Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cât de puternică este Rusia lui Putin (II)

Andrei MIROIU, Radu Sebastian UNGUREANU

Urmare din numărul trecut.

Forțele convenționale

 

Învingătoarea lui Hitler din 1945, puternica armată rusă mai este doar o umbră din ceea ce a fost în urmă cu mai puțin de două decenii. De mai bine de zece ani, ea suferă eșec după eșec în încercarea de a zdrobi rezistența luptătorilor ceceni într-o zonă minusculă chiar față de Afganistanul dezastrului militar din deceniul nouă. În 2002-2003, armata rusă, bazată pe forțele FSB și pe Divizia 42 Infanterie Motorizată din cadrul Ministerului de Interne, a suferit 4.749 de pierderi, cele mai mari într-un singur an de la redeschiderea conflictului din mica republică din Caucaz în toamna lui 1999. Starea de degringoladă din sânul forțelor ruse e subliniată de faptul că, odată terminată muniția (datând din deceniile șapte și opt) pentru principalul tun greu rusesc, un mortier de 122 mm, și având în vedere că economia națională nu a putut să onoreze comenzile pentru tipul de muniție necesar, a fost reintrodus în uz un mortier antebelic, pentru care mai existau trei milioane de obuze din timpul celui de-al doilea război mondial. O imagine de ansamblu asupra forțelor convenționale ruse este oferită de prestigioasa publicație a International Institute for Strategic Studies din Londra, The Military Balance 2003-2004.

Armata terestră rusă cuprinde în momentul de față aproximativ 321.000 de militari, din care 191.000 de recruți. Ea este divizată în șase districte militare, în care funcționează opt comandamente de armată și două comandamente de corpuri de armată. Acestea au în subordinea lor cinci divizii de tancuri (fiecare cu trei regimente de tancuri, unul motorizat, unul de artilerie, unul de rachete antiaeriene, un batalion blindat de recunoaștere și unități speciale), nouăsprezece divizii de infanterie motorizată (cu trei regimente de infanterie moto, unul de tancuri, unul de artilerie, unul de rachete antiaeriene, un batalion de tancuri independent, un batalion antitanc, un batalion blindat de recunoaștere și alte unități speciale), patru divizii aeropurtate (cu câte două sau trei regimente aeropurtate și unul de artilerie), șase divizii de artilerie grea, cinci divizii de artilerie ușoară, treisprezece brigăzi independente (zece moto și trei de parașutiști), șapte brigăzi de forțe speciale (Spetsnaz), optsprezece brigăzi independente de artilerie, cincisprezece brigăzi de rachete sol-sol, cinci brigăzi și trei regimente antitanc independente și nouăsprezece brigăzi de rachete antiaeriene. Dotarea lor poate părea impresionantă unui observator neavizat. Astfel, există în jur de 21.870 tancuri T-34 (model vechi din timpul celui de-al doilea război mondial), 1.200 de T-55, 2020 T-62, 4300 T-64, 9700 T-72, 4500 T-80 și 150 T-90, doar ultimele două tipuri probabil compatibile ca performanțe cu principalul tanc american M1A1 Abrams, existent în mai mult de 7.000 de unități. Există 2.000 de vehicule de recunoaștere, 25.975 vehicule de luptă ale infanteriei, 20.746 de tunuri, 200 de rahete sol-sol SS-21, 2.670 de rachete antiaeriene, din care prea puține sunt S-300 și S-400, singurele capabile să facă față aeronavelor vestice moderne. Aparent impresionant, arsenalul rusesc este pe de o parte depășit, fiind de producție și concepție sovietică corespunzând tehnologic anilor 1960 și 1970. Pe de altă parte, rapoarte frecvente descriu starea proastă în care se află acest armament și slaba pregătire a celor care îl manevrează. Moralul armatei rusești, deși greu de cuantificat, este posibil afectat de incapacitatea de a pune capăt conflictului cecen, de soldele mici și plătite rar, de numărul mic de ore de instrucție și de progresul extrem de greu spre o armată de profesioniști.

Aviația rusă, cândva stăpână a cerurilor răsăritene, mai cuprinde astăzi doar șapte armate aeriene cu 49 de regimente de aviație, încorporând aproximativ 184.600 de militari. Aviația tactică are în subordine 606 bombardiere (371 Su-24 și 235 Su-25), 908 avioane de vânătoare (5 Mig-25, 255 MiG-29, 256 Mig-31 și doar 392 din performantul Su-27 Flanker), 214 avioane de recunoaștere (70 Mig-25 și 144 Su-24) și în jur de 20 de avioane de alertă timpurie. În plus, aviația dispune de aproximativ 700 de elicoptere de atac. Aviația de transport (Armata 61 a Aerului) cuprinde două divizii cu nouă regimente dotate cu 271 de avioane, prioritar Il-76, an-12 și An-22. Dacă vom adăuga acestui aspect faptul că forțele aeriene rusești nu achiziționează de mai bine de opt ani mai mult de zece aparate noi pe an și că numărul orelor de zbor pe an pentru piloți variază între 25 pentru aviața strategică, 15 pentru aviația tactică și 60 pentru cea de transport, ne vom da seama de starea reală a forțelor aeriene ruse.

Poate cel mai interesant indicator al posibilei amenințări rusești este dat de dispunerea forțelor militare ruse. Enclava Kaliningrad (zonă strategică aflată exact în spatele noilor membri NATO) este apărată de o divizie motorizată de cadre, cuprinzând 105.000 de soldați și fiind dotată cu 811 tancuri, 345 de tunuri, 18 rachete sol-sol, 16 elicoptere de atac și 28 de avioane de vânătoare. Tot împotriva forțelor NATO din nord și a Finlandei pot fi orientate trupele districtului militar Leningrad, cu cartierul general la Sankt Petersburg. Acestea cuprind însă doar 34.400 de infanteriști cu 320 de tancuri, 690 de tunuri, 52 elicoptere de atac. Forțele aviatice (Armata 6 Aeriană) se bazează, totuși, pe 305 avioane de luptă. Apărarea capitalei și eventuala masă de manevră a forțelor ruse este coordonată de districtul militar Moscova. 82.000 de militari distribuiți la două comandamente de armată dispunând de două divizii de tancuri, două motorizate, două aeropurtate și una de artilerie au în dotare cam 2.190 de tancuri, 1.600 de tunuri, 75 de elicoptere de atac. Forța aviatică a districtului (Armata a 16-a Aeriană) cuprinde mai bine de 395 de avioane de luptă. Împotriva Ucrainei și a Europei de Sud-Est pot acționa, într-o primă fază, trupele districtului Volga-Urali cu cartierul general la Ekaterinburg. Acesta dispune însă doar de 31.700 de infanteriști, o divizie de tancuri și două motorizate, iar aviația districtului e formată mai degrabă din avioane-școală. Forțele districtului militar al Caucazului de Nord cu cartierul general la Rostov-pe-Don, responsabile alături de FSB și MVD (Ministerul de Interne) de situația din Cecenia, sunt semnificativ mai puternice: 102.800 de soldați, un comandament de armată cu trei divizii moto și una aeropurtată, 628 de tancuri, 855 de tunuri, 98 elicoptere de atac și având în subordine și Armata 4 Aeriană cu 391 avioane de luptă. În fine, dovedind destul de evident teamă față de o posibilă politică agresivă a Chinei, la est de Urali se află dispuse puternice forțe distribuite în două districte militare. La Chita se află punctul de comandă al Districtului Siberian, cu două comandamente de armată și unul de corp de armată cuprinzând două divizii de tancuri, două motorizate, una de artilerie ușoară și două de artilerie grea, precum și alte formațiuni independente numărând 4.468 de tancuri, 6.000 vehicule de luptă ale infanteriei, 4.300 de tunuri, 36 rachete sol-sol, 35 elicoptere de atac. În aceeași zonă, este desfășurată Armata a 14-a Aeriană cu 200 de avioane de luptă. La Harbarovsk este cartierul general al districtului oriental, cu două comandamente de armată cărora li se subordonează zece divizii motorizate, trei de artilerie grea și alte unități independente mai mici cu 3.900 de tancuri, 3.000 de tunuri, 85 de elicoptere de atac. Armata a 11-a Aeriană, din subordinea districtului, poate ridica în aer, cel puțin teoretic, 345 de avioane de luptă. Forțele rusești aflate pe teritoriul fostei URSS, deși suficiente pentru a exercita rolul de presiune asupra guvernelor noilor republici independente, nu pot constitui totuși o amenințare serioasă pentru vecinii spațiului ex-sovietic. Astfel, cele mai puternice forțe se află în Tadjikistan, cuprinzând 7.800 de militari din Divizia 201 Motorizată. De încă mai mică însemnătate sunt forțele din Armenia (3.500 soldați), Georgia (3.000 militari) și din Republica Moldova, unde se află doar 1.000 de militari dintr-o brigadă motorizată și un regiment de rachete antiaeriene. Forțele din Kârgâzstan (500 militari) și din Ucraina (1.100 soldați) sunt, de asemenea, neînsemnate.

Din cele descrise mai sus se poate deduce cu ușurință faptul că poziționarea forțelor rusești este defensivă în toate districtele militare, doar la est de Urali existând posibilitatea unei masări rapide a unei forțe importante, de peste douăzeci de divizii și cu mai mult de 1.000 de avioane de atac. Pe celelalte direcții, vecinii Rusiei, fie membri ai NATO, fie nu, pot rămâne liniștiți, cel puțin deocamdată. Chiar dacă am adăuga forțelor terestre și aeriene regulate trupele paramilitare ale grănicerilor, Ministerului de Interne și ale serviciilor secrete, numărând 409.100 de militari, imaginea s-ar schimba foarte puțin, aceștia din urmă fiind în general înarmați ușor.

Situația militară a Rusiei este într-adevăr precară atunci când luăm în calculflota militară, care continuă să posede un număr semnificativ de marinari, 155.000. Vremurile doctrinei Ogarkov, ce tindea la formarea unui bipolarism naval cu Statele Unite, sunt demult doar o amintire plăcută pentru amiralii ruși. Unul din cele mai bune site-uri dedicate problemelor navale, www.ha-zegray.org, prezintă starea îngrijorătoare a marinei Federației Ruse. Dacă spre sfârșitul anilor '80 marina dispunea de patru portavioane, doar unul mai există astăzi în dotarea Rusiei. După acordul de vânzare către India a ultimului portavion din clasa Kiev, Amiral Gorșkov, încheiat la începutul acestui an, doar Kuznețov mai poate servi în rolul de proiectare a forței rusești în oceanele lumii, asta dacă uriașa navă de 67.000 de tone lansată în 1991 și care poate purta un grup aerian de 52 de aeronave va mai părăsi porturile Rusiei, ceea ce nu s-a mai întâmplat de opt ani. Federația Rusă posedă două crucișătoare grele (ce ar putea fi considerate cuirasate) propulsate nuclear, din care cel mai nou, Petru cel Mare, lansat la apă de doar șase ani, a fost deja semnalat în presa de specialitate că ar avea probleme ale reactorului. Alte trei crucișătoare (pe Moskva președintele Putin a întreprins chiar o vizită în Mediterana în urmă cu un an), nouăsprezece distrugătoare și treisprezece fregate completează lista principalelor nave de suprafață rusești. Cele mai multe însă nu sunt operaționale și se află în diferite stadii de degradare. La acestea se adaugă navele de patrulare de coastă în număr de 88, 60 de puitoare de mine și în jur de 436 nave de sprijin și logistice. Submarinele de atac, în număr de 35, nu se află într-o stare mai bună decât submarinele strategice. Forțele aviației flotei maritime cuprind de asemenea 217 avioane de luptă și 102 elicoptere de atac. Raportând la lungimea litoralului Federației Ruse, forțele amintite mai sus pot, în cel mai fericit caz, să protejeze țara de o invazie convențională, nicicum să servească de sprijin forțelor terestre sau aeriene într-o operațiune militară ofensivă de proporții semnificative îndreptată împotriva unui alt stat.

 

Concluzii

 

Puterea militară a unui stat este îndeobște considerată cea mai vizibilă caracteristică a sa, care poate modela politica externă a altor state. În absența ei, puterea economică, influența diplomatică relativă, mirajul ideologic sau religios pe care un regim îl poate avea nu vor reuși să compenseze pumnul de oțel care să impună voința statului celorlalte puteri. Articolul de față a încercat să ofere o imagine asupra stării prezente a forțelor armate ruse, discutând mărimea, împărțirea, dotarea și dispunerea acestora. Tabloul astfel alcătuit ne dezvăluie o structură militară în degringoladă, slăbită numeric, cu un armament învechit, cu structuri neadaptate chiar la conflictele convenționale ale ultimului deceniu și jumătate. Decăderea Rusiei din punct de vedere militar continuă, chiar dacă economia sa pare că s-a redresat, iar politicește, sistemul pare stabilizat în sensul unei dictaturi cekisto-militare, avându-l în frunte pe Vladimir Putin. Mai mult, fără o restructurare însemnată, bazată pe adaptarea la noile tipuri de amenințări și conflicte, fără renunțarea la o politică de securitate axată exclusiv pe pararea unor agresiuni simetrice dinspre vest, fără investiții masive în sistemele de armament nou, puterea militară rusă va continua să se diminueze. În lumina celor amintite mai sus, credem că ne-am atins scopul, și anume am arătat că actuala stare a forțelor armate ruse nu permite acestora decât salvgardarea ființei de stat (și aceasta în mod esențial datorită factorului de descurajare nucleară). Rusia lui Putin este un stat slab din punct de vedere militar, neconstituind o amenințare din acest punct de vedere pentru statele aflate în afara granițelor fostei Uniuni Sovietice, cu atât mai puțin a țărilor aflate în NATO sau a Chinei sau Japoniei.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 16

Comentarii

Comentariul nr.1 - george a spus în 28.01.2009 04:16:00:
pacat ca noi nu stim sa profitam de slabiciunea rusilor si a ucrainienilor

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: