Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Încotro se îndreaptă Rusia?

Dragoº TÃBÃRAN

Rusia și-a refăcut puterea economică și construiește acum o piață comună din care vor mai face parte Belarus, Tadjikistan, Kazahstan și Kârgâzstan. Republica Moldova și Ucraina au statut de observatori. Zona economică euro-asiatică și-a fixat ca obiectiv tocmai crearea unui spațiu economic integrat în statele membre. Este interesant că tocmai Vladimir Voronin, care a refuzat să participe la reuniunea la nivel înalt din 21 septembrie, a denunțat proiectul zonei economice euro-asiatice drept tentativă de refacere a Uniunii Sovietice.



Verticalizarea puterii și loviturile preventive

 

Primul rezultat al tragediei de la Beslan este schimbarea strategiei Moscovei în plan militar. Kremlinul a decis reconfigurarea lanțului de comandă a structurilor de forță, centralizarea deciziei politico-strategice și recurgerea la lovituri preventive, inclusiv dincolo de frontierele Federației Ruse. Nu este o reacție umorală la seria de atentate care au însângerat Rusia, ci concretizarea unui proiect mai amplu care urmărește eliminarea tendințelor centrifuge din federație, a atomizării puterii - care și-a atins culmile în perioada președintelui Boris Elțân - și a reacției deficitare a structurilor de forță - armată, servicii de informații, unități antiteroriste - la provocările din ce în ce mai virulente ale grupărilor islamiste. Nu în ultimul rând, acțiunile Kremlinului sunt o reacție și la provocările de securitate din proxima vecinătate: extinderea NATO, atitudinea ostilă a Georgiei, ambițiile regionale ale unor foste republici sovietice, pătrunderea Statelor Unite în Asia Centrală. Acțiunile de centralizare a puterii militare sunt dublate de eforturi, mai discrete, de refacere a spațiului ex-sovietic. Strategia Kremlinului este ghidată pe două direcții de acțiune: internă - care urmărește centralizarea deciziei politice - și externă - care urmărește construirea unui spațiu politico-economico-militar de limbă rusă.

 

O piață comună pentru o uniune în pregătire

 

Ca reacție la războiul din Iugoslavia și la planurile NATO de extindere spre est, concretizate anul acesta, președintele Boris Elțân a creat Uniunea Rusia-Belarus. Dacă la un moment-dat s-a spus despre această uniune că este un cal mort, proiectul a fost repus pe tapet după bombardamentele din Kosovo și Serbia, când s-a vorbit chiar de aderarea la această structură a... Serbiei. Uniunea a căzut ulterior în derizoriu, dar planificatorii strategici și-au văzut de treabă. Uniunea Rusia-Belarus are un tratat care legiferează mecanismele politice de funcționare, aparatele militare și informative ale celor două foste republici sovietice sunt integrate, sondajele de opinie demonstrează că atitudinea populației este favorabilă uniunii. Ce stă însă în calea concretizării proiectului?

Un om - Alexandr Lukașenko- pentru că, potrivit tratatului, după doi ani de conducere a uniunii de către președintele Rusiei, acest rol i-ar reveni președintelui belarus, și incapacitatea Rusiei de a absorbi gravele probleme economice ale Belarusului. După primul mandat Putin, Rusia și-a refăcut puterea economică și construiește acum o piață comună din care vor mai face parte Belarus, Tadjikistan, Kazahstan și Kârgâzstan. Republica Moldova și Ucraina au statut de observatori. Zona economică euro-asiatică și-a fixat ca obiectiv tocmai crearea unui spațiu economic integrat în statele membre. Este interesant că tocmai Vladimir Voronin, care a refuzat să participe la reuniunea la nivel înalt din 21 septembrie, a denunțat proiectul zonei economice euro-asiatice drept tentativă de refacere a Uniunii Sovietice.

Rusia se întoarce, într-adevăr, în Asia Centrală. O dată cu proiectele de integrare economică și cu investițiile masive, se refac și bazele militare! Recent, la Bișkek, în Kârgâzstan, a fost construită o bază militară a armatei ruse, în imediata vecinătate a bazei militare a Statelor Unite.

 

Un general cu obiective politice

 

Un comunicat sec de la Kremlin anunța la 9 septembrie că șeful statului l-a eliberat din funcția de reprezentant al președintelui în districtul federal Siberia pe Leonid Dravcevski și l-a înlocuit cu fostul șef al Marelui Stat-Major, generalul Anatol Kvașnin. Același comunicat anunța că generalul a fost trecut în rezervă. Un comunicat scurt, sec, care echivalează cu o lovitură năprasnică de bici. O acțiune tipică președintelui Putin.

Prin această mișcare, Vladimir Putin a tranșat mai multe dispute, în special pe cea care îl opunea pe fostul șef al Statului-Major superiorului său direct, ministrul apărării, Serghei Ivanov. Cei doi erau de multă vreme antrenați într-un război personal care afecta atât funcționarea structurilor militare, cât și mecanismele puterii de la Kremlin. În egală măsură, ecuația Kvașnin sau Ivanov influențează și politica externă a Rusiei, strategia sa globală și locul Rusiei în războiul împotriva terorismului internațional.

Anatol Vasilievici Kvașnin s-a născut la 15 august 1946, în Ufa, actuala republică Bașkortostan. A absolvit Institutul de Tehnologia Construcțiilor de Mașini din Kurgan și a urmat apoi o spectaculoasă carieră militară, urcând de la postul de comandant de regiment de tancuri până la cel de șef al Statului-Major al Armatei Federației Ruse. Cariera sa și portretul psiho-intelectual trimit la un alt general cu valențe politice - Alexandr Lebed -, și el ajuns în Siberia-, dar prin alegeri.

Kvașnin, care a ajuns numărul doi în structurile militare ale Rusiei și datorită războiului din Cecenia - între 1994 și 1997 a fost comandantul frontului din Caucazul de Nord -, a insistat permanent pentru restructurarea forțelor armate și transformarea Rusiei într-o putere regională. Ivanov militează pentru dezvoltarea arsenalului strategic și consolidarea capacității de ripostă sau chiar acțiune preventivă nucleară a Rusiei. O confruntare ideologică, dar și financiară, atâta vreme cât Rusia nu-și permite dezvoltarea ambelor categorii de arme, convenționale și strategice. Mai mult, dacă generalul Kvașnin a supraviețuit în funcție din 1997, adică din timpul regimului Elțân, Ivanov a fost numit în funcție de actualul președinte, Vladimir Putin. Același Putin care l-a încurajat tacit pe șeful Statului-Major să-și critice dur superiorul, fapt incredibil în orice armată din lume.

Dacă disputa dintre Ivanonv și Kvașnin are antecedente, ea a fost relansată cu ocazia unei conferințe științifice organizate de Academia de Științe Militare în ianuarie 2004, conferință la care au luat parte și ministrul apărării din Belarus, general-colonel L. Malțev, și șeful Statului-Major al armatei ucrainene, generalul A. Zatinko. Fără să-l numească pe Kvașnin, Ivanov a lansat un virulent atac la adresa structurii în fruntea căreia se afla atunci acesta: Statul-Major. Ivanov a criticat atât lipsa unei analize serioase a războaielor din Iugoslavia și Afganistan, dar și inexistența unui plan de adaptare a funcțiilor de comandă și control la noile provocări de securitate internaționale. Ivanov a criticat dur și compartimentarea lanțului de comandă care nu ar permite cooperarea eficientă a diverselor structuri ale forțelor armate ruse. Practic, Ivanov a pus artileria grea pe Kvașnin, foarte probabil cu acordul președintelui care nu a participat și s-a mulțumit să trimită un mesaj de salut conferinței.

Ivanov a cerut la conferința din ianuarie "eliberarea Statului-Major de sarcinile administrative pentru a-i permite concentrarea asupra planificării militare și a pregătirii pentru a răspunde provocărilor de securitate". Șase luni mai târziu a obținut ce și-a dorit: Duma de Stat a decis la a treia lectură a proiectului noii legi a apărării că forul conducător al armatei este Ministerul Apărării. Până atunci, proiectul vorbea de două instituții cu rol de decizie în conducerea forțelor armate: Ministerul Apărării și Statul-Major. Instituția condusă în acel moment de generalul Kvașnin a fost scoasă din ecuație și, având în vedere că Duma de Stat este dominată de formațiunile aliniate într-un fel sau altul Kremlinului, putem trage concluzia că Putin a optat atunci în favoarea Ministerului Apărării, implicit a lui Ivanov.

Investiții și integrare economică, centralizarea puterii politice și pregătirea proiectării forței în zone de interes strategic, Rusia momentului este din ce în ce mai puternică. Kremlinul pare decis să readucă Rusia în calculele strategice globale. Cu aprobarea tacită a Statelor Unite sau nu! Rămâne de văzut.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 20

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: