Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Ariel Sharon a scăpat de inculpare

Roxana IONICI

În plin scandal juridic, Ariel Sharon a aruncat o "bombă" care a surprins lumea politică israeliană și internațională. El a anunțat că Israelul se va retrage din toate cele 17 colonii teritoriile palestiniene. Declarația sa a iritat mai multe partide de dreapta care fac parte din coaliția sa guvernamentală. Reprezentanții acestora l-au amenințat pe Ariel Sharon că-l vor doborî.



Procurorul general al Israelului a decis să nu-l inculpe pe premierul Ariel Sharon în afacerea de corupție numită "Insula grecească". Fiul mai mic al primului ministru israelian, Gilad, implicat și el în acest scandal, a scăpat, de asemenea, de inculpare. Autoritățile au ajuns la concluzia că dosarul trebuie clasat, deoarece probele existente au fost insuficiente pentru a putea redacta o inculpare. Procurorul general susține că, după o examinare minuțioasă, nu a fost găsită nici cea mai mică dovadă de corupție în afacerea "Insula grecească".

Scandalul a fost declanșat pe vremea când Ariel Sharon era ministru de Externe în guvernul condus de Benjamin Netanyahu și se referă la un proiect de construcție a unui complex turistic imens pe o insulă din Grecia. Primul pas a fost făcut în momentul în care Ariel Sharon a fost abordat de omul de afaceri israelian David Appel, pentru a promova proiectul prin intermediul fiului său, Gilad, care ar fi primit mită sume impresionante de bani. Potrivit unor informații, se pare că David Appel i-ar fi propus lui Gilad Sharon trei milioane de dolari în schimbul "sfaturilor sale" și pentru ca Ariel Sharon să se folosească de poziția sa pentru a obține aprobarea planului din partea guvernului grec. Această sumă se pare că nu a fost vărsată în contul fiului cel mic al premierului, însă Appel a revenit, în scurt timp, cu o nouă ofertă: 100.000 de dolari "salarii" și 590.000 de dolari ca profit al fermei pe care Ariel Sharon o deține în sudul Israelului. În final s-a renunțat la tot acest plan. David Appel a fost condamnat pentru plata mitei, însă procurorii au trebuit să dovedească faptul că cel care a primit-o a fost conștient că încalcă legea.

Ariel Sharon, cunoscut pentru rolul său în incidentele sângeroase din vestul Beirutului, în anii '80 și pentru declanșarea celei de-a doua Intifade, pe 28 septembrie 2000, a negat întotdeauna că a comis vreo ilegalitate și a apreciat acuzațiile de corupție aduse împotriva lui "bârfe politice rău-voitoare" și "o calomnie politică". Totuși, necazurile judiciare ale premierului nu s-au sfârșit. Partidele din opoziție au anunțat că vor contesta decizia procurorului general la Curtea Supremă.

De asemenea, premierul Ariel Sharon face obiectul unei alte anchete, într-un alt caz de corupție. Este vorba despre finanțarea campaniei sale din 1999 pentru alegerile din cadrul blocului Likud (dreapta naționalistă), al cărui lider este însuși premierul. Într-un alt dosar, el este anchetat, împreună cu fii săi, Gilad și Omri, pentru primirea unui împrumut de 1,5 milioane de dolari de la omul de afaceri sud-african Cyril Kern, sumă care în final ar fi fost folosită pentru a acoperi banii alocați în mod ilegal în 1999 în campania electorală. Finanțarea politică din afara țării este ilegală în Israel.  

În plin scandal juridic, Ariel Sharon a aruncat o "bombă" care a surprins lumea politică israeliană și internațională. El a anunțat că Israelul se va retrage din toate cele 17 colonii teritoriile palestiniene. Declarația sa a iritat mai multe partide de dreapta care fac parte din coaliția sa guvernamentală. Reprezentanții acestora l-au amenințat pe Ariel Sharon că-l vor doborî. Într-adevăr, premierul a scăpat, in extremis, de votul de neîncredere în guvern, moment în care a fost evident faptul că primejdia vine din partea propriilor tovarăși de drum. Astfel, Sharon a aplicat o nouă tactică. Mai întâi a declarat că a venit timpul să se înțeleagă că palestinienii nu mai pot fi ținuți închiși în colivii, că statul palestinian va fi înființat. Apoi, a făcut aluzie la dizolvarea actualei coaliții guvernamentale. Mai mult, a vorbit despre o posibilă invitație a opoziției la guvernare. În final, Sharon a propus un plebiscit național: poporul să decidă dacă mai e cazul să fie deținute coloniile din teritoriile palestiniene. În lansarea acestei ipoteze, el a mizat pe faptul că poate obține o victorie zdrobitoare, pentru că israelienii, în marea lor majoritate, doresc separarea totală de palestinieni.

De menționat faptul că printre cei care se opun planului lui Sharon se află și Statele Unite, care au sugerat oprirea anexării de teritorii palestiniene și încetarea lucrărilor de construcție la bariera de securitate din estul Cisiordaniei. Washingtonul se opune, de asemenea, transferului coloniștilor evacuați din Fâșia Gaza în coloniile existente în Cisiordania.

Pe de altă parte, majoritatea israelienilor se opun intrării în guvern a Partidului Muncii, de centru-stânga, deși acest scenariu pare plauzibil după ce Justiția a decis neinculparea lui Sharon - indică rezultatele unui sondaj de opinie. La întrebarea: "După încheierea dosarului împotriva primului ministru sunteți pentru intrarea Partidului Muncii în Guvern?", 54% din persoanele chestionate au răspuns negativ, în timp ce 37% s-au declarat favorabile acestei formule. Israelienii s-au arătat în schimb divizați în legătură cu refuzul procurorului general, Menahem Mazuz, de a-l urmări în instanță pe Ariel Sharon: 44% susțin decizia, iar 42% o critică. Publicat de cotidianul "Yediot Aharonot", sondajul de opinie, efectuat de institutul Dahaf, a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 500 de persoane, marja de eroare fiind de 4,4 la sută. Potrivit analiștilor, orice inculpare a premierului ar fi provocat demisia acestuia. Decizia procurorului general îi permite acum premierului Sharon, învestit oficial în funcție în martie 2001 și al cărui guvern nu mai este susținut de o majoritate parlamentară, să ia în calcul participarea la guvernare a Partidului Muncii, al cărui lider, Shimon Peres, a condiționat inițierea de negocieri în acest sens de hotărârea procurorului general în cazul dosarului de corupție. În Knesset, deputații laburiști sprijină planul premierului privind retragerea Israelului din Fâșia Gaza, proiect respins de majoritatea membrilor blocului Likud al lui Ariel Sharon, cu ocazia referendumului intern de la începutul lunii mai.

În prezent, actuala coaliție de guvernământ din Israel, condusă de blocul Likud, dispune în Parlament de numai 59 din cele 120 de mandate de deputat. În plus, 11 deputați ai Likud au refuzat să voteze în favoarea propriului guvern în cadrul examinării moțiunii de cenzură împotriva retragerii israeliene din Fâșia Gaza, care a fost prezentată în Knesset la începutul lunii iunie.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 16

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: