Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Elitele românilor

Ion BULEI

style="FONT-SIZE: 12pt; FONT-FAMILY: ''; mso-fareast-font-family: ''; mso-ansi-language: EN-US; mso-fareast-language: EN-US; mso-bidi-language: AR-SA">În spațiul românesc, legătura intelectualului cu politica preocupa generația de la 1848, o generație care dorea să smulgă România din starea de moleșeală orientală în care se găsea și să o propulseze cu fața spre Occident și valorile acestuia, o generație conștientă că destinul românilor nu era nici în Balcanul turcizat, nici în Răsăritul intrat în sfera Rusiei, ci numai spre Apus. Scrierile avântate ale lui Nicolae Bălcescu puneau în lumină cum nu se poate mai bine starea jalnică la care ajunseseră românii la remorca istoriei vecinilor sau asupritorilor lor. Gestul lui Mihai Viteazul, care trece Carpații, este pentru generația pașoptistă un gest tămăduitor (de acum se și creează, de altfel, o altă imagine a lui Mihai Viteazul). El nu se îndrepta doar spre alți români, ci spre un alt punct cardinal.

Spre un alt punct cardinal

 

În spațiul românesc, legătura intelectualului cu politica preocupa generația de la 1848, o generație care dorea să smulgă România din starea de moleșeală orientală în care se găsea și să o propulseze cu fața spre Occident și valorile acestuia, o generație conștientă că destinul românilor nu era nici în Balcanul turcizat, nici în Răsăritul intrat în sfera Rusiei, ci numai spre Apus. Scrierile avântate ale lui Nicolae Bălcescu puneau în lumină cum nu se poate mai bine starea jalnică la care ajunseseră românii la remorca istoriei vecinilor sau asupritorilor lor. Gestul lui Mihai Viteazul, care trece Carpații, este pentru generația pașoptistă un gest tămăduitor (de acum se și creează, de altfel, o altă imagine a lui Mihai Viteazul). El nu se îndrepta doar spre alți români, ci spre un alt punct cardinal. Îndreptarea spre Apus punea neamul românesc în fața asumării propriei istorii și era încurajat să o facă datorită interesului pe care Occidentul începe să-l poarte acestor zone bogate, așezate la vărsarea Dunării în mare și într-o poziție cheie pentru nerezolvata problemă orientală. Fără acest interes occidental, strădania românilor de ieșire spre alte limanuri n-ar fi avut nici o șansă. Responsabilitatea generației de la '48 a fost enormă. Ea trebuia să schimbe totul: nu doar punctul cardinal de orientare, preocupările de până atunci, dar și mentalitățile, modul de gândire, până și limba (relatinizarea limbii române prin influența franceză în secolul XIX). Și totul era de făcut în condițiile unei ostilități a societății tradiționale, intrigată de prea marea deschidere (românilor practic li se propune un alt sistem de valori decât cel în genere acceptat până atunci). Generația de la '48 se implica politic în toate schimbările. Era o mână de oameni, cu mari răspunderi și neimplicarea în politică era de neconceput căci doar politica crea și favoriza schimbarea.Era o determinare istorică de la care nu te puteai sustrage, mai cu seamă în secolul naționalităților, când fiecare popor își căuta rostul sub soare.

 

Când Codul Napoleon devine Codul Cuza

 

După încercări entuziaste, cum au fost revoluțiile de la 1848, după efuziuni sentimentale (vezi Cântarea României a lui Alecu Russo), după nesolidarități dar și multe speranțe din exilul multor români prin Europa, vine și vremea împlinirilor. Ea coincide cu domnia lui Cuza Vodă, cea mai reformatoare dintre domniile câte le-au avut românii, epoca în care formele noi europene inundă un fond local, încă tradițional, și trăind într-un alt timp istoric. Modelul occidental pătrunde în societatea românească pe toate ușile. Legi din Apus se traduc la București și se declară împământenite (Codul Napoleon devine Codul Cuza). Noii veniți în politică își justificau astfel venirea. Dar ei nu sunt singuri în elita politică. În rândul ei ramânea în continuare fosta aristocrație, care acceptase înnoirea (boierii renunță la ranguri în 1857, în discuțiile din sânul Divanurilor ad-hoc). "Bonjuriștii" sunt înclinați să creadă că prin introducerea formelor occidentale s-a și introdus Occidentul, o greșeală pe care a corectat-o societatea Junimea, produsul intelectual cel mai important pe care-l dă elita românească în veacul al XIX-lea. Și până atunci intelectualii români încercaseră să devină europeni dar numai prin junimiști ei chiar devin europeni (Școala Ardeleană transformase apropierea de Europa exclusiv într-un mijloc de obținere a unor drepturi naționale). Junimiștii propun transformarea societății românești în întregimea ei, unitatea și independența românilor fiind subsumate acestei transformări de ansamblu. Junimiștii sunt o minoritate, dar una foarte influentă. Cu ei apare în societatea și cultura română spiritul critic și, totodată, valoarea, prin fixarea criteriilor ei de apreciere.

 

Când formele încep să se umple de conținut

 

Junimea e o societate culturală care vrea și reușește să destrame ideea intelectualului etern critic și etern marginal deciziei de putere. Junimea creează un grup de presiune, arată o bună organizare, strategie, solidaritate și demonstrează eficacitate. Constituie un exemplu de reușită, legătură a intelectualului cu politica, un grup de tineri care nu disperă în fața formelor goale ale societății românești, care nu părăsesc România pentru cariere în Occident, care dau un exemplu personal de superioritate intelectuală și probitate, un grup de gândire colectivă și creație individuală care propune societății românești nu doar programe în toate domeniile culturii și politicii dar propune și modele de urmat, prin dialog constructiv, purtat cu stil, cu umor, cu distincție.

Modelul Junimii a încercat să fie urmat de generația intelectualilor interbelici. Este meritul lui Mircea Eliade de a fi trezit această generație chemând-o la unitate și țeluri comune. Ciclul său de 12 foiletoane, Itinerariu spiritual, apărut în Cuvântul din 1927, a fost, în fapt, programul acestei generații, o generație care se considera nedeterminată istoric, "prima generație românească necondiționată de un obiectiv istoric de realizat" și aceasta pentru că marea unire a românilor se realizase iar occidentalizarea era o realitate trăită de toți. Și atunci, potrivit lui Eliade, generația sa avea năzuințe de regăsire doar în plan spiritual. "Noi am cunoscut - scrie Eliade o viață mai completă. Am trăit experiențe care ne-au condus la rațiune, la artă, la misticism... În noi izbândește Spiritul". Eliade propune generației sale critica rațiunii suficiente, o viziune științifică care să-și vadă propriile sale limite prin iraționalism. Generația lui Eliade nu va fi nici ea unitară în opțiuni, cum nu fuseseră nici precedentele dar, dincolo de diversitatea de opinii, ea se va constitui într-un corp distinct. Intelectuali ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Anton Golopenția, Henri Sthal, Petru Comărnescu, Ion Cantacuzino, Mihail Polihroniade, Constantin Noica, Traian Herseni... au un liant comun și un factor formativ comun: Nae Ionescu este profesorul lor de metafizică și logică. Pe la cursurile și seminariile lui trecuseră toți, prin Nae Ionescu își făcuseră toți debutul în dezbaterea de idei. Așa și-au întemeiat gazete proprii: Criterion, Credința, Floare de foc, Ideea românească, Dreaptea... și, cea mai importantă, Vremea. Și generația interbelică face o demonstrație limpede a capacității intelectuale de a se integra unei mișcări de o reală consistență culturală. Și politica? Era intelectualul capabil să forțeze decizia politică? Generația lui Eliade, ca și precedenta, a lui Maiorescu, dădeau un răspuns pozitiv (lăsând la o parte naivitatea de a încerca subordonarea realității istorice, în stare, mai ales în cazul generației lui Eliade, să se răzbune dureros. "Suntem sub teroarea istoriei" - este un adevăr asumat târziu de Mircea Eliade. Greu de înlocuit timpul istoric cu mitul).

 

Intelectualul ca model

 

Intelectualul propus românilor de veacul al XIX-lea și de epoca interbelică este un intelectual-exemplu de urmat, un model. Era posibil oare să mai propui un model de urmat într-o societate de masă?- se întreba Max Arnold. El avea o speranță. La fel și intelectualii români care credeau, cum o făcea și Romain Roland, că datoria intelectualului era aceea de a transmite valori umane într-o epocă de fier. Nu erau deloc conștienți de o amenințare ca aceea la care făcea referire Jelien Benda, care acuza intelectualul de a-și fi abandonat rostul și funcția "coborând în stradă", respectiv aruncându-se în viața politică. Intelectualul român observa și el că lumea începuse să fie dominată încă din secolul al XIX-lea de noțiuni ca aceea de popor, clasă, masă, grup social, iar individualitatea nu mai era decât reprezentantul unui grup sau altul. Cei care dominau depindeau de ceilalți, de cei dominați. Produsul, marfa industrială erau lipsite de caracter personal, grupul producea fără creativitate, iar destinatarul oricarui produs devenea grupul social. Într-un astfel de context intelectualul face parte dintr-o elită care se redefinește.

Grupurile de intelectuali din jurul lui Maiorescu sau al lui Eliade sunt în societatea românească nu doar grupuri de presiuni, dar și grupuri de reacție. Ele conștientizează conformismul și prezența lui, care devine aproape fizică. După Eliade, conformismul comporta în sine pericolul unui nou despotism care controlează autonomia acțiunilor exterioare, anihilând-o și, în același timp, lovind în creativitatea inteligenței, un conformism care își găsea manifestarea sa plenară în așa numita cultură de masă, o cultură săracă în idei originale. Aici apare marele pericol pentru legătura dintre politică și intelectual pentru că se ajunge la un dezinteres crescând pentru treburile publice și toți ambițioșii găsesc deschis drumul puterii. Într-o societate de acest tip, crede Eliade, elitele sunt mortificate.

Conștientizarea acestor transformări în raporturile dintre intelectual și societate nu este așa de clar delineată în scrierile reprezentanților intelectualității românești. Întrebările pe care și le pune această intelectualitate nu se leagă în principal de transformările la nivelul elitei, ci la nivelul masei. Ulterior, sub ocupație sovietică și comunism, relația intelectualui român cu politica s-a deteriorat profund, prin invazia ideologiei, pretutindeni ea schimbându-și esențial sensul. Exemplul modelelor din jurul lui Maiorescu sau Eliade a fost mereu invocat, rămânând ca o zare îndepărtată. La fel este și în zilele noastre. Solidaritățile noastre de astăzi sunt numai de interese, iar strategiile sunt numai pe termen scurt. Unii intelectuali români, A. Pleșu, G. Liiceanu, N. Manolescu, de pildă, pot aminti de Maiorescu. Dar unde este P. P. Carp, care, cu inteligență și clarviziune să ne propună o "Era nouă"? Atât timp cât intelectualul român este apolitic, modelul Carp rămâne o platonică invocare iar modelul Junimii un "dor neîmplinit". Și dacă este politic? Riscul de a fi înghițit de noua societate "de trecere" este mult, mult mai mare decât acela al transformării intelectualului într-un model de propus și de urmat.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 15

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: