Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cronica unui război care nu va avea loc

Cristian BANU

În momentul în care Ion Iliescu l-a grațiat printr-un ultim act prezidențial pe cel care l-a ajutat de atâtea ori, liderul minerilor, Miron Cozma, toată lumea a început să vorbească despre un război în sânul PSD și să prorocească destrămarea partidului.



Analiștii văd în acest gest normal pentru Ion Iliescu o lovitură pe la spate dată lui Adrian Năstase, contribuind astfel la hiperbolizarea personajului. Din păcate însă aceste analize pornesc de la o premisă greșită. Și anume că PSD este un partid politic normal, condus de oameni politici normali. În realitate, PSD este o grupare de interese economice, foarte bine organizată, din acest punct de vedere fiind chiar cea mai bine organizată structură din România. În acest partid nu au existat niciodată conflicte, deși presa a vorbit mereu de ciocnirile între "ăl bătrân" și "ăl tânăr". Ion Iliescu și-a impus întotdeauna punctul de vedere, secondat de un Adrian Năstase pe post de principe moștenitor. Acesta din urmă, deși a avut o serie de inițiative pentru modernizarea și transformarea partidului, s-a supus fără crâcnire ordinelor știind că, odată și-odată, tot el va ajunge în fruntea bucatelor, căci în PSD nu a apărut un al doilea lider de anvergura lui Năstase, Mircea Geoană fiind mai degrabă o caricatură de politician - iar Dan Ioan Popescu și Miron Mitrea fiind prea rudimentari pentru a emite pretenții. Gestul de revoltă al lui Ioan Rus de după alegerile locale și trecerea lui pe linie moartă în partid au arătat în mod clar cum stau lucrurile și ce pățește oricine are tupeul de a mișca în front.

 

PSD nu se poate despărți de Ion Iliescu

 

Alegerile au arătat în mod clar pentru oricine că electoratul partidului este exclusiv electoratul lui Iliescu. De altfel, nici în campanie, PSD nu a încercat măcar să atragă un alt electorat, ci doar să și-l mobilizeze pe cel existent. În aceste condiții, separarea de Ion Iliescu ar însemna ieșirea din politică. Electoratul non-PSD este radicalizat împotriva acestuia și în nici un caz nu ar putea fi convertit de o grupare "curată" din acesta. Adrian Năstase nu are propriul său electorat și știe că are slabe șanse să-și facă unul propriu. Atuul său îl reprezintă imaginea externă, și aici merită amintită poziția socialiștilor europeni care i-au solicitat pe Traian Băsescu "să continue ceea ce a început Adrian Năstase" și au subliniat că fostul premier este favoritul lor, în ciuda faptului că PD este mai de demult membru al internațioinalei socialiste. De aceea, nici Ion Iliescu nu se poate despărți de Adrian Năstase. În primul rând, pentru că este singurul care poate ține în mână partidul după el. În ciuda eșecului de la prezidențiale, Adrian Năstase rămâne un om politic puternic, singurul lider autentic din PSD. Este singurul care are o "față" europeană. Cei doi sunt indisolubil legați și nu pot fi separați.

 

Nu a fost lovitură pe la spate

 

De ce nu este plauzibil scenariul loviturii "pe la spate" a lui Ion Iliescu? Simplu. Să ne reamintim circumstanțele de dinaintea grațierii: era stabilit dinainte că Ion Iliescu se va întoarce în fruntea partidului, ca șef al acestuia. Acest lucru era acceptat de toată lumea, inclusiv de Adrian Năstase. Acesta din urmă, pierduse alegerile prezidențiale, dar nu era departe de a forța o majoritate parlamentară și a forma un guvern. Chiar dacă nu ar fi reușit, între el și Ion Iliescu s-ar fi găsit un modus vivendi, la fel ca în perioada 1996-2000.

În plus, lovitura s-a petrecut într-un moment de triumf internațional al partidului - invitarea României să adere la Uniunea Europeană, iar evenimentul a reușit să-l bruieze complet. Practic, integrarea a trecut într-un plan secund, toate talk-showurile, jurnalele TV și ziarele discutând numai despre Miron Cozma.

Scenariul construit de analiști este mult prea alambicat pentru mintea lui Ion Iliescu. Politician versat, el nu este totuși capabil de a construi scenarii atât de complicate, de a da lovituri ca la biliard, "cu mantinela". Să nu uităm, că fostul președinte este un personaj care a preferat să se înconjoare numai de mediocrități gen Dan Iosif, Nicolae Văcăroiu, Ioan Talpeș, Corina Crețu, Răzvan Teodorescu. (Nu că Adrian Năstase ar fi altminteri... Să-i reamintim numai pe Corlățeanu, Zamfirescu, Dorina Neagoe, Dâncu et co.) Atât unul, cât și celălalt sunt incapabili de subtilități - este adevărat că Adrian Năstase are ceva mai mult ștaif, este mai diplomat - fiind în realitate mediocrități, simpli politruci, incapabili să se descurce în condiții de normalitate sau transparență.

 

Cum se explică această gafă?

 

Foarte simplu. Nici unul, nici celălalt nu au fost capabili să anticipeze reacția mass-mediei și a străinătății. Reacția opiniei publice (surprinzător de vehementă și unitară) nu îi interesa oricum, convinși fiind de capacitățile lor de manipulare și dezbinare.

Ion Iliescu avea o datorie morală importantă față de Miron Cozma, și nu avea cum să nu-l ajute la finalul mandatului. Iar Adrian Năstase a semnat conștiincios decretul venit de la Cotroceni. Nici nu contează foarte mult dacă l-a citit sau nu. Probabil că nu. Oricum, nu avea cum să nu semneze un document provenind de la Ion Iliescu.

Tărăboiul stârnit i-a luat prin surprindere pe amândoi. Și probabil că ar fi trecut peste opinia publică din România dacă la Bruxelles (și de la Washington) nu li s-ar fi bătut obrazul. În plan simbolic, gestul lui Ion Iliescu este echivalent cu o grațiere a lui Saddam Hussein de către George W. Bush. În plus, gestul i-a stârnit inclusiv pe "analiștii de casă" ai PSD care, crezând că s-a pornit războiul, s-au repezit să-l demoleze pe Ion Iliescu, lovind însă - prin ricoșeu - și pe Adrian Năstase. De asemenea, opinia publică, întărâtată și de mass-media și radicalizată de un prim tur controversat al alegerilor - dar și de amintirea neplăcută a mineriadelor, care, cel puțin în București sunt încă foarte puternice.

 

Furtuna într-un pahar cu apă

 

Consecințele gestului lui Ion Iliescu se dovedesc dezastruoase pentru PSD. Dintr-o dată, partidul se vede înghesuit spre periferia politicii românești, în același rând cu Partidul România Mare. Dacă mai avea vreo șansă să formeze un guvern, aceasta a dispărut cu totul și PSD ajunge în opoziție. Politicienii occidentali care până acum se înghesuiau să mânânce o înghețată cu liderii PSD au bătut înapoi. Este adevărat că au existat câteva voci în PSD care s-au declarat răspicat împotriva gestului lui Ion Iliescu, asta înainte ca Adrian Năstase și Ion Iliescu să se lămurească între ei. Dar nici Dan Ioan Popescu, nici Mihai Tănăsescu nu sunt persoane capabile să se despartă la modul real de PSD. În plus, semnificativ este că, dacă primul este văzut în "tabăra lui Iliescu", al doilea este un apropiat al premierului. Ceea ce face ca gestul lor să fie mai degrabă unul strict de imagine, pentru a mai repara ce se poate și a legitima și în sânul partidului decizia de revocare a decretului de grațiere.

Astfel, la congresul partidului nu vom asista la o rupere a partidului social-democrat. În nici un caz una între Adrian Năstase și Ion Iliescu. Cei doi vor rămâne împreună. Probabil că "ăl bătrân" se va retrage în spatele cortinei, continuând să tragă de acolo sforile în stilul caracteristic. Vom asista la o predare a ștafetei în stil chinezesc, dar nu este de așteptat o reformare a partidului. PSD nu este un partid reformabil, fiindcă Adrian Năstase nu este radical diferit de Ion Iliescu, ci mai degrabă așa cum era Iliescu față de Ceaușescu. Și astfel, PSD va trece de la "comunistul cu față umană" la "comunistul european". Numai că, între timp, și scena politică românească, și electoratul s-au schimbat foarte mult.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 21

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: