Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Un Nostradamus modern: Ion Istrate

Virginia MIRCEA

Interviu cu Ion Istrate pe marginea cărții "România în Lume și în Timp, trecut, prezent și viitor", în care vorbește despre o serie de evenimente, unele catastrofale, care se vor desfășura în viitor, unele, chiar, la nivel planetar.

Domnule inginer Ion Istrate, sunteți deja recunoscut ca un vizionar, o persoană credibilă în ceea ce privește anticiparea unor evenimente de interes general, îndeosebi despre cutremure, dar și cele legate de aspecte ale vieții politice interne și internaționale. Ați publicato carte -. "România în Lume și în Timp, trecut, prezent și viitor", în care vorbiți despre o serie de evenimente, unele catastrofale, care se vor desfășura în viitor, unele, chiar, la nivel planetar. Cum realizați acest lucru?

Eu văd în timp, pătrund în timp, particip la evenimentele din viitor, particip efectiv sau mi se comunică ori "mi se pun pe masă documente pe care le citesc". În afară de asta, pătrund și în trecut, dar, în special, în viitor.

Pătrundeți și participați în timp, în trecut și în viitor. Cum?

Efectiv. De exemplu, dacă sunt inundații, mă văd în mijlocul lor sau zbor peste șuvoaiele de apă. Pătrund și în cosmos; am văzut când a căzut asteroidul pe Jupiter... Sau văd în pământ. Eu am văzut petrolul înainte de a fi descoperit în Marea Neagră.

În ce an ?

Cu mult timp înainte, nu-mi mai aduc aminte. Înainte de a începe prospecțiunile în Marea Neagră, eu am văzut petrolul, dar ce vreau să vă spun este că majoritatea mesajelor sunt pentru evenimente politice, militare majore din viitor. Eu am văzut toate evenimentele majore din toată lumea. Oamenii nu cred când se vorbește despre viitor decât dacă se dau câteva exemple din trecut. Toate atentatele din lume sunt publicate în cartea mea, carte care a apărut în 1999.

Ați anticipat evenimentele din 11 septembrie 2001?

Sigur. Am data exactă trecută în carte. Le-am previzionat în 1999...

Vorbind despre viitor. Ce ne puteți spune despre conflictele din Orientul Mijlociu? Despre Irak... Există temeri că Osama bin Laden vrea să folosească bomba atomică în SUA.

Înainte de a începe conflictul din Irak, am fost chemat la Ministerul de Interne și am fost întrebat: "Membrii Consiliului de Securitate se ceartă între ei. Ce vedeți dumneavoastră? Războiul începe sau nu?" Iar eu am răspuns: "Indiferent ce fac membrii Consiliului de Securitate, războiul începe. Data este 20 martie, ora 5 dimineața, atacă trei state vorbitoare de limbă engleză; în momentul în care pun piciorul în Irak, încep furtunile; SUA vor să termine războiul în 7 zile, dar nu este adevărat, parcurg distanța dintre Golf și Bagdad în 16 zile, stau lângă Bagdad, la aeroport, circa 7 zile; în momentul în care intră în Bagdad, eu văd un punct negru care se transformă într-un dreptunghi negru, ceea ce înseamnă moarte; nu-l găsesc pe Saddam, iar după aceasta, încep luptele ca în Vietnam."

Bush a anunțat la ora 5.05, ora României, începerea războiului, pe data de 20 martie. Au trecut circa 21 de zile până au intrat în Bagdad, au fost furtuni de nisip, de gradul 3, timp de trei zile, așa cum am spus eu, au făcut circa două săptămâni până la Bagdad și au stat o săptămână la aeroportul care se chema la data respectvă "Saddam". Când au intrat în Bagdad, au tras în hotelul "Palestina" - deci moarte -, iar apoi au început luptele ca în Vietnam. După aceea, am primit următorul mesaj care m-a surprins extraordinar - "Sadâr Satâr", ulterior fiind anunțat ca este numele comandantului gherilelor; deci am primit numele celui care a comandat aceste răpiri și execuții.

Am mai spus și altceva: războiul din Irak este embrionul celui de-al treilea război mondial.

Când va începe al treilea război mondial? Ce state vor participa?Care vor fi motivele? Cât va dura? Va fi un război nuclear?

După mesajele mele, războiul va începe fie la sfârșitul lui 2006, fie la începutul lui 2007, dar acestea sunt date orientative. Este descris în carte așa cum l-am văzut eu: o alianță islamo-rusă la care vor adera și chinezii; în prima fază chinezii sunt de partea rușilor, iar, după aceea, ca să nu piardă Siberia, trec de partea americanilor și, în final, coaliția anti-islamo-rusă va fi distrusă complet. Va fi un război nuclear. Am văzut și locurile unde se vor da bombele atomice în România. Și mi-am pus întrebarea "De ce?". Locurile acestea sunt publicate și în carte. O bombă va fi dată spre Popești-Leordeni, una lângă Adamclisi, una între Cernavodă și Mihail Kogălniceanu și una între Bârlad și Vaslui. Predicția am avut-o în 1999, înainte de aderarea noastră la NATO, și mi-am pus întrebarea de ce vor fi date acolo bombele, iar acum îmi explic: pentru că acolo americanii vor avea baze militare.

Tot războiul este descris în carte. Rușii nu vor ceda Transnistria pentru nimic în lume. Ei vor fi în stare să cedeze Basarabia și Bucovina, dar Transnistria nu. Am spus pe timpul lui Ceaușescu, fiți atenți că la răsărit de Nistru este o armată uriașă și la răsărit de Odessa sunt ogive nucleare intercontinentale.

Ce ne puteți spune despre conflictul israeliano-palestinian ? Va exista un stat palestinian?

Da, va apărea, indiferent dacă evreii vor sau nu vor. Dar statul Palestina va apărea cu mare greutate și s-ar putea să fie, din nou, vărsare de sânge.

Dar să vă spun o chestiune foarte interesantă despre Basarabia, chestiune care nu s-a discutat niciodată: eu am spus că, indiferent ce va face, Moldova se unește cu România într-un viitor care nu este prea bine definit și s-ar putea să fie înaintea celui de-al treilea război mondial.

Care va fi poziția Uniunii Europene în cazul acestei uniri?

Uniunea Europeană abia așteaptă să-și lărgească sfera de influență. UE va îndemna să se facă această unire, bineînțeles, pe cale pașnică. Referitor la Chișinău, am un mesaj, din 16 ianuarie 1994, în care apare un palat în mijlocul unei grădini, împrejmuit cu zid. La poartă se află o mică clădire de control. Din palat iese cineva. Prin fața lui trece o coloană de copii care strigă: Acest zid desparte conducerea de popor! Aici sunt două interese diferite, două lumi - una unionistă și alta separatistă. Încerc să le vorbesc copiilor despre istoria Basarabiei, despre adevărata istorie care le-a fost ascunsă intenționat, și asta până când a venit Voronin. Dar mesajul din 8 martie 1994 spune ceva cu totul fantastic: "Mai trece timp până intră Lenin aici!" Încă un lucru: cum sunt examinați sau interogați elevii, dar și un recensământ al populației în care basarabenii, de la naționalitatea de moldoveni trec la cea de români.

Am auzit, fără să am date exacte, că o treime din populația Basarabiei, la recensământul care a avut loc în acest an, sunt de etnie română, deci mesajul se confirmă.

Să vorbim despre alegerile din România, din toamna aceasta. Am înțeles că deja ați anticipat anumite lucruri: "Cei care au puterea o vor pierde." Cine va câștiga alegerile din 28 noiembrie?

E un mesaj clar. Pentru alegerile viitoare apare "Traian Băsescu care urcă a treia treaptă."

Pentru că a fost ales de două ori și aceasta ar fi a treia oară?

Da. Înainte de alegerile pentru Primăria Municipiului București, eu am fost chemat la Tele7ABC și dl Aristide Buhoiu m-a întrebat: "Cine va ieși primarul Capitalei?", iar eui-am răspuns: "Băsescu." Dumnealui a sărit în sus și a spus: "Nu se poate!" iar eu zic: "De ce nu se poate?" "Pentru că Sorin Oprescu are 42% și Băsescu are 18%." Atunci eu i-am zis: "Domnule Buhoiu, eu nu transmit sondaje, eu transmit mesaje."

Aveți vreun procent pentru 28 noiembrie?

Să citim aici (n.r. - în carte). Mesajul din 3.01.2001 pentru alegerile parlamentare anunță: "Se unesc, să iasă cu greu PNL-ul." PSD-ul va căuta pe toate căile să nu piardă, iar eu am spus într-o emisiune o chestiune cumplită: că fură.

Dar eu nu pot spune așa ceva... Am primit amenințări că vin și-mi dărâmă casa, după emisiune... Mi-au spus: "N-ai bani de medicamente și te ții de mesaje." Ăla care m-a amenințat nu știe că eu sunt specialist în medicamente. Mi-e frică că vin și-mi dau în cap...

Deci chiar dacă PSD fură, tot nu va guverna.

Iese cu greu PNL-ul, asta spune mesajul.

Procentul care-i va diferenția va fi foarte mic?

3-4%, iar pentru asta s-ar putea să fie și contestații, să se ia și la bătaie...

Alianța D.A. câștigă, dar PSD e posibil să nu dea puterea din mână.

Vom avea un tur doi la președinție?

În mod sigur. Iar în turul doi va ieși Băsescu. Dar să citim ce scrie în carte: în ceea ce privește unificarea liberală, în prezent este aproape gata. La fel Alianța PNL-PD.

A mai rămas PUR pentru care primesc un mesaj privind activitatea sa politică, asta însemnând că PUR umblă în două direcții, după putere. Deci dacă iese D.A. la putere, se va rupe de PSD și va trece de partea Alianței.

Să vorbim, dacă sunteți de acord, despre cutremurul pe care l-ați previzionat pentru 25 octombrie, care s-a întâmplat și care nu a avut replică.

Am spus-o pe post, direct și telefonic, fiind contactat de dl Mărmureanu și, în plus, am publicat faptul că va fi un cutremur pe 25 octombrie care va deschide porțile marelui cutremur. Eu am vibrații pentru data de 16, 17, 18 noiembrie, pentru un cutremur. (n.r. - într-adevăr, a doua zi - 17 noiembrie - la orele prânzului a avut loc un cutremur de aproximativ 4 grade pa scara Richter)

Când va avea loc marele cutremur?

Între orele 2:30-6:00 dimineața, după data de 23 decembrie.

Am mai spus ceva pe post: eu nu mă iau după ce spun specialiștii. Eu am un mesaj clar: "futurologie greșită". Eu am lucrat în cercetare, folosind foarte multe date statistice. Aceste date statistice sunt valabile pentru societatea umană și nu pentru fenomene naturale.

Revenind la aspectele politice, se va face lumină în Revoluția din '89?

Da, se va face lumină. Atâta timp cât vor conduce cei de acum (n.r. - PSD), NU.

Va fi un proces tip "Nürenberg" al comunismului?

Va fi, dar nu știu dacă va avea efectele scontate. Dar va conta din punct de vedere moral.

 

(N.r. - S-au confirmat: Traian Băsescu președinte; PNL se află la guvernare. Dl Ion Istrate m-a sunat în seara zilei de 22 decembrie 2004, mi-a spus că simte vibrații puternice, că e posibil să fie cutremur între orele 2 și 5 dimineața. Într-adevăr, la orele spuse de el a avut loc un cutremur de mare magnitudine în Alaska. În s eara de dinaintea cutremurului din Asia de Sud-Est, Ion Istrate m-a sunat și mi-a spus că simte vibrații, că va avea loc un cutremur, între orele 2:00-5:00, în care vor fi foarte multe victime. Fapt confirmat.)

Interviu realizat de Virginia Mircea

Publicat în : Interviu  de la numărul 22

Comentarii

Comentariul nr.1 - Laurentiu a spus în 09.07.2008 08:43:00:
Foarte interesant!
Comentariul nr.2 - gicu dan a spus în 12.07.2008 03:39:00:
Domnul Istrate are intradevar Revelatiile descrise de dinsul, dar de multe ori aceste Mesaje Revelatorii constitue doar POTENTIALE si nu sunt obligatorii a se manifesta daca Omenirea este mai toleranta si plina de iubire.Daca interesele strategice de natura geo-politica se mentin, atunci revelatiile domniei sale se materializeaza.
Multi Romani au asemenea revelatii, dar le este teama sa le publice deoarec lumea nu prea crede in ele si nici ei nu stiu sa le explice asa cum face domnul Istrate.
Reactualizati va rog interviul cu domnul istrate incepind cu evenimente posibile dupa 2009.
Va multumesc.Gicu Dan Sintana de Arad.
Comentariul nr.3 - Mihaela a spus în 16.07.2008 09:15:00:
wou
Comentariul nr.4 - bobeica ovidiu a spus în 20.08.2008 11:01:00:


as vrea sa-l cunosc pe domnul gicu dan.

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: