Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Intervenția umanitară internațională, între obligație morală și proiect ideologic

Cătălin BARBU

Acțiunea umanitară a devenit unul dintre pilonii noii arhitecturi internaționale create prin restrângerea conceptului de suveranitate a statelor în condițiile avansării proceselor de globalizare și descentralizare. Modelul de acțiune umanitară al acestui început de secol are la bază principii etice și este apropiat de sistemul drepturilor omului. El nu poate rămâne neutru în fața genocidului și trebuie să evalueze impactul pe termen lung al fiecărei operațiuni pentru a putea opri ajutorul acordat - dacă se consideră că aceasta va prelungi criza sau va pune în pericol respectarea drepturilor omului.



Istoria operațiunilor umanitare internaționale începe o dată cu apariția Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), cea mai veche, mai bogată și mai bine structurată organizație umanitară din lume. A fost înființat la Geneva în 1864 de Henri Dunant - ce fusese frapat de suferințele răniților din bătălia de la Solferino - și rămâne până astăzi atașat unor principii austere de neutralitate și imparțialitate. Implicat inițial în sprijinirea, în contextul războaielor, a victimelor necombatante (civili și persoane devenite inapte de luptă), CICR a cunoscut o primă criză majoră la sfârșitul primului război mondial când, în plin avânt al idealurilor naționale, obligația de neutralitate a fost repusă în discuție de filialele sale naționale. Acestea s-au desprins de CICR și s-au regrupat în Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie, lor alăturându-li-se mai târziu Societățile de Semilună Roșie.

Perioada interbelică, influențată de conceptele wilsoniene, înregistrează apariția primelor organizații neguvernamentale private umanitare, dar forma modernă a comunității umanitare internaționale se va defini doar la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Rezultat al eforturilor de codificare a legilor războiului, CICR devine acum depozitarul Convențiilor de la Geneva (1949) care alcătuiesc, alături de protocoalele lor (1977), corpul dreptului internațional umanitar. Crearea sistemului Națiunilor Unite a condus la apariția agențiilor interguvernamentale specializate în domeniul umanitar (Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați, Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF) ale căror mandate, deși variate, au ca principiu director oferirea de ajutor celor care suferă urmare a catastrofelor naturale sau calamităților generate de om. Tot acum ia naștere cea mai mare parte a organizațiilor neguvernamentale umanitare, laice sau confesionale, create în special pentru asigurarea de asistență în Europa.

CICR a rămas până astăzi cea mai prestigioasă organizație umanitară, el primind de trei ori Premiul Nobel pentru Pace - în 1917, 1944 și 1963 -, caz unic în istoria premiului. Recunoașterea internațională a formei clasice de asistență umanitară, bazată pe principiul neutralității față de părțile în conflict, avea să sufere schimbări fundamentale o dată cu intrarea în perioada actuală de democratizare a presei. Mass-media internațională - din lipsă de timp și resurse - nu poate reacționa decât ulterior momentului producerii crizelor și acordă prioritate subiectelor ajunse în punctul de "explozie". Relația simbiotică a acesteia cu operațiunile umanitare a condus la apariția celei mai importante "schisme" a comunitații umanitare. Creșterea interesului opiniei publice internaționale față de crizele umanitare - direct proporțional cu acoperirea mediatică a acestora - a generat în rândurile personalului umanitar de pe teren, confruntat cu realități zguduitoare, o reacție negativă față de autocenzura impusă de CICR. Fondată în 1971, organizația "Médecins sans frontières" - una din cele mai importante organizații neguvernamentale din lumea de azi - reprezintă promotorul noului tip de abordare în care operațiunile de ajutorare a victimelor sunt dublate de anunțarea cauzelor crizelor și formularea de acuzații la adresa responsabililor pentru declanșarea acestora.

În timp ce comunitatea umanitară europeană cunoștea o tumultuoasă dezbatere conceptuală cu privire la modul său de acțiune, relația omologei sale americane cu guvernul SUA, guvernată în continuare de ideile wilsoniene, s-a menținut strânsă. Modul ierarhizat de funcționare a organizațiilor neguvernamentale americane și tendința lor de a accepta postura de subcontractori guvernamentali le-au plasat într-o poziție secundară în această dezbatere.

Ieșirea din logica bipolară a relațiilor internaționale a multiplicat conflictele locale și a impus comunității umanitare o activitate tot mai intensă. Manifestându-se într-o perioadă postideologică, idealul umanitar a devenit la sfârșitul anilor '80 ultimul ideal salvator. Acțiunea umanitară s-a impus ca singura aventură cu potențial ideologic (deși apolitică!) în care opinia publică a acceptat să se lase antrenată. Revoluția transporturilor și facilitățile de desfășurare logistică au oferit iluzia intervenției posibile în orice loc de pe glob acolo unde comunități umane suferă.

S-a produs astfel o apropiere inevitabilă a acțiunii umanitare de drepturile omului, până la proclamarea necesității intervenției umanitare nemaifiind decât un pas. Acest pas a fost făcut de organizația "Médecins du monde" - înființată în 1980 de același Bernard Kouchner ce înființase anterior "Médecins sans frontières" - care, prin activitatea ei, promovează conceptul unei acțiuni umanitare beneficiind de sprijin guvernamental și implicată direct în dezbaterea politică. Asumându-și postura de promotor al drepturilor omului, acțiunea umanitară este pusă astfel sub semnul angajamentului moral și are ca punct de reper doctrina "dreptului de ingerință"și corolarul său - intervenția militară din rațiuni umanitare. Este semnificativ faptul că acestei organizații i-a fost acordat în 1999 Premiul Nobel pentru Pace, lucru care a marcat momentul de apogeu al noului tip de acțiune umanitară.

Prestigiul mișcării și idealului umanitar face ca orice criză contemporană să fie descrisă ca o urgență umanitară și să solicite o astfel de intervenție. Formele spre care au tins în ultimul deceniu operațiunile umanitare s-au diversificat: au fost acordate îngrijiri în Ruanda-, s-au sprijinit emanciparea în Afganistan și eliberarea în sudul Sudanului. Opinia publică din țările dezvoltate este gata să acorde ajutorului umanitar rolul de nouă paradigmă a relației Nord-Sud și să creeze o nouă ideologie: cea a drepturilor omului și a intervenției umanitare. Acest lucru este favorizat de rezultatele modeste obținute în ultimele decenii de programele de asistență pentru dezvoltare care au generat o cultură de dependență la nivelul populației și de corupție la nivelul elitelor în statele în curs de dezvoltare.

Deși acțiunea umanitară a căpătat o aură de noblețe dată de faptul că eforturile persoanelor implicate au ca obiectiv ajutorarea celor în nevoie în numele unor înalte principii morale, în mod paradoxal aceasta se află totdeauna sub semnul eșecului, și nu al reușitei. Principalele cauze sunt momentul de intervenție - în mod inevitabil ulterior declanșării crizei - și instrumentele limitate de care aceasta dispune. Așa cum spunea Sadako Ogata, fostul Înalt Comisar ONU pentru Refugiați: "Problemele umanitare nu au soluții umanitare", ci, adăugăm noi, politice, militare și culturale.

Operațiunile umanitare reprezintă un important instrument de acțiune, dar ele tind în mod eronat, prin preluarea idealurilor mișcării pentru drepturile omului, să devină un mecanism de implementare a acestora. Ceea ce li se propune astăzi ca obiectiv (promovarea drepturilor omului, oprirea conflictelor armate și realizarea justiției sociale) le depășește conceptual și logistic. Crizele contemporane sunt departe de a avea doar o dimensiune umanitară, iar adevărata practică umanitară, situându-se în marginea, și nu în centrul ordinii internaționale, nu are capacitatea de a oferi acestora un răspuns cuprinzător.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 20

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: