Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

România, la intersecția istoriei

Dragoº TÃBÃRAN

Summitul NATO de la Istanbul, prima reuniune la nivel înalt a Alianței la care România a participat ca membru cu drepturi depline, s-a încheiat. NATO a decis să sprijine mai consistent procesele de reconstrucție politică din Irak și Afganistan, inclusiv prin prezență militară și prin antrenarea armatei și structurilor de forță ale noului guvern irakian. Un summit care a reconfirmat falia strategică dintre Statele Unite și unii aliați europeni, în special Franța. Deși a negat existența unei animozități personale între el și președintele Statelor Unite, George W. Bush, Jacques Chirac și-a criticat omologul pentru presiunile în favoarea Turciei. Deși nu se uscase bine cerneala de pe textul comunicatului final al summitului, Chirac a anunțat că nu dorește să vadă steagul NATO fluturând în Irak și nici Forța de Reacție Rapidă a NATO implicată în operațiuni militare în Irak, afirmație care a înfuriat delegația americană. Chirac a criticat și politica Washingtonului în Orientul Mijlociu, considerând că izolarea lui Arafat subminează procesul de pace regional.

Un diplomat a declarat că nu este nimic nefiresc în comportamentul președintelui Franței pentru că, de la ieșirea din structura militară integrată a Alianței, în 1966, Parisul a încercat mereu să bage bețe-n roate, măcar prin introducerea formulei "unde este cazul". Pe de altă parte, nu este de uitat faptul că Franța este cel mai mare contributor la Forța de Reacție Rapidă a NATO.

Chiar în ziua când la Istanbul lua sfârșit summitul NATO, la Bruxelles, liderii europeni acceptau candidatura primului ministru al Portugaliei, Jose Manuel Durao Barroso, la postul de președinte al Comisiei Europene. Barroso îi va urma italianului Romano Prodi care își încheie mandatul. În aceeași ședință, liderii europeni au decis ca recent-acceptata Constituție Europeană să fie semnată în noiembrie, la Roma.

Aparent separate, cele două evenimente de politică externă sunt măsura vremurilor și mai ales a transformărilor uriașe care au loc sub ochii noștri. NATO, care își păstrează misiunea principală de apărare colectivă, își extinde substanțial zona de activitate, dar și rolul. Uniunea Europeană, încă definită ca un uriaș economic, dar un pitic politic, își construiește statura de actor unitar și consistent pe scena internațională. După lungi dezbateri și controverse, Uniunea pare să se îndrepte spre o entitate politică unitară, cu o Constituție proprie, cu o voce unică în politica internațională - prin înființarea postului de ministru de Externe al Uniunii și confirmarea în această funcție a actualului Înalt Reprezentant pentru politică externă și de securitate comună - Javier Solana. Mult mai dificil va fi pentru noua Uniune Europeană - cu 25 de state membre - să dobândească și musculatura necesară susținerii acțiunilor sale de politică externă. Nu numai că există o reticență importantă față de necesitatea alocării unor fonduri mari - altfel, foarte necesare - pentru dotarea cu armament și capacități de proiectare a forței, dar extinderea și adoptarea euro au cheltuit enorm din resursele Uniunii Europene. Angajarea într-un program de construire a unui mecanism militar, separat de capacitățile NATO, ar putea submina eforturile Uniunii Europene de absorbire a noilor state central și est-europene.

Care este locul României la intersecția acestor mari procese politice? Fără discuție, aderarea la NATO a însemnat ieșirea din zona gri, de insecuritate și instabilitate politică, determinantă de probleme economice. Este de așteptat ca statutul de membru NATO să stimuleze și investițiile străine, și creșterea economică. Chiar dacă mecanismele economiei de piață nu funcționează la standarde occidentale, chiar dacă ritmul de refacere economică este prea mic pentru decalajul uriaș față de statele vest-europene, dar și central și est-europene, există potențial clar pentru dezvoltare.

Politic, România este mai aproape de Statele Unite decât de Uniunea Europeană. Economic, zona comunitară este mai aproape - peste 60% din schimburile comerciale se derulează cu Uniunea Europeană. Este important pentru România să-și mențină echilibrul între interesele strategice ale celor doi poli de putere mondială astfel încât interesele naționale să fie apărate. În egală măsură, este important ca România să-și respecte angajamentele asumate la intrarea în NATO, inclusiv potențialele riscuri la adresa securității sale, și să construiască temeinic aderarea la Uniunea Europeană. O aderare mult mai dificilă decât intrarea în Alianța Nord-Atlantică și mult mai riscantă pentru economia și societatea românească. Termenul asumat, 1 ianuarie 2007, nu trebuie să fie un scop în sine. Nu este grav dacă, pentru a pregăti mai bine aderarea la puternicul bloc economic european, momentul ar fi amânat. Dacă într-o alianță militară poți intra cu o armată mai slab dotată, aderarea la un mecanism economic extrem de puternic poate distruge fragila economie românească.

Tradițional, România s-a aflat la intersecția a trei mari câmpuri geopolitice: rusesc, otoman și central-european (german). Locul Imperiului Otoman a fost luat de blocul atlantic (Statele Unite). După 50 de ani de dominare a blocului rusesc, disoluția Uniunii Sovietice a lăsat loc liber manifestării celorlalte două. Slăbiciunile blocului central-european au permis Statelor Unite să-și asume, după drama numită 11 septembrie 2001, inițiativa strategică într-o zonă care are ca centru Marea Neagră și se prelungește până în stepele Asiei Centrale și Golful Persic. Pentru prima oară în istorie, poziția geostrategică a României îi permite urmărirea intereselor sale politice și economice.

Avantajele geografiei, pentru prima oară generoasă cu România, sunt dublate de parteneriatul strategic cu Statele Unite. Un parteneriat politic, consolidat prin cooperarea militară dintre România și Statele Unite, atât în NATO, cât și pe teatrele de operațiuni din Afganistan, Irak, Balcani. O cooperare anticipată parcă de eroi ca Gheorghe Pomuț, erou al Războiului de Secesiune, ajuns datorită meritelor sale general și apoi ambasador al Statelor Unite.



Summitul NATO de la Istanbul, prima reuniune la nivel înalt a Alianței la care România a participat ca membru cu drepturi depline, s-a încheiat. NATO a decis să sprijine mai consistent procesele de reconstrucție politică din Irak și Afganistan, inclusiv prin prezență militară și prin antrenarea armatei și structurilor de forță ale noului guvern irakian. Un summit care a reconfirmat falia strategică dintre Statele Unite și unii aliați europeni, în special Franța. Deși a negat existența unei animozități personale între el și președintele Statelor Unite, George W. Bush, Jacques Chirac și-a criticat omologul pentru presiunile în favoarea Turciei. Deși nu se uscase bine cerneala de pe textul comunicatului final al summitului, Chirac a anunțat că nu dorește să vadă steagul NATO fluturând în Irak și nici Forța de Reacție Rapidă a NATO implicată în operațiuni militare în Irak, afirmație care a înfuriat delegația americană. Chirac a criticat și politica Washingtonului în Orientul Mijlociu, considerând că izolarea lui Arafat subminează procesul de pace regional.

Un diplomat a declarat că nu este nimic nefiresc în comportamentul președintelui Franței pentru că, de la ieșirea din structura militară integrată a Alianței, în 1966, Parisul a încercat mereu să bage bețe-n roate, măcar prin introducerea formulei "unde este cazul". Pe de altă parte, nu este de uitat faptul că Franța este cel mai mare contributor la Forța de Reacție Rapidă a NATO.

Chiar în ziua când la Istanbul lua sfârșit summitul NATO, la Bruxelles, liderii europeni acceptau candidatura primului ministru al Portugaliei, Jose Manuel Durao Barroso, la postul de președinte al Comisiei Europene. Barroso îi va urma italianului Romano Prodi care își încheie mandatul. În aceeași ședință, liderii europeni au decis ca recent-acceptata Constituție Europeană să fie semnată în noiembrie, la Roma.

Aparent separate, cele două evenimente de politică externă sunt măsura vremurilor și mai ales a transformărilor uriașe care au loc sub ochii noștri. NATO, care își păstrează misiunea principală de apărare colectivă, își extinde substanțial zona de activitate, dar și rolul. Uniunea Europeană, încă definită ca un uriaș economic, dar un pitic politic, își construiește statura de actor unitar și consistent pe scena internațională. După lungi dezbateri și controverse, Uniunea pare să se îndrepte spre o entitate politică unitară, cu o Constituție proprie, cu o voce unică în politica internațională - prin înființarea postului de ministru de Externe al Uniunii și confirmarea în această funcție a actualului Înalt Reprezentant pentru politică externă și de securitate comună - Javier Solana. Mult mai dificil va fi pentru noua Uniune Europeană - cu 25 de state membre - să dobândească și musculatura necesară susținerii acțiunilor sale de politică externă. Nu numai că există o reticență importantă față de necesitatea alocării unor fonduri mari - altfel, foarte necesare - pentru dotarea cu armament și capacități de proiectare a forței, dar extinderea și adoptarea euro au cheltuit enorm din resursele Uniunii Europene. Angajarea într-un program de construire a unui mecanism militar, separat de capacitățile NATO, ar putea submina eforturile Uniunii Europene de absorbire a noilor state central și est-europene.

Care este locul României la intersecția acestor mari procese politice? Fără discuție, aderarea la NATO a însemnat ieșirea din zona gri, de insecuritate și instabilitate politică, determinantă de probleme economice. Este de așteptat ca statutul de membru NATO să stimuleze și investițiile străine, și creșterea economică. Chiar dacă mecanismele economiei de piață nu funcționează la standarde occidentale, chiar dacă ritmul de refacere economică este prea mic pentru decalajul uriaș față de statele vest-europene, dar și central și est-europene, există potențial clar pentru dezvoltare.

Politic, România este mai aproape de Statele Unite decât de Uniunea Europeană. Economic, zona comunitară este mai aproape - peste 60% din schimburile comerciale se derulează cu Uniunea Europeană. Este important pentru România să-și mențină echilibrul între interesele strategice ale celor doi poli de putere mondială astfel încât interesele naționale să fie apărate. În egală măsură, este important ca România să-și respecte angajamentele asumate la intrarea în NATO, inclusiv potențialele riscuri la adresa securității sale, și să construiască temeinic aderarea la Uniunea Europeană. O aderare mult mai dificilă decât intrarea în Alianța Nord-Atlantică și mult mai riscantă pentru economia și societatea românească. Termenul asumat, 1 ianuarie 2007, nu trebuie să fie un scop în sine. Nu este grav dacă, pentru a pregăti mai bine aderarea la puternicul bloc economic european, momentul ar fi amânat. Dacă într-o alianță militară poți intra cu o armată mai slab dotată, aderarea la un mecanism economic extrem de puternic poate distruge fragila economie românească.

Tradițional, România s-a aflat la intersecția a trei mari câmpuri geopolitice: rusesc, otoman și central-european (german). Locul Imperiului Otoman a fost luat de blocul atlantic (Statele Unite). După 50 de ani de dominare a blocului rusesc, disoluția Uniunii Sovietice a lăsat loc liber manifestării celorlalte două. Slăbiciunile blocului central-european au permis Statelor Unite să-și asume, după drama numită 11 septembrie 2001, inițiativa strategică într-o zonă care are ca centru Marea Neagră și se prelungește până în stepele Asiei Centrale și Golful Persic. Pentru prima oară în istorie, poziția geostrategică a României îi permite urmărirea intereselor sale politice și economice.

Avantajele geografiei, pentru prima oară generoasă cu România, sunt dublate de parteneriatul strategic cu Statele Unite. Un parteneriat politic, consolidat prin cooperarea militară dintre România și Statele Unite, atât în NATO, cât și pe teatrele de operațiuni din Afganistan, Irak, Balcani. O cooperare anticipată parcă de eroi ca Gheorghe Pomuț, erou al Războiului de Secesiune, ajuns datorită meritelor sale general și apoi ambasador al Statelor Unite.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 16

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: