Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Istoria creșterii și descreșterii celor trei trandafiri

George ANGLIȚOIU



Data stelară 1 decembrie 2104, jurnalul de bord al căpitanului Jean-Luc Picard

 

Robotul-bibliotecar mi-a recomandat spre lectură o carte de acum un veac despre Baronoland, teritoriu condus vreme de 15 ani de o seminție neocomunistă specifică perioadei post-Război Rece.

 

Despre stăpânii, teroriștii-fantomă și securiștii din Baronoland

 

Structura de conducere a Baronoland prezenta caracteristicile iobăgești ale Evului Mediu întunecat, un exemplu în acest sens fiind Anglia- sub stăpânire normandă. Astfel, Baronoland fusese cucerit și el în urma unei invazii sângeroase (denumită Revoluție în limbajul oficial al vremii) și avea drept leadership un Vodă-salvator, un Prinț moștenitor-vânător, duci, marchizi, conți, baroni și cavaleri ce conduceau o masă amorfă și docilă de supraviețuitori ai precedentului regim al detronatului Dictator-cârmaci. Semnul distinctiv al acestei Nobile Case îl reprezenta trandafirul, prăsit ulterior de trei ori.

Noii stăpâni ai Baronoland (despre a căror personalitate, moravuri și importanță vom povesti negreșit) vor săvârși însă încă de la început o serie de greșeli care adunate vor cauza mai târziu jalnicul lor sfârșit.

Astfel, poate prima din lunga listă de erori va fi fost lichidarea Dictatorului-cârmaci, care fusese trădat, hăituit și capturat în scurt timp. De sorginte ideologică la fel ca Dictatorul-cârmaci, Noul Vodă (interpusul în Baronoland al Împăratului Roșu, vecinul de la răsărit), adept fervent al Marilor Terori din timpul Revoluției iacobine și a celei bolșevice, a crezut că prin eliminarea fizică grabnică a fostului Vodă și a sinistrei sale soții (No. 2) va oferi iobagilor un spectacol de dreptate și autoritate nemaivăzut. Urmarea nu a fost însă pe măsura așteptărilor lui Vodă-salvator, fantoma asasinatului bântuind conștiința opiniei publice occidentale, pentru ca în interior iobagii să ajungă destul de curând să-l regrete pe Dictatorul-cârmaci, date fiind sărăcia, corupția și haosul post-Revoluționar.

O a doua greșeală care va eroda în timp imaginea și puterea noului regim a fost folosirea teroriștilor-fantomă în televizarea Revoluției. Fiecare iobag ce urmărea cu sufletul la gură transmisia TV a confruntărilor sângeroase dintre forțele (revoluționare) ale binelui și fidelii demonici și omniprezenți ai Dictatorului-cârmaci a fost plăcut impresionat de Happy End-ul hollywoodian al victoriei, dar ulterior iobagii vor începe cu mintea lor (crezută de la Centrul trandafiriu a fi îngustă și proastă) să-și pună simpla întrebare a existenței teroriștilor de vreme ce nici unul nu a fost omorât, capturat ori judecat. Asta desigur dacă nu au făcut prostia să iasă în stradă și să moară degeaba.

Intră acum în istoria măririi și prăbușirii Casei trandafirilor tricolori un alt grup foarte semnificativ, anume Securitatea. Ca și teroriștii, Securitatea a fost în timpul Revoluției glorioase întruchiparea Răului absolut, pentru ca imediat după să-și ocupe paradoxal locul nevăzut la masa noii puteri. În majoritatea țărilor din regiune avuseseră loc Revoluții, numai că doar în Baronoland tabăra victorioasă avusese nevoie de sânge pentru a-și legitima puterea, iar acest fapt nu se putuse realiza decât cu ajutorul securiștilor din culise. Mai mult, transferul puterii nerealizându-se pe calea unei lovituri de palat dublate de o mascaradă TV sângeroasă, noii guvernanți din vecini nu au avut datorii față de Securitățile lor, ci dimpotrivă. Acolo, epurările s-au făcut destul de rapid, cuprinzând nu doar aparatul intern de torționari, ci și pe cel politic, economic și societal de colaboratori ticăloși. În Baronoland, Vodă-salvator s-a simțit dator și protector, oferindu-le tovarășilor securiști impunitate și feude din averea întregului popor. Iobagii se puteau, de altfel, declara multumiți că intențiile noului Vodă de a cere și folosi ajutorul militar colegial al benevolentului Împărat Roșu (nomina odiosa) fuseseră împiedicate de un general încă patriot, ce va primi subit o recompensă funerară (ca mulți alți inițiați în tainele Revoluției).

 

Tovărășia dintre Dictatorul-cârmaci și Vodă-salvator

 

Este, de altfel, momentul unei mici explicații. Noua putere nu diferea în esența sa de regimul comunist al Dictatorului-cârmaci. Țara- secerii și a ciocanului, cum fusese cunoscut Baronoland-ul după cel de-al doilea război mondial, fusese cotropită de Împăratul Roșu care-și impusese cu forța agenții la conducere. Urmase o perioadă de teroare și mizerie, închisorile politice și proletcultismul făcând legea. Țăranii vor fi expropriați și exportați la oraș, opoziția politică va fi lichidată, iar capitalismul va fi înlocuit cu naționalizarea falimentară. Într-un cuvânt va apărea iobăgia. Printre promotorii iobăgiei torționare se vor regăsi viitorii Dictator-cârmaci și Vodă-salvator, amândoi începându-și ascensiunea spre Everestul împilator din poziția de lideri de tineret hei-rupist. Diferența între cei doi viitori conducători o vor face școala și percepția patriotismului. Astfel, în timp ce Dictatorul-cârmaci era prea preocupat cu ilegalismul de mahala, ca să mai aibă timp de școală, tânărul Vodă va valoriza pentru totdeauna bursa oferită de Împăratul Roșu. Bârfele (ce nu pot lipsi dintr-o istorie neoficială) vorbesc și de o anumită dizidență anti-dictatorială (superioară polonezului Lech Walesa sau a cehului Vaclav Havel) promovată de viitorul Vodă plăcut impresionat de talentul voleibalistic al Dictatorului-cârmaci, dar dezgustat de deviaționismul totalitar al viitoarei sale victime revoluționare. De asemenea, avansatele studii moscovite îi vor inculca tânărului aspirant la scaunul tovărășesco-domnesc alienarea sentimentului patriotic, element primejdios pentru revoluția comunistă globală. Dictatorul-cârmaci, în schimb, va nutri până la sfârșit o naivă, deci prostească simțire impregnată de tovărășism național.

Semn că totul trebuia să fie o reparație, restructurantă și transparentă, a regimului comunist stau mărturie prima intervenție TV a viitorului Vodă-salvator (acest om fără inimă, fără suflet... care a întinat idealurile scumpe ale socialismului) și absența mesajelor tip "Jos comunismul!" din presa și luările de poziție oficiale ale noii puteri pentru mai bine de o lună după victoria asupra Dictatorului-cârmaci. A intervenit însă aici o nouă eroare cu efect fatal întârziat comisă de Vodă-salvator și de acoliții săi mai mult sau mai puțin de pripas. Au permis constituirea și de alte partide politice, printre care restaurarea partidelor istorice. Conduse de bătrâni ce supraviețuiseră Gulagului de cinci stele oferit întru deparazitare mentală tinerilor anticomuniști, aceste partide vor trăi nostalgic cu gândul la trecut, incapabile să facă față infiltrărilor securiste și ideologiei neocomunist-mincinoase a Nobilei Case. Totuși un prim beneficiu a apărut ca urmare a multipartidismului, anume acela că Vodă-salvator și ai săi nu mai puteau portretiza comunismul drept Raiul pe pământ.

De acord, Secretarul-general fusese un personaj despotic și deviaționist de la dogmă, dar comunismul etatic în sine naște așa ceva, iar din punct de vedere general semnificase înfometare, izolare și absența drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzute în majoritatea constituțiilor comuniste, dar voit neaplicate; deoarece drepturi înseamnă în primul rând proprietate (iar nu un moft, ca pentru Vodă-salvator), iar libertăți - cuvânt (iar nu "Ce vrei bă?"), întrunire, alegeri, inviolabilitatea persoanei, justiție, mișcare. Secretarul-general nu este Dumnezeu, întrupat materialist-dialectic cu ajutorul celei mai avansate dogme politice, iar Partidul nu este elita și port-drapelul noii societăți, ci o grupare de interese care într-un climat totalitar și nihilist (al proprietății tuturor asupra tuturor) semnifică, în fapt, a unora f. f. f. puțini asupra tuturor.

 

Moftul lui Vodă

 

Vodă și ai săi se vor confrunta în consecință cu o mare dilemă. Cum să salveze Țara- secerii și a ciocanului printr-o nouă ocârmuire comunistă viageră (cel puțin), iobagii - produs al comunismului bucurându-se totuși de noii stăpâni. Prin mesaje electorale clasice de genul "Nu ne vindem țara-!", "Noi muncim, nu gândim!", prin mineriade - ori de câte ori cineva și mai ales tinerii (din păcate pentru noul lider, cei mai ușor de corupt cu idei nocive, golănești), prin popularea partidelor istorice cu fideli, dar mai ales prin Baronoland.

Baronoland, forma subtilă a șmecherismului politic neocomunist, stătea pe trei piloni, precum contemporana Uniune Europeană, anume Uniunea Economică și Monetară, Politica Externă și de Securitate, respectiv Justiție și Afaceri Interne.

Primul pilon al Baronoland-ului era consacrat imperativului nealienării fostei proprietăți de stat decât în folosul parazitar al ierarhiei Nobilei Case. Astfel, principiul comunitar al subsidiarității va fi fundamentat pe conceptele de căpușă, bidon și baron, putând fi definit ca fiind coborârea înavuțirii spectaculoase cât mai aproape de cetățean într-o simbioză unică între noii patroni (foști directori) - noile autorități locale (revoluționari-derbedei, ex-dizidenți de sertar) - noua justiție (a legii adaptabile la nevoile clientului potent).

Al doilea pilon era consacrat implementării și apărării caracterului ereditar al neofeudalizării țării. Relațiile externe urmau să joace un rol fundamental în obținerea recunoașterii noilor realități tip Baronoland, hélas, Împăratul Roșu va fi silit curând să abdice, cu aceasta cel mai mare suporter al lui Vodă dispărând de pe scena politică. Eforturi mari vor fi depuse în perspectivă și pentru mai bine de un deceniu pentru chinuitoarea afiliere a vechiului partid, revitalizat de aroma trandafirilor social-democrați, la marea familie socialistă europeană, dar reticentă. Marea familie securistă de tranziție va fi avut pentru acest pilon rolul decisiv.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 18

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: