Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Măcelul din Sudan - Bosnia Africii

Raul MARIAN

Cu mai bine de jumătate de secol în urmă, Stalin afirma cinic că atunci când o persoană moare se poate vorbi despre o tragedie, în timp ce atunci când o mie de persoane mor este vorba doar de o dată statistică. Din păcate, în mileniul trei, omenirea nu a evoluat foarte mult deoarece sutele de mii de persoane decedate în timpul lungului război civil din Sudan rămân doar o dată statistică pentru ceea ce ne place să numim pompos comunitatea internațională.



Ca de obicei, evoluțiile din interiorul săracului continent numit Africa- sunt pentru mai-marii politicii internaționale doar niște notițe, fără a trezi nevoia sau conștiința de reacție. Iar evoluțiile din Sudan vin să confirme încă o dată această teorie. În statul african amintit, drepturile omului sunt încălcate zi de zi de un guvern oligarhic, constituit din extremiști religioși care au reinventat sclavia și pentru care violul femeilor de altă etnie a devenit un mijloc de impunere a voinței politice și a ordinii sociale. Dar să ne întoarcem la datele statistice impersonale. Conform a numeroase surse, în ultimii 15 ani, războiul civil din Sudan a contabilizat peste 2 milioane de victime, peste 4 milioane de refugiați și peste 2,6 milioane de oameni, populație civilă nevinovată, amenințați de foamete.

 

Primul front - conflictul nord-sud

 

Dacă ne uităm în trecut, putem afirma că originile conflictului dintre nordul și sudul țării se pierd în timp. Întotdeauna, centrii de putere au fost localizați în orașele din provinciile nordice, așa cum este și Khartoum, capitala sudaneză, în timp ce sursele de bogăție s-au aflat în sud, ceea ce a generat o permanentă luptă pentru controlul acestora. În perioada dominației coloniale exercitate sub formă de condominium de Anglia- și Egipt, această inegalitate în exercitarea puterii între nord și sud a fost menținută, iar la sfârșitul dominației externe, sudul african a fost alipit nordului musulman, legitimându-se continuarea exploatării și marginalizării populației anexate de guvernul central de la Khartoum.

În anii '60 și la începutul anilor '70, noul guvern, fundamentalist islamic, a început o campanie de epurare etnică și religioasă în provinciile din sud, încercând să elimine grupurile africane și creștine oponente, care îi blocau accesul la resursele de petrol. A fost un adevărat măcel, diferite surse afirmând că preoții și liderii creștini erau legați în saci și folosiți ca hrană pentru crocodili. În 1972, conflictul civil cunoscut și sub numele de "războiul Anyanya" a fost mediat de Etiopia, urmând un deceniu de autonomie pentru regiunea sudică, autonomie negată în 1983 de Khartoum sub pretextul că respectivul tratat de pace nu a fost scris în limba Coranului și deci nu este valabil. Au urmat noi atrocități. În 1989 Frontul Național Islamic preia puterea în urma unei lovituri de stat, însă continuă politica de epurare a sudului sub pretextul unui război sfânt împotriva grupurilor de altă etnie sau religie. Pentru câștigarea acestui "jihad intern", prin care se urmărea crearea unui stat islamic model pentru tot restul Africii, Guvernul de la Khartoum a apelat la diferite mijloace de terorizare a populației non-musulmane, mergând de la deportări în zonele de nord și transformarea acesteia în sclavi "moderni" până la "provocarea foametei controlate", mai precis distrugerea surselor de apă și de hrană. Epurările au continuat, atingând în 1998 o cifră-record de 200.000 morți.

 

Al doilea front - conflictul din provincia Darfur-

 

Provincia vestică Darfur- se încadrează perfect în mozaicul etnic sudanez. Africanii reprezintă aproape jumătate din populația provinciei, conviețuind alături de alte 15 etnii. Spre deosebire de situația din provinciile sudice, locuitorii din Darfur- sunt, ca religie, musulmani sunniți, ceea ce i-a și determinat ca de-a lungul conflictului dintre nordul musulman și sudul creștin să se poziționeze de partea guvernului de la Khartoum. Se estimează că între 40% și 60% din populația provinciei s-a înrolat și a luptat în armata sudaneză în timpul "războiului Anyanya" din 1983 până în prezent, pentru acești africani religia islamică fiind un factor mai puternic mobilizator decât rasa (populația din sud e tot africană, dar de religie creștină).

Așadar, nemulțumirile care au dus la izbucnirea conflictului din provincia Darfur- nu au fost bazate pe criterii etnice sau religioase, ci pe resentimentele populației față de distribuirea inegală a bogăției. De altfel, cele două mișcări insurgente din Darfur-, Mișcarea pentru Eliberarea Sudanului și Mișcarea pentru Justiție și Egalitate, au acuzat guvernul central că, în pofida loialității și suportului acordat împotriva rebelilor creștini, acesta tratează populația la fel ca pe cea din sud. Conflictul a început mocnit în februarie-martie 2003, dar s-a intensificat rapid, urmând același tipar de evoluție ca războiul civil nord-sud. În fața noului front, guvernul central a decis aplicarea acelorași mijloace de terorizare a populației, în speranța că aceasta își va retrage suportul politic acordat celor două mișcări rebele din Darfur-. S-au folosit avioane și elicoptere care au bombardat satele, miliții denumite "janjaweed" care au masacrat populația civilă și au distrus sursele de întreținere ale acesteia. Rezultatul se poate contabiliza tot în cifre statistice, la fel de impersonale: peste 50.000 de morți, peste 1 milion de refugiați. Ca reacție, Națiunile Unite declară că în provincia Darfur- are loc "cel mai mare dezastru umanitar din lume" și... atât.

 

Strategia Khartoum-ului - un alt fel de "diplomație triunghiulară"

 

Până la izbucnirea crizei din Darfur, guvernul central sudanez, în edificarea unui stat islamist "ideal" fără oponenți și fără alte grupuri religioase, s-a folosit de populația musulmană din provincia vestică ca principală bază în constituirea forțelor armate trimise să extermine populația creștină din sud. Făcând apel la simboluri religioase, Khartoum-ul a reușit să mobilizeze nu doar triburile arabe din Darfur-, dar și pe cele africane în ceea ce era considerat un "jihad intern".

O dată cu începerea, în 2003, a revoltei din Darfur-, guvernul s-a văzut confruntat cu două fronturi. Într-un acces de panică, și încercând să-și păstreze cât mai mult din suportul populației din provincia vestică, atât de necesar în lupta contra sudului, președintele sudanez Bashir a acuzat cele două mișcări rebele de legături cu Israelul și Statele Unite (cei doi "dușmani" ai islamului) sau cu mișcarea rebelă din sud, considerându-le un grup de "bandiți înarmați" sau triburi nomade ce luptă între ele pentru putere. În același timp a început negocieri cu rebelii din sud în speranța că un anumit acord de încetare a focului sau chiar un anumit tratat de pace i-ar permite mutarea, în Darfur, a celor peste 70.000 de soldați dislocați în sud. Cu resursele financiare, tehnice și umane aproape epuizate în urma a peste 20 de ani de lupte neîntrerupte, mișcarea de eliberare sudaneză din sud privește pacea ca singura modalitate de a obține o poziție de putere mai bună în timp ce guvernul central dorește oprirea ostilităților pe un front cel puțin până la "pacificarea" părții de vest a țării.  

După ce de-a lungul timpului Darfurul a susținut Khartoum-ul în campania de epurare a sudului, în prezent a devenit dependent de evoluțiile de pe acest front, fiind interesat în menținerea rezistenței. Dacă sudul ar încheia pace separată cu guvernul central, cele două mișcări insurgente din Darfur ar deveni clar dezavantajate în raport cu totalitatea forțelor armate sudaneze, deși se poate pune în discuție câte dintre acestea (mulți soldați provin din provincia vestică) ar lupta împotriva propriilor familii. Pe de altă parte, dacă rezistența din sud ar continua, în pofida numeroaselor semne de slăbiciune, o reconciliere între sud și vest ar fi oricum puțin probabilă datorită atrocităților împotriva creștinilor susținute de Darfur timp de peste două decenii. Din tot acest joc complicat al intereselor și strategiilor, Khartoum-ul iese învingător.

 

O Bosnie mai puțin interesantă pentru toți sau doar pentru unii

 

Din unele puncte de vedere, războiul civil din Sudan se aseamănă mult cu mai cunoscutul, pentru europeni, război din Bosnia. La fel ca această fostă republică a fostei federații iugoslave, Sudan este o țară pe teritoriul căreia conviețuiesc numeroase grupuri etnice, moștenire a trecutului colonial, dar mai ales a perioadei de decolonizare, în care granițele majorității statelor africane au fost trasate fără a ține cont de componența etnică a populațiilor pe care urmau să le înglobeze. Peste clivajul etnic, se suprapune în mod dezastruos o falie dezintegratoare ce se fundamentează atât pe considerente de rasă (falie ce îi pune în poziții de adversitate pe arabi și africani), dar și o falie religioasă (separând populația nordică majoritar musulmană de sudul creștin). Pentru ca mozaicul să fie și mai complicat, tuturor acestor surse de tensiune și conflict li s-au adăugat factori ce țin de dezvoltarea economică inegală între provincii, de lupta pentru putere la nivel tribal, de accesul la resurse de petrol.

La fel ca în Bosnia, unde alianțele s-au schimbat de mai multe ori (a existat un acord între forțele croate și cele sârbe de încetare a focului și concentrare împotriva musulmanilor bosniaci premergător acordului impus de comunitatea internațională croaților și musulmanilor bosniaci) și în Sudan, datorită existenței mai multor fronturi, vechii adversari pot deveni parteneri și vice-versa.

Ce este diferit față de Bosnia este lipsa de reacție a comunității internaționale sau acea "indiferență strategică" a acesteia, cum au numit-o unii analiști. Desigur, Sudanul nu se află în proximitatea geografică a unei Uniuni Europene îngrijorate de evoluțiile de la frontierele sale, așa cum a fost cazul Bosniei. Iar lipsa de reacție a Statelor Unite poate fi oarecum justificabilă luând în considerare, pe de o parte experiența nefericită din Rwanda, când implicate într-un război civil tribal trupele americane au suferit pierderi ce au dus la diminuarea "apetitului" pentru intervenții în zone prea puțin importante strategic, iar pe de altă parte situația complexă din teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak.

Alte state, promotoare ale drepturilor omului, precum Canada, au făcut concesii față de guvernul de la Khartoum, fiind interesate mai mult de exploatarea petrolului din Sudan decât de situația populației civile. Este cunoscut faptul că o companie canadiană, Talisman Energy Inc., este implicată alături de guvernul sudanez în exploatarea unor câmpuri petrolifere, profiturile rezultate putând sprijini respectivul guvern în obținerea rezultatelor militare pe cele două fronturi din sud și vest.

Continuarea crizei sudaneze poate avea implicații nu doar pentru stabilitatea internă a acestui stat african, dar și pentru cea regională, Ciadul, stat vecin cu Sudan-ul, putând fi "contagiat". Președintele acestui stat datorează venirea la putere, printr-o lovitură de stat în decembrie 1990, guvernului sudanez, care l-a sprijinit militar. În același timp, el își datorează suportul politic intern unui trib, Bidayat, care are aceleași origini etnice cu tribul Zaghawa, din provincia Darfur, trib care a jucat un rol important în începerea rebeliunii și care e acum ținta acțiunilor de epurare întreprinse de Khartoum. Instabilitatea din Sudan poate fi exportată, în aceste condiții, și în Ciad.

Considerând criza din Darfur drept "cel mai mare dezastru umanitar al lumii", Consiliul de Securitate al ONU, a cărui președinție este deținută în prezent de România, a "trecut" la acțiune. A încercat să voteze o rezoluție prin care să amenințe Sudanul cu sancțiuni, în cazul în care nu dezarmează milițiile arabe "janjaweed" din Darfur, însă ulterior cuvântul sancțiune a fost înlocuit cu unul mai "blând", și anume "amenințarea cu acțiuni", în concordanță cu articolul 41 al Cartei ONU. La rândul lor, Statele Unite au "trecut" și ele la acțiune, Congresul american votând o rezoluție în care acuza guvernul sudanez de "genocid", termen dur care ulterior nu a mai fost preluat în discursurile administrației Bush jr. În același timp, guvernul de la Khartoum neagă atrocitățile în pofida a numeroase dovezi aduse de observatori și de organizațiile umanitare, dar continuă să interzică acestora accesul în regiune. "Țara arde, babele se piaptănă" sau altfel spus în timp ce oameni nevinovați sunt uciși în Sudan, comunitatea internațională "se codește" să intervină, căci până la urmă în Sudan nu se ascunde nici Osama bin Laden și nici nu sunt resursele petroliere din Irak.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 18

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: