Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Vom adera în 2007. Atenție!

Anton COMĂNESCU

«Obiectivul aderării României în 2007 este ambițios, dar realist», declara, la jumătatea lunii mai, comisarul pentru extindere europeană, Günter Verheugen, în cadrul unei conferințe pe teme de integrare organizată la Bruxelles. În prezidiu, alături de Verheugen, se afla Adrian Năstase, care a reacționat cu abilitate, spunând că «România deja este un membru de facto al Uniunii Europene».



Recenta suită de declarații referitoare la șansele reale ale Bucureștiului de a se încadra în calendarul negocierilor de aderare, arată o schimbare spectaculoasă de registru a discuțiilor de la Bruxelles. După ce a fost ținut pentru aproape trei luni sub dușul rece al criticilor și scepticismului parlamentarilor europeni, devenind în câteva rânduri și subiectul îndoielilor comisarului Verheugen însuși, iată că guvernul Năstase se bucură acum de mult mai multă încredere din partea Bruxelles-ului. «Premierul Adrian Năstase se dovedește un lider puternic» nu s-a sfiit să declare Verheugen după ce a lăsat să se înțeleagă că, până la urmă, voința politică este singura forță care poate determina aderarea României în ianuarie 2007. O voință politică cu centrul de greutate la Bruxelles, dar care are nevoie de un contrabalans bine articulat la București.

Comisia Europeană dă astfel primele semne ale unei noi formule de rezolvare a ecuației din ce în ce mai complicate a puterii în Uniunea Europeana lărgită. Alegerea noului președinte al Comisiei, alegerile pentru Parlamentul European, votarea Constituției, gestionarea fazei post-aderare pentru cei zece noi membri, problema Turciei și a Ciprului sunt elemente de o mare încărcătură politică ce se vor conjuga în urmatoarele luni pentru a configura structuri instituționale și o balanță decisivă a puterii pentru anii care vor urma. În acest context, problemele legate de adopțiile din România sau de detaliile tehnice ale capitolelor de negociere cad inevitabil în plan secund.

Procesul extinderii trebuie definitivat, schema de securitate în sud-estul Europei trebuie întărită, iar piața comună trebuie consolidată. Atâta timp cât Bucureștiul dovedește suficientă forță de mobilizare politică pentru a răspunde cerințelor autorităților comunitare, capacitatea României de a deveni membru în 2007 nu mai trebuie chestionată. Aceasta pare să fie noua abordare a Bruxelles-ului, care astfel nu face altceva decât să ne ia o mare piatră de pe inimă. Cel puțin deocamdată.

Însă, problema care se ridică pentru România este prețul acestei aderări precipitate esențialmente de voința politică. Încheierea negocierilor până la sfârșitul acestui an poate deveni o lamă cu două taișuri. A intra in Uniunea Europeană doar pe baza unui elan politic, însemnă un mare sacrificiu economic, dacă nu sunt urmați cu atenție pașii negocierilor. Bătălia pentru piețele de desfacere, pentru omologarea produselor, pentru acordarea cotelor de producție sau pentru accesul la fondurile comunitare este una crucială pentru fiecare țară- care aderă la Uniunea Europeană. Polonezii au împins disputa pentru subvențiile agricole până la cele mai înalte niveluri în Consiliul European, ungurii și-au făcut din omologarea palincii un obiectiv guvernamental, iar slovenii s-au bătut până și pentru asigurarea cotei de producție a viermilor de mătase.

Toate aceste detalii comerciale par triviale în comparație cu marele proiect politic al extinderii europene. Însă, să ne aducem aminte că Uniunea a fost concepută inițial ca o piață comună, iar comerțul a fost elementul de căpătâi în fondarea multora dintre instituțiile comunitare. Jean Monet, unul dintre cei doi părinți fondatori ai Comunității Europene, născut în regiunea franceză Cognac, renumită pentru producția faimoasei băuturi spirtoase, provenea dintr-o veche familie de comercianți. Iar pentru Jean Monet, ideea de a putea vinde Cognac în Anglia sau Germania, fără a întâmpina obstacole protecționiste, a reprezentat forța motrice a activității lui politice unioniste.

Cei care au înțeles și înțeleg acest lucru, vor culege în anii care vor urma roadele integrării. Altminteri, statutul de piață de desfacere se va transforma pentru ei dintr-o teorie a conspirației într-o realitate crudă. Iar, din păcate, românii sunt foarte slab pregătiți în ceea ce privește capacitatea de a funcționa eficient pe piața europeană. Extrem de puține dintre firmele românești cunosc ce înseamnă o firmă europeană, care sunt regulile de acordare a dreptului de producție exclusivă, sau care sunt modalitățile de obținere a finanțărilor din fonduri europene.

Asociațiile patronale românești, nu numai că sunt ignorante în privința mizelor integrării europene, dar sunt suficient de divizate ca să nu prezinte credibilitate pentru forurile de la Bruxelles, care ar fi interesate de atragerea lor în discuții multilaterale. Cele mai multe dintre mai marile sau mai micile firme, care au sondat cu circumspecție piețele Uniunii s-au reîntors în țară- strâmbând din nas și ajungând la concluzia păguboasă că tot mai bine e să faci comerț la tine acasă. Micii producători agricoli din România se zbat între visul de a «pune mâna pe niște bani de la Bruxelles» și frica de Uniunea Europeană, care îi va obliga să taie viile sau să renunțe la cazanul de țuică. Evident că, în aceste condiții, specularea șanselor economice pe care le ofera aderarea rămâne un deziderat pe cât de important, pe atât de abstract.

Chiar Adrian Năstase, într-una din vizitele efectuate recent la Bruxelles, ridica problema unei prezențe mai substanțiale a firmelor românești în Europa. Problema s-a notat, însă, fără un interes sistematic manifestat de către factorii direct interesați din țară-, lucrurile nu avansează deloc. Guvernul, pe de o parte și comunitatea de afaceri, pe de alta, trebuie să realizeze că intrarea României în UE în orice condiții, fără o consolidare a poziției de negociere, va fi deosebit de păguboasă. Aderarea nu trebuie să devină un scop în sine, ci să rămână ceea ce s-a dorit întotdeauna: un mijloc de creștere a bunăstării românilor.

Dacă politicienii români ar avea inspirația lui Jean Monet, comerciantul de cognac ar înțelege că integrarea europeană are la bază un set de reguli foarte stricte, dar care, dacă sunt bine cunoscute și aplicate, pot aduce uriașe beneficii. De această înțelegere va depinde dacă, odata cu aderarea la Uniunea Europeană, vom vedea excelentele vinuri românești pe rafturile supermarketurilor din occident, sau vom consuma telemea de Sibiu sub denumirea de «slovenska  bryndza».

Publicat în : Cover story  de la numărul 15

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: