Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Ce aduce nou Comisia Barroso?

Anton COMĂNESCU

O alegere de compromis? O complicată manevră politică? Acestea erau întrebările pe care și le puneau cei aflați pe culoarele Consiliului European în seara în care, după lungi discuții, José Durăo Barroso a fost nominalizat pentru postul de președinte al Comisiei Europene. Nedumeririle și suspiciunile erau mai mult decât îndreptățite, date fiind personalitățile de calibru care fuseseră rând pe rând excluse de pe lista favoriților pentru cel mai important post european. Primul ministru luxemburghez, Jean-Claude Juncker, sau cel austriac, Wolfgang Schlussel, fostul prim-ministru Belgian, Jean-Luc Dehane, sau însuși Bertie Ahern, primul ministru irlandez, care a deținut președinția Consiliului European fiind astfel artizanul negocierilor pentru alegerea președintelui Comisiei, au fost doar câțiva dintre cei care intraseră cu șanse considerabile în cursapentru înlocuirea lui Romano Prodi.



Alegerea noului președinte al Comisiei Europene a arătat încă o dată importanța covârșitoare a intereselor politice ale marilor puteri europene. Fiecare dintre "cei mari" a reușit sub o forma sau alta dacă nu să-și impună propriul candidat, cel puțin să elimine candidații care i-ar fi putut fi ostili. Deși fiecare dintre candidații pe care i-am numit avea toate calitățile necesare pentru a dirigui cu succes afacerile europene, nici unul nu a reușit să împace toate marile puteri. Ca atare, numele lui Barroso a apărut în ultimul moment, ca o soluție disperată la o problemă care era pe punctul de a rămâne nerezolvată.

După numirea sa, agențiile de presă au început să scormonească după informații pentru a contura profilul primului ministru portughez care zăcuse într-un con de umbră, fără a impresiona deloc opinia publică europeană. Fost comunist, membru chiar al unei organizații maoiste în anii '70, Barroso a studiat dreptul la Lisabona pentru a se înscrie apoi la cursurile de master ale Universității Georgetown din Washington. Reîntors în Portugalia, și-a reluat activitatea politică, fiind atras acum însă de centru-dreapta și intrând în Partidul Social-Democrat în 1980. După ce a deținut mai multe funcții în ministerul de interne și cel de externe, a fost numit ministru al afacerilor externe în 1992, rămânând în acest post până în 1995 când partidul său a pierdut alegerile. Deși a știut să profite de lupta din sânul partidului și să ajungă lider al acestuia, lui Barroso i-au lipsit charisma și calitățile oratorice, rămânând nepopular și acționând doar în opoziție până în 2002 când a ieșit la rampă cu un mesaj populist și catastrofic care i-a adus câștigarea alegerilor.

Guvernul său, deși apreciat la nivel european pentru reușita de a reduce deficitul bugetar portughez sub limita impusă de Uniunea Europeană, nu a beneficiat de aceeași recunoaștere pe plan intern, unde performanțele economice au lăsat de dorit, iar imaginea sa publică s-a deteriorat continuu. Un maestru al jocurilor de culise și un politician ambițios, Barroso a reușit însă să se strecoare printre cei puternici la Bruxelles și să-și ofere serviciile când lupta era mai crâncenă și părea fără ieșire.

Gurile rele spun că principala sa calitate a fost aceea de a fi suficient de mic și slab pentru a nu deranja marile puteri. Însă într-o birocrație europeană, unde charisma și caracterul politic contează din ce în ce mai puțin, s-ar putea ca Barroso să se dovedească individul perfect adaptat la acest mediu instituțional. Ceea ce nu înseamnă nici pe departe că vom vedea mai multă eficiență din partea Comisiei. Ultimii doi președinți, Jacques Santer și Romano Prodi, au fost la fel de adaptați la mediul birocratic, însă nu au reușit niciodată să treacă de limitele impuse de jocul politic și de problemele delicate aflate permanent pe masa negocierilor - reforma politicii agricole, deficitul bugetar, șomajul etc.

Dar dincolo de persoana lui Barroso, a apărut o rază de speranță o dată cu alegerea membrilor noii Comisii, care pare să se ridice peste nivelul propriului președinte. Pe 12 august au fost dezvăluite numele celor 25 de comisari care vor gestiona politica europeană până în 2009. Numele care interesează cel mai mult este cel al actualului comisar pentru extindere, Günther Verheugen, căruia i s-a încredințat postul-cheie al industriei și funcția de vicepreședinte al Comisiei. După ce Germania- se aflase printre susținătorii cei mai fervenți ai unui post de supercomisar care să coordoneze politicile economice și deci să aibă în subordine comisarii responsabili cu concurența, piața internă și alte domenii economice, s-a decis renunțarea la ideea creării supercomisarilor, considerându-se că aceasta ar putea genera disensiuni politice. Dar, deși José Durăo Barroso a insistat că este adeptul unei Comisii în care toți sunt egali și ceea ce primează este lucrul în echipă, se pare că lui Günther Verheugen i s-a încredințat în spatele ușilor închise rolul de eminență cenușie a afacerilor economice europene. Lucru care pentru noi nu poate fi decât îmbucurător, atât ca români, cât și ca europeni. Ca români pentru că Verheugen s-a dovedit un susținător al cauzei României în negocierile de aderare, iar ca europeni pentru că performanțele sale în cadrul Comisiei Prodi au fost incontestabile. În condițiile în care Uniunea se află într-o perioadă critică din punct de vedere economic, cu numeroase reforme care așteaptă să fie puse în practică, cu procesul de extindere care va aduce transformări profunde în peisajul economic și cu obiectivul ambițios de a face Uniunea Europeană cea mai competitivă economie din lume până în 2010, va fi mare nevoie de un comisar energic și experimentat care să coordoneze economia europeană.

Alte numiri importante sunt cea a britanicului Peter Mandelson, un apropiat al lui Tony Blair, în postul de comisar pentru comerț, cea a spaniolului Jaquin Almunia la afaceri economice și financiare sau a fostului comisar francez responsabil cu politica regională, Jacques Barrot, care va prelua portofoliul transporturilor. O numire controversată este cea a italianului Rocco Buttiglione la justiție și afaceri interne, dat fiind faptul că presiunea făcută de Silvio Berlusconi pentru asigurarea acestui post pentru protejatul său pare să ascundă dorința premierului italian de a calma intențiile Comisiei de a declanșa investigații în numeroasele scandaluri de corupție care au zguduit Italia în ultima vreme.

Demn de remarcat și în același timp mulțumitor este faptul că noile țări membre au obținut numeroase posturi-cheie în configurația noii Comisii. Printre cele mai interesante se numără cel al afacerilor administrative pe care a fost numit estonianul Siim Kallas, energia, care va fi condusă de experimentatul președinte al Partidului Socialist Ungar, Laszlo Kovacs, sau finanțele și bugetul, unde a fost numită lituanianca Dalia Grybauskaite.

Formula noii Comisii urmează a fi aprobată de Parlamentul European, care va începe audierile la sfârșitul lunii septembrie, în așa fel încât confirmarea tuturor membrilor să poată să fie terminată până la 1 noiembrie când noii comisari își vor prelua oficial atribuțiile. Formula Comisiei va suferi însă modificări pe parcurs, în primul rând după adoptarea noii Constituții Europene prin care se creează postul de ministru de externe, care deja i-a fost rezervat lui Javier Solana, și ulterior, în 2007, când România, Bulgaria și posibil Croația vor trimite propriii comisari la Bruxelles. Privind la lupta care s-a dat pentru recentele nominalizări și ținând cont de multitudinea de variabile care au intrat în ecuația negocierilor, cei care tânjesc la un post de comisar în 2007 vor trebui să se pregătească încă de pe acum. Evident că alegerile noastre din toamnă vor crea anumite premise, însă trebuie reținut că funcțiile europene nu se câștigă la talk-show-uri dâmbovițene, ci mai ales pe culoarele puterii de la Bruxelles.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 18

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: