Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Sindromul "post-orange"

Laurențiu CONSTANTINIU

 

Revoluțiile și alegerile nu sunt compatibile. De acest lucru m-am convins privind imaginile transmise din piața centrală din Kiev, din ajunul celui de-al treilea tur al alegerilor prezidențiale. Revoluțiile se fac, de regulă, în capitale și, din acest punct de vedere, Kievul a ales demult.

Pentru cei familiarizați cu problematica zonei, devenise clar, încă de la debutul campaniei prezidențiale, că alegerile vor aduce o schimbare, fie ea cât de mică. Puțini au fost cei care îi dădeau vreo șansă actualului câștigător al alegerilor prezidențiale din Ucraina, Viktor Iușcenko. Amestecul direct al Moscovei însă într-o problemă strict internă a Ucrainei a generat nemulțumirea populației, care a decis să pedepsească, prin votul său, o putere pe care a perceput-o ca fiind prea obedientă față de Moscova. Ceea ce a urmat ne este cunoscut: crearea în piața centrală din Kiev (pe Maidanul Nezalejnosti) a unei "Zone libere portocalii", care a devenit principalul agent electoral al lui V. Iușcenko; apariția "pericolului dezintegrării Ucrainei"; medierea internațională a crizei, prin implicarea UE și Statelor Unite; "schimbarea la față" a președintelui Kucima, care a încetat să-l mai susțină pe fostul său favorit, Viktor Ianukovici, și a început, treptat și discret, să-și îndrepte atenția spre contracandidatul acestuia; un al treilea tur de scrutin și, în fine, victoria lui Iușcenko. Acum, după ce toate acestea sunt de domeniul trecutului, apar două întrebări: reprezintă victoria lui Iușcenko sfârșitul opoziției dintre cele "două Ucraine"? A pierdut Rusia, prin înfrângerea suferită de Viktor Iușcenko, Ucraina? Răspunsul la cele două întrebări este mai degrabă, în opinia noastră, negativ.

 

O campanie cu zvonuri

 

Dacă vom citi atent discursurile celor doi contracandidați, vom analiza confruntările lor televizate (una dintre ele a fost transmisă, parțial, și de un post de televiziune din București, însă autorul acestor rânduri a avut șansa de a vedea procesul electoral parțial la fața locului, parțial în Moscova) și, mai ales, să dacă citim presa (atât de inaccesibilă nouă, în România) din Ucraina și Rusia, vom observa anumite lucruri, care, din București, sunt imposibil de detectat. În pofida prognozelor analiștilor ruși, Kievul (populația) nu numai că a sprijinit starea de spirit din Ucraina de Vest, dar a fostchiar promotorul "revoluției portocalii", această atitudine găsindu-și expresia în moda locală, unde femeile tinere purtau fulare portocalii, aveau agățate la poșete eșarfe portocalii, iar unele, mai îndrăznețe, chiar își vopsiseră părul în culoarea revoluției. Culorile galben-bleu, ale susținătorilor lui Ianukovici, se puteau întâlni destul de rar pe străzile Kievului și doar în zona "cartierului general" al acestuia și pe mașinile folosite aici. În campingul ad-hoc organizat pe Maidanul Nezalejnosti, circulau fel de fel de zvonuri. Că Ianukovici ar pune la punct o operațiune de tip "Autobuzul" în variantă ucraineană, aducând în capitală foști condamnați amnistiați, care să "curețe" centrul Kievului de revoluționari; că vor fi organizate detașamente formate din marinarii din flota de la Marea Neagră și din cursanții de la Școala Militară din Sevastopol cu scopul de a crea diversiuni pe teritoriul Ucrainei independente (de Vest). Ultimele două zvonuri au fost rapid dezmințite chiar de ministrul ucrainean al Apărării, Aleksandr Kuzimuk, însă ne dăm cu toții seama ce forță poate avea un zvon, dacă facem un exercițiu de memorie pentru a ne aminti de situația din decembrie 1989 din România. Evident că printre cei mai mulți care se aflau în "campingul libertății" exista părerea potrivit căreia "mâna Moscovei se afla peste tot în Ucraina".

În realitate, oamenii din piață au protestat nu atât împotriva lui Kucima sau Ianukovici, ci împotriva Kremlinului, o dovadă în acest sens fiind că, atunci când Ianukovici, și-a declarat disponibilitatea pentru un compromis (împărțirea posturilor de conducere - cel de premier și cel de președinte - ale țării), cei de pe "maidan"au acuzat imediat Moscova că pune la punct un scenariu de tip abhazian.

Viktor Iușcenko nu a reacționat în nici un fel la teza lansată de contracandidatul său, potrivit căreia nici unul dintre ei, în cazul unei victorii, nu va fi, în realitate, decât un președinte pe jumătate, adică a acelei părți a Ucrainei care i-a dat votul. În glumă poate sau în serios, Iulia Timoșenko - aliat al lui Iușcenko și pretendent la postul de premier - a propus ca zonele care au votat cu Ianukovici (regiunile Donețk și Lugansk) să fie, nici mai mult nici mai puțin, decât îngrădite cu... sârmă ghimpată. Imediat, aliații săi i-au recomandat acesteia să se abțină pentru o perioadă de la astfel de declarații, dacă nu dorește să-i strice imaginea lui Iușcenko în ochii liderilor occidentali și, mai ales, ai Moscovei. A devenit clar că retorica antirusă a candidatului opoziției și a celor din anturajul său va dispărea imediat după terminarea alegerilor.

În ce-i privește pe locuitorii din zonele centrale ale Ucrainei, ei au votat pentru Iușcenko nu atât pentru că împărtășesc o stare de spirit identică cu cea a locuitorilor din Ucraina de Vest. Ei și locuitorii Kievului au votat împotriva puterii în semn de protest față de felul în care a fost realizată privatizarea în Ucraina, după desprinderea acesteia din Uniunea Sovietică, în urma căreia cea mai mare parte a fostelor proprietăți de stat a trecut în posesia a patru persoane din partea de Est a Ucrainei (oligarhi în variantă ucraineană) - unul dintre ei fiind Rinat Ahmetov, care locuiește în Donețk, iar altul fostul premier, Viktor Ianukovici - și care erau apropiați sau făceau parte din structurile de putere.

În stradă însă, astfel de argumente nu au avut trecere și de aceea susținătorii lui Ianukovici din zonele estice au fost trecuți în rândul criminalilor. De asemenea, micii întreprinzători din Kiev s-au temut într-adevăr că, în cazul victoriei lui Ianukovici (sau al falsificării alegerilor), în oraș vor sosi bande care le vor distruge proprietățile. Mulți dintre ei afirmă că în veci nu ar fi votat cu Iușcenko, în spatele căruia se află tot interese economice. Șeful de campanie al lui Ianukovici, Taras Cernovil, afirmă că Iușcenko nu este pe deplin liber și că este reprezentantul unor interese străine, care au pus la cale "revoluția portocalie" și l-au demonizat pe contracandidatul său, Ianukovici. Dacă privim spre Gruzia, unde se spune că "revoluția roz" de acolo ar fi fost făcută tot cu bani occidentali, iar revitalizarea economiei se face cu capital rus (ministrul Reformei în Gruzia este un important om de afaceri rus de origine gruzină), atunci declarațiile lui Iușcenko privind prima sa vizită oficială în calitate de președinte (a afirmat că va merge la Moscova) sunt de înțeles. Astfel de argumente au circulat pe maidan, în "campingul libertății", iar ele vor trebui luate în considerare când se va analiza temeinic "revoluția portocalie".

 

O singură țară, două lumi

 

Cea mai importantă problemă postalegeri, în opinia noastră, va fi cea a proprietății. Ea nu a fost ridicată în campanie de nici unul dintre candidați. Fie ea va fi luată din mâinile unora (cei apropiați lui Ianukovici) și dată altora (susținătorii lui Iușcenko), fie procesul de privatizare va fi revizuit în întregime. Noii puteri îi va fi foarte greu să pună în practică prima variantă mai ales că ea va trebui să coabiteze cu grupul industrialo-financiar condus de șeful economiei ucrainene, Rinat Ahmetov. E adevărat că electoratul lui Ahmetov nu se compară cu cel al lui Iușcenko, însă primul are bani, foarte mulți bani. Cât privește ultima variantă, ea nu are nici o șansă de reușită pentru că nici una din tabere nu a luat-o în calcul.

În ceea ce privește populația țării, ne rezumăm a spune că au trecut vremurile când cele două Ucraine se "ciocneau" exclusiv în probleme lingvistice. Astăzi situația este mult mai complexă pentru că în lupta politică s-a vorbit despre existența a două culturi și chiar a două economii. Estul reprezintă mașinile grele, metalurgia, chimia, centralele hidroelectrice și atomoelectrice, totul la scară mare. Centrul și Vestul, care în toți acești ani au fost efectiv dezindustrializate, caută o ieșire din criză prin dezvoltarea industriei ușoare și a bunurilor de larg consum, a sferei serviciilor, aceste zone fiind orientate mai mult spre piața europeană. Deocamdată însă cea mai mare parte a PIB-ului este dată de partea estică a Ucrainei (80%). Vor putea coabita aceste "două lumi" sub un singur acoperiș? E dificil de făcut o prognoză acum când politica și emoțiile sunt încă puternice. Un singur lucru e clar: noua putere nu va încuraja nici un fel de manifestări antiruse și nu va promova o astfel de linie în relația sa cu Rusia. Proaspătul președinte ales a și anunțat că va continua dialogul cu Moscova în vederea creării zonei unice economice, iar în ceea ce privește relația cu SUA, a făcut deja un gest, care le-au nemulțumit pe acestea: anunțarea retragerii contingentului din Irak. Evident că un astfel de gest este în deplină concordanță cu starea de spirit a populației, dar și cu - îndrăznim noi să adăugăm - cea a elitei politice ruse.

În pofida declarațiilor sale privind unitatea țării, n-ar fi exclus ca Iușcenko să adopte un plan de federalizare a acesteia, prin care să acorde zonelor mai "rusofile" din Est un grad sporit de autonomie, mai ales că și partidele politice care l-au susținut pe Ianukovici s-au declarat de acord în această problemă. De aici, de la extinderea prerogativelor regiunilor pe seama centrului, și până la federalizare nu mai este decât un pas. Deocamdată, în euforia victoriei, Iușcenko și susținătorii săi nu prea acordă atenție problemei sau, pur și simplu, se fac că nu o observă. Însă odată rezolvată problema, vor trebui să întreprindă unele demersuri în această direcție și să găsească o soluție. Iar soluția, nu avem nici o îndoială, va trebui căutată tot la Moscova. În ceea ce privește economia, și aici vor trebui depuse eforturi pentru a o scoate din situația în care au adus-o alegerile prezidențiale. E de ajuns ca grivna (moneda națională) să se devalorizeze și să crească prețurile pentru că noua putere să-și întoarcă fața spre vecinul nedorit de la Est, de care industria ucraineană este atât de strâns legată. A fost singuraproblemă din actuala campanie asupra căreia ambele tabere - și "portocaliii" lui Iușcenko și "bleu-galbenii" lui Ianukovici - au avut puncte de vedere comune.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 22

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: