Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Americanii și votul negativ

Raluca ȘTIREANU

Poziționarea lui Kerry în campania electorală nu este mult diferită de cea a președintelui în exercițiu. El își asumă aceeași situație a liderului aflat față în față cu o amenințare la adresa țării sale. Însă accentuează valorile și principiile, în detrimentul identificării acțiunilor concrete.



Convenția Democraților - o singură voce, mai multe ecouri

 

La sfârșitul lunii iulie a avut loc în Boston Convenția Partidului Democrat, care a confirmat candidatura tandemului John Kerry-John Edwards la președinția, respectiv vicepreședinția Statelor Unite. "A confirmat" și nu "a nominalizat" pentru că în momentul de față Convențiile Naționale ale partidelor americane nu mai sunt forul decisiv pentru alegerea candidatului la președinție, ci doar un forum unde se dezbat anumite chestiuni ale platformei electorale și se construiește imaginea publică a respectivului candidat. Nominalizarea candidatului se petrece efectiv mult mai devreme în procesul electoral, iar acesta la rândul său își numește partenerul de cursă electorală - candidatul la vicepreședinție - imediat după aceea. Astfel încât cei doi sunt implicați încă de la început în elaborarea agendei electorale a partidului.

Totuși, interesul publicului american este în continuare crescut față de Convențiile Naționale nu datorită emoției procesului de nominalizare, ci pentru că ele reprezintă un prilej de mai bună cunoaștere a candidaților și a platformei lor, contribuind astfel la informarea votanților și la mobilizarea lor pentru alegerile propriu-zise. A fost și cazul Convenției Democrate de acum o lună care a avut rolul de a-l prezenta electoratului pe Kerry și programul său. Participarea a fost semnificativă, 5000 de delegați, 15.000 de invitați și 15.000 de jurnaliști fiind prezenți. Două reproșuri esențiale au fost aduse acestei Convenții: pe de-o parte faptul că toți cei care aveau o poziție diferită de cea a lui Kerry și a apropiaților săi - fie mai radicali, fie mai moderați - au fost omiși de pe lista celor care au ținut discursuri, pentru a oferi o imagine cât mai unitară a partidului în rândul alegătorilor. Pe de altă parte, unii analiști au considerat că problema războiului din Irak în particular și a politicii externe americane în ansamblu a fost tratată superfluu în discursul lui Kerry, acesta spunând că știe ce are de făcut în această privință, fără să ofere detaliile precise pe care alegătorii le-ar fi așteptat. Așadar, la această convenție, Democrații au încercat să ofere un discurs unitar, al unei singure voci, însă ecourile nemulțumirilor din partid și din afara lui au fost suficient de puternice pentru a se face auzite.

 

"Sunt John Kerry și mă prezint la datorie"

 

Acestea au fost cuvintele cu care și-a început candidatul democrat discursul de acceptare a nominalizării. A fost o introducere pe care mulți au aplaudat-o pentru prezența ei de spirit, dar și ca semnificativă pentru imaginea pe care mizează Kerry în campanie. Contextul războiului nu poate fi ignorat, iar Bush este clar că va juca rolul "președintelui în vreme de război". Așadar, Kerrya ales să sublinieze trecutul său de soldat american în Vietnam, care acum va apăra de la Casa Albă țara, cu la fel de mult simț al datoriei și empatizând cu trupele americane trimise pe fronturi departe de casă, în bătălii în care pot pierde tot, fără să câștige nimic.

Scheletul programului lui Kerry este "o Americă mai puternică acasă, respectată în lume", ceea ce arată o abordare frontală a securității Statelor Unite în momentul de față, constrânsă de nevoia de a împiedica orice alt atac de tipul 11 septembrie pe propriul teritoriu, dar și de necesitatea de gândi felul în care se raportează la restul lumii - unilateralism sau multilateralism, și, dacă ultimul, alături de cine? Problema este pusă bine, fiind deja pe tapet de ceva ani în spațiul public american, slăbiciunea însă constă în soluțiile pe care le oferă Kerry pentru viitor. El spune ceea ce o parte a americanilor așteptau de la el - că nu va face ce a făcut Bush. Însă nu reiese foarte clar ce va face el, John Kerry, ca președinte al SUA, cu ce va înlocui din ceea ce Bush a făcut greșit. El spune că "voi duce acest război folosindu-mă de experiența mea directă în război" sau că "știu ce avem de făcut în Irak". Însă retorica cerând argumente, el face apel la patos, la emoțiile omenești ale celor care sunt pe front sau au rude pe front, și la sensibilitatea celor care plătesc pentru acest război, contribuabilii americani. Kerry a afirmat clar: "Nu voi ezita să folosesc forța atunci când situația o va cere", dar spune prea puțin despre criteriile de evaluare a unei astfel de situații.

Poziționarea lui Kerry în campania electorală nu este mult diferită de a președintelui în exercițiu. El își asumă aceeași situație a liderului aflat față în față cu o amenințare la adresa țării sale. Însăaccentuează valorile și principiile, în detrimentul identificării acțiunilor concrete. Bush a definit mândria americană prin atuurile puterii de a interveni oriunde pe planetă, militar și politic, iar Kerry mizează pe insatisfacția americanilor față de această definiție. De aceea el încearcă să justifice același potențial de intervenție prin valorile tradiționale ale societății americane. "...scrutinul înseamnă alegeri. Iar alegerile înseamnă valori. În cele din urmă nu politicile și programele contează; președintele trebuie să aibă principii".

 

"Cele două Americi"

 

Discursul democrat este atipic și din punct de vedere economic. Temele pe care cei doi candidați le-au identificat ca fiind majore în programul lor la nivelul politicilor interne se adresează clasei mijlocii, interesate de taxe, care formează tradițional electoratul republican. Kerry a vorbit despre disciplină și responsabilitate fiscală, despre micșorări ale taxelor și ale deficitului bugetar. Edwards a formulat aceste politici mai tranșant, vorbind despre "o Americă a săracilor și o Americă a bogaților", intenția fiind de a păstra electoratul democrat și de a câștiga voturi din tabăra adversă, lucru necesar având în vedere procentele apropiate dintre cei doi candidați. Strategia este riscantă, cu atât mai mult cu cât cei doi democrați au rădăcini sociale în elita Coastei de Est, sunt avocați milionari, iar soția lui Kerry este moștenitoarea unui soț decedat, fost senator miliardar. O astfel de origine socială îi face puțin credibili pe cei doi în rândurile claselor sărăcite de recesiunea economică din ultimii ani.

Pe agenda electoratului american, patru teme au fost identificate ca importante, în ordinea aceasta: economia, războiul din Irak, valorile și stilul de conducere. Primele două sunt punctuale, iar electoratul va decide pe baza unor argumente cvasiraționale, în funcție de interesele sale imediate. Cele din urmă însă sunt subiective, anumite percepții fiind și schimbătoare și ușor de manipulat. Kerry atrage discursul pe acest teren din două motive aparente: pe de-o parte este mai ușor să sensibilizezi publicul fără să-l minți direct, știind că unele din acțiunile pe care le ai de întreprins ca viitor președinte al SUA nu pot fi spuse în campanie fără serioase consecințe negative asupra succesului tău, iar pe de altă parte pentru că publicul american este foarte vulnerabil și emoțional în urma succesivelor lovituri psihologice din și după 11 septembrie.

Mulți nu știu exact ce vor, știu că "orice, numai Bush, nu". Iar atunci o retorică împotriva președintelui în exercițiu, fără atacuri murdare și directe (așa cum de fapt a și fost aceea a discursului de acceptare a lui Kerry), are șansele cele mai mari de reușită, având în vedere că demantelează punct cu punct ce a făcut predecesorul și pune în loc valori, emoții, principii. Americanii probabil că vor vota în mare măsură împotriva lui Bush, fără să știe însă exact pentru ce.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 18

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: