Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

12 decembrie 2004 - Revoluția din 1989 a învins

Andrei ŢĂRANU

lang=RO>Vae victis... Nu știu câți își mai aduc aminte povestioara din spatele acestei sintagmecare a fost folosită atât de mult, încât de o bună bucată de vreme a intrat oarecum în desuetudine, deși în mod sigur v-a reveni destul de curând. Dar și povestioara are tâlcul ei am putea spune, nu numai sintagma. Se spune că în perioada de început a cetății romane, când Roma nu dădea încă semne că va deveni un imperiu global pentru antichitate, cetatea a fost cucerită de triburile celtice ale galilor. Cuceritorii au cerut o cantitate uriașă de aur de la învinși, iar când aceștia spășiți au protestat zicând că nu posedă o asemenea cantitate, conducătorul barbar și-a pus în talerul cântarului și sabia sa uriașă, jignindu-I încă o dată pe urmașii lui Eneea cu vorbele mai sus pomenite lang=RO style="FONT-FAMILY: Symbol; mso-ascii-font-family: ''; mso-hansi-font-family: ''; mso-char-type: symbol; mso-symbol-font-family: Symbol"> style="mso-char-type: symbol; mso-symbol-font-family: Symbol">: lang=RO> vae vicits (vai de cei învinși).

lang=RO>Tâlcul povestioarei romane este unul cât se poate de deschis, și într-o anumită interpretare deosebit de potrivit pentru ceea ce s-a întâmplat în timpul și după turul doi al campaniei prezidențiale, când candidatul PSD s-a pus, fără voia lui, în postura de învins apriori.



lang=RO>Campania celor polar diferiți

lang=RO> 

lang=RO> style="mso-tab-count: 1">            În această campanie electorală ternă, și pentru foarte mulți insuportabil de normală, turul doi al alegerilor prezidențiale a fost așteptat ca și o mare finală, un fel de cupa cupelor politicii românești, o întâlnire fulminantă care să aducă odată pentru totdeauna lumină în politica românească. Și asta, pentru că așa cum am mai repetat de prea multe ori, în România există o neîncredere funciară în organizație (partidul sau sindicatul) și o încredere uriașă în Omul care conduce organizația, și care devine de obicei și conducătorul națiunii. Iar această încredere, se vede și s-a văzut, este împărtășită de toată lumea, de la sătenii cei mai simpli până la marea majoritate a intelectualilor rasați din țară, doar că opțiunile lor au fost, cel puțin la aceste alegeri, exact pe dos. Cele două Românii, de care vorbea Adrian Năstase, s-au polarizat în turul doi dând sentimentul de normalitate democratică a alegerilor, căci cei doi candidați au fost polar diferiți.

lang=RO> 

lang=RO>Băsescu - urmașul freudian al lui Iliescu

lang=RO> 

lang=RO> style="mso-tab-count: 1">            În ceea ce îl privește pe Traian Băsescu, personalitatea sa explozivă, capacitatea extraordinară de comunicator și stilul său nonconformist I-au dat posibilitatea de a relaționa mult mai bine cu societatea, și în special cu cea urbană, deși nici în mediul rural nu este lipsit de popularitate. Ceea ce l-a făcut pe Băsescu președinte nu au fost nici programele și nici promisiunile, ci el însuși, dând astfel seamă de lucrul pe care mulți l-au intuit de mai multă vreme, și anume că el este mult mai aproape de figura și stilul lui Ion Iliescu decât contracandidatul său, chiar dacă acesta a fost conjunctural sprijint de fostul președinte al României. Cine I-a văzut pe Băsescu și Iliescu împreună, detașați și zâmbitori în calitate de fost și actual președinte poate să înțeleagă cât de asemănători politic și uman sunt cei doi. Amândoi sunt genul de oameni bătăioși, care au luptat politic în alegeri, în parlament sau în funcții publice folosindu-și exclusiv imaginea și talentul, fără sofisticării intelectuale.

lang=RO>Spre deosebire de Băsescu, și deci și de Iliescu, Adrian Năstase a fost genul de om politic care s-a folosit permanent de sistem, fără să își expună prea mult imaginea. El n-a participat la curse electorale, în afara celor parlamentare unde a fost asigurat de sistemul de liste. Doar în calitate de premier el și-a folosit imaginea, dar atât datelor naturale și a celor impuse de funcție această imagine a fost deformată în aceea a personajului distant și deci arogant, a premierului tehnocrat, dar și a președintelui de partid care trebuie să împace imagistic corupția din partid cu modelul de guvernare alert și exthaustiv. Astfel imaginea lui Adrian Năstase ca premier nu s-a mai suprapus peste imaginea lui Adrian Năstase candidatul la funcția supremă în stat. Din acest motiv, alăturând imaginea sa cu a altor personaje din PSD Adrian Năstase a sentimentul de tip parvenit și țeapăn la o nuntă de cartier sărac, unde lumea se distrează de la sine și nu are nevoie de morocănoși. La o nuntă de genul ăsta Iliescu și Băsescu s-ar simți în largul lor, diferit cei drept, dar și vârsta aduce nuanțe. Pe când Năstase, doar calitatea de naș l-ar salva de ridicol, căci el nu există decât ori fie pus de cineva în frunte sau ca un individ obscur în calitate de nuntaș.

lang=RO> 

lang=RO>Băsescu între concertele hip-hop și Cotroceni

lang=RO> 

lang=RO>Lipsa de popularitate a lui Năstase a fost discutată deseori de diverși analiști politici, și stafful său de campanie, din nefericire, nu a ținut seama de asta, ci a bătut monedă tocmai pe genul viguros și frumușel, gen fără legătură cu imaginarul colectiv, și în special cu imaginarul urban al tinerilor care tocmai au votat pentru prima dată, a tinerilor care ascultă Paraziții și n-au auzit de Wagner, a tinerilor care folosesc cuvinte urâte și a căror tată seamănă mult mai bine cu un Băsescu decât cu un Năstase. Tipul de fumător ironic, care poate să bea oricând o bere sau chiar un coniac Unirea cu băieții la ultima crâșmă de cartier cu aceeași dezinvoltură cu care s-ar putea duce o recepție oficială este ceea ce place acestor tineri. Individul care nu se uită neapărat la Uniunea Europeană cu spaime de birocrat prins cu tema nefăcută, care joacă bine pe naționalism dar și pe relația specială cu SUA (ceea ce acum e cam același lucru) pare a fi favoritul clasei mijlocii, care nu prea știe dacă e bine sau nu să intre acum în Europa. Personajul acela ciudat, șpanchi și chel care se luptă cu toată lumea - un Don Quijote administrativ - place administratorilor de bloc sau scară din orașele patriei, care își aduc aminte cu groază de ingerințele guvernamentale privind căldura mult mai bine decât cupoanele de căldură pentru pensionari. Această popularitate nu a avut-o Adrian Năstase și cred că nici nu a căutat-o.

lang=RO>Într-o emisiune de mare audiență creatorul de imagine al lui Adrian Năstase a declarat dezinvolt că în consiliază pe fostul premier pentru că acesta reprezintă singura garanție a unei Românii debarasată de Ion Iliescu, împotriva căruia el (creatorul de imagine) luptase și în campaniile electorale trecute. Astfel, deși au apărut zeci de afișe cel puțin imorale (nu mă pronunț în privința neconstituționalității) în care Iliescu îi oferea simbolic ștafeta lui Năstase, declarația lui Bogdan Teodorescu a avut un mai mare impact asupra electoratului rural, sprijinitorul asiduu al lui Iliescu, care în acest tur doi nu s-a mai înghesuit la vot. Iar cei care s-au dus au votat nu neapărat pe Adrian Năstase cel simpatic, ci pe fostul premier care le-a dat sentimentul că a făcut ceva pentru spațiul rural - adică rațiunea a învins imaginea.

lang=RO>De altfel, în mod paradoxal, mi se pare că Năstase a fost votat mult mai rațional decât Traian Băsescu, adică de grupele de vârstă pe care și le-a dedicat programatic - pensionarii și pensionabilii, de acele grupe intelectuale care respectă gradul didactic și nu prestația didactică - muncitorii și micii funcționari, și de grupele de venituri care sunt dependente complet de stat. Băsescu a fost votat cu furie împotriva unui Năstase care le-a apărat până în pânzele albe pe Hildegard Puvak și pe Rodica Stănoiu, care I-a adus la guvern pe Miky Șpagă și pe OctavCozmâncă, fără a avea un electorat sistematizat, în afara tineretului care vede în el un tată identic cu tatăl natural din spațiul urban. Astfel scorul strâns dintre cei doi nu a fost dat de electoratul votant ci de non-votanți, de lipsa masivă la vot a aproape jumătate dintre cetățeni - care se zice că este un semn al normalității, deși eucred căeste un semn al inconștienței politice.

lang=RO>Mai mult, presând societatea să accepte și un guvern de coaliție condus de PSD, după alegerile general, Năstase a sporit și mai mult sentimentul de frustare a celor care s-au opus și se opun ideii că viitorul guvern va avea în componență pe aceeași oameni, asupra cărora plutește bănuiala că ar fi patronii corupției. Teza lui Băsescu că nu va accepta un asemenea guvern a întărit puternic motivația celor care nu l-au votat pe Năstase, direct sau indirect. Și astfel, dintr-o singură mișcare Adrian Năstase a pierdut, în acest moment, tot în plan politic și de imagine. A pierdut partidul care nu va mai recunoaște un lider care a pierdut alegerile, a pierdut posibilitatea de a se mai strecura într-un guvern și deci și posibilitatea de a mai face jocuri politice la nivel înalt, și a pierdut și simpatia celor care au crezut în el după prestația jalnică din turul doi. De acum începe politica fără Adrian Năstase.

lang=RO> 

lang=RO>România lui Băsescu

lang=RO> 

lang=RO>Asumându-și funcția de președinte al României Băsescu deschide o nouă eră politică, nu neapărat diferită în planul imaginii - dacă vedem că românii cu excepția anului 1996 au votat zâmbetul - cât în planul felului de a face politică. Expansivul și miștocarul Băsescu va trebui să dea seama de acum de felul în care vede el formula cea mai înțeleaptă de a repoziționa țara în orbita europeană și mondială. Va avea de-a face cu democrația reală, în care puterile lui se vor limita constituțional - deși acum apare în postura celui care asumă un anumit cezarism. Și, în sfârșit, se va afla în postura de a scăpa partidul și alianța din mână, dând semnul că politica românească se pregătește pentru o nouă clasă politică.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 21

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: