Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Alegeri și alegeri

Cornel CODIȚĂ

România se pregătește de alegeri. Interesul publicului este tot mai puternic direcționat către bătălia prezidențială. Atât liderii partidelor politice, cât și comentatorii întăresc impresia că aceasta este cu adevărat bătălia care contează. Așa să fie oare?



În orice spațiu politic definit de rigorile și libertățile democrației, alegerile sunt, înainte de orice, o instituție. Una dintre cele mai importante, încât, adesea, însăși democrația se confundă cu ea. Instituția alegerilor este într-adevăr determinantă. Reprezintă momentul exprimării politice libere și directe a cetățenilor în cele mai importante probleme ale societății. Mai mult, alegerile libere sunt singurul mecanism acceptat democratic prin care instituțiile-emblemă ale puterii - Parlament, Guvern, Justiție - primesc mandatul de a exercita autoritatea asupra întregii comunități.

Prin ce este, așadar, important mandatul prezidențial în România? Conform textului constituțional, președintele este ales prin vot direct, ceea ce, aparent, îi conferă o autoritate specială. Aparent, pentru că în arhitectura puterii, așa cum este definită de modelul constituțional pe care l-am adoptat, președintele nu este decât un apendice al puterii executive. Cea pe care o exercită în realitate, cu depline puteri, învestit de Parlament, Guvernul. Pentru a masca această situație, Constituția revizuită menține o anume confuzie cu privire la locul și rolul președintelui, conferindu-i fărâme de autoritate în toate domeniile puterii și definindu-i un rol de mediator între ele, respectiv între putere și populație. În condiții democratice, în care există mecanisme eficiente de control reciproc între instituțiile puterii, iar autoritatea lor este echilibrată permanent de lege și exercițiul ei democratic, un asemenea rol este inutil. Iar dacă exercitarea lui ar deveni imperioasă, atunci cu siguranță mecanismul democratic ar fi, de facto, suspendat! Cât despre ideea medierii prezidențiale între populație, adică națiune, izvorul de jure al exercitării oricărei autorități, și cei care exercită puterea, ea este inspirată de o viziune pe cât de paternalistă pe atât de puternic antidemocratică. Președintele, ca toate celelalte autorități, își exercită mandatul prin voința exprimată liber de națiune. El nu poate fi o autoritate egală sau superioară națiunii, în consecință nici mediator între națiune și mandatarii puterii. Dacă națiunea este nemulțumită de modul în care se exercită puterea în numele ei, ea are la dispoziție sancțiuni ce se exprimă în cadrul democratic, normal, de la retragerea mandatului, la dizolvarea puterii și organizarea de noi alegeri. Iar în condiții extreme, este îndreptățită să recurgă la forță dacă cei care exercită temporar puterea abuzează de ea și blochează mecanismele exprimării libere, democratice a voinței naționale. Acesta este, de altfel, temeiul pe care Revoluția din Decembrie 1989 a înlăturat vechea putere și a trecut la constituirea noilor instituții democratice din România! Al treilea punct de sprijin pentru importanța mandatului prezidențial este rolul de garant al Constituției. O formulare plină de umbre! Singurul garant autorizat al oricărei constituții, într-un sistem democratic, este chiar Națiunea. Iar singurul mod legitim de a o apăra este supremația legii și exercitarea ei coerent cu prevederile constituționale. Președintele nu poate fi garant al Constituției mai mult decât oricare altă instituție care exercită autoritate publică ori decât oricare cetățean! De îndată ce ar acționa în afara legii, chiar și în numele apărării Constituției, el ar încălca de jure și de facto textul ei și s-ar pune în afara cadrului democratic! În mod periculos, în corpul Constituției noastre a fost lăsat să doarmă un coșmar dictatorial!

Dacă, de principiu, statutul și rolul președintelui în Constituția României sunt secundare, confuze și adesea îndemnând la soluții paternalist-autoritariste, care este realitatea?

Politic, președintele, odată instalat la Cotroceni, a devenit o figură mai puțin importantă decât primul ministru și cabinetul său, în ciuda multiplelor activități, a prestigiului tradițional cu care este asociat și mai ales a dorinței celor care au ocupat funcția. Nici un președinte nu a mai putut controla eficient mișcările și activitățile partidului care l-a susținut electoral, nu a putut influența direct funcționarea sistemului executiv și aproape că nu a avut nici un impact asupra procesului legislativ. Controlul direct sau indirect asupra instituțiilor specializate de securitate națională - prin intermediul CSAT -, deși conferă un supliment de putere și autoritate funcției prezidențiale, nu are cum să compenseze limitările masive exercitate legal și constituțional asupra mandatului. Singurul lucru, politic semnificativ, pe care exercitarea mandatelor prezidențiale l-a realizat, de la instalarea sistemului democratic, este continuarea și pe alocuri chiar întărirea modelului paternalist de raportare a unei mari părți a populației la instituțiile puterii. În locul relației contractuale, bazată pe eficiență, măsurată în acțiuni cu efect sesizabil la nivelul alegătorului, pe responsabilitate asumată și precisă descărcare de mandat, instituția prezidențială, folosind atât ambiguitățile statutului său, cât și prestigiul de care s-a bucurat, a întărit "reflexele" paternaliste ale unei populații care în cea mai mare parte nu a cunoscut alt model de relaționare cu puterea.

Dacă, din punct de vedere instituțional, alegerile prezidențiale nu reprezintă o miză cu adevărat semnificativă ne-o spune deopotrivă Constituția și practica exercitării funcției, să vedem cum stau lucrurile în spațiul opțiunii politice. Între ce și ce avem, de fapt, de ales?

Aparent între două direcții politice radical opuse, între două personalități care nu au nici un punct de compatibilitate.

Candidații care vor disputa bătălia finală vor fi cei ai PSD și PNL. Partidul care reprezintă opțiunea social-democrată, chiar dacă reușește să-și păstreze coerența mesajului "de stânga", la nivelul ideologiei și al relației privilegiate cu o treime din electorat, este departe de a putea demonstra aceeași coerență în privința guvernării. Cu alte cuvinte, candidatul PSD la funcția prezidențială va putea folosi un anume limbaj, coerent cu imaginea partidului la nivelul electoratului, dar va trebui să-și centreze discursul pe promisiuni și intenții de viitor. Dintre toate atributele coerente cu funcția prezidențială, candidatul PSD pare să-l fi îmbrățișat, deja, pe cel de "garant". Garant al politicilor de protecție socială, al stabilității actualelor structuri de putere, la centru și în teritoriu, de stabilitate a unui sistem de putere care tinde deja să modifice radical mecanismele politice și electorale, de garant al continuității "modelului Iliescu" și, desigur, al procesului integrării europene. De cealaltă parte, liderul PNL nu poate conta prea mult pe coerența politică și ideologică pentru a se impune. Acreditarea sa în tabăra liberală, chiar dacă actualmente puternică, este departe de a fi rămas necontestată, din exteriorul, ca și din interiorul taberei liberale. Speranța de a câștiga un mandat prezidențial prin promovarea valorilor și a politicilor liberale este greu de susținut. De aceea, liderul PNL va fi forțat să-și definească oferta electorală în cea mai mare parte prin contestarea "modelului PSD". Cu speranța că virulența votului, care ar vrea să sancționeze guvernarea, personalitățile și tipul de acțiune specific PSD, va fi suficientă pentru a înclina balanța în favoarea sa. La nivelul calităților personale, candidatul PSD se va lupta cu propriile trăsături de personalitate pentru a juca rolul unui "lider popular tip Iliescu". Același tip de bătălie o va da liderul PNL, de altfel, care va trebui să depășească deficitul său natural de comunicare pentru a-și face mesajul auzit dincolo de rândurile relativ puțin numeroase ale electoratului clasic liberal. Rămâne de văzut dacă austeritatea și rectilinialitatea sunt calități suficiente pentru a câștiga un mandat prezidențial în România.

Oricare ar fi caracteristicile personale sau tabăra politică din care ar veni, viitorul președinte al României are un statut din care nu poate ieși. Unul prea puțin important, dacă-l comparăm cu celelalte instituții ale puterii, și prea puțin favorabil realizării promisiunilor pe care cu generozitate le vor împărți candidații în campania deja declanșată.

Ceea ce va fi și ceea ce va face viitorul președinte vor depinde mai mult de compoziția politică a Parlamentului decât de partidul care l-a susținut, de ideologia acestuia sau de calitățile sale personale. Majoritatea care va decide viitorul prim-ministru și viitorii președinți ai Camerei Deputaților și Senatului este cea care va dicta și partitura viitorului președinte.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 18

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: