Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Baronii și corupția au înfrânt PSD în alegeri

Arthur SUCIU

Partidul Social-Democrat este pe cale să piardă alegerile generale din toamnă, după prestația mediocră din alegerile locale. Rezultatele acestor alegeri nu sunt suficient de concludente pentru a arăta de ce această prestație a fost slabă. În evaluarea rezultatului final, trebuie ținut cont de câteva variabile. La data alegerilor, PSD deținea aproape toate pârghiile de putere, la nivel central și local. La data alegerilor, PSD deținea cea mai mare parte din mass-media centrală și locală. La data alegerilor, PSD dispunea de cele mai mari fonduri pentru campania electorală. Acest avantaj semnificativ trebuia să conducă și la o diferență semnificativă în opțiunea de vot, ceea ce nu s-a întâmplat. Iată de ce, mai mult decât rezultatul alegerilor, comparația dintre PSD, înainte de 6 iunie, și PSD, după 6 iunie, arată că acest partid a eșuat.



Schimbare de paradigmă

 

La alegerile locale din iunie 2004, PSD a obținut aproximativ 3 milioane de voturi, cu un milion mai puțin (adică o pătrime) decât la alegerile generale din noiembrie 2000. Actualul partid de guvernământ a câștigat, față de scrutinul trecut, cu 620 de comune mai mult, dar a pierdut 10 municipii, dintre care 6 municipii reședință de județ. PSD a pierdut Capitala, Clujul și fieful în Moldova, fără să recupereze teritorii în Ardeal sau Banat-. Spre deosebire de situația existentă înaintea alegerilor, cvasidominația politică și mediatică a PSD a încetat. Alianța PNL-PD s-a impus ca o forță politică cel puțin egală cu PSD, beneficiind, în plus, de un avantaj de imagine, în perspectiva alegerilor generale. Dacă, până la 6 iunie, paradigma de interpretare politică era impusă de PSD, acum ea se află cel puțin la concurență cu paradigma Alianței. Rezultatele alegerilor au demonstrat că grila de interpretare pesedistă era cam euforică, îi scăpau în permanență elemente relevante ale realității și, de aceea, ne oferea o imagine trunchiată despre ceea ce se întâmpla în jurul nostru.

 

Altceva decât propaganda

 

Nimeni - sau aproape nimeni - nu a anticipat aceste rezultate, deși existau destule semne că s-ar putea întâmpla ceva. Propaganda pesedistă s-a ținut tare, în ciuda atacurilor tot mai vehemente ale opoziției. Rezultatul alegerilor a fost o surpriză: pentru PSD, pentru Alianță, pentru analiști. Probabil că, în toate calculele privind alegerile, capacitatea de judecată a electorilor nu a fost luată suficient în considerare. Din acest punct de vedere, surpriza a fost una plăcută. Iată, în sfârșit, un electorat care alege, nu neapărat în cunoștință de cauză, dar alege altceva decât cere propaganda.

 

O campanie de realizări mărețe

 

Conținutul mesajelor pesediste, trimise din surse guvernamentale și de partid și interpretate "corect" de mass-media pro-pesedistă, a fost astfel alcătuit, încât nu și-a atins publicul-țintă. Aceste mesaje ridicau în slăvi reușitele Guvernului Năstase, în contextul alegerilor locale, erau deci mesaje prea generale. Realizările guvernării nu au constituit, propriu-zis, o temă de campanie electorală. Pe de o parte, intrarea României în NATO nu a reprezentat un argument pentru alegerea primarului, să spunem, din Bacău; pe de altă parte, Alianța D.A. nu a atacat Guvernul pe tema nereușitelor guvernării sale. Poate părea ciudat, dar Alianța nu a avut ca țintă principală evidențierea nereușitelor actualei guvernări. Realizările "punctuale", "concrete", expuse electoratului la nivel local, au fost, de asemenea, prea puțin luate în considerare fie pentru că nu aveau suficientă consistență, fie pentru că erau puse în umbră de alte fapte, pe care electorii le considerau foarte grave și deci mai importante. Din această cauză, nici comparația realizărilor PSD cu "dezastrul" guvernării CDR (principal argument ideologic) nu a ținut. Electorii nu au văzut în Alianță o nouă CDR și probabil că aceia care au votat cu PD și PNL au ținut seama tocmai de faptul că cele două partide formau o alianță. Binomul nu a fost realizările PSD- dezastrul CDR, ci: prea multă putere la PSD - prea puțină putere la PNL și PD.

Conceptul de partid-stat, prin care opoziția a definit PSD, nu avea, într-adevăr, nici o legătură cu știința politică. Din punct de vedere strict științific, PSD nu era partid-stat. Cu toate acestea, conceptul a avut succes, a funcționat ca ștampilă pusă peste sigla PSD, pentru că ceva din acest concept era adevărat. De cealaltă parte, electoratul a perceput ca fiind un lucru negativ disprețul "partidului-stat" față de o opoziție lipsită de putere.

 

Corupție și aroganță

 

Tema centrală a alegerilor a fost impusă de Alianță și această temă a fost: corupția. Corupția a fost atașată, cum era firesc, reprezentanților partidului de guvernământ și astfel a devenit o temă politică. Corupția este cea care determină polarizarea socială (un termen drag lui Ion Iliescu), adică unii, puțini, sunt foarte bogați și alții, cei mai mulți, sunt foarte săraci. Cei puțini și corupți nu trebuie căutați în altă parte decât la putere, de unde concluzia că aceștia pot fi găsiți la PSD. Ei sunt, pe de o parte, "baronii locali", pe de altă parte, liderii de la centru ai partidului. Acești puțini și corupți nu reprezintă poporul, sunt chiar foarte departe de popor, de unde "aroganța" lor ("patosul distanței"). Cel mai "arogant" dintre toți este chiar președintele PSD și premierul Adrian Năstase. Spre deosebire de tema realizărilor, tema corupției a fost foarte bine primită de electorat și s-a transformat în tema centrală a alegerilor. Exemplul de la Bacău este concludent. Dumitru Sechelariu a pierdut alegerile chiar dacă Bacăul era, potrivit afirmației lui Viorel Hrebenciuc, "cel mai curat oraș din țară-". Ceea ce a făcut, "realizările", nici nu au mai contat în fața "aroganței" izbitoare a lui Sechelariu (marcă a celor corupți), cel care a botezat stadionul din Bacău cu propriul nume.

 

De la mici și bere la "pomeni guvernamentale"

 

Se știe că PSD a gestionat foarte prost această temă. Multă vreme partidul de guvernământ a negat existența "baronilor locali". Aceasta era o "invenție a presei". Măsurile luate împotriva unora dintre ei: Mischie, Bebe Ivanovici, Vanghelie au fost tardive și neconcludente. Mai mult decât atât, după rezultatele de la București, a devenit probabilă revenirea lui Vanghelie în PSD, iar după alte rezultate (la Vrancea sau la Constanța) a fost inventat un nou concept, "baronul pozitiv". PSD nu a făcut nimic pentru a construi o imagine adecvată liderilor săi, astfel încât acești lideri par foarte departe de spiritul și valorile social-democrate. Măsurile de protecție socială au fost transformate într-un fel de "pomeni guvernamentale", unde în loc de mici și bere se oferă calculatoare pentru elevi, cornuri și lapte sau bani pentru arături. Aceste măsuri dezvăluie intenția pur electorală și "aroganța" care încearcă să cumpere voturi, nu cu bani privați, cum a făcut Sechelariu, ci, mult mai grav, cu banii statului. În loc să abordeze tema corupției cu toată seriozitatea, inclusiv prin atacuri la adresa "baronilor" opoziției, PSD a preferat să meargă pe linia prezentării propriilor "realizări".

 

Ultima "răfuială"

 

Pe lângă importantele și extrem de sugestivele pierderi de voturi și primării, PSD a pierdut, din punct de vedere politic, șansa de a deveni singurul partid social-democrat de pe scena politică. Eșecul se datorează unei clare neînțelegeri conceptuale, manifestate pe toată perioada mandatului, dar mai ales în campania electorală pentru București. Primăria Generală a Capitalei devenise locul ultimei răfuieli în tabăra "social-democrată". În această luptă, rolul lui Mircea Geoană era acela de a consfinți eșecul lui Traian Băsescu, a politicii sale antipesediste, și victoria deplină a PSD ca reprezentant unic și legitim al social-democrației în România. Ca o consecință a acestui fapt, Traian Băsescu ar fi fost delegitimat și ar fi pierdut poziția de președinte PD, partidul s-ar fi spart, o parte trecând la liberali și o altă parte la social-democrați.

Aceasta era tendința, dar îndoiala a persistat: dacă Traian Băsescu va câștiga din nou Primăria Generală a Capitalei? Avem în vedere că PSD a acordat toată importanța acestei funcții, fără să înțeleagă însă și de ce. Nu a fost Băsescu buturuga care să răstoarne carul triumfal pesedist? Dacă Geoană pierde - ceea ce s-a și întâmplat -, asta înseamnă că și Năstase ar putea să piardă alegerile pentru Președinție. Pentru că un succes al lui Băsescu împotriva lui Geoană este și un succes al lui Băsescu împotriva lui Năstase. Asta înseamnă că PSD ar putea pierde alegerile.

 

Băsescu reîncărcat

 

Ca și în cazul PSD, succesul deplin al lui Traian Băsescu a depins și de rezultatul alegerilor la sectoare, precum și în celelalte localități. Până la data alegerilor, succesul lui Băsescu părea mai mult un scenariu suprarealist. Ipoteza de lucru era alta: PSD ar putea contrabalansa un eventual eșec în fața lui Băsescu printr-un succes la alegerile locale în celelalte localități. Într-o asemenea situație, singurul care avea de pierdut era Mircea Geoană. În același timp, devenea foarte clar că viitorul PD este fuziunea cu Partidul Național Liberal. Băsescu câștiga bătălia cu PSD, dar nu și partidul său. PSD devenea unicul partid social-democrat, iar PNL, aflat în opoziție, punea în continuare accentul pe componenta sa social-liberală și-l susținea pe Theodor Stolojan.

Nu s-a întâmplat așa, dimpotrivă. Băsescu a reușit în mod aproape miraculos să recupereze teritoriile pierdute, ajungând deja la jumătate din cota PSD (16%, pe lângă 33%, cât deține în prezent PSD). Nu doar că PD nu a fost distrus, dar acest partid a ieșit mult întărit din alegeri, chiar și în raport cu partenerul său de alianță, PNL. Din acest punct de vedere, bătălia pe stânga spectrului politic încă se mai joacă, și este prematur să vorbim de cei doi poli - PSD și Alianța - atâta timp cât avem două partide social-democrate.

Este important de menționat că Traian Băsescu a dus această bătălie în alianță fiind cu liberalii. Antipesedismul lui Băsescu a fost susținut de liberali pentru că el demască oligarhia coruptă a PSD și nu este o simplă susținere a unui partid social-democrat împotriva altui partid social-democrat. Traian Băsescu a eșuat, într-adevăr, pe toate fronturile, dar poziționarea sa constantă, ca demascator al liderilor PSD, l-a salvat de la dezastru și l-a relansat în bătălia politică. style="mso-tab-count: 1">        

 

Neînțelegerea costă

 

Liderii PSD au dat dovadă de neînțelegere gravă a situației în campania pentru București. Dincolo de excelenta prestație electorală a lui Traian Băsescu, ceea ce a impresionat, desigur negativ, a fost nehotărârea, lipsa de angajament a candidaților PSD. Din două variante conceptuale posibile, PSD a ales să meargă pe o a treia cale - o fundătură. Potrivit președintelui organizației PSD București, Dan Ioan Popescu, prima variantă luată în considerare a fost aceea de a propune pentru primăria Capitalei pe unul dintre primarii de sector (Darabont sau Gherasim). Această variantă, bazată pe conceptul de echipă administrativă, ar fi fost viabilă, dar s-a renunțat la ea, după ce Băsescu a anunțat că va candida pentru un nou mandat. Cu alte cuvinte, s-a considerat, din start, că nici unul dintre cei doi - Darabont sau Gherasim - nu are șanse să-l învingă pe Băsescu.

A doua variantă a fost aceea de a propune un lider politic de primă mână, Mircea Geoană, capabil să lupte în mod real cu Traian Băsescu. Aici au intervenit marile greșeli conceptuale. Era foarte clar că, în bătălia electorală, Traian Băsescu avea ca adversar Guvernul și guvernarea PSD, pe care o acuza de corupție, și că Traian Băsescu nu se arăta interesat de polemica dusă cu primarii de sectoare. În această situație, Mircea Geoană ar fi trebuit să propună o echipă nouă, pentru a elimina orice suspiciune legată de corupția vechilor consilieri sau primari. În al doilea rând, dacă Băsescu lupta împotriva Guvernului, ar fi fost firesc ca Guvernul să riposteze, mai exact, în frunte cu prim-ministrul Adrian Năstase, să-l susțină pe Mircea Geoană în campania electorală. Dacă tot a fost o bătălie politică, trebuia să fie dusă până la capăt și miniștrii PSD să se încalțe cu cizme, ca și Geoană, și să pogoare în piețe. Nu s-a întâmplat acest lucru, Geoană a fost trimis la război de unul singur, complet nepregătit și târând după el o armată de consilieri compromiși. Dincolo de asta, nimic din acțiunile PSD nu a lăsat să se întrevadă că este vorba de o luptă politică asumată. Deși era un lider credibil, Mircea Geoană a refuzat în mod inexplicabil să-l atace pe Traian Băsescu, făcând din acesta un personaj aproape intangibil. Primarii de la sectoare au optat, la rândul lor, pe un concept de campanie administrativă, ceea ce i-a scos practic din bătălie și i-a condus inevitabil la eșec.

 

Accelerarea reformei în cadrul PSD

 

Rezultatul alegerilor locale aruncă o nouă lumină asupra actualului partid de guvernământ. Se remarcă, mai întâi, faptul că această formațiune supradimensionată nu s-a ridicat la înălțimea propriilor "dimensiuni". Se dezvăluie zilele acestea faptul - de altfel întrezărit adesea în trecut - că, la nivel central, există în PSD diverse "tabere", ale căror interese sunt divergente. Eșecul de la București, confuzia conceptuală arătată în campania electorală sunt efecte ale acestor divergențe. În al doilea rând, s-a putut observa că relațiile dintre conducerea centrală a partidului și organizațiile din teritoriu sunt bazate, adesea, pe resentimente față de centru sau pe indiferența față de centru sau teritoiu. Practic, între centru și teritoriu, se manifestă o adevărată ruptură, organizațiile locale funcționează independent de linia partidului și, nu de puține ori, în răspăr cu aceasta. Se poate observa că PSD este, în același timp, un partid insuficient structurat, mai ales pe verticală, și insuficient reformat, mai ales la nivelul liderilor. Imaginea PSD a fost susținută de un puternic aparat de propagandă, iar voturile PSD au venit în mare măsură datorită "contribuției" substanțiale a lui Ion Iliescu. Aceste alegeri au dovedit însă că efectul propagandei este minim dacă nu e dublat de efecte ale actului de guvernare și, de asemenea, că electoratul lui Ion Iliescu se află în scădere numerică. Rezultatul acestor alegeri forțează practic reforma în cadrul partidului, repoziționarea PSD în raport cu electoratul, redefinirea întregului său aparat și a structurilor de conducere și de recrutare.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 16

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: