...

 

Dacă cele două partide vor rămâne separate?

Din păcate, nu prea au alternativă. În primul rând că PSD nu se va dezintegra. Într-un fel sau altul, cu Ion Iliescu, cu Adrian Năstase sau cu un alt lider, PSD va rămâne o forță semnificativă. În funcție de performanțele acestei guvernări, procentele sale vor fi ceva mai mari sau ceva mai mici, dar, în orice caz, vor fi comparabile cu cele ale celor două partide luate împreună. În cazul în care ele rămân separate, nu au altă alternativă decât de a rămâne aliate. Pentru că, dacă guvernarea va fi un succes, nu vor putea păstra puterea decât împreună. Dacă guvernarea va fi un eșec, atunci PSD va guverna singur (sprijinit desigur de PRM) și cele două partide vor trebui să rămână împreună pentru a forma o opoziție puternică, deoarece este greu de presupus că PSD va invita pe vreunul dintre ele la guvernare...

Așadar, continuarea formulei actuale nu va face decât să reducă șansele celor două partide de a rămâne la putere, deoarece o parte a electoratului va fi dezamăgit.

Publicat în : Cover story  de la numărul 22

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: