Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Interviu cu Sergiu Nicolaescu, senator, regizor, scenarist și actor

Virginia MIRCEA

Personalitate complexă, apreciat de foarte mulți pentru o carieră prodigioasă în lumea filmului și contestat de alții pentru opțiunile sale politice, Sergiu Nicolaescu este una dintre cele mai de seamă figuri ale vieții românești post-decembriste.

Prezentăm aici un interviu amplu, în care atât cei care îl apreciază, cât și cei care îl contestă, găsesc suficiente argumente pro și contra.



Domnule Sergiu Nicolaescu, de curând ați aniversat 50 de ani de activitate ca regizor, actor și om politic. Ați realizat până în prezent 63 de filme (48 filme de lung-metraj regizate, 9 seriale, 6 scurt-metraje), 14 scenarii, 27 de roluri, ați produs 12 pelicule și ați coregizat alte 5. Care dintre filme considerați că reprezintă apogeul creației dumneavoastră?

Pot spune că de la începutul carierei mele m-am trezit pe culmi, cu filmul "Dacii", în 1967. Mai mult decât am obținut cu "Dacii", ca debutul de lung-metraj, nu se putea. Presa a fost foarte bună în lumea întreagă. Eram și foarte tânar, aveam 37 de ani la premiera filmului. Totuși, în domeniul filmului sunt perioade mai bune și perioade mai rele. Eu am avut noroc cu filmul "Dacii", care a făcut record de spectatori, atât pe plan național cât și pe plan internațional. Este un film care a rulat in lumea întreagă, a avut o premieră la Paris, cum puțini regizori au avut, cu garda de onoare, cu miniștri, la cel mai mare cinematograf al orașului. Au fost de față Eugen Ionesco și Virgil Gheorghiu.

Când am început filmul "Mihai Viteazul" eram pe cele mai înalte culmi. Pentru "Mihai Viteazul" obținusem acceptul unor actori fabuloși: Orson Wells, Charlston Heston, Elizabeth Taylor, Richard Burton, Jean Marais. În 1968 am făcut patru filme de televiziune și două de cinema, deci șase filme. În anul respectiv am câștigat 180.000 de dolari. Bineînțeles că trebuia să dau 75% impozit statului român. Cu toate acestea, pe vremea aceea am rămas cu cel puțin 50.000 de dolari, o adevărată avere.

A fost un moment când am crezut că "Mihai Viteazul" va fi unul dintre marile filme ale lumii. Și cred că aș fi putut realiza cel mai mare film la acea dată. Imaginați-vă, cu banii pe care i-ar fi dat americanii pentru producția filmului, nu pentru actori, aș fi putut lansa un film de patru ori mai scump decât a fost "Mihai Viteazul". Am pierdut ocazia pentru că Ceaușescu nu a fost de accord ca în film să joace actori străini. Pot spune că un an extraordinar a fost pentru mine și 1989, când am avut premiera filmului "Mircea". Am jucat un rol foarte greu și am făcut un film foarte important, care a fost interzis de Ceaușescu.

"Mircea" nu a fost singurul film interzis. Primul a fost "Osânda". Am avut mult mai multe probleme cu cenzura pentru că eu făceam filme istorice. În filmele mele au apărut regii României (Carol I), s-a cântat pentru prima data în public "Deșteaptă-te române" ("Pentru patrie" - 1977), au fost folosite portretul regelui Mihai, al lui Ion Antonescu, sau al lui Zelea-Codreanu. Nu m-am plans niciodată, dar este vremea să spun toate acestea. Nu am avut niciodată în viață vocație de victimă. Deoarece nu am făcut toate aceste greutăți publice și am păstrat discreția asupra acestor probleme, am reușit să obțin un regim special față de șefii comuniști. De asemeni, succesul pe care îl aveam la public și dragostea spectatorilor pentru filmele mele impuneau respect partidului și securității.

Dacă cineva ar urmări acțiunile din cariera mea, s-ar minuna cum un regizor poate refuza "Visul unei nopți de vară" de Shakespeare, film muzical care urma să fie făcut la Hollywood, pentru un film istoric, "Dacii", făcut în România,e adevărat că în coproducție cu francezii. Este evident că am dorit un anume film istoric cu un anumit scop. Lansat în lumea internațională a filmului printr-un scurt metraj - model de simbolism cu filmul "Cahiers du Cinema", am avut de ales între filmul "cult", ca artă în vocația sa simbolică și filmul istoric, în sensul larg, ca practică purtătoare de ficțiuni istorice și de educație patriotică. Am optat pentru a doua variantă nu datorită faptului că filmul istoric ar fi reprezentat un proiect mai puțin ambițios, ci pentru că îmi permitea o gestiune mai pragmatică și atingerea unui scop, sub semnul căruia cred că a stat cea mai importantă parte a carierei mele cinematografice: să redau concetățenilor mei, în măsura puterilor mele, conștiința existenței sale în afara ideologiei marxist-leniniste și a luptei de clasă. Am realizat acest lucru folosind exemple din trecutul nostru care ilustrau cel mai potrivit demnitatea, dragostea, curajul, vitejia, sacrificiul, loialitatea și onorea. Succesul meu la public nu a fost o întâmplare ci un scop. La fel a fost și lansarea mea în anumite roluri care făceau cadou spectatorilor un model de care aveau nevoie, altul decât "omul nou al ceaușismului".

În 1972, am fost în URSS cu ocazia înscrierii filmului "Mihai Viteazul" în Festivalul de film de la Moscova. Acesta era al treilea festival de film ca importanță pe vremea aceea. Sala în care rulau filmele era impresionantă, mult mai mare decât cea de la Paris, în care a fost premiera filmului "Dacii". Primul șoc l-am avut când am văzut că filmul era programat la ora patru după-amiza. Erau două filme pe zi și, de obicei, filmul mai bun rula seara.

Sala de cinematograf era plină ochi. Pe parcursul filmului, organizatorii ruși nu au rulat bobina care prezintă cucerirea Moldovei de către Mihai. În dimineața prezentării filmului fusesem la cinematograf ca să văd cum are loc proiecția unui film. În cabina de proiecție a sălii existau 12 aparate de proiecție, care funcționau pe rând, fiecare rulând câte un act din film. În momentul în care am văzut că au "sărit" bobina, am urcat până la camera de proiecție, am trecut de un bărbat care se afla la usă și am intrat. Am apăsat pe un buton roșu și am oprit proiecția, s-a aprins lumina în sală, am apăsat butonul verde al aparatului de proiecție anterior, care era rece, semn că nu fusese pus în funcționare, s-a stins lumina și a început rularea bobinei respective. La sfârșitul filmului, sala s-a ridicat în picioare și m-a aplaudat de parcă aș fi fost în România. I-am și iertat din acest motiv, pentru că atâta satisfacție am avut în final, încât nu m-am mai simțit ofensat de ceea ce se întâmplase. Nu toți rușii sunt la fel. De altfel, spectatorii ruși sunt extraordinari. Îi iubesc.

Eu reprezint o altă generație, nu generația pionierilor lui Ceaușescu, mânjiți de falsul naționalism ceaușist, care era o contradicție totală a ceea ce înseamnă comunism, proletariat și revoluția proletară, adică întreaga teroie marxistă. După 1947, în loc de istoria României se învăța istoria PCUS-ului, iar în loc de istoria universală se învăța marxism-leninismul. Asta a adus comunismul la noi - desnaționalizare forțată și rapidă. Patriotismul ceaușist era o manipulare, care sprijinea independența pe care dictatorul și-o dorea numai pentru el și pentru puterea lui personală, nici decum pentru demnitatea sau independența poporului român, pe care îl ținea mai asuprit decât orice străin. Nimeni nu și-a bătut joc mai mult de români decât Ceaușescu. Niciodată nu am avut o situație mai umilitoare în întreaga noastră istorie, dar românii au suportat-o pentru că nu aveau de ales decât între Ceaușescu și ruși. Până într-o zi.

 

În momentul de față realizați filmul "Orient Express" (inspirat după romanul "Prințul" al autorului Tudor Teodorescu Braniște). Acest film are o miză specială pentru dumneavoastră?

Filmul utilizează o parte din dialogurile lui Tudor Teodorescu Braniște, dar e cu totul altceva. Suspectam că mulți, după ce vor vedea filmul, vor crede că m-am jucat pe mine însumi în film. De fapt, eu joc un personaj complet opus. Există un pasaj în film care sună cam așa: "unii își construiesc viața prin muncă, luptă, dragoste, sau vise... alții le amestecă. Există și o altă categorie, din care fac eu parte", spune eroul, "pe care o interesează numai banii: bani pentru femei, bani pentru călătorii, bani pentru jocuri, curse. Și când nu mai ai acești bani, atunci ce să faci? Să-i înlocuiesc cu muncă, luptă, vise, sau dragoste? Nu-i pentru mine."

Acesta este textul pe care-l spune Prințul în film. În concluzie, nu sunt eu deloc. Eu sunt capabil să-mi dau viața pentru un ideal. În schimb, personajul din film nu este interesat de asta. A fost o provocare pentru mine, m-am simțit atras de idee și am acceptat să joc rolul. Am făcut un film clasic, un film frumos, care are o poveste frumoasă, cu oameni frumoși. Simțeam nevoia unui astfel de film care să îmbogățească spectatorul. În acest fel, când iese de acolo, spectatorul nu se gândește cu ce mașină pleacă în Occident, sau cum să își determine prietenele să meargă în Italia ca să câștige mai mulți bani. După părerea mea, filmul este clasic și s-ar putea ca telespectatorii să răspundă pozitiv la un astfel de film. Îmi aduc aminte de un moment în care filmele americane de acțiune aveau un mare succes și a apărut brusc "Love Story". Era momentul să apară un astfel de film atunci. Eu cred că este momentul să vină și în cinematografia românească un film ca "Orient Express".

 

Ce înseamnă pentru regizorul Sergiu Nicolaescu filmul "Osânda"?

"Osânda" este filmul meu de suflet. Eu am fost primul regizor care a filmat îmtr-o biserică, pentru filmul "Mihai Viteazul".În "Osânda" am mers cu lucrurile prea departe și filmul a fost interzis. Terminat în primăvara anului 1976, el nu a ieșit decât târziu, în toamnă și a avut premiera la Constanța. Filmul a fost lansat după ce l-a văzut Ceaușescu, care a fost destul de cinstit încât să recunoască că i-a plăcut filmul.

În ultimii ani sunteți preocupat de pictură. Tablourile dumneavoastră se vând bine. Pictura reprezintă pentru dumeavoastră un hobby sau a doua vocație?

Pictura reprezintă în mod sigur doar un hobby. Probabil că ar fi fost o vocație, dacă nu aș fi făcut film. Dar filmul pentru mine e totul, e nu numai viața mea, ci este singurul lucru pe care mi-l doresc, un domeniu unde am dat toată energia mea și toată dragostea mea față de oameni și țara în care m-am născut.

 

Sunteți un om bogat fără urmași. Într-un interviu acordat revistei "Cadran Politic" acum un an, ați afirmat că averea dumneavoastră va fi lăsată moștenire Fundației "Sergiu Nicolaescu". Ce programe derulează în prezent fundația care vă poartă numele și ce planuri există pentru viitor?

În momentul de față, fundația nu activează prea mult. Voi face filme cât sunt în viață. Mai am cel puțin două-trei proiecte, pe care sper să reușesc să le duc la bun sfârșit. Prin intermediul unei firme am realizat casete și DVD-uri, care vor fi în curând pe piață, deci las filmele mele istoriei cinematografiei românești. Trebuie ca cineva să se ocupe și de ele și de aceea am creat o firmă și o fundație. Mă uit la ceea ce s-a întâmplat cu Ion Popescu Gopo și nu vorbesc de el întâmplător. Îl consider primul român care s-a impus în domeniul cinematografiei pe plan internațional. Iar, dacă Uniunea al cărei președinte sunt eu nu s-ar fi ocupat, în mică măsură, din păcate, cred că Ion Popescu Gopo ar fi fost dat uitării total. Am destui colegi invidioși, unii dintre ei mă și urăsc. Eu îmi iubesc toți colegii, nu am făcut în viața mea nici un rău vreunui coleg. Toți împreună am făcut și vom face cinematografie românească. Dacă cineva vrea să mă întreacă, să muncească cât am muncit eu. Talent? Îi las pe alții să se joace definindu-l. Eu știu numai ce este munca și profesionalismul.

 

Revoluția din decembrie 1989 a reprezentat momentul intrării dumneavoastră pe scena politică. Au fost multe voci care au susținut că acest pas a condus la retragerea respectului și a prețuirii de care vă bucurați. Dumneavoastră ați perceput această pierdere de imagine?

Da, am perceput această pierdere. De fapt, eu nu am intrat în politică, eu am intrat în revoluție pe 21 decembrie, încă de dimineață. Prin revoluție, am intrat în politică și într-un anumit grup. Fiind un om care lucra într-o profesie în care colectivul contează foarte mult, m-am alăturat anumitor oameni care au devenit camarazii mei de luptă, singurii care au venit acolo unde trebuia.Prin alegerea pe care am făcut-o, a existat, e drept, un moment de antipatie care s-a creat în jurul meu.

Astfel, am pierdut o parte din capitalul meu de imagine, dar cred că l-am recâștigat. Prin comparație, a durat un an să realizez filmul care m-a consacrat, "Dacii", iar procesul de recuperare a încrederii pe care oamenii o aveau în mine se desfășoară de 14 ani. Cred că și-au dat seama acum de caracterul meu.

 

Spuneați despre camarazii dumneavoastră că au fost sigurii care au venit unde trebuia.Unde anume?

Aici (n.r. clădirea Senatului României). Cine a venit aici? L-ați văzut pe domnul Paler aici? L-ați văzut pe Pintilie? L-ați văzut pe Ciulei? Nu! Pe cine ați văzut aici? Au fost prezenți oameni ca Verdeț, Dincă, Postelnicu. Cu cine era să fac alianțe? Am făcut alianțe cu Iliescu, pentru că trebuia să fac acest lucru cu cineva despre care eu să cred în momentul acela că putea să conducă țara. Eu pot să fac o revoluție, dar nu pot să conduc o țară de a doua zi, pentru că am bun simț. Niciodată nu m-aș fi gândit să conduc eu țara după revoluție, pentru că trebuia un om potrivit pentru această sarcină. Dintre oamenii care au venit atunci, alături de mine, cel mai potrivit era Iliescu. Unde au fost ceilalți? Știți când au apărut ceilalți? Vă spun eu când au apărut! O lună mai târziu! Și Caramitru și Dinescu au ajuns întâmplător pe tanc la Televiziune. Coloana de tancuri a fost oprită la Piața Română și condusă de mine la Televiziune.

Revoluția a fost făcută, în proporție de peste 60%, de muncitori. Dintre care 10 - 12% necalificați. Mai departe, intelectuali - 4%, studenți - 2%, elevi au fost 8 - 10%. Cum au venit oamenii aceia necunoscuți, cei care au făcut revoluția? Revoluția nu a fost făcută nici de mine, nici de Iliescu, nici de Dan Iosif. Revoluția a fost făcută de poporul român. În acest caz, a fost revoluție proletară? Nu, a fost o revoluție împotriva regimului, iar acest lucru eu l-am aflat de abia în după-amiaza zilei de 22 decembrie. O clipă nu m-am gândit, înainte de ora 17 a acelei zile, că va cădea regimul. Mi-am dat seama de această posibilitate doar în momentul în care Verdeț a fost fluierat și înjurat. Și din clipa următoare am urmărit căderea regimului. Din scopul revoltei împotriva lui Ceaușescu s-a anăscut revoluția anticomunistă.

Revoluția în București a însemnat 21 - 22 decembrie, până la ora când a plecat Ceaușescu. La Timișoara a fost debutul revoltei și revoluției. Revoluția înseamnă o schimbare radicală a regimului, chiar căderea lui forțată, iar lupta pentru putere se instaurează imediat. În capitală revoluția s-a terminat în după-amiza zilei de 22 decembire, atunci când populația a zis "nu mai vrem comunism" și, din clipa următoare, a început lupta pentru putere, care nu se știe niciodată unde ajunge. Dovada e că am ajuns la lucrul cel mai absurd de pe lume, cel mai jenant din istoria ultimelor două secole, să îl avem pe Constantinescu președinte.

Pe de altă parte, Iliescu este un idealist consecvent: a fost comunist și a rămas comunist, în sensul bun al noțiunii. Este un adevărat om de stânga, care are și pregătire în domeniu, astfel încât nu întâmplător a ajuns astăzi unde este și merită acest lucru. Cine ar putea să-i ia locul? Vedeți? În mod clar, am avut fler, exact ca atunci când l-am ales pe Amza Pelea pentru rolul din "Mihai Viteazul". Aveam nevoie de Iliescu, fără el nu reușeam și ar fi continuat haosul și lupta pentru putere, care puteau să ducă la dezastrul României, dezastru pe care unii îl doreau. Revoluția română nu trebuia să fie făcută de poporul român, trebuia să fie o lovitură de stat, care să ducă și la dezmembrarea României, așa cum s-a petrecut cu Iugoslavia și Cehoslovacia. Iliescu, cu toate defectele lui, a impus cursul democrației actuale. Exista cineva mai capabil? Sigur, spuneți-mi cine și unde se afla atunci.

 

Ce părere aveți despre faptul ca imagini din filmele dumneavoastră vor deveni în curând suport pentru clipuri electorale?

Nici nu se pune problema. Pe mine m-a bucurat faptul că Becali vrea să cumpere un film românesc. Milionarii români își fac televiziuni, își fac ziare și pe urmă intră în politică. Asta înseamnă că își doresc puterea. De aceea m-am bucurat că un om fără școală, din domeniul sportului, și-a arătat fără rezerve dragostea pentru un film românesc. Bravo lui! Poate într-o zi va de bani să se facă un film românesc, iar asta este un lucru bun.

 

Ce poziție ați avut când Lucian Pricop, director general al Studiourilor Cinematografice București, a vândut studiourile domnului Adrian Sârbu, având în vedere că Studiourile Buftea sunt considerate patrimoniu național?

Povestea vânzării studiourilor Buftea e destul de lungă. Pe vremea ceea eram prieten cu Adrian Sărbu și aveam planuri să le cumpărăm împreună. Mai târziu, studiourile au fost vândute unei alte societăți, care aparținea numai lui Adrian Sârbu. Pe moment m-am supărat, dar pe urmă mi-a trecut. Despre acest subiect s-ar putea vorbi mult, mai ales că studiourile au fost vândute și cu ceea ce nu le aparțineau.

 

Care sunt efectele legii cinematografiei, care vă aparține?

Primul domeniu de cultură din România care a avut o lege a fost cinematografia, pe 8 februarie 1990, Decretul lege 80 care îmi aparținea. Aceasta era prima lege a cinematografiei în România din 1947 încoace. În comunism nu a existat o lege a cinematografiei, ci doar o hotărâre a consiliului de miniștri, HCM 1081/71. În 1997, Ion Caramitru a propus o nouă lege a cinematografiei care, de fapt, era o Ordonanță de Urgență, un abuz politic. În acest fel s-a ajuns la existența Legii 22 din 1997, la care am lucrat și eu, înlocuind aberațiile ordonanței. În noiembrie-decembrie 2002 a ieșit legea al cărei inițiator am fost. Această ultimă lege a creat condiții pe care nu le-a avut niciodată cinematografia românească, cum ar fi 65% ajutor de la stat, scutire de impozit pentru retehnologizare, și multe alte avantaje. S-a obținut astfel o anumită independență a cinematografiei. În 1999 au fost realizate zero filme, pe vremea lui Stere Gulea, iar în 2000 a existat aceeași situație. Anul acesta facem 14 filme datorită acestei legi. Toate premiile pe care le obțin acum diverse filme românești, lung-metraj și scurt-metraj, au primit ajutor de la Centrul National Cinematografic în urma unui concurs, iar rezultatele se văd. A fost un concurs minunat, de vreme ce au obținut atâtea premii în ultima vreme filmele respective, iar 40% au fost debuturi. Au lucrat în urma acestui concurs toți marii regizori: Mureșan, Saizescu, Bostan, Danieluc, Nicolaescu, plus alți patru tineri. Au mai intrat în producție și alți regizori, care erau la rezerve.

În vara anului 2003, guvernul a dat o Ordonanță de Urgență, la fel ca ordonanța lui Caramitru, cu care a făcut pulbere legea precedentă, pentru că se dorea îmbogățirea în urma acestei privatizări, cu afaceri imobiliare strălucite pentru cine se ocupă de cinematografie. Niciodată nu am suferit mai multe dezamăgiri și greutăți ca acum.

 

Care sunt perspectivele filmului românesc și ale actorului român pentru următorii zece ani, ținând cont de faptul că în ultimul timp producătorii americani vin în România să facă film și actorii noștri sunt plătiți ca figuranți?

Nu e rău că vin străinii să realizeze filme în România. Eu am adus foarte mulți străini să facă filme în România și am adus bani mulți în România. Mai mult decât atât, sunt români care au jucat roluri principale în filme mari, la multe dintre televiziunile străine, franceze sau germane. În momentul de față, însă, cinematografia a încăput pe mâna unor intermediari, care profită de faptul că România este de cel puțin zece ori mai ieftină decât alte locuri din lume. E o pură afacere, dar care nu a făcut nimic pentru cinematografia românească, pentru că noi nu avem fonduri și nu am construit încă o cinematografie adevărată. Prin Ordonanța de Urgență a reorganizării guvernului, cineva a profitat ca să facă pulbere cinematografia. Filmele străine în România momentului de față nu ajută cinematografia românească. Vom face filme de sute de milioane de dolari pe an și doar câteva filme românești.

Publicat în : Interviu  de la numărul 15

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: