Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Un model politic de odinioară

Ion BULEI

Continuăm discursul nostru despre elite, propunându-vă un alt exemplu: I.I.C. Brătianu, membru al elitei politice de odinioară. Împlinirea, pe 20 august, a 140 de ani de la nașterea sa, este doar un pretext pentru a încerca să surprindem imaginea unui model de politician.



Fiul lui I.C. Brătianu, atotputernicul lider politic al celei de-a doua jumătăți a veacului al XIX-lea, propune tipul omului politic bine pregătit intelectual, bine pregătit într-o meserie, oricare ar fi ea, dar serios. "Ionel avea talent pentru toate studiile", scria sora sa, Sabina. La liceul Sf. Sava era foarte bun la matematică, se descurca excelent și la alte materii. După bacalaureat, timp de aproape un an, învață la Școala de Poduri și Șosele la București. Apoi, împreună cu fratele său, Vintilă, care-l urmează la scurtă vreme, se duce în 1883 la Paris, unde până în 1889 studiază matematica și ingineria. Peste tot demonstrează interes și mare seriozitate. Aceasta din urmă l-a învățat de tânăr că tot ce înfăptuiește în viață trebuie într-adevăr făcut cum trebuie. Lucrul bine făcut era temeiul oricărei construcții, astfel încât I.I.C. Brătianu va rămâne toată viața cu această convingere puternică. Cu toate că ar fi putut chiar de la început să intre în politică, el, fiul șefului Partidului Național Liberal, nu a făcut acest pas decât în 1895. Bătrânul Brătianu era de părere că fiii lui nu trebuie să debuteze în politică, ci să lucreze ca ingineri, să-și demonstreze calitățile într-o meserie, să cunoască țara- și oamenii, și numai după ce-și făceau o reputație să intre în viața politică. Și Ionel lucrează ca inginer la căile ferate în Moldova, Dobrogea și București, trece examenul de inginer hotarnic, administrează moșiile familiei Brătianu. Abia în 1895 intră în politică, firește la liberali.

I.I.C. Brătianu propune modelul omului totdeauna la curent cu tot ceea ce se întâmpla în societatea română, a omului politic foarte bine și continuu informat. Avea acasă, moștenit de la tatăl său, un fișier al tuturor oamenilor politici ai vremii, pe care nu înceta să-l îmbogățească cu noi informații, referitoare la toți cei care apăreau în câmpul politic, social sau cultural al societății românești.Era în stare să rămână ceasuri întregi în biroul său și să aranjeze fișele în care rezuma tot felul de informații despre oamenii vremii, îi uimea pe cei din jur cu bogăția și minuțiozitatea cunoștințelor sale despre semenii săi. Lui Stere îi mărturisea cu mândrie: "Eu am la dispoziția mea nu numai experiența personală, ci și pe cea a tatălui meu" și arăta dulapurile cu arhiva impresionantă, clasată cu mare atenție. Nu se despărțea niciodată de cheile acestor dulapuri. Nimic interesant nu scăpa curiozității sale și atenției informatorilor săi. Cunoscând oamenii, s-a priceput și să-i aleagă pe cei pe care vroia să se sprijine. Pentru că el a înțeles, de la început, că un om politic poate însemna ceva prin el însuși, dar poate însemna cu adevărat ceva important prin colaboratorii săi, prin cei cu care se înconjura.

I.I.C. Brătianu nu este, ca atâția alții, un mare orator. Nu strălucește în Parlament sau în întrunirile publice. Discursurile sale sunt prea tehnice, prea concrete, prea la obiect. Rar saltă în generalitate. Atuurile lui se văd în discuțiile particulare. Era, cu adevărat, un mare coseur. "L-am cunoscut și eu prin anul 1899" - scria I.C. Atanasiu - "înainte de înscrierea mea în Partidul Liberal. L-am cunoscut, fiindu-i prezentat - în casa lui părintească pe care încă o locuia - de către Vasilică Morțun. Am vorbit cu el poate o jumătate de oră și am plecat cu desăvârșire subjugat." Cu farmecul persoanei sale și cu inteligența sa, el îi atrage pe "generoși", pe intelectualii din recent-înființatul Partid Social-Democrat din România: V.G. Morțun, Al. Radovici, G. Diamandi, I.C. Atanasiu, C. Stere. Pe acesta din urmă îl impune nu doar ca șef al organizației liberale locale Iași, ci și conducător al revistei "Viața Românească" (pentru că "citadela privilegiilor trebuia subminată pe dinăuntru și dărâmată"). În jurul lui atrage astfel toată generația tânără liberală, doritoare de nou și avidă de afirmare. Dar nu se mulțumește, desigur, doar cu sprijinul tinerilor colaboratori. El știe că nu poate ajunge cel dintâi în partidul liberalilor doar cu susținerea aripii tinere a acestuia. Avea nevoie de sprijinul oligarhiei acestui partid (orice partid, credea Brătianu, avea un centru de putere, un nucleu hotărâtor influent). Și cu ajutorul lui Eugeniu Carada, marele prieten al tatălui său, el are susținerea marii finanțe liberale, un instrument de acțiune și presiune extrem de eficace. De această finanță era legată "Oculta", în cap cu Eugeniu Carada, omul din umbră, "eminența cenușie" a PNL. Alături de Carada, era M. Pherekyde, un om cu o mare experiență politică și cu o mare trecere în rândurile liberalilor. Și el, și Carada fuseseră apropiații lui I.C. Brătianu și au fost sprijinitorii fiului său. Împreună cu ei era și Anton Carp, om al finanțelor, dar și al politicii de culise. "Oculta", organizată în maniera vechilor Ventes, era foarte influentă, nu numai în PNL. Ministrul Franței la București scria în iulie 1904 că ea își impunea soluțiile regelui și țării, "soluții cu atât mai dificil de combătut cu cât nu se cunoaște nimic din veritabilele motive, nici cine anume le indică". Diplomatul francez voia să aducă mister acolo unde de fapt nu era (la urma urmei se considera în funcție într-o țară - nu-i așa? - de la Porțile Orientului și nu se putea să nu fie și aici taine și secrete de nepătruns). "Oculta" nu era altceva decât finanța liberală, de ale cărei interese, inclusiv politice, nu se putea să nu se țină seama.

Prin "ocultă", prin marea finanță, prin colaboratori activi și inteligenți, I.I.C. Brătianu stăpânește cu autoritate Partidul Național Liberal, instrumentul esențial al manifestării sale în politică. Voind să ajungă mai devreme șef al acestui partid, el instigă în 1904 și în 1908 împotriva lui D.A. Sturdza, liderul în funcție. Acțiunile sale erau îndreptate numai împotriva lui Sturdza ca șef al guvernului, și nu împotriva lui în calitate de lider al partidului. Partidul trebuia să rămână unit în jurul șefului său. Aceasta fusese deviza bătrânului I.C. Brătianu, iar acum era și a fiului său. Puternica lor personalitate i-a ajutat substanțial să se impună în partidul pe care l-au condus (I.I.C. Brătianu este lider al liberalilor între 1909-1927). I.I.C. Brătianu nu e tipul de om politic democrat al timpurilor mai noi. El nu se preocupă de alegători, de masa mare a acestora, ci de cercurile de putere, de mediile influente. De aceea, el caută și găsește susținere la Palat, unde Barbu Știrbei, administratorul domeniilor regale, apropiatul Reginei Maria și al Regelui Ferdinand, era cumnatul său. În felul acesta, toți centrii de putere erau în mâna lui, chiar și atunci când nu era în guvern. Acest lucru s-a văzut după 1918, când, peste puzderia de partide vechi și noi, potențatul din fruntea PNL lasă pe alții să-și frângă entuziasmul și influența politică de moment și, odată tensiunile sociale și politice trecute, să revină în forță și să pună în funcțiune sistemul politic românesc interbelic.

I.I.C. Brătianu propune de asemenea în politică tipul omului prudent. "Din profesiunea lui de inginer" - scrie I.G. Duca - "rămăsese cu obișnuința de a nu pune piciorul pe un teren înainte de a-l fi sondat și de a cunoaște bine soliditatea lui." Prudența era una din trăsăturile sale bine puse în evidență. În cariera lui politică a avut totdeauna grijă să nu facă gesturi și să nu spună cuvinte care ar fi putut deveni arme împotriva sa. Dacă avea o comunicare de făcut la doi prieteni politici, oricât de "siguri" erau ei, nu le vorbea amândurora, ci fiecăruia în parte. În felul acesta, nici unul nu putea fi martorul celuilalt. "Și chiar când stătea de vorbă cu cineva între patru ochi" - scria C. Stere -"în aparență fără nici o jenă, în realitate își cântărea fiecare cuvânt, pentru ca la nevoie să-i poată da interpretarea ce i-ar conveni." Un astfel de om nu se arunca într-o aventură niciodată. Nu în politică, pentru că în viață tânărul I.I.C. Brătianu n-a ezitat să facă acest lucru. În 1897 o cunoaște pe Maria Moruzzi și din relația cu văduva moștenitorului lui Al.I. Cuza se naște George Brătianu. Pentru a evita un scandal, I.I.C. Brătianu se căsătorește cu Maria Moruzzi și în aceeași zi divorțează ("căsătoria-divorț de la Ruginoasa"). Aventurile lui galante au fost multe și au dat naștere multor vorbe și impresii de frivolitate. Nu s-a potolit decât o dată cu a doua căsătorie, în 1906, cu Eliza Știrbei (pe care mai întâi a determinat-o să divorțeze de Al. Marghiloman).

Brătianu propune tipul omului politic orgolios, mândru, sigur pe el. Nu întâmplător, el e atras de istorie. A spus de mai multe ori că, dacă n-ar fi fost om politic, ar fi ajuns cu siguranță istoric. Probabil că de la el a moștenit fiul său, George Brătianu, pasiunea pentru istorie. Din istorie nu-l interesează însă decât oamenii mari. E fascinat de geniul diplomatic și de conducător de stat al lui Ștefan cel Mare, de remarcabila cutezanță a lui Mihai Viteazul. Tudor Vladimirescu era pentru el prototipul eroului. Îl atrăgeau destinele misterioase ale unor principi fanarioți de pe tronul țărilor române, tot felul de sultani și viziri, de împărați bizantini, principi români sau apuseni. Mărturie stau cărțile Fundației Brătianu, la completarea cărora el a adus o contribuție hotărâtoare. Conversația lui, când se referea la chestiuni istorice, era bogată, totdeauna plină de farmec și interesantă. Prin istorie vedea schimbarea necontenită a împrejurărilor umane; înțelegea relativitatea lucrurilor, influența patimilor și se convingea de nevoia adaptabilității în activitatea politică. Târziu, prin 1926, îi spunea soției sale: "Que c'est triste l'étude de l'histoire!" (Cât e de trist studiul istoriei!) Motivul acestei afirmații era reprezentat de faptul că dispăreau oamenii mari, unii mult prea devreme. Parcă avea o premoniție: și el a murit pe neașteptate la numai 63 de ani.

Orgoliul i-a dăunat uneori, atât lui, cât și țării. În delegația pentru semnarea păcii de la Paris din 1919, de pildă, nu îl ia și pe Take Ionescu, care era atunci, în mod indiscutabil, omul politic român cel mai cunoscut în afara țării. Explicația lui a fost că se deosebeau în păreri, ceea ce era adevărat, dar și pentru că nu vroia să fie pus în umbră. Brătianu nu se mișca în politica externă cu aceeași ușurință cu care o făcea pe scena vieții politice interne. Nu avea legăturile unui D.A. Sturdza, Take Ionescu, P.P. Carp, N. Titulescu... În august 1909, profitând de o vizită în Italia, ca nou șef al guvernului român și dorind să demonstreze că se bucura de trecere pe lângă personalitățile importante, cere o audiență Regelui Eduard al VII-lea al Angliei, în acea vară, la Marienbad. Dar nu o obține decât cu mare greutate, după ce îi este refuzată de două ori prin însărcinatul cu afaceri englez de la București și prin ambasadorul britanic la Viena, și numai după ce ia o scrisoare de la Regele Carol I. Audiența n-a fost prea cordială. L-a invitat la masă, dar l-a așezat la stânga sa, la dreapta fiind ministrul Suediei la Roma. După prânz, regele se întreține cu Brătianu doar cinci minute. Desigur, explicația stătea în neinteresul monarhului britanic pentru România, dar faptul nu rămâne mai puțin sugestiv. Alți oameni politici români evitau astfel de evenimente prin relațiile pe care și le creaseră. I.I.C. Brătianu va avea și el astfel de bune relații, dar numai după primul război.  

I.I.C. Brătianu propune și tipul omului politic cinstit. Ca și tatăl său, nu-și creează avantaje materiale din politică, nu bagă mâna în buzunarele statului. Conacul familiei de la Florica sau casa din Piața Amzei din București sunt rodul unor bani câștigați de familia Brătianu, nu furați. Nu i-a putut însă împiedica pe cei din jur să o facă. De altfel, nici tatăl său nu reușise acest lucru în anii lungii sale guvernări de după 1876 până în 1888, când atâtea afaceri au înflorit pe spinarea contribuabilului, dar spre prosperarea Partidului Național Liberal. Mai cu seamă în anii neutralității 1914-1916, numeroși afaceriști veroși transformă țara într-un teren al neînfrânatei dorințe de înavuțire necinstită spre paguba țării, mai ales în contextul intrării armatei române nepregătite logistic în primul război mondial. I.I.C. Brătianu e un om orgolios. Vrea să fie mereu el în prim-plan. N-a respectat vorba lui Bismarck, adesea citată de el: "Ca să cunoști adevărata valoare a unui om, să scazi din facultățile sale vanitatea și să vezi ce rămâne."

Este I.I.C. Brătianu un model pentru omul politic român? Cu siguranță, dar reprezintă un model prea mare pentru a-și găsi imitatori. Astfel, I.I.C. Brătianu rămâne un creator de istorie, despre care învățăm în școli.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 20

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: