Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Despre un popor fără testosteron

George ANGLIȚOIU

Nicicând românii n-au fost mai jos în istoria lor decât în ultimii 60 de ani, doar cu excepția perioadei fanariote, tiparul socio-politic fiind cel al totalei dependențe de un actor extern, în acel caz Înalta Poartă de la Stambul, iar pentru vremurile recente, Steaua cea roșie de la Kremlin. Despre Bruxelles, numai de bine, momentan...



Rușinea de a fi român

 

Adevărul asumat despre etnogeneza românilor spune că aceștia se trag din daci și romani. De aceea, înainte de a caracteriza starea actuală a acestui popor, ar fi indicat să-i analizăm puțin genealogia.

Prima concluzie ce se desprinde creează o perspectivă contradictorie de vreme ce atât dacii, cât mai ales romanii au dat de prea puține ori semne de epuizare și lipsă de voință comparativ cu noul popor ce se revendică de la ei. "Pierit-au dacii?" se întreba retoric savantul B.P. Hasdeu în urmă cu un secol și jumătate. Istoria comunistă, iar mai apoi extensia sa neocomunistă, numită eufemistic "de tranziție", concurează pentru acea poziție dezonorantă pe care Roma antică a atins-o abia în ultimele decenii de dinaintea prăbușirii din 456. Chiar și așa, soluția salvatoare a Bizanțului a permis supraviețuirea modelului roman încă șapte secole, până în 1204, când a avut loc adevărata cădere a celei de-a doua Rome în fața cruciaților occidentali, jefuitori de ocazie. Dar oare se apropie și sfârșitul acestui popor, poporul român?

 

Despre o lovitură de palat numită Revoluție

 

Mesajul propagandistic oficial al timpurilor noastre este cel al Revoluției atoatebinefăcătoare ce a pus capăt tiraniei (ceaușiste, iar nu celei generice, comuniste). Precum în 1848, un nou val revoluționar a pus stăpânire pe Europa (de Est) în 1989, doar că românii s-au făcut singuri de râs acceptând mascarada unei sângeroase lovituri de stat orchestrate de un grup de puciști-nomenclaturiști retrogradați și în care, în pură tradiție comunistă, tiranul (stalinist) detronat este hăituit și lichidat printr-un simulacru judiciar.

În timp ce în restul fostului lagăr comunist, Revoluția a fost benefică, calculând de o manieră simplă după criteriul esențial al nivelului de trai al populației, în excepționalismul românesc ea a dat rezultate hilare, dacă nu planificat criminale. În timp ce noul regim instaurat de Frontul Salvării Naționale (sic!) își făcea un titlu de glorie din mesaje de genul "Nu ne vindem țara!", "Noi muncim, nu gândim!", rafinate mai târziu în panseul "Proprietatea privată e un moft" și consolidate prin mineriade à la carte, țările Grupului de la Vișegrad îi degradau rapid pe securiști și începeau procesul de liberalizare a economiei în pregătirea apropierii de ceea ce, în urma celor două conferințe interguvernamentale din 1991, avea să devină Uniunea Europeană.

Sintagma controversată a unui cunoscut consilier și formator de opinie autohton conform căreia "românii sunt proști" (stupid people) a scandalizat sensibila societate românească de tranziție, care, însă, n-a reacționat la fel de vocal față de rememorarea biografiei politice a aceluiași personaj ce înfiera România imperialistă în oficiosul comunist "Scânteia" (1945), una din soluțiile sale favorite fiind lichidarea elitei politice a momentului. Acest caz reprezintă, de altfel, doar un exemplu al patologiei masochismului politic de care dă dovadă majoritatea electoratului românesc de tranziție, incult politic și dresat socio-alimentar în stil pavlovian prin instrumentele comuniste ale cozii și salariului de mizerie generat de principiul perestroikist "Noi ne facem că-i plătim, ei se fac că muncesc".

Impunitatea este cheia de boltă a ascensiunii mai-marilor zilei, șmecheri politici și economico-financiari mai de succes decât siciliana Cosa Nostra și napoletana Camorra, reunite cu averile faimoaselor familii Rotschild ori Rockefeller. Chiar și fanarioții, cu lăcomia și metodele lor primitive de tortură, ar avea de învățat de la elita jefuitoare de tranziție, aleasă, însă, în mod democratic de înșiși țăranii moderni mioritici. O a doua concluzie rezidă deci în însăși evoluția caracterului etnic al românilor. Astfel, dacă la 1821, țăranii veritabili au încercat măcar să-și facă dreptate, iar de atunci, începând să recapete pământ, au redevenit esențiali în istoria acestei țări, țăranul actual îndobitocit de comunism și înstrăinat de la sat (în blocuri mizerabile, cu cel mai mic spațiu locativ din Europa, dar cu apă și curent) își votează singur condamnarea prin tortură.

 

A fost odată Țăranul Român

 

Autorul tindea însă să comită mai ales o eroare metodologică de vreme ce țăranul român e deja mort, subiect de curiozitate etnografică expus și conservat aproximativ la muzeele de profil. Cauza principală a exterminării sale? Colectivizarea și Gulagul dublate de minunatele legi revoluționare ale restituirii pământului și pădurilor altora decât proprietarilor. Nici o mențiune însă despre utilajele și animalele luate cu japca, secera și mai ales ciocanul torturii. O confirmare a decesului o avem, de altfel, și din partea executivului al cărui șef a proclamat recent non-interesul României (ex-grânar al Europei???) pentru agricultură, deci pentru pământ. Putem, astfel, să ne explicăm încă o dată de ce un stat ca Polonia contează în afacerile comunitare, iar România (guvernată de un partid de aceeași coloratură) nu contează: fiindcă guvernul polonez a negociat capitolul esențial al agriculturii, în timp ce campionii integrării României au pus pe rol o adevărată competiție stahanovistă contra-cronometru a votării fără comentarii a acquis-ului comunitar. Dacă pentru Varșovia fermierul polonez este un personaj viu și respectat, pentru București, țăranii de tranziție (reprezentând 41% din populația României) sunt importanți doar o dată la 4 ani în crâșmele electorale ce respectă de o manieră îndoielnică fito-sanitarismul comunitar. Omiteam însă câteva elemente esențiale, anume cele legate de interesul direct pe care primul fermier și camarila imitaționistă o au pentru fondul agricol și forestier din regiunile cele mai bune, ciocoizarea fiind treaptă obligatorie în manualul de îmboierire de pe noptiera guvernantului dâmbovițean. De când există pădurile seculare din spațiul carpato-danubiano-pontic nu s-au mai văzut un asemenea jaf și dispreț programat, echilibrul ecologic, ca de altfel și cel moral creștinesc fiind la cel mai mic preț în România.

 

Despre jaf la daci și romani

 

Desigur, există modelul infect fanariot, dar, mai înainte de acesta, de ce nu ar putea fi invocat cel nobil, roman? N-a venit el bădia Traian pe acest meleag, veritabil El Dorado al antichității, cu gând lacom de cucerire pentru a reechilibra finanțele imperiului prin aurul lui Decebal (după calculele istoricului francez Jerôme Carcopino, tezaurul regal fiind estimat cu aproximație la 165 t aur și 331 t argint, adică cel puțin 3 miliarde de euro)? N-au ținut serbările la Roma 123 de zile în șir, 10.000 de prizonieri daci fiind sacrificați în arene, conform izvoarelor? Cu o asemenea descendență aristocratică atunci ce reproș moral valabil ar mai putea fi adresat jefuitorilor de tranziție și fictivelor lor declarații de avere?

Dar știm că romanii au lăsat ceva de mare valoare în urmă. Au creat în spațiul carpato-danubiano-pontic o părticică a orbis romanus și pax romana, un fel de acquis comunitar al acelor vremuri. Neuitându-i însă nici pe daci, trebuie amintit faptul că și ei aveau o vână războinică evidentă, dar, ca și în cazul romanilor, invadau și luau prăzi de război de la vecini, iar nu de la propriul popor.

 

Despre împuțirea politico-morală a românilor

 

Dar nu despre lamentări și paseisme este vorba, de fapt, ci despre însăși fibra alterată a acestui popor non-vigilantist și despre expresia DE AJUNS! Cum poți să ai o perspectivă optimistă asupra evoluției sale de vreme ce tendințele demografice conturează iminența dezastrului prin coroborarea ratei deficitare a natalității cu opțiunea din ce în ce mai evidentă a categoriilor profesionale active de a-și căuta prin emigrare nici mai mult nici mai puțin decât salvarea din raiul stângist de tranziție?

Revenind însă la integrarea europeană a României, trebuie subliniat aspectul mai puțin prezent în lozincardismul oficial, și anume cel al implementării acquis-ului comunitar. Regimul politic postdecembrist se caracterizează printr-o incapacitate dirijată piramidal de a nu legifera simplu, corect și durabil, ci voit confuz, de circumstanță și fără instrumente clare și efective pentru implementare. Mafiotismul politico-economic de tranziție a consacrat irelevanța legii, jaful și averile neputând fi acumulate în condiții de stres judiciar. Drept urmare, românilor le lipsește experiența aplicării legilor reale. Să nu ne mire atunci că nu vom intra real în Uniunea Europeană în 2007. Pe hârtie poate, dar operațional mult mai încolo, precedentul bulgar (al clauzei de siguranță, adică de amânare), anticipat de autor într-un articol precedent, fiind deja pe rol. Vom fi ținuți într-un soi de carantină dezinfectantă, până la noi ordine de la Bruxelles, iar nu de la Vodă cel Rău. Între timp, spectrul politic românesc continuă să ofere un spectacol unic bazat pe o "lege" a partidelor politice ce nu interzice migrația politică, deci furtul votului prostimii. De ce ne-am mira atâta timp cât alternativa parțială la omnipotentul baronat social-democrat este tot un partid de sorginte fesenisto-perestroikistă?

Rușine însă acestui neam ce-a ajuns să se târască de o manieră grețoasă sub perfuzii! Până când va avea de unde să dea mită directorului spitalului, șefului de secție, medicului de gardă, anestezistului, asistentei-șefe, asistentei de salon, femeii de serviciu și "să trăiască" cu iluzia prostească a Vieții, nu va conta, ci va fi la bunul plac al altora. Dar poate că de comunism (un soi de cancer politic) nu scapi decât murind, cum spunea un regretat cineast polonez, Krystof Kieslowsky.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 16

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: