Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Administrația Bush poate răsufla ușurată - Australia rămâne un pilon al coaliției

Daniel BIRO

Sâmbătă, 9 octombrie 2004, aproximativ 13 milioane de cetățeni australieni au fost chemați să-și exercite dreptul democratic de a-și alege reprezentanții politici pentru un nou mandat de maximum trei ani. Dreptul sau mai bine zis obligația de a o face, dat fiind că Australia este una dintre țările în care votul este obligatoriu (alături de țări ca Belgia, Luxemburg, Grecia, Brazilia, Argentina, Mexic etc). La aceste alegeri au fost deschise competiției toate cele 150 de locuri eligibile ale Camerei Reprezentanților și 40 din cele 76 de scaune ale Senatului (reprezentând statele membre ale federației). Având funcția de a controla deciziile luate în Camera Reprezentanților, Senatul se află pentru prima oară din 1981 în situația de a fi dominat de aceeași coaliție ce controlează Camera Reprezentanților. Rezultatul alegerilor după redistribuirea preferințelor electoratului îi conferă celui de-al patrulea guvern Howard cel mai puternic mandat în ultimul sfert de secol.

Prin victoria neașteptată și zdrobitoare, John Howard devine al treilea prim-ministru din selectul club al celor care au câștigat nu mai puțin de patru mandate în istoria parlamentară a Australiei, alăturând-se astfel modelului său, liberalul Sir Robert Menzies și laburistului Robert Hawke (în cazul Howard victoriile au fost obținute în 1996, 1999, 2001, 2004). John Howard câștigă astfel într-o manieră triumfătoare, doar sporind dominația partidului de guvernământ în cea de-a doua cursă electorală consecutivă, fenomen întâlnit doar o singură dată în sistemul parlamentar australian, în anii '60.

 

 

Importanța alegerilor la nivel internațional: Irak, războiul împotriva terorismului și alegerile din Statele Unite

 

Rezultatul alegerilor din Australia este important pentru scena internațională din câteva motive. În primul rând, trebuie avută în vedere situația din Irak. Australia, sub guvernarea Howard, a devenit unul din cei mai importanți aliați ai președintelui american George W. Bush și ai politicii sale externe, primul ministru australian fiind devansat prin importanță numai de premierul britanic Tony Blair. "Omul de oțel", cum l-a numit președintele Bush pe John Howard, nu numai că a fost unul din cei mai insistenți susținători ai războiului din Irak în 2003, dar a fost și primul actor internațional ce a susținut politica războiului de preempțiune, doctrina schimbării regimului politic în Irak, ca și programul antirachetă al actualei administrații americane. De aceea, anunțul laburiștilor australieni conduși de Mark Latham, de a retrage trupele australiene din Irak până la Crăciun, argumentat prin nevoia de a răspunde prioritar amenințărilor regionale ale terorismului, ar fi putut dăuna imaginii "coaliției de voință" mult mai serios decât a făcut-o retragerea trupelor spaniole și apoi a celor filipineze. Și aceasta în ciuda valorii mai degrabă simbolice a prezenței militare australiene pe frontul din Irak: mai puțin de 200 de soldați australieni sunt detașați în Irak, fără a fi implicați în acțiunile combative.

În pofida opoziției majorității australienilor față de războiul din Irak, politica externă a guvernului Howard nu a fost elementul principal al alegerilor. Cărțile alegerilor în Australia au fost jucate mai degrabă pe frontul economic, pe care în cei opt ani de guvernare liberală (1996-2004), coaliția conservatoare condusă de John Howard s-a bucurat de un uriaș succes.

În al doilea rând, o victorie a lui Mark Latham ar fi putut trimite un semnal ce ar fi complicat și mai mult alegerile prezidențiale din Statele Unite. Premierul Howard este primul dintre cei trei lideri ai coaliției internaționale (alături de George W. Bush și Tony Blair) care se confruntă cu electoratul său în vederea realegerii. În fiecare din statele respective, argumentele-forte pentru intervenția în Irak au fost demolate de investigații ale comisiilor parlamentare, aruncând cel puțin o umbră de îndoială asupra calității serviciilor secrete, dar și mai mult a căderii în ispita manipulării unor informații nesigure de către respectivele administrații. În ciuda acestor lovituri, guvernul Howard nu doar că se menține la putere, dar își sporește dominația asupra parlamentului. În Marea Britanie, Partidul Conservator continuă degringolada din ultimii ani, nereușind să opună o serioasă rezistență candidaturii lui Tony Blair pentru un nou (și ultim, dacă luăm în considerare recentele declarații) mandat de prim-ministru în alegerile de anul viitor. Din ambele puncte de vedere, președintele american poate răsufla liniștit.

Deși victoria în alegeri a lui John Howard este prea puțin probabil să aibă un impact semnificativ asupra destinului actualului locatar al Casei Albe, o înfrângere a aliatului său de nădejde ar fi putut fi exploatată de adversarii săi politici, neluând în considerare impactul negativ asupra legitimității în ochii comunității internaționale.

 

 

Trăsături și potențiale lecții servite de alegerile din Australia

 

Una dintre principalele concluzii ale alegerilor este predominanța afacerilor interne și mai ales a rolului situației economice în fața preocupărilor legate de politica externă. Inițial, strategia electorală a partidului condus de Mark Latham a fost de a denunța ceea ce considera a fi excentricitățile periculoase ale politicii externe australiene - de la implicarea în războiul din Irak în dauna amenințării terorismului global și regional până la politica de imigrație. Cu toate că în general publicul a fost receptiv la această critică, factorul extern nu a fost suficient de puternic pentru a diminua satisfacția australienilor legată de eficientul management economic al guvernării conservatorilor. Anunțarea uriașului surplus bugetar federal de 2,4 miliarde dolari australieni (1,76 miliarde USD), fără a calcula alte 36,7 miliarde dolari australieni (26,9 miliarde USD) destinate unor suplimentări ale cheltuielilor sociale, a declanșat licitația promisiunilor electorale făcându-i pe analiștii politici australieni să vorbească de o tentativă de "mituire a electoratului"- care, o dovadă în plus, nu este deloc un monopol al politicienilor români. În împrejurări contradictorii din punct de vedere al condiționărilor doctrinare, aspiranții laburiști s-au dovedit ceva mai reținuți în ceea ce privește cheltuielile sociale (cu promisiuni însumând circa 6 miliarde dolari australieni) decât guvernanții liberali-conservatori (circa 13 miliarde dolari australieni cheltuieli) în alegeri caracterizate de un neobișnuit nivel înalt al promisiunilor cu tentă electorală.

Cu ochiul observatorului sosit pe meleagurile australiene cu doar câteva luni în urmă - și în consecință neinițiat în tainele profunde ale procesului electoral de aici, atenția mi-a fost reținută în special de suspecta întârziere cu care ambele partide și-au anunțat proiectele electorale majore. Încercând să obțină prima victorie a laburiștilor după 1996, Mark Latham pornea din poziția secundă, fiind relativ necunoscut până la alegerea sa ca lider al Partidului Laburist cu doar zece luni în urmă. În aceste condiții, amânarea până în ultima săptămână a principalelor puncte ale agendei laburiste de guvernare (politicile de reformare a sistemului de sănătate și educație fiind deschise dezbaterilor cu numai două și respectiv o săptămână înainte de ziua alegerilor) a permis Partidului Liberal să beneficieze de avantajul experienței la guvernare și al excelentului record economic. Este drept că strategia amânării proiectelor are avantajul incapacității adversarului de a o combate, dar în același timp prezintă dezavantajul imposibilității digerării acestor proiecte de publicul larg, și asta cu atât mai mult cu cât este propus de un partid ce nu a mai guvernat de opt ani, cu un lider nou și pe fondul unei susținute creșteri economice. De partea coaliției conservatoare conduse de Partidul Liberal al premierului Howard, strategii politici au preferat concentrarea pe un mesaj unic, în ceea ce observatorii politici au numit "o campanie a fricii", bazată pe o presupusă sporire a ratei dobânzii ilustrată de guvernările din trecut ale laburiștilor. În ciuda dezmințirii acestei ipoteze de majoritatea specialiștilor economici, sperietoarea sporirii ratei dobânzilor sub o guvernare laburistă s-a dovedit mai eficientă decât întârziata ofertă a opoziției.

În sfârșit, alegerile din acest octombrie 2004 marchează câteva mutații în peisajul politic australian. Pe lângă cele două mari forțe, coaliția la guvernare și Partidul Laburist, balanța politică în Australia a fost asigurată până acum de câțiva factori: a) lipsa controlului coaliției de guvernare asupra Camerei Superioare (Senatul); b) rolul candidaților independenți și c) rolul de a treia forță a Partidului Democrat. Alegerile au răsturnat toate aceste forțe: coaliția de guvernare pare a exercita și controlul asupra Senatului; numărul independenților a scăzut simțitor. În sfârșit, Partidul Democrat aproape dispare din Parlament, locul său fiind luat de Partidul Ecologist (aliat al laburiștilor) și de o nouă formațiune "Family First" - aliat al Coaliției Liberale. Apariția partidului "Family First" de inspirație creștină nu este o premieră în Australia, aici putând fi amintită existența micilor partide ca Partidul Creștin-Democrat și mai ales Partidul Laburist Democrat în anii '50-'60. Ceea ce atrage atenția este gradul înalt de sofisticare politică a partidelor conservator-creștine și sporirea influenței pe care acestea o exercită în viața politică a democrațiilor occidentale, cel mai discutat exemplu fiind cel al dreptei creștine din jurul grupării neo-conservatoare în Statele Unite, dar și, mai aproape de Australia, ascendența rapidă a grupării parlamentare similare în Noua Zeelandă la ultimele alegeri parlamentare. Și în această privință, recentele alegeri confirmă traiectoria comună a Statelor Unite și a Australiei.
Publicat în : Politica externa  de la numărul 21

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: