Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Dragoș Șeuleanu: "Nu ne puteam naște din spuma mării, trebuia să fim propuși de un partid, așa sunt legile în Europa."

Virginia MIRCEA

Interviu cu Dragoș Șeuleanu, style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-fareast-font-family: ''; mso-ansi-language: EN-US; mso-fareast-language: EN-US; mso-bidi-language: AR-SA">Președinte director general al Radiodifuziunii Române

Domnule Dragoș Șeuleanu, sunteți Președinte director general al Radiodifuziunii Române, ați debutat în Radiodifuziunea Română la emisiunile pentru tineret și ați avut o ascensiune rapidă. Ce calități considerați că v-au propulsat în această funcție?

Am debutat la Programul 3, pentru tineret. Calitățile care m-au propulsat în această funcție au fost pasiunea față de meserie, perseverența și dorința de a mă pregăti în continuare. În plus, comunicarea m-a atras foarte mult. Nu pot spune ca ascensiunea mea a urmat neapărat un plan, ci, pur și simplu, din anii '90 au apărut oportunități foarte mari. Ascensiunea mea nu a fost atât de rapidă precum pare. În realitate, a fost mult mai dificilă. Am început să colaborez la 18 ani, când eram licean în clasa a XII-a, la emisiunile postului de radio România 3, la Adolescent Club și Student Club. Eu am 15 ani în plus de experiență, care nu se văd în cartea de muncă. Într-adevăr, dacă se ia în considerare evoluția mea începând cu anii '90, ascensiunea mea nu pare foarte îndelungată. Dar multă lume nu știe de experiența mea anterioară în radio.

Am avut parte de mult sprijin din partea instituției, din punct de vedere al pregătirii profesionale. Am făcut un curs la Vocea Americii în 1991, am prins puciul de la Moscova, am urmat și un MBA în Management, care m-a ajutat mult în evoluția ulterioară.

Care sunt proiectele pe care v-ați propus să le realizați atunci când ați preluat șefia Radiodifuziunii?

Sigur, am avut anumite proiecte în minte când am venit la conducere. Ele, oricum, au fost complet regândite împreună cu Consiliul de Administrație. Eu vreau să creez o instituție care să reziste singură pe piață, chiar în condițiile unor vremuri grele. Radio România era ca un mamut, care se mișca compact. Acum însă proiectele au căpătat independență, iar Radio România va deveni un post de radio de sine stătător. În plus, studiourile regionale nu vor mai prelua jurnalul de la Radio România Actualități, se va crea o politică proprie pentru fiecare post de radio în parte. Dar ce am dorit eu foarte mult să realizez a fost crearea condițiilor pentru un grup destul de mare de oameni bine pregătiți din punct de vedere profesional ca manageri. Există mari diferențe între echipa care era acum 2 ani la conducerea Radiodifuziunii și cea de acum.

Ați deschis un birou de presă la Berlin, iar cel de la Bruxelles va fi consolidat. Acestea fac parte din proiectele pe care le-ați avut în vedere la numirea în funcție?

Biroul de presă din Berlin a fost deschis acum două luni de zile, urmează să se deschidă și birourile din Bruxelles și Washington. De fapt, ele funcționează deja neoficial. Până în momentul de față am avut cea mai puternică rețea de corespondenți în străinătate. Cel mai bine am demonstrat acest lucru la momentul războiului din Irak. Nu am reușit să avem un corespondent chiar în Bagdad- în timpul războiului, dar nici nu am ținut foarte mult la acest lucru, pentru că nu puteam să avem o acoperire mai mare decât CNN. Noi oricum avem un contract foarte bun cu CNN și informațiile de la ei ajung și la ascultătorii noștri.

Radiodifuziunea Română a avut corespondenți în toată zona: în Qatar, Bahrein, Turcia, tot Orientul Mijlociu. În Arabia Saudită nu am avut nici un corespondent, deși unul dintre ei se afla foarte aproape de această zonă, pe un portavion. Pe urmă, am avut tot timpul corespondenți în marile capitale: Washington, Berlin-, Londra, Paris, Moscova. Am propus, iar sugestia a fost acceptată, să deschidem câte un birou cu trei-patru corespondenți în punctele-cheie. Berlin este un punct important, este un oraș unde se decide mult din soarta Europei. La Berlin, Bruxelles, Washington- vor fi deschise primele trei birouri de acest tip. Toate sunt deschise, dar nu oficial. Este interesant faptul că în aceste capitale închiriem birouri și creăm mici studiouri mobile pentru corespondenți. Spațiile au fost închiriate chiar în inima presei din țara respectiva. Noi vrem ca ziariștii noștri să se simtă egali cu ziariștii din țările în care vor activa. În plus, în fiecare țară dorim să angajăm și un ziarist cetățean al țării respective, pentru că asta favorizează colectarea de informații. În Germania avem chiar patru-cinci oferte de la ziariști germani care doresc să colaboreze cu Radiodifuziunea. Noi îi plătim civilizat, iar în momentul de față există un șomaj destul de ridicat în rândul ziariștilor de acolo, așa că prezența studioului românesc poate reprezenta o soluție pentru ei. Salariile sunt mai bune decât recunosc colegii mei și mai mari decât și-ar dori concurența.

Aceste proiecte le-am avut în minte de la preluarea funcției, e adevărat. Nu uitați că radioul m-a pregătit timp de 15 ani pentru această meserie. Iar eu am fost director de resurse umane timp de doi ani, slujbă pe care nu aș mai accepta-o în prezent, dar care mi-a oferit o bună experiență în comunicarea cu oamenii. În plus, știam structura instituției, știam fiecare șurub al instituției și mai ales cum ar fi trebuit să se desfășoare proiectele.

Eu vroiam să mă ocup de pregătirea profesională. Eram redactor-șef adjunct la secția de programe. Am intuit ca va fi un domeniu foarte interesant, iar domnul Preda (n.r. - directorul general al Radiodifuziunii în perioadă) investea mult în pregătire. La vremea aceea, ca și acum, Radioul era instituția media care investea cel mai mult în pregătirea personalului său. Toate acestea se întamplau în anul 1993. Eu eram îngrozit, nu aveam experiență, mă gândeam cum trebuia să fie să ai în subordine oameni mai vechi în Radio. Dar, de vreme ce urmasem cursuri de pregătire pentru acest domeniu, am abordat și această funcție, care s-a dovedit a fi o experiență interesantă. Oamenii aceia m-au ajutat enorm, au fost dificultăți mari. Dar, după aceea, au venit diverși manageri în instituție, iar eu îmi notam ce strică, ce nu pun unde trebuie. Așa încât, în prima lună după ce am fost numit director general interimar, am refăcut traseul pentru lucrurile pe care le stricaseră înaintea mea colegii mei.

Sunt și proiecte pe care nu ați reușit să le aplicați? De ce?

Da. Nu am reușit să flexibilizez suficient echipele formate din jurnaliști care cred că s-au născut atât de talentați și au atât de multă dreptate încât nimeni nu îi poate contrazice. Lucrurile se schimbă totuși, dar nu atât de repede pe cât aș fi dorit, în primul rând pentru ei, pentru că, cu cât mai repede se termină tranziția aceasta, cu atât mai bine pentru fiecare dintre noi.

Un alt proiect pe care nu am reușit să-l demarez din motive pur politice și la care am ținut foarte mult este reprezentat de promisiunea mea de a dărui oamenilor cu venituri modeste receptoare radio. Proiectasem deja un plan cu un buget de 3-5 milioane de dolari pentru așa ceva. Campania pur politică care a fost dusă împotriva taxei radio nu a mai permis obținerea fondurilor necesare. Oamenii săraci de la țară, care nu au televizor în casă, nu au bani să meargă la teatru, la film, la un concert măcar un post de radio să asculte. Copiii aceștia ce șansă au în viață? Eu provin dintr-o familie care a fost săracă la un moment dat, din cauză că tatăl meu a murit când eram mic. Or, ce șansă ai în viață dacă nu ai acces la cultură?

Nu am reușit informatizarea Radioului, dar am semnat acum o lună de zile un contract de informatizare, cel mai mare contract din istoria Radioului, de 9 milioane euro. A avut loc o licitație, a câștigat un consorțiu de firme, nu s-a înregistrat nici o contestație. Caietul de sarcini a fost cerut de peste treizeci de firme, din care douazeci sunt mari companii internaționale de IT. Într-un an și jumătate nu veți mai recunoaște Radioul, nu va mai circula nici o hârtie prin instituție.

În plus, mai există un proiect pentru care am și obținut hotărârea de guvern necesară. Casa Radio din București va fi conectată cu toate studiourile din țară, sediile importante, stadioane, birouri, prin fibră optică, iar astfel comunicarea va avea loc instant. Casa Radio va fi ca o insulă, în interiorul căreia se va comunica perfect, vom putea face transmisiuni între București și fiecare birou teritorial.

Sigur, experiența din străinătate m-a ajutat în privința proiectelor. Profesorul Cajal, Dumnezeu să-l ierte, spunea că două săptămâni în străinătate echivalează cu cititul unei biblioteci întregi. În plus, am avut șansa să cresc din punct de vedere profesional lângă mari personalități, de la care am învățat un sistem de gândire. Totuși unele proiecte au apărut aici din necesitate, iar când le-am prezentat afară, i-am surprins chiar pe străini.

Am desființat cinci limbi de emisie la Radio România Internațional. Ceea ce părea o catastrofă era, de fapt,relansarea RRI, care rămăsese, parțial, cantonat în sistemul de funcționare de dinainte de 1989. Comunicăm cu vecinii noștri ca și când nu ar exista altă modalitate în afară de undele scurte. Eu am o vorbă: războiul rece s-a sfârșit, iar Franco a murit și trebuie să ne adaptăm la noile realități. Sunt două expresii despre care cred că îi enervează pe unii dintre colegii mei de la RRI, dar pe care le-am repetat ori de câte ori a fost nevoie.

Cea mai mare performanță pe care am realizat-o este obținerea acordului de la primul ministru maghiar și cel român pentru realizarea unei emisiuni de tip duplex, în cadrul căreia cei doi prim miniștri vor răspunde la întrebările adresate de ascultătorii celeilalte țări. Am mai realizat un triplex cu miniștrii de Interne român, bulgar și rus. Realizăm în mod frecvent o emisiune duplex cu Radio Budapesta despre cum se dezvoltă comunitățile de afaceri ale celor două țări și ce se poate face pentru o colaborare mai bună.

În acest context, se poate spune că Radio România este o adevărată platformă comunicațională și are rol de stabilitate în zonă.

În ultima vreme au apărut în presă mai multe articole în care sunteți acuzat de implicare într-o serie de conflicte în interiorul Radiodifuziunii. Printre acestea se numără impunerea unei anumite cenzuri în redactarea și difuzarea informațiilor și provocarea unor disensiuni în rândul angajaților, prin impunerea punctului de vedere al partidelor de guvernământ.

Este o situație normală pentru orice instituție din Europa. Toți directorii generali din Europa pățesc același lucru.Nu ne puteam naște din spuma mării, trebuia să fim propuși de un partid, așa sunt legile în Europa. Dacă sunt propus de PSD înțeleg că nu e bine. Dacă eram propus de alt partid, probabil era puțin mai bine sau nu era bine. Eu sunt propus de PSD, mă mândresc cu acest lucru, am acceptat de la început, am avut o comunicare foarte bună cu domnul președinte Ion Iliescu și cu domnul prim-ministru Adrian Năstase. Am discutat niște obiective de lucru, niște metode de lucru, lucruri care au fost respectate în totalitate, sper că și de mine, pentru că dânșii s-au comportat admirabil din acest punct de vedere. Nu am avut niciodată vreo piedică în desfășurarea activității din partea dânșilor, nu am avut probleme. Dar o instituție trebuie condusă. Iar eu am descoperit o tehnică folosită în România destul de mult, pe pielea mea: se încearcă să se sperie managerul sau managerii de instituție ca acesta/aceștia să nu mai aibă curajul să se implice în decizie și astfel să se manipuleze mult mai ușor instituțiile. Astfel, instituțiile nu se manipulează de la vârf, ci de la nivelul redactorilor, cei care realizează emisiuni. Ori dacă directorul general nu mai are curajul să impună norme de lucru, atunci fiecare poate să facă ce vrea, iar Radiodifuziunea Română se transformă într-o mie de posturi mai mici, fiecare cu interesele lui. Noi am încercat să introducem reguli. În clipa în care introduci reguli, începe să se vadă ce se întâmplă acolo. Vă spuneam că Radioul era un mastodont de 2700 de oameni. Când am început să micșorăm colectivele, s-a văzut cine nu venea la serviciu, cine chema aceiași invitați la emisiuni, pentru că aveam sumarele. La orice post de radio directorul de instituție nu cere sumarele, ca să se vadă ce se difuzează? Sau ce director de ziar nu cere sumarele? Ce, publică fiecare ce vrea în ziar? Și atunci de ce este absurd ca eu sa cer sumarele emisiunilor? De ce este absurd să întreb de ce nu difuzați opoziția? Pentru că aceasta a fost principala problema: cele mai mari prime le-am dat jurnaliștilor de la camera știrilor dacă difuzau materiale bune despre opoziție. Toți difuzau știri despre putere, nu aveam probleme la acest capitol, intervenția mea nu era necesară.

În legătură cu ultimele acuzații, aici este foarte simplu: există un domn care își dorește să fie director general, a candidat, e membru în Consiliul de Administrație, a obținut un vot, votul lui, și care continuă să își dorească să fie director general. Eu l-am luat în serios când dânsul a zis că e cenzură la Radio România, deși am fost mirat că nu spusese nimic până în momentul respectiv. O altă doamnă, o prietenă de-a dânsului, a candidat la un post de redactor-șef adjunct, nu a câștigat, de aici s-a declanșat un mic conflict și au început să amestece interesele. Domnului respectiv eu am vrut să-i dau o șansă, să dau o șansă instituției în primul rând. Dacă este cenzură la radio și eu nu știu? Atunci i-am propus să facă parte din comisia de ziariști care lucrează pe campania electorală, căci unde se poate exercita cenzura mai mult ca în campanie? Eu puteam să fiu suspectat că, fiind propus de PSD, voi cenzura în favoarea PSD-ului. Și atunci, l-am numit pe domnul aceasta, care este vigilent, Răzvan Dumitrescu, și care a refuzat postul motivând că este o atitudine militaristă.

Altă acuzație a fost că nu sunt reguli și fiecare face știrile cum vrea. Poate este adevărat și are în bună măsură dreptate. Am propus să facem o comisie care să stabilească regulile de redactat. Și l-am numit din nou pe acest domn, care a refuzat din nou. Eu nu pot să fiu decât îngrijorat în condițiile în care domnul a semnalat niște nereguli și nu dorește să ia parte la îndreptarea lor, plus că este membru în Consiliul de Administrație, ceea ce denotă o lipsă de personalitate. Părerea mea este că dânsul e și nepriceputprofesional și probabil că i-a fost frică să nu se vadă. Pentru că un om responsabil, sigur pe meseria lui, acceptă imediat să vină la treabă, chiar dacă are numai dușmani in jurul său, ceea ce nu este cazul aici. În fine, cred că a fost vorba de manipulare, de lipsă de comunicare în interior, iar o parte din probleme le-am rezolvat mai târziu, discutând cu colegii mei. În plus, ne-a mai făcut un bine acuzându-ne de acele lucruri: ne-a făcut să ne gândim de o mie de ori unde am greșit și am descoperit lucrurile pe care le greșisem. Am discutat și cu cei de la secția de partide politice, și cu cei de la camera știrilor. L-am invitat pe Vartan Arachelian și am organizat timp de o săptămână dezbateri pe tema: este cenzură în presa românească? Au fost voci, inclusiv din presă, chiar și un parlamentar, care au spus: da, este cenzură. Au spus acest lucru în direct. Și a doua zi dimineață am dat din nou: da, este cenzură la Radio România. Perfect! Dacă s-a difuzat în direct la Radio România că este cenzură, cred că avem o idee foarte bună în legătură cu cenzura de la Radio România.

Însă noi cu siguranță nu difuzăm atacuri personal și calomnii. Avem niște reguli, legi, iar noi ne păstrăm standardul nostru, orice-ar fi. Trebuie să impunem un standard de comportament în societatea românească. Dar prietenii mei de la Washington m-au învățat ceva în ultimele două luni și am spus unui șef de partid acest lucru: vom difuza orice atac la ore de maximă audiență al unui lider politic împotriva altor lideri politici, pentru ca, în felul acesta, liderii politici care au fost acuzați să răspundă sau chiar să-i dea în judecată pe cei care îi atacă și să se curețe viața politică ceva mai repede. Pentru că noi, într-un fel, am acoperit comportamentul politic murdar al unor oameni publici. Atunci, difuzăm tot ceea ce au ei de spus la ore de maximă audiență, declarația pe post poate constitui și probă la tribunal și astfel să se clarifice viața politică și să ajungem să lansăm acuzații doar dacă avem dovezi.

Cum comunicați cu șefii de departamente? Aveți ceva să vă reproșați în relația cu angajații?

Lipsa de comunicare a fost cea mai mare problemă pe care am avut-o la Radio România. Când am organizat primele întâlniri cu departamentele, am descoperit că oamenii nu se întâlniseră de 4 -5 ani, nu se cunoșteau, se întrebau dacă lucrează în aceeași redacție. Am plecat de la situația în care ei țipau unii la alții și am ajuns la situația în care discutăm proiecte de modernizare, se ascultă părerile tuturor, relația este fantastică. Cred că, deși am acordat o mare parte din timp comunicării, nu am comunicat suficient. Uneori am senzația că ceea ce gândesc trebuie să se înțeleagă din prima, ceea ce nu e normal. Îmi reproșez orice nereușită comunicațională.

Printre colaboratorii Radiodifuziunii sunt persoane foarte bine pregătite profesional cărora le refuzați prelungirea contractului de colaborator sau, eventual, angajarea. Mă refer la departamentele de politică și sport. Bugetul instituției vă constrânge sau sunt alte motive?

La absolut toate departamentele am refuzat prelungirea contractului de colaborare sau angajarea. Nu cred că trebuie să fiu managerul care angajează în neștire, trebuie să fiu un manager responsabil, nu să câștig concursul de popularitate în fiecare zi. Radio România are în acest moment mult mai mulți angajați decât are nevoie. Regret foarte mult însă că sunt foarte mulți tineri talentați care nu pot fi angajați. Pe de altă parte, eu am așteptat 15 ani până să fiu angajat la Radio, așa că nu pot să fiu acuzat că nu știu cum este cu statutul de colaborator. Eu am terminat facultatea, vroiam să lucrez la Radio și mi s-a spus că nu se poate, m-am angajat într-o întreprindere de construcții, unde lucram de dimineața până la ora 15, iar după aceea veneam la Radio, unde aveam o altă normă. Am făcut așa timp de patru ani. Plecam în week-end pe teren, îmi luam uneori liber de la serviciu, plecam la FestivalulArtei și Creației Studențești, mergeam prin țară ca reporter. Între timp, mi-am văzut de cariera de economist, până când am putut să urmez și cariera de jurnalist. Nu simt nici o obligație față de acești oameni, pe care îi tratăm foarte bine pe post de colaboratori, dar trebuie să înțeleagă că avem niște limite manageriale. Nu vreau să fiu cel care a angajat mulți și a dat afară mulți. Decât să distrug viața unui tânăr, mai degrabă îl avertizez de la început despre situație.

În plus, cred că în momentul de față există o piață foarte bună pentru jurnaliștii freelancer colaboratori. Noi îi plătim mai bine decât orice altă instituție mass-media din România și îi luăm la cursuri de pregătire, inclusiv cu lectori străini.

Conduceți o instituție publică. Ce salariu aveți?

Aceasta mi se pare o discuție populistă, absurdă și care mă pune într-o situație jenantă față de cei mai mulți dintre cetățenii României. Radio România are 13 posturi de radio. Mi se spune că trebuie să am un salariu mai mic decât un director de la un post de radio particular. Totuși, noi avem 13 posturi de radio, 5 formații muzicale, o revistă. Suntem, poate, cea mai mare instituție mass-media din România ca diversitate de activitate, nu din punct de vedere al personalului, pentru că TVR are mai mulți angajați. Să mi se stabilească salariul de către Parlament. Eu nu spun că nu îmi trebuie acești bani, doar trăiesc exact din leafă, dar muncesc de dimineața până noaptea, răspunderea este foarte mare, impactul social este foarte mare, în permanență trebuie să răspund în fața cetățenilor, în fața Parlamentului, ceea ce nu se întâmplă unui director de ziar particular. Aici există un anumit tip de presiuni.

Au existat 8 luni de confruntări politice în timpul administrației precedentului consiliu, administrația a fost schimbată prin invalidare, au fost evenimente care au tulburat funcționarea acestei instituții publice. Radioul este o instituție iubită de către cetățeni, foarte apreciată, iar oamenii au fost atenți la ce se întâmplă aici. Iar eu am fost în mijlocul acestor evenimente. A trebuit să dovedesc, în timp, că nu vreau răul Radioului,că Radioul se poate îmbunătăți, că am proiecte constructive, că PSD a luat o decizie bună atunci când a hotărât să schimbe președintele Consiliului de Administrație. O parte din vechii membri ai Consiliului sunt prezenți încă în Consiliu, dar consider că ceea ce lipsea Consiliului era o viziune clară. Poate că a fost șansa mea, că oamenii nu se așteptau la prea multe de la bun început,iar rezultatele de acum nu ar fi fost atât de evidente.

Care sunt cele mai importante evenimente din cariera dumneavoastră de ziarist?

Unul dintre momente a fost atunci când am întâlnit-o pe soția mea și am realizat discurs radiofonic, emisiunile despre minoritățile românești, emisiunea Cafeneaua Oamenilor de Afaceri, care m-a apropiat mult față de mediul de afaceri din România, seria de interviuri cu Papa, profesorul Cajal și rabinul Moses Rosen, am fost moderatorul emisiunii cu George Bush. Ca ziarist, cea mai interesantă experiență, cu un consum mare de adrenalină, am avut-o pe portavionul Abraham Lincoln, în 2003, înaintea începerii războiului din Irak.

Publicat în : Interviu  de la numărul 16

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: