Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Orientul Mijlociu, înainte și după Yasser Arafat

Roxana IONICI

Moartea liderului Autorității Palestiniene, Yasser Arafat, deschide o nouă perioadă de incertitudine în Orientul Mijlociu. Dispariția lui Arafat lasă cale deschisă atât păcii, cât și haosului. Soluția însă va depinde în primul rând de modul în care succesorii lui vor putea să dețină controlul asupra atentatorilor, de faptul că Israelul va reveni la masa negocierilor și de influența pe care o va exercita în continuare în zonă președintele Statelor Unite, George W. Bush.



Până la sfârșitul vieții, Yasser Arafat a fost un personaj foarte controversat: un bărbat învăluit de mistere și paradoxuri, terorist, om politic, autocrat și promotor al păcii, revoluționar autoproclamat, nedespărțit de hainele militare și accesoriile tradiționale, unic, carismatic și, nu în ultimul rând, întruchiparea visului palestinienilor de a avea propriul stat. Atât israelienii, cât și palestinienii se confruntă acum cu o situație nouă. În perioada în care a fost președinte al Autorității Palestiniene, Arafat nu a abordat niciodată problema unui succesor, fapt care poate duce la izbucnirea unor tensiuni între facțiunile palestiniene, destul de scindate. Autoritatea liderului palestinian a scăzut puternic în ultimii patru ani de conflict cu Israelul. Arafat nu a putut controla ilegalitățile din Cisiordania și Fâșia Gaza. Cât timp s-a aflat internat la clinica militară din Franța, palestinienii de rând s-au rugat pentru însănătoșirea sa, dar, în același timp, și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că liderul lor nu a reușit să le îmbunătățească viața.

style="mso-ansi-language: EN-US">Din punctul de vedere al Israelului, dispariția lui Arafat îl privează pe primul ministru israelian, Ariel Sharon, de principala scuză invocată până acum, și anume de a nu negocia cu palestinienii. Oficiali israelieni și americani l-au calificat pe Arafat ca fiind un obstacol în calea păcii. Mulți au susținut că fostul lider palestinian a fost contaminat de terorism și ambivalent în ceea ce privește recunoașterea statului style="mso-ansi-language: EN-US">Israel style="mso-ansi-language: EN-US"> și a dreptului acestuia de a exista. În noul context, scena politică israeliană va reveni în prim-plan. Teoretic, Ariel Sharon își va continua planul de retragere din Fâșia Gaza și din cele câteva colonii din Cisiordania, deși se confruntă cu o puternică opoziție a coloniștilor evrei care urmează să fie evacuați și a celor care văd în această decizie un act de slăbiciune.

Războiul lui George W. Bush împotriva terorismului a avut de suferit din cauza celor patru ani de violențe dintre palestinieni și israelieni, denumită noua Intifadă și declanșată în septembrie 2000, care i-a unit pe musulmani împotriva occidentalilor și a reaprins flacăra Jihadului în întreaga lume. În prezent, unii palestinieni speră că al doilea mandat al președintelui american va pune Israelul la încercare, mai ales în ceea ce privește coloniile evreiești din teritoriile palestiniene. Maniera în care principalii oficiali palestinieni vor exercita efectiv puterea politică în locul lui Arafat contrastează cu felul în care o făcea liderul defunct. Actualul prim-ministru Ahmed Qorei și predecesorul său Mahmoud Abbas, care nu se bucură în mod deosebit de popularitate, vor avea nevoie de timp și de câteva realizări pentru a reuși să câștige încrederea necesară pentru relansarea procesului de pace.

Problema puterii executive rămâne însă una dintre preocupările majore ale palestinienilor, care sustin că în Teritorii există mai multe centre de influență. Autoritatea Palestiniană condusă de Yasser Arafat a fost privită de către mulți palestinieni ca o instituție coruptă și incompetentă. Dar, în ciuda acestor aspecte, Yasser Arafat rămâne cel mai popular lider și figura emblematică a cauzei palestiniene. A fost singurul politician autorizat să negocieze sau să semneze un acord în numele tuturor palestinienilor. Totuși există un mare semn de întrebare: Ce va urma?

lang=FR>În Teritoriile Palestiniene, încă înaintea izbucnirii crizei Arafat, una dintre problemele palestinienilor a fost existența mai multor centre ale puterii. De fapt, este vorba despre o dispută între generații, implicit ideologii. În prim-plan se află generația liderilor mai în vârstă, conduși de secretarul general al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, Mahmoud Abbas, iar în planul doi sunt liderii locali, cum ar fi fostul șef al securității, Mohamed Dahlan, și liderul Intifadei, Marwan Barghouti, care acum se află într-o închisoare israeliană. Analiștii discută despre o posibilă luptă aprigă pentru putere, care poate genera haos și chiar violențe. Aceste temeri sunt create de un precedent: în iulie a avut loc un conflict deschis între diversele facțiuni palestiniene din Gaza și Cisiordania, care s-a soldat, atunci, cu intense schimburi de focuri și chiar cu răpiri. Acest conflict intern poate fi considerat o anticipare a evenimentelor care ar putea urma în lupta pentru succesiune ce va fi dusă între garda veche a Autorității Palestiniene și generația mai tânără, formată din membrii facțiunilor militare care doresc reformarea Autorității Palestiniene. În ipoteza izbucnirii unei lupte violente pentru putere, principalul beneficiar ar putea fi gruparea militantă islamică Hamas, dominantă în Fâșia Gaza, care, după cum s-a putut vedea până acum, este foarte bine organizată și unită. În trecut, organizațiile Hamas și Jihadul Islamic au evitat un atac direct la adresa lui Yasser Arafat. Nu se știe însă cum vor reacționa față de un nou lider; problema este de ce parte a baricadei este succesorul. Totuși este incertă prezența la putere peste câteva luni a celor doi lideri de prim rang, Qorei și Abbas, având în vedere că în cel mult 60 de zile de la moartea lui Yasser Arafat, conform legii palestiniene, trebuie să aibă loc alegeri prezidențiale. Dacă noii lideri palestinieni vor reuși acolo unde Arafat a eșuat, atunci grupări militante ca Hamas și Jihadul Islamic ar trebui aduse în sistemul politic. Acest fapt ar putea diminua atacurile asupra israelienilor sau, dimpotrivă, ar putea exercita o influență mult mai mare, intensificându-le.

lang=FR>Venerat sau contestat, Yasser Arafat a fost acuzat de folosirea unor fonduri importante în alte scopuri decât cele stabilite și, în același timp, a fost bănuit de promovarea terorismului, de provocarea unor atacuri antiisraeliene, în timp ce susținea că luptă împotriva terorismului. De altfel, o altă incertitudine pe care Arafat o lasă în urma sa este legată de soarta sutelor de milioane de dolari despre care se crede că el îi controla.

lang=FR>Analiștii apreciază însă că moartea lui Yasser Arafat va remania atât politica palestinienilor, cât și pe cea a israelienilor. O luptă puternică se va da acum între liderii palestinieni, care vor trebui să schimbe modul de abordare a guvernării și a procesului de pace.  

În Israel, ministrul de finanțe, Benjamin Netanyahu, figură carismatică pe scena politică de la Ierusalim, a revenit asupra deciziei de a demisiona, motivând că dispariția lui Arafat creează o nouă situație. Majoritatea populației crede însă că Yasser Arafat a fost un terorist notoriu și un negociator pe care autoritățile de la Ierusalim nu s-au putut baza. Cu toate acestea, perspectiva unei crize post-Arafat în Teritorii nu avantajează deloc Israelul. Mai exact, planul lui Sharon de retragere din Gaza ar putea fi întârziat sau chiar blocat. Există însă și ipoteza dezmembrării Autorității Palestiniene, caz în care organizația Hamas ar prelua conducerea Fâșiei Gaza: situație fără precedent pentru negociatorii israelieni.

 

 

 

MOȘTENIREA LUI YASSER ARAFAT

 

 

Liderul palestinian Yasser Arafat, pe numele său adevărat Rahman Abdel Rauf Arafat al Qudwa al Husseini sau cel de luptător Abu Amar, a decedat pe 11 noiembrie în clinica militară Percy, de lângă Paris, în urma unei maladii învăluite în mister. El rămâne în istoria relațiilor israeliano-palestiniene prin rolul jucat în încheierea acordurilor de principiu între cele două părți cu privire la autonomia palestiniană, negociate la Oslo și semnate pe 13 septembrie 1993 la Washington, în cadrul unei ceremonii desfășurate pe peluza din fața Casei Albe, în prezența președintelui american de atunci, democratul Bill Clinton. Atunci, imaginea cu istorica strângere de mână dintre Yasser Arafat și primul ministru israelian Yitzhak Rabin a făcut înconjurul lumii.

Prin aceste acorduri, negociate în secret timp de șase luni în capitala Norvegiei, Israelul și Organizația pentru Eliberarea Palestinei se recunoșteau reciproc, fapt consemnat în documentul intitulat "Declarația de principii asupra autonomiei palestiniene tranzitorii de cinci ani", semnat la Washington, într-o amplă retrospectivă a evenimentului care a avut loc în urmă cu peste un deceniu. Documentul definește marile linii ale unei autonomii palestiniene interimare, proiectate pe o perioadă de cinci ani, în teritoriile ocupate de Israel, începând cu Fâșia Gaza și Cisiordania. De altfel, la mai putin de un an de la momentul istoric din capitala federală americană, începutul perioadei de autonomie palestiniană a fost marcat prin acordul privind autonomia orașelor Gaza și Ierihon, parafat pe 4 mai 1994 la Cairo. În urma acestui acord, în iulie același an, Yasser Arafat a revenit triumfal în teritoriile palestiniene, după 27 de ani de exil și a instaurat Autoritatea Palestiniană.

Pe 28 septembrie 1995, un nou acord interimar israeliano-palestinian, numit "Oslo II", care se referea la extinderea autonomiei palestiniene, a fost semnat la Washington. Dar pe 4 noiembrie același an, premierul israelian, Yitzhak Rabin - protagonist alături de Yasser Arafat la ceea ce s-a numit "pacea celor bravi" - a fost asasinat de un extremist evreu care-l acuza de vinderea Eretz Israel, statul Israel în frontierele sale biblice, care cuprindeau Cisiordania și Fâșia Gaza. Asasinarea premierului Rabin, partenerul lui Arafat în negocierile de pace, a dat o mare lovitură întregului proces de pace, iar, dacă ar fi reușit, liderul palestinian și-ar fi asigurat un alt loc în istorie. El a murit însă, într-un context în care era marginalizat pe plan internațional, sprijinul său de bază era fragmentat, iar reputația de actor principal pe scena din Orientul Mijlociu sever diminuată.

Arafat a fost în mare măsură făcut responsabil pentru eșecul negocierilor de la Camp David, din iulie 2000, când Bill Clinton a încercat, în ultimele luni ale mandatului său, să obțină un acord durabil de pace între israelieni și palestinieni. Împrejurările reale ale eșecului de atunci sunt însă mult mai complexe și nu numai Arafat a fost vinovat. Fiecare parte a negocierilor a întâmpinat dificultăți, în special în privința problemelor majore: frontierele, viitorul coloniilor evreiești, statutul orașului Ierusalim și drepturile refugiaților palestinieni. Eșecul summit-ului de la Camp David a dus la declanșarea celei de-a doua Intifade, revoltă pe care Israelul a pus-o pe seama lui Arafat, pe care l-a acuzat că a revenit la vechile sale obiceiuri teroriste. Zonele care obținuseră autonomie în urma acordurilor de la Oslo au fost reocupate de forțele israeliene, iar din decembrie 2001, Arafat a fost izolat în cartierul său general de la Ramallah, fiind practic scos din jocul politic de guvernul premierului Ariel Sharon și de administrația președintelui George W. Bush.

Dacă Bill Clinton era dispus să-i acorde liderului palestinian prezumția de nevinovăție, în contextul atentatelor sinucigașe îndreptate împotriva civililor israelieni, președintele Bush, obsedat de problema terorismului, nu a arătat toleranță în acest sens.

Cel mai sumbru moment al carierei politice a lui Arafat rămâne 1991, când, în timpul războiului din Golf, a sprijinit regimul lui Saddam Hussein, atrăgându-și ostilitatea comunității internaționale și chiar a statelor arabe.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 21

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: