Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cuba - insula din ziua de ieri

George ANGLIȚOIU

Umberto Eco nu se va supăra prea tare dacă autorul va parafraza nostalgicul său roman în încercarea de a circumscrie destinul politic al țării trestiei-de-zahăr, a romului, a țigărilor de foi preparate manual, a partidelor de pescuit ale lui Hemingway, al Cadillac-urilor din anii '50 și a celei mai energice muzici din Caraibe - mambo. De asemenea, Gabriel Garcia Marquez ne va permite poate să folosim sintagma toamna patriarhului pentru a caracteriza deriva în care se găsește ultimul caudillo comunist, Fidel Castro.



Doctrina Monroe și perla coroanei americane

 

Mișcarea de eliberare a Americii Latine de sub colonialismul spaniol se încadrează cronologic în perioada de început a politicii externe a Statelor Unite. Astfel, în temeiul așa-numitei Doctrine Monroe (1823), Washingtonul va defini Emisfera Vestică drept arie de excludere pentru intervenționismul colonial promovat de marile puteri europene; corolarul acestei orientări o va reprezenta înfăptuirea la finele secolului XIX a strategiei de eliminare a prezenței spaniole din Caraibe. Victoria (1898) din războiul cu Spania (un echivalent pentru zona Americilor al bolnavului turc din afacerile răsăritene) va însemna nu doar prima manifestare de forță a emergentei puteri americane, ci și începutul politicii de control și dirijism a fragilelor regimuri din America Centrală, în primul rând Cuba, Haiti și Panama. Cercurile decizionale de la Washington vor alege opțiunea inteligentă a unor state clientelare, dependente economic și militar de SUA, dar nu colonii.

Perla coroanei americane din Caraibe va fi Cuba, până la prăbușirea regimului lui Fulgencio Batista (1959) și preluarea puterii la Havana de către frații Castro, Fidel și Raul, în tovărășia eternului revoluționar argentinian Che Guevara. Incapacitatea administrației americane republicane, mai ales a vicepreședintelui - la acea dată - Richard Nixon, de a intra în dialog cu noii lideri cubanezi, coroborată cu opțiunea CIA de a-l elimina pe neavenitul Fidel îl vor conduce pe vulcanicul Castro la măsuri drastice antiamericane pe plan intern (interzicerea cazinourilor, naționalizarea industriei extractive, a companiilor din domeniul cultivării și prelucrării trestiei-de-zahăr, expulzarea oamenilor de afaceri americani etc.) justificate prin prea marea dependență (înrobitoare) a Cubei față de capitalul american omniprezent. Noua administrație democrată condusă de J.F. Kennedy va reacționa indecis, improvizata debarcare din Golful Porcilor (aprilie 1961) sfârșindu-se cu un dezastru pentru contingentul de exilați cubanezi și mercenari abandonați de marina americană.

Este momentul în care Fidel Castro decide să devină marxisto-leninist, punând astfel Cuba sub umbrela de securitate sovietică. În plin Război Rece, URSS-ului i se va oferi, în consecință, șansa unică de a se apropia amenințător la nici 150 de kilometri de coastele Floridei, liderul de la Kremlin, Nikita Hrușciov, decizând că a venit momentul unei rulete rusești (nucleare). Criza rachetelor se va sfârși însă prost pentru protectorul sovietic, fermitatea lui J.F.K., eficient consiliat de secretarul Apărării, Robert McNamara, ducându-l pe Hrușciov în incapacitatea de a folosi primul arma nucleară.

 

Înghețul Istoriei

 

Revenind însă la Fidel Castro, acesta se va alege cu garanția guvernului american de a nu invada Cuba în viitor, dar și cu consolidarea blocadei la adresa produselor comerciale (și ideologice) ale Havanei. Până în 1991, anul prăbușirii URSS, Moscova va fi nu doar aliatul militar strategic al Havanei, ci și principalul finanțator, miliarde de ruble fiind pompate anual în economia precară din avanpostul caraibian. Rechemarea trupelor sovietice și încetarea achiziționării producției de trestie-de-zahăr (tradițional operată la prețuri mult mai mari decât cele mondiale) vor aduce Cuba castristă în pragul colapsului socio-economic, restricțiile și raționalizările pe termen nedefinit devenind cuvântul de ordine. Va începe astfel toamna patriarhului, Fidel Castro devenind din ce în ce mai izolat pe plan internațional, discursurile egocentrice interminabile și ceremoniile interne de celebrare a perioadei eroice revoluționare probând acel caracter formal, semn al declinului ireversibil, revelat de diplomatul american George Kennan în descrierea paradelor moscovite lipsite de viață și entuziasm la nici 20 de ani de la Marea Victorie Socialistă din Octombrie.

Cuba reprezintă un caz tipic de eșec comunist societal și economic în competiția cu rivalii capitaliști, soluția îndiguirii propusă de Kennan pentru stoparea generică a subversiunii sovietice asigurând înfrângerea pașnică a lui Fidel Castro și a strategiei sale de dezamericanizare. Explicația principală rezidă, ca și în situația prăbușirii URSS (ajunsă să trăiască în anii '80 din importurile vitale de grâne furnizate tocmai de adversarul ideologic SUA), în incapacitatea regimului lui Fidel Castro (din 1976 reunind prerogativele de premier și șef de stat) de a oferi cubanezilor independența alimentară fără de care nici cel mai represiv mecanism totalitar nu poate rezista (a se vedea în acest sens și evoluția Coreei de Nord). Soluția de supraviețuire? Un soi de perestroika (restructurare) combinată cu câteva elemente specifice doctrinei chineze O țară-, două sisteme concretizate în decizii conjuncturale în materia drepturilor și libertăților fundamentale reale și în permisiunea acordată câtorva companii străine de a investi pe o piață "liberalizată".

Finalmente Statele Unite nu au decât să aștepte dispariția fizică a lui Fidel Castro (în vârstă de 78 ani), succesorul său desemnat nefiind altul decât fratele său Raul, ministru al Apărării încă de la începuturi și partener prezumat al cartelurilor de droguri columbiene, care s-a confruntat în ultimii ani cu dese probleme de sănătate. Regimul comunist cubanez are zero șanse de supraviețuire fondatorului său, confruntat nu doar cu opoziția violentă a imigranților din Florida, dar și cu imaginea negativă despre familia Castro creată de fiica sa refugiată în 1993 în Statele Unite.

 

Precedentul Puerto Rico

 

Destinul politic al Cubei va fi încă o dată corelat strategiilor de dezvoltare americane, formula de succes deja existentă în Puerto Rico, aceea a unui Commonwelth cu Statele Unite, putând constitui precedentul justificativ. Prezența militară americană de la baza din Guantanamo, spinul de decenii din coasta lui Fidel Castro, își va putea dovedi încă o dată utilitatea, Cuba neprezentând tiparul sângeros și necreștin al obiectivului prioritar al momentului, anume Irakul. Viața de noapte spectaculoasă de la Las Vegas își va putea muta încă o dată extensiile profitabile la Havana și Santiago de Cuba, turiștii americani vor recăpăta o destinație de vacanță ieftină, sigură și spectaculoasă, iar investițiile măcar din partea expatriaților din zona Miami putând revitaliza agricultura distrusă de experimentele haotice comuniste.

 

Pax americana și îndiguirea islamismului

 

Iarna patriarhului va însemna poate și reorientarea strategică a hegemonului american spre continentul latino-american, mai puțin susceptibil de a fi tința criticismului partenerilor rebeli europeni și mult mai puțin predispus de a găzdui islamismul radical tip de Al Qaeda. În plus, resursele uriașe ale zonei vor fi putând asigura preeminența americană pe termen mediu, erodarea și fragmentarea din interior a noi amenințări (islamiste) trebuind doar îndiguite. Pax americana va trebui însă să-și extindă beneficiile asupra mediilor paupere latino-americane. Restul e doar o istorie de retrăit...

Publicat în : Politica externa  de la numărul 16

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: