Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Despre cum a pierdut John Kerry alegerile din 1988 și Michael Dukasis pe cele din 2004

George ANGLIȚOIU

>Tema paradoxală a articolului a fost inspirată de o discuție în contradictoriu cu un grup de studenți în luna septembrie pe marginea uzului Filosofiei Istoriei și a funcțiilor sale (descriere-analiză-predicție-prescripție) în prognozarea rezultatului bătăliei Kerry-Bush... lang=RO style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-ansi-language: RO">



lang=RO style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-ansi-language: RO">De ce urma să dea greș Kerry

lang=RO style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-ansi-language: RO"> 

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">Anul electoral 2004 a luat sf lang=RO style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-ansi-language: RO">ârșit style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> pentru americani lang=RO style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-ansi-language: RO">, învingători fiind ca și în 2000 George W. Bush și Partidul Republican, de această dată însă de o manieră categorică.

lang=RO style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-ansi-language: RO">La ce bun însă să căutăm explicații post-factum pentru triumful republicanilor în frunte cu stigmatizatul George W. Bush style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">? Pentru a rivaliza orgolios cu multitudinea de explicații știin lang=RO style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-ansi-language: RO">ț style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">ifice, politologico-sociologico-comunicaționale care inundă mass-media imediat după alegeri? NU, fiindcă nici un astfel de exercițiu intelectual nu mai are vreo valoare practică, cât timp apare după ce evenimentul în cauză s-a produs. Învingătorul ia totul, iar într-un scenariu democratic tipic (american) există certitudinea că pentru patru ani de acum înainte președintele în funcție se va numi tot George W. Bush. Învinșii sunt nu numai actorii politici propriu-ziși, în cazul nostru John Kerry, ci și acei specialiști care l-au consiliat spre eșec. Lumea globală în care cetățeni mai de succes ori nu, mai bogați ori săraci trebuie să trăiască (asta dacă nu aleg izolarea mai mult sau mai puțin călugărească în locuri uitate de vreme) este una grăbită și bazată de regulă pe succese căpătate prin confruntare. Mediul politic democratic nu face excepție, iar, lang=RO style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-ansi-language: RO">î style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">n general, învinșii nu primesc o a doua șansă...

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">Și totuși de ce a pierdut Kerry sau mai precis de ce urma să dea greș? Marea majoritate a politologilor momentului îl dădeau ca învingător sigur, cvasitotalitatea vectorilor mass-media (cazul celui mai mare ziar din lume - New York Times) l-au susținut explicit, lumea intelectuală, artistică și sportivă i s-a raliat zgomotos, Europa Occidentală a fost vehement anti-Bush, inventarul politic al administrației republicane era echivalat cu un dezastru de proporții, și totuși Kerry a fost învins la scor.

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> style="mso-tab-count: 1">            Fiindcă învingătorul respectă legile istoriei, în vreme ce învinsul nu numai că nu le înțelege, ci le și omite din ignoranță ori superioritate. Urmarea? Învingătorul are ocazia să facă istorie, cât timp învinsului nu-i rămâne decât consolarea psihanalitică tardivă a înțelegerii a ceea ce a mers prost.

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> 

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> style="mso-tab-count: 1">            Dukasis sau cronica unei înfrângeri anunțate

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> 

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">Lui John Kerry istoria i-a rezervat același rol de înfrânt lamentabil ca fostului său șef politic, ex-guvernatorul de Massachusetts și candidat la președinția style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">americană style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> în 1988, Michael Dukasis. Vom vedea în cele ce urmează de ce style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">campania style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> lui Kerry prefigura încă din luna august cronica unei morți (politice) anunțate, în stil Dukasis.

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">Câteva cuvinte însă despre predecesorul lui Kerry. Michael Dukasis a rămas în tratatele de istorie politică americană ca fiind sinonim perdantului jalnic, întrucât, deși avea majoritatea atuurilor politice pentru a câștiga, reușind inițial să capete un avans de 16-17 procente, totuși a pierdut la o diferență uriașă de 7 milioane de voturi în scrutinul popular. Tabăra democrată, în frunte cu John Kerry, a avut 16 ani la dispoziție pentru a preîntâmpina eșecuri similare. A dat însă greș, fiindcă a urmat în linii mari același traseu falimentar, și iată de ce...

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">Deși a avut la dispoziție un numă-record de candidați la învestitura democrată, acest fapt s-a dovedit ca și în 1988 contraproductiv, întrucât alesul, John Kerry, cel mai bogat dintre ei (atât din punct de vedere personal, cât și electoral-intern), pornea în cursa pentru Casa Albă din postura de rezervă la start, nu el fiind favoritul și cel mai mediatizat candidat democrat, ci guvernatorul de Vermont, Howard Dean. Mai mult decât atât, tabăra democrată s-a dovedit incapabilă să evite experiența negativă din 1988, în care mulțimea de candidați a cauzat tergiversarea selecției interne și deci întârzierea atacului la adresa adversarului republican, desemnat și atunci, ca și acum, aproape fără emoții; Bush senior (de exemplu), după problemele inițiale din statul Iowa, unde a pierdut surprinzător în favoarea contracandidatului Bob Dole, va recupera decisiv prin logica de partid ce a canalizat opțiunea internă spre cel mai vizibil candidat, și anume vicepreședintele în funcție - preferatul carismaticului Ronald Reagan. Deși avertizați de faptul că și George Bush junior nu avea practic rivali în fața Convenției Republicane, democrații vor pierde prima probă, cea a nominalizării.

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> 

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> style="mso-tab-count: 1">            Kerry și absența alternativelor de securitate

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">O altă probă subsecventă în care Kerry a clacat în stil Dukasis a fost dosarul de politică externă. Având un întreg arsenal de arme politice anti-Bush la dispoziție, Kerry a decis să joace cartea politicii externe și de securitate de o manieră îndoielnică, atâta vreme cât în afara opoziției verbale Kerry nu propunea nimic concret ori diferit de strategia lui Bush de intervenționism antiterorist, global și unilateral. În plus, candidatul democrat nu va putea evita până la final acuzele de flip-flopping (inconsecvență, lipsă de credibilitate) fiindcă, deși votase în Senat autorizarea ofensivei din Irak, ulterior va încerca să se dezică de o astfel de orientare. Dukasis, la rândul său, alesese în 1988 ca temă majoră a campaniei sale criticarea programului de securitate națională denumit popular "Războiul stelelor", fără însă a propune renunțarea la acesta, poziția sa în privința angajării depline a SUA în Războiul Rece împotriva subversiunii sovietice fiind la fel de ambiguă.

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">Mai mult, deși Kerry fusese un voluntar de excepție în timpul războiului din Vietnam (în vreme ce rivalul său efectua un stagiu militar mai mult decât îndoielnic în Garda Națională din statul Texas), statutul său de erou de război se va întoarce împotriva sa în ochii opiniei publice de o manieră similară lui Dukasis; acesta din urmă, criticat fiindcă nu are abilități de comandant suprem al armatei deoarece nu-și efectuase serviciul militar, a decis spre finalul campaniei să le ofere americanilor spectacolul ridicol al domniei sale manevrând un tanc. Kerry deși știa, desigur, ce impact negativ major a avut eroarea de imagine a fostului său patron politic, va pune accent pe priceperea sa de militar, dovedindu-se însă incapabil să demonteze criticile ulterioare venite din partea unor foști camarazi, aduși în prim-plan de mașina de război electoral a republicanilor. Bush senior, în schimb, plecând în 1988 la lupta prezidențială dintr-o postură similară lui Kerry -pilot de bombardiere torpiloare pe frontul din Pacific, rănit de japonezi în 1944 -, nu și-a lăsat subminat nici un moment în ochii electoratului statutul său de veteran meritoriu de război.

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> 

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> style="mso-tab-count: 1">           

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">A fi sau a nu fi liberal-progresist

style="FONT-SIZE: 12pt"> 

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">O altă probă care ar fi trebuit să-i asigure succesul lui Kerry privea situația economiei americane aflate într-o gravă depresiune caracterizată de creșterea nemaiîntâlnită de la Marea Criză din 1929-1933 a numărului șomerilor, de agravarea deficitului bugetar și a datoriei publice a SUA, de scandalurile cauzate de falimentul unor nume grele (cazul Enron - sponsorul principal al campaniei lui Bush din 2000), de criza din sistemul asigurărilor de sănătate, de tendința predilectă de delocalizare promovată de marile corporații spre piețe mult mai ieftine din Europa de Est și Asia de Sud-Est, dar mai ales de starea psihotică de asediu ce caracterizează societatea americană, în ansamblul său, în perioada post-11 septembrie. Toate acestea ar fi trebuit să-l îngroape pe Bush sub o avalanșă de atacuri alimentate aproape exclusiv de erorile președinției sale, însă acest fapt nu s-a produs. În 1988 Dukasis încercase să-și facă un nume de glorie din statutul său de liberal și din apartenența sa la ACLU (organizație promotoare a drepturilor și libertăților fundamentale, dar și a separației radicale stat-biserică); va pierde în consecință voturile comunităților religioase și conservatoare, iar imaginea sa generală, atât din cauza campaniei negative a republicanilor, cât și a incapacității sale de reacție promptă, va fi plasată la limita politicianismului progresist (comunist adică, în termenii jargonului politic american). Preocupat de acest element peiorativ, Kerry va nega constant opțiunea sa de liberal (deși era senatorul cu cea mai liberală activitate și agendă de până atunci), "reușind" prin efect o contraperformanță similară lui Dukasis, de a nega de fapt virtuțile curentului pe care-l reprezenta. În timp ce Bush tatăl și fiul se vor adresa de o manieră lipsită de echivoc segmentelor tradiționale ale societății americane, baletul societal sinuos, dar lang=RO style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-ansi-language: RO">fără identitate style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''"> al lui Kerry va contribui la înfrângerea sa, fiindcă nu poți să fii în același timp catolic (dar respingând vehement recomandările papale de promovare de politicienii practicanți a valorilor religioase specifice) și laic-liberal (dar făcând apel la sprijinul comunităților tradiționale, fundamentate religios pe valori antiavort, antihomosexualitate sau antiislamism).

style="FONT-WEIGHT: normal; FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-bidi-font-weight: bold"> 

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">Epilog

style="FONT-SIZE: 12pt"> 

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''">Curba de popularitate este ultimul aspect al paralelei Dukasis-Kerry. Ca și Dukasis, Kerry intrase în cursă cu șansa a doua pentru ca, brusc, în luna aprilie să-l depășească pe favorit. Adversarul lui Bush jr. fusese însă martorul prăbușirii lente, dar implacabile a mentorului său după acel avans inițial uriaș de 17 procente. Văzuse impactul pe care o Convenție Republicană din august îl poate avea asupra electoratului și cum acest gen de eveniment festiv poate întoarce dramatic balanța de opțiuni. Dar nu a înțeles istoria măririi și prăbușirii lui Dukasis, cât timp Convenția Democrată programată neinspirat de consilierii săi în luna iulie a reprezentat ultimul moment ofensiv al lui Kerry. Voinței de putere îi va lua locul un amestec de superioritate dat lang=RO style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-ansi-language: RO">ă de certitudinea victoriei și perplexitate ulterioară generată de incapacitatea de a întelege de ce încăpățânatul Bush jr. îl depășește în sondaje (deși ar fi trebuit să fie deja în genunchi sub povara eșecurilor externe și interne) din aceeași lună august a Convenției Republicane. Lunile următoare vor fi caracterizate de același efort haotic, în stil Dukasis, de a reduce diferența în sondaje, ultima armă, cea a confruntărilor TV, dovedindu-se insuficientă în fața excepționalei organizări în teritoriu a republicanilor.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 21

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: