Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Despre etnicitate și conflictele etnice (II)

Raul MARIAN

Așa cum menționam în numărul precedent, în pofida acelorași mecanisme care stau la baza lor (aminteam două fenomene generale care sunt cauzatoare de tensiuni etnice și ambiții secesioniste: dezvoltarea de etno-politici de către reprezentanții grupurilor etnice și dilema securitate/insecuritate resimțită de respectivele grupuri ca urmare a acestor etno-politici), conflictele etnice pot înregistra traiectorii și finalități diferite care variază pe o scală la extremitățile căreia se află secesiunea violentă respectiv, cea pașnică.



Prima față a monedei: secesiunea pașnică în fosta Cehoslovacie

 

Cea mai importantă caracteristică a procesului de secesiune din fosta Cehoslovacie se referă la natura sa non-violentă determinată de faptul că nici unul din cele două grupuri etnice (cehi și slovaci) nu a perceput o amenințare fizică. Principalul factor ce a generat acest proces îl reprezintă existența unei dileme de securitate între cele două grupuri bazată însă pe dimensiunea economică.

Până în 1989, datorită poziției geopolitice a Slovaciei, departe de frontiera dintre cele două blocuri, în acest stat a fost dezvoltată o adevărată industrie de materii prime și de tehnologie de război (producția de material de război reprezenta 60% din producția industrială). După 1989 această industrie s-a prăbușit datorită înapoierii tehnologice și a generat atât un șomaj ridicat, cât și grave probleme ecologice. Reforma economică a exacerbat resentimentele slovacilor cu privire la politicile guvernului central ce erau privite ca favorizând Cehia în detrimentul Slovaciei. Investițiile făcute de Cehoslovacia în Slovacia au vizat industria de materii prime și cea de apărare, iar cele din Cehia industria de produse finite și de înaltă tehnologie, fapt ce aparent a limitat dezvoltarea industrială, și deci și economică a Slovaciei.

Această combinație între o economie slab dezvoltată și un proces de reformă lent a generat insecuritate economică pentru etnicii slovaci care în timpul alegerilor din 1992 au susținut partide ce promiteau încetinirea reformei și protejarea intereselor slovacilor. În Cehia, etnicii cehi au susținut, din contră, partide ce promiteau accelerarea reformei și alinierea la standardele occidentale. Rezultatul alegerilor a adus în legislativul federal majoritatea pentru două partide ale căror programe erau ireconciliabile. Vladimir Meciar, liderul Mișcării pentru o Slovacie Democratică, a promis creșterea autonomiei și o reformă economică lentă, în timp ce Vaclav Klaus, liderul Partidului Democratic-Civic din Republica Cehă, a promis reforme pro-piață. În timpul discuțiilor dintre cei doi lideri privind viitorul federației, Meciar a propus o confederație de state cu o suveranitate sporită a Slovaciei, în timp ce Klaus era partizanul fie al unui stat federal, fie a două state independente.

Pe parcursul mandatului său, Meciar a formulat etno-politici ce accentuau drepturile și insecuritatea slovacilor și alienau etnicii cehi ce dețineau mai multă putere în sistemul federal sau ofensau minoritatea maghiară din Slovacia. Politica de supralicitare a problematicii etnice și asimetria economică dintre cele două republici au făcut reconcilierea imposibilă și dezintegrarea tot mai probabilă. Promisiunile făcute de Meciar și Klaus au creat insecurități în rândul celor două grupuri etnice, ce au generat conflictul etnic pasiv și au creat cereri de autonomie și separatism.

O caracteristică aparte a destrămării Cehoslovaciei constă și în modul în care ea a fost decisă, în urma unor întâlniri între cei doi lideri ce au hotărât, la 20 iunie 1992, să dividă federația, în absența unui referendum.

Chiar dacă divizarea Cehoslovaciei și rezolvarea conflictului etnic cehi-slovaci s-au rezolvat în absența violenței, cele două republici succesoare s-au confruntat cu posibilitatea unor conflicte etnice încă o lungă perioadă de timp. În Republica Cehă exista un conflict pasiv între cehi și minoritatea germană din regiunea Sudetia, conflict ce de-a lungul istoriei a îmbrăcat forme diferite. În ceea ce privește Slovacia, șansele izbucnirii unui conflict etnic au fost mult mai mari, ținând cont de politicile discriminatorii ale guvernului central îndreptate împotriva minorității maghiare și rrome. Din fericire, presiunile exercitate de Uniunea Europeană în legătură cu protejarea drepturilor minorităților (criteriul politic de la Copenhaga) au jucat un rol important în diminuarea tensiunilor. De altfel, integrarea celor două state în UE a făcut improbabilă apariția, pe viitor, a unor conflicte etnice în spațiul fostei Cehoslovacii.

 

Reversul monedei: secesiunea violentă în spațiul ex-iugoslav

 

Conflictele din fostul spațiu iugoslav au avut ca factor principal procesul de dezintegrare a Republicii Federale a Iugoslaviei generat de stagnarea economică și criza politică din interiorul federației, în care lideri politici aflați în competiție au apelat la etno-politici și naționalism ca mijloc de menținere a controlului în condițiile creșterii nemulțumirii populației. În Serbia, în 1987, ajunge la putere președintele Slobodan Miloșevici care avea un program naționalist ce-și propunea crearea "Serbiei Mari". În 1990, Serbia elimină autonomia provinciilor Kosovo și Vojvodina și își însușește dreptul lor de vot, ceea ce a dat Serbiei drept de veto asupra oricărei legislații sau reforme propuse de o altă republică. Apare astfel o dilemă de securitate politică între Serbia, pe de o parte, și celelalte republici. Urmarea acestor evoluții a fost creșterea tendințelor de separație în republicile nordice: Slovenia și Croația. În timpul crizei constituționale ce a urmat, Bosnia a încercat negocierea unei soluții pentru reformarea federației, deoarece părăsirea acesteia de către Slovenia și Croația ar fi lăsat republica fără nici o putere de a contrabalansa o Serbie expansionistă.

În martie, respectiv aprilie 1990, în Slovenia și Croația ajung la putere partide naționaliste. Cele două republici și-au declarat independența la 26 iunie 1991. Urmare a acestor declarații, Serbia atacă cele două republici, războiul din Slovenia durând 10 zile și fiind încheiat prin Acordul Brioni (7 iulie 1991), în timp ce războiul din Croația, în care armata iugoslavă a fost susținută de trupele paramilitare ale etnicilor sârbi din republică, s-a încheiat abia în decembrie 1991, prin Planul Vance.

Declararea independenței de către cele două republici nordice și încheierea ostilităților între Serbia și Croația, ceea ce a permis Serbiei să-și canalizeze eforturile pentru menținerea Bosniei în interiorul federației și sub controlul său, sunt cei mai importanți factori ce au generat acutizarea conflictului din Bosnia-Herțegovina. Confruntată în cadrul federației cu insecuritatea politică, Bosnia și-a declarat, la rândul ei, independența în aprilie 1992. Grupurile etnice ale croaților și sârbilor din interiorul Bosniei s-au confruntat în acel moment atât cu insecuritatea politică (ca grup majoritar, musulmanii dețineau controlul principalelor instituții), cât și cu o insecuritate fizică (conflictul etnic dintre cele trei grupuri etno-religioase devenind unul activ și extrem de violent).

Procesul de supralicitare a problemelor etnice din Bosnia a început însă încă din 1990, când, în urma alegerilor legislative, majoritatea locurilor în Parlament au fost obținute de partidele naționaliste ce reprezentau cele trei grupuri etnice: Partidul Democratic Sârb, Partidul Democratic Croat și Partidul Musulman al Acțiunii Democratice. Aceste alegeri au creat un tipar în cadrul republicii, în sensul că partidele naționaliste reprezentând populația majoritară din diverse arii, în urma câștigării controlului asupra autorităților locale, au început un proces de numire în funcții importante pe baza identității etnice. În octombrie 1990, Partidul Democratic Sârb a creat un Consiliu Național Sârb care era un corp legislativ independent de guvernul de la Sarajevo și care reprezenta cele șase regiuni autonome în care etnicii sârbi erau majoritari, regiuni ce vor constitui baza teritorială a viitoarei Republici Srpska. În același timp, Partidul Democratic Croat și-a întărit controlul în regiunile în care majoritatea populației o reprezentau etnicii croați: două "districte croate" în vestul Herțegovinei și în Posavina. Singurul care a susținut un stat multi-etnic a fost Partidul Musulman al Acțiunii Democratice.

Până în momentul izbucnirii conflictului, tensiunea dintre cele trei grupuri etnice a fost încurajată de politicile etno-naționaliste ale celor trei partide și de acțiunile lor concrete care au acutizat dilema de securitate dintre acestea. Încheierea ostilităților dintre Croația și Serbia a permis celor două state să aloce toate resursele grupărilor paramilitare care le reprezentau interesele în Bosnia. Inițial, musulmanii s-au confruntat cu două fronturi, unul sârb dinspre est și nord și altul croat dinspre vest, între cele două grupuri etnice fiind posibil să fi existat un acord de divizare a Bosniei. Deși în 1993 cele mai puternice lupte s-au dat între facțiunile croată și musulmană, în 1994 cele două părți au semnat un acord de încetare a ostilităților, sub presiunea Statelor Unite. În octombrie 1995, în urma unor bombardamente NATO, Statele Unite au reușit să obțină un acord de încetare a focului între cele trei facțiuni, urmat de semnarea Acordului de la Dayton. Acest acord a încheiat oficial războiul din Bosnia, recunoscând statutul internațional al acesteia, ca un singur stat format din două entități - o Federație Croato-Musulmană și Republica Srpska - care are trei co-președinți, ce reprezintă interesele celor trei grupuri etnice.

 

Istoria nu se repetă... întotdeauna

 

Evoluția non-violentă în Cehoslovacia s-a datorat în principal mecanismelor interne de negociere, guvernul central acceptând separarea fără a încerca să reprime conflictul prin forță. La aceasta a contribuit în mod hotărâtor decizia liderilor celor două comunități, chiar în lipsa unui acord din partea celor pe care îi reprezentau, de a accepta în mod pașnic separarea. În schimb, în Iugoslavia, încercarea guvernului central sârb de a domina celelalte comunități etnice, politica naționalist-expansionistă a lui Miloșevici și escaladarea spiralei înarmării (de către indivizi, comunități, grupuri paramilitare) au făcut concilierea imposibilă și au determinat actorii implicați să recurgă la violență pentru atingerea obiectivelor.

Nu lipsită de importanță a fost și lipsa de eficiență în medierea conflictului manifestată de organismele internaționale. Uniunea Europeană s-a implicat de la început, însă era abia la începutul drumului pentru definitivarea unei Politici Externe și de Securitate Comună care să-i permită o acțiune mai fermă. Pe de altă parte, Națiunile Unite și NATO au fost angajate în aceste conflicte, însă unii dintre membrii lor le-au împiedicat să fie mai eficiente.

Deși au început aproximativ în același timp, destrămarea Cehoslovaciei și a Iugoslaviei au urmat căi diferite de evoluție. În ambele state au existat tensiuni etnice generate de etno-politicile unor partide naționaliste. Și tot în ambele state grupurile etnice s-au confruntat cu insecuritatea economică și politică. Deși joacă un rol determinant în apariția tensiunilor etnice, cele două fenomene, etno-politicile și dilema de securitate/insecuritate a grupurilor etnice, nu sunt singurii factori, important fiind atât contextul intern, cât și conjunctura externă. Ceea ce determină ca istoria să nu se repete întotdeauna.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 16

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: