Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Avem creștere economică. Este sănătoasă?

Cristian BANU

Guvernul a anunțat plin de mândrie că avem o creștere economică de 6,1%. "Economia duduie", spunea bucuros premierul. Numai că economia românească duduie ca o mașină ambalată cu frâna de mână trasă. Face zgomot, scoate fum, dar nu se mișcă de pe loc și, în plus, motorul riscă să se strice.



O economie diferită...

 

Teoretic vorbind, creșterea anunțată de guvern este relativ sănătoasă, întrucât ea are la bază o creștere a producției industriale pe primul trimestru de 5,8%, iar în martie și aprilie deficitul comercial și-a atenuat ritmul de creștere. De asemenea, există perspectiva unui an agricol foarte bun, ceea ce ar ajuta, de asemenea, creșterea economică.

Paradoxul este că aceste creșteri, respectiv atenuări au loc în condițiile în care creditarea în lei este foarte costisitoare, BNR inducând o politică monetară extrem de strictă. Nu trebuie uitat că, din februarie, se aplică noile norme asupra creditării, care însă nu par să fi descurajat foarte tare consumul populației. După un ușor recul, probabil având cauze psihologice, și nu în urma normelor, creditarea populației a fost reluată într-un ritm relativ similar.

Explicația acestui fenomen o constituie faptul că economia românească este puternic euroizată (sau dolarizată, pe alocuri), astfel încât ce se întâmplă cu leul nu impresionează pe nimeni foarte tare. Ca atare, deși dobânzile la creditele în lei sunt foarte mari, consumul privat a crescut cu 8,4%.

În aceste condiții, BNR nu mai are la dispoziție dobânzile ca pârghii de influențare a economiei. Dacă planeta întreagă este cu ochii pe FED sau pe BCE pentru a vedea când se modifică dobânzile, o eventuală scădere sau creștere a dobânzilor anunțată de BNR nu prea impresionează pe nimeni. Majorarea dobânzii de intervenție de mai multe ori în cursul anului trecut nu a reușit deloc să stăvilească creșterea consumului, ca atare nimeni nu se așteaptă acum ca BNR să o scadă cu mai mult de un procent.

Astfel, în mod normal, nu ar trebui să aibă loc o scădere a dobânzilor de intervenție, ci, din contră, să crească, scăderea putând părea o măsură atipică pentru o economie care crește în ritmuri specifice mai degrabă pentru o economie "supraîncălzită". Dacă în primul trimestru economia a crescut în condițiile unor dobânzi "mari", cu cât ar crește ea în condițiile scăderii lor?

În aceste condiții, recentele discuții legate de trecerea la leul greu nu prea își mai au suportul. Populația și firmele gândesc deja mai mult în euro, monedă pe care România oricum o va adopta în câțiva ani (3-5, maxim 10). Practic, această denominare nu se mai justifică.

 

Ce a alimentat creșterea?

 

Creșterea a fost alimentată de consumul populației, ce a crescut cu 8,4%, creștere datorată în parte unei situații conjuncturale: creșterea salariului minim de la 2,5 la 2,8 milioane și două prime importante, al treisprezecelea salariu, acordat de mulți angajatori în luna ianuarie și prima de Paște, de la sfârșitul lui martie. De altfel, oriunde în lume, creșteri ale consumului populației de asemenea dimensiuni nu sunt decât conjuncturale și nu pot fi menținute pe termen lung. Mai ales că nu s-a înregistrat vreo creștere similară a productivității muncii (care a fost de doar 13,5%, spre deosebire de creșterea salarială de 22%). Pe de altă parte, România are o structură atipică a forței de muncă, deoarece nu mai puțin de 25 % din forța de muncă lucrează în administrația publică, unde nu se pune problema productivității.

O altă sursă a fost creșterea transferului de bani dinspre românii care lucrează în străinătate, peste două milioane de persoane. Creșterea așteptată pe întregul an este de 300 de milioane de euro - vorbind aici de cifrele cât de cât oficiale, adică sumele trecute prin sistemul bancar. Este foarte posibil însă ca sumele reale să fie mai mari, deoarece, de exemplu, pentru anul trecut s-a estimat că cel puțin un miliard de euro au intrat în țară pe căi neoficiale. Dacă pentru anul trecut se vorbea de 2-2,5 miliarde de euro, acum palierul a crescut la 2,5-3 miliarde.

A treia sursă, de asemenea importantă, în principal pentru că este sănătoasă, o reprezintă faptul că, în premieră, anul acesta multe companii străine care operează în România nu și-au mai repatriat profiturile, preferând să investească. Astfel, creșterea formării brute de capital fix a fost de 7,3%, e adevărat cu un procent sub creșterea consumului populației.

Nu în ultimul rând, dobânzile mari din România atrag capital speculativ, așa cum s-a întâmplat și în țările din jur, Polonia și Ungaria având mult de suferit atunci când, apărând criza economică de la mijlocul anilor '90, aceste capitaluri au fost brusc repatriate, sporind devalorizarea monedei naționale. Deocamdată este greu de estimat ponderea acestor capitaluri în România, însă, în mod cert, reprezintă un motiv de îngrijorare suplimentar pentru BNR.

 

Unde sunt problemele?

 

În primul rând, cererea devansează formarea brută de capital. România nu-și poate permite deocamdată să-și bazeze creșterea economică pe stimularea cererii interne în dauna investițiilor. În absența acestora, creșterea cererii interne se reflectă în creșterea deficitului de cont curent, care se află deja la cifre-record.

În al doilea rând, România este încă prizoniera cifrelor mici. Creșterea economică este foarte mică față de ceea ce ar putea fi (în mod normal ar trebui să fie undeva la 7-8, dacă nu chiar 10%, pentru a atenua cât de cât decalajele față de UE). Investițiile străine sunt foarte mici comparativ cu statele din jur, cu toate acestea, autoritățile nu fac nimic pentru a atrage altele, ba am putea spune că le face în ciudă. Și cu asta ating un punct extrem de sensibil: calitatea administrației.

Deficitul de competență și calitate al actului administrativ este evident pentru oricine în funcționarea oricărei instituții publice. Administrația se comportă disprețuitor și discreționar, de multe ori atingând un absurd kafkian (de exemplu, actele necesare trebuie puse obligatoriu într-o anumită ordine, altfel dosarul este respins, unele formulare trebuie bătute obligatoriu la mașina de scris, multe formulare sunt redundante...). Disprețul față de cetățean se vede inclusiv din programul celor mai multe unități. În vreme ce companiile private au program de funcționare în general între 9 și 18, instituțiile de stat au programul 7-15, deja după prânz nemaireușind să dai de cineva pentru a-ți rezolva problemele. Sau timpul alocat relațiilor cu cetățenii se limitează la 2-3 ore pe zi. Administrația are mari probleme cu capacitatea de a implementa programe și proiecte de reformă și dezvoltare. "Modelul" administrației publice de la noi este "baronul", model care funcționează la toate palierele acesteia. Majoritatea funcționarilor sunt fie prizonieri ai propriilor interese particulare, fie ai propriei incompetențe. Cei mai buni dintre ei au plecat în sectorul privat unde sunt plătiți și apreciați pe măsură. Șefii lor, numiți pe criterii politice, vin și pleacă, nefiind interesați de proiecte pe termen lung ci mai degrabă "să le iasă banu' repede". Astfel, deși multă lume ar fi mai degrabă să creadă contrariul, principala problemă a administrației nu o reprezintă corupția, cât lipsa de competență. Este adevărat, cazurile de corupție sunt mai vizibile decât celelalte, însă nu ele predomină. Ci funcționarii care nu știu să utilizeze un computer, care sunt depășiți de normele legislative, prea multe și prea stufoase pentru a fi și funcționale. Administrația publică funcționează cu PC-uri 386 sau 486, cu programe scrise încă sub DOS - sistem de operare defunct de aproape 10 ani. Deficitul de competență se vede cel mai bine în reacțiile administrației la situații-limită, cum ar fi sosirea iernii sau accidente gen Mihăilești, când se creează un soi de hei-rup ce cauzează mai multe probleme decât cea pe care încearcă să o rezolve.

Aici însă există și un aspect pozitiv. Faptul că avem creștere economică în ciuda unei administrații deficitare arată potențialul deosebit pe care îl are economia românească și dă speranțe că, pe măsura îmbunătățirii actului administrativ, se va îmbunătăți și performanța economică.

Arieratele rămân pe mai departe piatra de moară a economiei românești. Chiar dacă recent guvernul a redus din condei o parte din ele, acest lucru nu înseamnă că firmele cu datorii vor deveni brusc disciplinate.

Deficitul comercial a crescut în primele 4 luni cu 27% față de anul trecut, creștere care amenință să ajungă destul de curând nesustenabilă economic.

Inflația este încă foarte mare și BNR a ales ca principal target pentru anul acesta o inflație cu o singură cifră. Se pune din ce în ce mai mult întrebarea dacă un astfel de obiectiv mai este viabil economic - fiindcă practic, evident, el este posibil. În luna mai inflația a scăzut la 0,5%, fenomen atipic (încă unul) în condițiile unei creșteri economice atât de mari. Astfel, BNR a ajuns să desfășoare o bătălie pe viață și pe moarte cu lichiditățile în exces.

 

Mai poate BNR să reziste?

 

În condițiile în care pe primele cinci luni ale anului BNR a atras de pe piață 815 milioane de euro, există toate premisele ca pe prima jumătate a anului suma să ajungă la un miliard. Este de văzut cât mai poate rezista BNR acestui ritm.

Din acest punct de vedere, anul acesta se confruntă cu câteva fenomene importante. În primul rând, deja amintita creștere a remiterilor muncitorilor români care lucrează în străinătate, așteptate a fi undeva la nivelul de 2,5-3 miliarde de euro.

În al doilea rând, o bună parte din companiile străine au renunțat anul acesta să mai repatrieze profiturile, preferând să le folosească pentru dezvoltare. Astfel, în afară de BNR nu prea mai este nimeni pe piață care să cumpere surplusul de valută.

În aceste condiții, BNR trebuie să acționeze pentru evitarea aprecierii leului în termeni nominali, asta în condițiile în care, în termeni reali, fără inflație, putem deja vorbi de o apreciere considerabilă a monedei naționale. De altfel, chiar domnul Mugur Isărescu menționa că fără intervenția BNR euro s-ar duce undeva la 34-35.000 lei.

Din păcate însă, cumpărările de valută acționează ca un bumerang chiar împotriva BNR. Fiindcă valuta se transformă în lei pe care nu are cine să-i consume, deoarece pe de-o parte Ministerul Finanțelor nu mai are nevoie de atât de mulți bani, iar pe de altă parte economia reală nu este încă suficient de capabilă să absoarbă atâta lichiditate prin credite.

În al treilea rând, rata reală înaltă a dobânzilor la lei atrage bani din afară, asta deși liberalizarea contului curent nu este completă. Cea mai importantă dovadă în acest sens o constituie rezultatele emisiunilor de obligațiuni realizate recent de BRD și Raiffeisen Bank.

În aceste condiții, BNR funcționează ca un aspirator, la putere maximă, sterilizând surplusul de bani de pe piață. Este firesc deci să ne întrebăm cât mai poate rezista BNR presiunilor. Ironie, sau poate nu, acești bani suplimentari sunt chiar banii românilor din străinătate, care nu-și regăsesc întrebuințare într-o economie care nu reușește nici să le asigure locuri de muncă, nici să le absoarbă banii obținuți muncind în străinătate.

 

Economisire sau consum?

 

În prezent, trendul pare să fie consumul, ceea ce face ca banii aferenți economisirilor să se ducă fie în consumul direct, fie în plata creditelor deja luate de la bancă. În trecut, românii aveau obiceiul de a depune banii la bancă, strângând astfel sumele necesare cumpărării unor bunuri de folosință îndelungată. Acum preferă să apeleze la bancă pentru a lua credite, nemaifiind dispuși să aștepte. Un studiu recent arată că doar 26% din români reușesc să pună deoparte ceva bani de la un salariu la altul, iar din aceștia o treime preferă să păstreze banii la saltea (în cazul în care doresc să-i păstreze pe termen lung, transformându-i în valută). Dacă banii ținuți acasă sunt păstrați în valută, cei de la bancă sunt depuși în depozite la termen în lei.

Principalul motiv al păstrării banilor la saltea îl constituie lipsa de încredere în sistemul bancar și comisioanele de depunere și retragere. Acest lucru se datorează inabilităților de comunicare ale băncilor, multe persoane, inclusiv dintre clienți, plângându-se că nu înțeleg pliantele de prezentare a produselor și serviciilor bancare și nici informațiile funcționarilor bancari.

Chiar și în cazul celor care deja lucrează cu băncile, se poate vorbi mai mult de o relație forțată de conjunctură, decât de una "de plăcere". De altfel, explozia creditelor a avut loc în momentul în care relaționarea cu banca a fost preluată de magazinele de retail, care par a se pricepe mai bine să comunice cu clienții decât sistemul bancar.

E drept, nici oferta băncilor nu este foarte bogată, iar sistemul bancar este încă foarte fărâmițat, însă primele 5 bănci din sistem dețin aproape 70% din piață.

 

Ce face Guvernul?

 

Mai în glumă, mai în serios, am putea spune că face campanie electorală. Doi miniștri importanți în momentul de față au fost trimiși în bătălia electorală, unul suferind un eșec penibil, celălalt doar o înfrângere la limită.

Șocul - fiindcă despre șoc se poate vorbi - a fost trântit pe nepusă masă de ministrul de Finanțe care - fără nici un avertisment prealabil - a anunțat un masiv set de măsuri de relaxare fiscală. Expunerea lor imediat după eșecul electoral din primul tur al alegerilor locale și înaintea turului doi, în condițiile în care nu a existat nici un semnal anterior, face ca ele să poată fi considerate măsuri electorale, în genul celor lansate de primul ministru în noaptea primului tur al alegerilor. Este greu de pronosticat cât anume va ajuta acest set de măsuri guvernul să câștige alegerile generale. Este însă cert că este încă o dovadă a modului hei-rupist în care este tratată economia românească. Majoritatea acestor măsuri au fost cerute de ani de zile de mediul de afaceri românesc. La discuțiile cu FMI de luna trecută nici măcar nu au fost amintite. Brusc, realizând că poate pierde alegerile, guvernul se hotărăște să pună în practică o parte din ele, dovedind încă o dată că este incapabil de o strategie pe termen lung și de coerență, reacționând - întotdeauna numai când îi ajunge cuțitul la os - la semnalele externe, ale mediului de afaceri, cum este cazul acum, sau, altădată, la semnalele FMI sau ale Băncii Mondiale.

Din acest set de măsuri, cea mai importantă este scăderea impozitului pe profit, de la 25 la 19%, nivel comparabil cu cel practicat de țările din regiune (Ungaria 16%, Polonia 19%, Slovacia 19%, Bulgaria 19,5%).

De asemenea, la impozitul pe venit, cota maximă scade cu 2 procente, de la 40 la 38%, iar cota minimă cu 4, de la 18 la 14%. Din păcate însă, pragul de la care se aplică această cotă maximă rămâne cel mai scăzut din regiune, ceea ce face ca, în realitate, impozitarea veniturilor să rămână în continuare foarte agresivă.

Din păcate însă contribuțiile la asigurările sociale rămân în continuare foarte ridicate, scăderea fiind de două procente.

Explicabil, oarecum, deoarece în plină febră a consumului guvernul nu-și poate permite să lase mai mulți bani în mâna populației, bani care n-ar avea altă direcție decât inflația.

Generozitatea față de companii este însă ceva mai mare și, pe lângă scăderea impozitului pe profit - deși crește impozitul pe dividende de la 10 la 15%, apropiindu-se cât de cât de impozitul pe profit -, cresc deductibilitățile și facilitățile oferite firmelor.

Sigur, toate aceste măsuri - deși încă insuficiente - sunt benefice și salutate de toată lumea. Însă ele puteau fi luate de mult timp. Anunțarea lor bruscă trădează un hei-rupism îngrijorător, o lipsă de viziune și incoerență a actului administrativ. Chiar dacă, de data aceasta, este vorba de o surpriză plăcută, mediul de afaceri are nevoie în primul rând de stabilitate și coerență, de strategii pe termen lung. Or, din punctul acesta de vedere, guvernul Adrian Năstase a reușit să lansese numeroase petarde, măsuri anunțate - ad-hoc - și la fel de brusc anulate.

 

În concluzie

 

Companiile din partea "sănătoasă" a economiei au reușit până acum să se descurce în mediul ostil care este economia românească. Multe dintre ele sunt deja integrate în Uniunea Europeană, unde exportă sau au afaceri. E drept, datorită lentorii reformelor din România, companiile locale au pierdut startul, astfel încât nu am reușit să avem lideri regionali, cum ar fi Skoda, Lek, Mol, dar există ceva perspective. Prin implicarea Renault și noul model lansat de curând, producătorul Dacia are bune perspective, la fel producătorii de mobilă. De asemenea, industria IT se dezvoltă destul de bine, numărul proiectelor de outsourcing crescând foarte mult.

În plus, companiile străine care operează pe piața românească au preferat, pentru prima dată, să investească profitul în România în loc să-l repatrieze, ceea ce dă un semnal clar că economia românească are un potențial foarte bun.

Toate datele indică faptul că, dacă nu apar tulburări majore pe plan intern sau extern, România se poate înscrie pe un trend ascendent și că această creștere de 6% poate fi chiar depășită (în realitate, majoritatea companiilor din partea sănătoasă a economiei înregistrează creșteri de 20-30%).

Un alt lucru îmbucurător este că - măcar iarna - structura economiei românești este apropiată de cea a țărilor UE, cu o agricultură cu o pondere de numai 3-4% și servicii de 50%.

Ținând cont că anul acesta se prevede o recoltă agricolă foarte bună, corelat cu creșterea producției industriale de pe primul semestru, care are toate șansele să se păstreze la același ritm, și cu creșterea acumulării capitalului fix, există toate premisele ca ținta de creștere economică să fie atinsă și chiar depășită.

Problema este însă prețul acesteia. Fiindcă în a doua jumătate a anului urmează o nouă campanie electorală, urmează importurile de energie, primele de Crăciun, febra consumului de la finele anului... De asemenea, arieratele nu dau nici un semn că măcar ritmul de creștere se va încetini, atâta vreme cât regiile autonome nu sunt restructurate. Administrația, cu ministrul aferent angajat în campania electorală, cu un înlocuitor ales doar pentru câteva luni, timp în care nici nu va apuca să se dumirească asupra problemelor ministerului, nu are nici o șansă să evolueze anul acesta, după cum nici nu există semne că s-ar înregistra vreun val masiv de investiții străine.

Cu aceste semnale contradictorii, economia românească pare, dacă nu o mașină cu frâna de mână trasă, măcar una încărcată mult peste capacitatea ei... Motorul duduie la maxim. Rămâne de văzut dacă mașina va avansa ori va exploda!

Publicat în : Economie  de la numărul 16

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: